11,844 matches
-
Putea În sfârșit să mai tragă un pui de somn. Povestea cu tablourile Îl cam obosise. 17. Petru era abătut. Brusc, locul acela Îi devenise străin, tot mai străin cu fiecare etichetă cu inscripția Colecția Brândușă pe care Iolanda le lipea pe ramele celor trei tablouri, din proprie inițiativă. E ca un exercițiu de exorcism, Îi spuse ea după ce Își termină lucrul. Se priveau În ochi cu o tandrețe uitată. Erau tot mai aproape unul de altul pe măsură ce tablourile se pregăteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
cât o invitație la dans, pe care Petru o acceptă fără ezitare deși, vorba lui, dansa ca un frigider. Era un mod Încurajator totuși de a accepta schimbarea, indiferent de sens. Dar nici aceasta nu mai conta acum când simțea lipindu-se de el abdomenul plat și fierbinte al Iolandei. 18. Retras În penumbra scării ce ducea la mansardă, Flavius-Tiberius nu se putea lăuda cu o poziție prea comodă. După discursul Eleonorei, se trezi cu un picior bine proptit În noul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
urmei, avea și el dreptul la fericire, chiar dacă a lui era una Întâmplătoare. O mângâa pe Zorela din priviri și recita În gând: Ce-am găsit, eu n-am furat, numai Dumnezeu mi-a dat! Simțindu-i mângâierile, Zorela se lipea somnoroasă de pieptul lui Brândușă, spre bucuria lui Gheretă care Încă se putea mândri cu vigoarea privirii sale. 23. Toată viața nu făcuse altceva decât să o iubească pe Marta. Iar Marta nu făcuse altceva decât să se lase iubită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
din propagandist al partidului În misionar Întârziat și caraghios al creștinismului. Atunci a fost mutat la Arhivele partidului la oraș și de acolo la Direcția regională a cinematografiei unde se simțea cel mai bine, chiar dacă nu făcea altceva decât să lipească afișe prin oraș cu noile filme, ajutat de Flavius-Tiberius, de Grațian și, uneori, de Violeta. A continuat să lipească afișe și după pensionare. Din plăcere. Fata asta avea un fel anume de a privi și lumea și filmele. De aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
oraș și de acolo la Direcția regională a cinematografiei unde se simțea cel mai bine, chiar dacă nu făcea altceva decât să lipească afișe prin oraș cu noile filme, ajutat de Flavius-Tiberius, de Grațian și, uneori, de Violeta. A continuat să lipească afișe și după pensionare. Din plăcere. Fata asta avea un fel anume de a privi și lumea și filmele. De aceea poate și-a luat lumea În cap. Atâta doar că ceea ce căuta ea nu se găsea nicăieri: nici În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
a Violetei pentru că avea un motiv bine Întemeiat: vremea lui nu sosise Încă. Venise prea devreme Într-o lume nepregătită să Îl primească, să Îl recunoască. Reproșurile ei Însă continuau să cadă cum cade apa la Cascada Cailor. Hainele se lipeau de el, deveneau transparente și Îi transformau trupul În negativul unei fotografii cu detalii și forme incredibil de clare În jetul de lumină al apei. El și Flavius-Tiberius Îl priveau amuzați. Grațian aștepta ca ea să se oprească, iar ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Întins În iarbă. Culcat pe spate părea crucificat. Ei Îl priveau neputincioși. Se zice că unii mănâncă aguridă, iar altora li se strepezesc dinții. Trăiau pe propria lor piele acest adevăr. Violeta s-a Întins atunci deasupra lui, și-a lipit buzele de buzele lui și, ca Într-un exercițiu de prim ajutor a urmat, cu o violență ce depășea violența cuvintelor dojenitoare de până atunci, toate mișcările cerute de resuscitare prin respirație gură la gură. Atunci i-a făcut semn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Însă avea puterea să privească În jur și să Îndrepte lucrurile pe făgașul dorit: Gazdele și Brândușă pun la punct cu siguranță condițiile tranzacției, chelnerii dorm cuminți În picioare, ceilalți au plecat, iar eu m-am săturat să mai stau lipită de peretele ăsta, gata să trec prin el sub apăsarea ta. Scara care duce la mansardă e liberă, iar lumina stinsă. Cu atât mai bine. Eu văd În Întuneric. Ca pisicile. Urcară scara fără ca ea să-și scoată mâna din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
