2,404 matches
-
despre „suprarealismul de fond al autoarei”, stând sub semnul lui Gellu Naum (Adrian Popescu), ori despre legături cu „lumea necuvintelor” lui Nichita Stănescu, câtă vreme, în volumul Străpuns de negăsire (2000), unele afinități „sunt ușor decelabile” (Ion Cristofor). Varietatea asociațiilor livrești confirmă, într-un fel, un răbdător exercițiu literar, desfășurat în subterană, ale cărui dimensiuni pot fi doar bănuite. Un fapt rămâne însă incontestabil, și anume că, după un debut lipsit de relief și fără consecințe vreme îndelungată, P. intră în
PAL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288624_a_289953]
-
se opun ideii care este promovată, de vreme ce finalitatea ei este să convingă, să influențeze, să inspire sau să schimbe credințele/convingerile auditoriului. În analiza unei ipoteze și pentru dezvoltarea unui conținut se pot utiliza următoarele surse directe ale conținutului: -surse livrești utilizarea bibliografiilor, a bibliotecilor, a băncilor de date; -anchete prin utilizarea interviului, a sondajelor de opinie sau a chestionarelor; -surse personale utilizarea interogațiilor interioare, înțelegerea altor puncte de vedere și redarea punctelor de vedere proprii. Modalitățile de pregătire a ideaticii
AVENTURA ATOMULUI. In: AVENTURA ATOMULUI by ELENA APOPEI, IULIAN APOPEI, () [Corola-publishinghouse/Science/287_a_599]
-
sau Dansând cu Jupuita, care a cunoscut o receptare critică entuziastă. Ca și Orbitor al lui Mircea Cărtărescu, Coaja lucrurilor... este o veritabilă bibliotecă a postmodernismului literar, în care transpar toate trucurile curentului: de la babilonia narației la pitorescul scientist, de la livrescul debordant la experimentul lingvistic, de la deconstrucția toposurilor epice la resemantizarea locurilor comune sau de la omniprezentul kitsch la revrăjirea lumii. Spre deosebire de Cărtărescu, O. mizează mai puțin pe arsenalul mitico-simbolic, cât pe resursele textualismului și pe virtualitățile satiriconului. Cu o structură polifonică
OŢOIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288598_a_289927]
-
soare (1940) are o expresie poetică oarecum mai armonioasă, o simbolistică ceva mai modernă. Surprinzător în ipostaza sa cvasiermetizantă (Rouă), discursul își pierde cu totul lirismul când cedează în favoarea fondului religios direct (Închinare, Golgota) și când în tonalitatea confesivă, marcată, livrescul va fi exhibat în intenția pătrunderii în subteranele oniricului (Teama de întuneric). Frânturile poetice din Stinghere respiră, totuși, o atmosferă mai densă, conținând imagini pregnante și dând expresie vie timidelor jocuri ale spiritului. Versurile din culegerea Din partea pământului și-a
PAMFIL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288640_a_289969]
-
sunt râuri / Din care beau apă păsările, tămăduindu-se,/ Iubito, mai departe e luna, / Luna de care te reazimi ca de o piatră rotundă”. Caracteristice sunt și escapadele neoavangardiste ale lui P., care nu fac figură de acte de răsfăț livresc, fiind depistabile mai cu seamă în Alergarea copacului roșu (1985), care cuprinde și texte în proză, unele dintre ele de mare petulanță imagistică, aparent absurdă, de fapt criptat-expresivă, uneori cvasiurmuziene (în fond enigmatic-alegorice). Esențială este deschiderea religioasă, mai pronunțată în
PANAITE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288648_a_289977]
-
în 1944. Poezia lui P. se resimte de experiența simbolistă. Lumea copilăriei, trecutul, amintirea - teme recurente în operația de excavare arheologică a eului liric - prind corp prin evocarea, similipillatiană, a toamnelor, viei, gutuiului, a bunicilor, ca și a universului formativ livresc (Hans Christian Andersen, Frații Grimm, Walter Scott, romanticii francezi). Evocarea, mizând mai mult pe muzicalitate decât pe imaginea vizuală, e mai pregnantă în rememorarea anotimpurilor, percepute în tradiția vergiliană a lui Vasile Alecsandri, însă într-o expresie la nivelul poeticii
PAPASTATE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288676_a_290005]
-
cu retori, îi apare în 1980. Colaborează cu poezii, cronici literare, eseuri la „Echinox”, „Vatra”, „Tribuna”, „Amfiteatru”, „Steaua”, „Apostrof”, „Poesis” ș.a. Casa cu retori aparține optzecismului prin discursivitatea pusă sub semnul jocului insolit, prin combinația de oralitate ironică și intelectualism livresc. Este esențialmente o poezie de limbaj, amuzată de confuzia dintre poezie și proză, dintre imagini și metaforele-concept, dintre lumea imaginară a poemului și lumea reală, cu obiectele ei: „Și dintr-o dată preajma/ se umple de cormorani./ De ce numaidecât de cormorani
PANTEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288659_a_289988]
-
M-am retras cu totul,/ stau în punctul întunecat,/ astup o gură”. Aceste Veneții, aceste lagune (1999), antologie care reordonează versurile anterioare, cuprinzând și inedite, oferă tabloul unei poezii eteroclite compozițional, de factură pseudonarativă, în fond situată la intersecția dintre livresc și existențial, dintre notația intelectuală, abstract-melancolică și deriva limfatică a afectelor sau a simțurilor: „Carne urcată în bolți abia concepute, ce personaj/ pitoresc pentru suburbia intimă a poemului, hai să/ începem narația: prin pasaje arhitecți melancolici/ și meșteri măsoară distanțele
PANTEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288659_a_289988]
-