eu ce scuip nu mai ling. Rămâne deci să mă văd cu doamna Ster și să terminăm afacerea. Până atunci, mă mulțumesc cu fotografiile. O săptămână trece repede. Se ridică de la masă, sărută protocolar mâna Iolandei, ținându-și buzele cărnoase lipite de ea mai mult decât se cerea, și se Îndreptă spre ieșire urmat de cei trei chelneri. Afară Îl aștepta mașina lui Terente Marcovici. Mulțumi lui Petru pentru ospitalitate și se pregătea să urce În mașină când Își aduse aminte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
pe care o acordase inițial gestului său sfârșea acum În deriziune. Trăise și el ca toți ceilalți din propria sa osânză, mâncase și el În fiecare an ceva dintr-un frate. Obosit, moleșit de un val neașteptat de căldură, se lipi de omuleț și Îi spuse Încet: O să fie bine. O să vezi. Totul se va aranja, omule, camarade, tovarășe, frate! Vru să adauge ceva lămuritor În legătură cu ultimul cuvânt, dar se opri văzându-l pe Grațian În ciorapi și-n cămașă, rătăcit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
filmul Război și Pace al lui Bondarciuc cu bătălia de la Borodino și cu prințul Andrei rănit? Străinul de lângă el putea fi cel mult un Bezuhov slab, crescut Într-un orfelinat și plecat cu sorcova cum se obișnuiește de Anul Nou. Lipit de străin cum era, Îl simțea lipsit de orice ajutor. Își scoase mănușile de lână, mari ca două lopeți, și i le așeză sub cap. Apoi, cu batista mereu la Îndemână În buzunarul hanoracului său umplut cu puf de rață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Îl sărută prelung, Îi potrivi fularul În jurul gâtului, apoi urcă În autobuz. Fiind zi de sărbătoare, spre Feldiu era o singură cursă. Autobuzul s-a urnit greu din loc, ca după o noapte de chef. Ea Îl privea cu fruntea lipită de geam. El Îi făcea semne cu mâna și se Întreba dacă norocul de care vorbea calendarul ei Îl privea și pe el. Dădu de pomană unui cerșetor sticla de Jack Daniel’s și se Îndreptă spre blocul lui Grațian
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
o trăia singur. Sau se simțea acasă pentru că nu era singur. Ar fi vrut să povestească ce simțea, dar socoti că e mai bine să tacă decât să fie contrazis de te miri ce replică a Iolandei. Intră În sufragerie. Lipită de perete, Iolanda privea afișul intens colorat prins În pioneze la mijlocul peretelui din fața ei. Sub el se afla un tub de carton. Semăna cu o petardă de mare putere. E pentru tine, zise Iolanda. Cadou de casă nouă. Deschide-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
neatinsă de vreo armă și măcar de privirea vreunuia din miile de soldați prinși În acel asediu care nu se mai termina, Îl văzu pe Petru, gol, punând În locul picturii lui Geffels desenul lui Szántó. Rămase o clipă cu fruntea lipită de el, apoi se Întoarse cu fața spre ea. Ea Îl privea și Îi zâmbea mirată: avea trupul plin de răni. Străluceau stins pe el ca o cămașă moale și zdrențuită de zale. Îl știe invulnerabil, un mic Ahile provincial
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
oboseală la asaltul micuței sale cetăți de hârtie, surd la Încurajările mulțimii care Îl Îndemna să sfârșească ca eroul din Iliada, sau cel puțin din Întâmplare, ca domnul Măran, la Revoluție. Ea continua să zâmbească, iar el continua să stea lipit de peretele alb purtând pe umărul stâng ca pe un mic trofeu desenul lui Szántó. Piciorul Iolandei Îi atingea lobul urechii. Se priveau unul pe celălalt și pentru prima oară simțeau că privirea lor săpa un tunel În aerul cald
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
ca o seră de cale veșnic Înflorite. În plus, vorbea Întruna de o stepă de lavandă. O aiureală! Începu să plângă Încet. A scăpat telefonul din mână din care cauză ea părea să vorbească cu capul În jos, cu tălpile lipite de tavanul apartamentului ei din arondismentul 7. Și vorbele curgeau Într-o devălmășie firească, ușor stâlcite de furia ei neputincioasă și Îndepărtată: “În fiecare dimineață, soarele se Întoarce punctual tot ca soare, paza de coastă e cu adevărat pază de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
de aer la avalanșa din plămâni m-a amețit, a făcut podeaua să mi se clatine sub degete. În spatele ochilor, un vârtej ca un roi de bacterii m-a împins spre un nou leșin și, orbit și tremurând, mi-am lipit strâns gura umedă de palme și am încercat să-mi controlez respirația, trăgând aer printre degete... Încet, încet-încet, lumea a început să se ivească din nou în tonuri bolnăvicioase de verde și purpuriu pulsatil și, poate după un minut, și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
orice altceva - era aerul, respirația, procesul acum ușor de umplere și golire a plămânilor. Acel adevăr minunat, divin precum corurile de îngeri: puteam să respir și asta însemna că aveam să trăiesc. Pe când ultimii fiori îmi părăseau trupul mi-am lipit fruntea de covorul ud și mi-am imaginat că trag în piept kilometri după kilometri de cer albastru de savană. Am numărat până la zece, apoi am ridicat privirea din podea. M-am proptit în coate și, când asta mi s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
se zăreau stâlpi de iluminat. La distanțe inegale se zăreau stâlpi de telegraf. În depărtare, se auzeau sunetele unui drum aglomerat - huruit continuu de motoare, hurducăit de camioane și, din când în când, o zdrăngăneală de difuzare. Dar - mi-am lipit nasul de sticlă și m-am uitat în stânga și-n dreapta - nici țipenie de om. Era o zi înnorată, mohorâtă și nemărginită. Și eu mă simțeam nemărginit. Am simțit pe dată pornirea de-a ieși val-vârtej din casă, strigând după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
litere mari, negre, ușor aplecate: ÎȚI ESTE ADRESAT, iar dedesubt: DESCHIDE-L ACUM. Apropiindu-mă, am observat că plicul era doar cel mai evident dintr-o grămadă de obiecte aranjate pe măsuță. În stânga era un telefon. Pe-un bilețel post-it lipit pe butoane erau mâzgălite o săgeată care arăta spre receptor și cuvintele: FORMEAZĂ COMANDA RAPIDĂ 1 - FOLOSEȘTE-MĂ. În dreapta, un set de chei de mașină; iar lângă ele o fotografie polaroid înfățișând un jeep galben, vechi; alături de ea, era un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
împrăștiat, furia care-mi rămăsese nu mai era destul de puternică sau destul de înverșunată. Acolo unde înainte existase teama aceea distructivă și sentimentul de jignire, acum nu mai era decât un firicel fumuriu de prudență. Am rămas pe palier, cu palma lipită de ușa încuiată și m-am lăsat să cad în genunchi, obosit și stors de vlagă, plimbându-mi buricele degetelor peste vopseaua albă, lucioasă și scoțând scârțâituri. Spații goale, bariere, prudență și puterea voinței, acesta era jocul pentru care mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
noapte, care zbura și se lovea de un bec slab ce ilumina tabăra. Noaptea era numai stele, spații goale și miros grețos de pastile împotriva insectelor. Nu bătea nici o briză. Am făcut sex și, când am terminat, Clio și-a lipit coatele de corp și a rămas întinsă deasupra mea (cu mine încă în ea), cu capul culcat pe umărul meu, atingându-mi bărbia cu fruntea. Totul părea atât de limpede, atât de clar și detaliat. Buricele degetelor mele pe spatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
sărută, la început tandru și apoi intens și sincer. Stai așa, am zis încet când ne-am depărtat unul de celălalt. Nu ți-am spus că aia proastă, cu ochi triști a rămas iar gravidă. Clio zâmbi absent și își lipi fruntea de a mea. — Îmi pare rău că a trebuit să se întâmple așa zise ea. — Mda, am spus. Nu-i la fel de bine ca înainte. Cred că și rating-ul a avut de suferit. — Eric. — Știu, îmi pare rău. Doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
se afla o singură foaie de hârtie imprimată. N-am scos dosarul și nici n-am citit foaia de hârtie. N-am făcut nimic vreme de una, două, trei, patru secunde. În cele din urmă, am închis sertarul, m-am lipit cu spatele de fișet și-am încercat să pricep ceva din tărășenia asta ciudată. Nu era vorba doar de zgomote. Din cea de-a doua zi petrecută în lume îmi imaginasem că încăperea în care mă aflam acum conținea toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
să mă opun impulsului care m-ar fi aruncat la podea și reușind cu greu. Așezându-mă iarăși, m-am agățat bine cu o mână de brațul sofalei, iar pe cealaltă am întins-o de-a lungul spătarului, cu coatele lipite de corp, înghesuindu-mă bine în colț. Nu gândeam deloc - gândurile erau ca un morman de cioburi de sticlă și respirația îmi era atât de precipitată, încât întunericul a început să se miște ca un roi de albine. Am simțit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]