autenticitate și savoare comică. Omul de teatru P., cu un gust sigur în selectarea repertoriului Naționalului clujean, este mai puțin inspirat în încercările dramatice proprii: comediile, misterele sau dramele sale psihologice, reunite parțial în volumul Teatru (1945), sunt artificioase și livrești, chiar atunci când ating o problematică incitantă. După moartea autorului, au fost publicate Amintiri din teatru (1968), povestirile din Ceartă oltenească (1973), o trilogie romanescă inspirată din viața universitară - Chinuiții nemuririi (1976-1986), alt volum de Teatru (1975), romanul istoric Bogdan infidelul
PAPILIAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288678_a_290007]
-
desfășoară pe îndelete, ca matcă a unei înțelepciuni milenare, întoarsă și asimilată într-o viziune realistă, în interiorul căreia morala, modernă, indulgentă, se transmite fără acreală, chiar șugubăț. Tot o prelucrare este culegerea Fabule și istorioare (I-II, 1841), unde motive livrești și populare de mare vechime sunt îmbogățite în manieră esopică autohtonă. Înrudirea cu poveștile și istorioarele orientale poate fi identificată și în O șezătoare la țară, publicată în două părți, în 1851-1852. Dar scrierea este mult mai aproape de spiritul folclorului
PANN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288657_a_289986]
-
nouă”, 1920). Câteva poezii sunt de inspirație istorică. O alta se vrea o replică, de colorit sumbru, la un mit (Sfârșitul lui Don Juan). „Spectrul morții” (Hanul blestemat) se strecoară, aparent neașteptat, în versurile tânărului P. E, desigur, un mimetism livresc („parcul mort”, „vântul plânge” - Toamna), dar nu numai atât. „Fantoma morții”, care dă târcoale până și amorului (Gelozie), semnalează un presentiment. În Sonete postume (1925), ceea ce precumpănește este starea de melancolie, cu înlăcrimate aduceri-aminte și cu replieri într-o solitudine
PAVELESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288737_a_290066]
-
modelului său teoretic, D. Bell a anticipat multe dintre schimbările care s-au produs spre sfârșitul secolului trecut sau chiar la începutul acestui secol. Au fost desigur și anticipări greșite. Oricum, multe dintre argumentele sale au rămas îngropate în istoria livrescă, iar acum, când le revizităm, avem fie tentația de a face o lectură istorică, fie una de a le seria într-o suită de alte construcții teoretice ulterioare ce aparțin aceluiași domeniu, dar care au avansat predicții importante despre vremurile
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
a scriitorului român), îmbrățișând ideea unei jertfe creatoare („mielul” este când ea, când iubitul). În Oglinda femeii (1986) și în Lumină din lumină (1993) se discerne influența lui Strindberg sau a lui Swedenborg, pe care M. i-a și tradus. Livrescul se asimilează însă perfect în corpul poemului, autoarea îndreptându-se către un fel de lirism confesiv-simbolic, unde emoția trimite la o realitate-simbol, la o lume în care sensurile pot fi doar întrezărite de un ochi străin: poeme cvasiheraldice (Legendă medievală
MELINESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288085_a_289414]
-
1993). Frecvența metaforelor care aproximează condiția poetului, a scrisului, și, simultan, temeiul lor biografic, transpuse într-un discurs liric apt să conjuge confesiunea și reveria, meditația și evocarea, lumea lăuntrică și lumea exterioară, indică în M. un „poet din spița «livreștilor» ironic-sentimentali” (Ion Pop). Scrisul său este premeditat „cărturăresc”, afirmând deschis conștiința convenției literare: „Scriu de parcă ar trebui/ să fiu cu adevărat luat în seamă” (Marele tranzit). Poetul a rămas fidel formulei lirice de la debut, însă fără să se cantoneze strict
MIHAIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288131_a_289460]
-
cărturărească (misterele medievale, Vicleimul ș.a.) sau la alte forme implicând dialogul. Se examinează apoi momentele importante ale începuturilor literaturii dramatice: încercările școlare din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea din Transilvania, compuse după modelul farsei carnavalești, apoi piesele livrești de la începutul secolului al XIX-lea din Țara Românească și Moldova, aflate la confluența teatrului de salon cu cel popular de marionete, ce se definesc prin profilul caricatural al caracterelor și efortul prozodic orientat spre tiradă, piese aparținând unor boieri
MINDRA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288153_a_289482]
-
și modelul lui T. S. Eliot). Are conștiința textului și voința construcției totale, de tipul unei geneze (și autogeneze) textuale, cu alte cuvinte, aspirații moderniste desfășurate în largi falduri postmoderne, în care tragicul și ludicul, poezia și proza, emoția și livrescul, simbolicul și cotidianul, oracularul și colocvialul sunt peticele din care se coase veșmântul poemului. În contextul anilor ’70, inovațiile sale la nivel tehnic merită să rețină atenția, dar arareori această străduință reușește să topească sensurile, imaginile, prezentul, amintirea și imaginarul
MIRCEA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288169_a_289498]
-
concentrează totuși în jurul unor teme, motive și simboluri: moartea, trecerea timpului, memoria (individuală și universală), tăcerea, lumina, ochiul (orb). Un fel de Blaga - Stănescu - Barbu postmodern transpare în poeme unde cuvinte tehnice, neologisme din sfera biologiei, fizicii, filosofiei etc., aluzii livrești, ironice, ludicul, toate se altoiesc pe un imaginar („înalt”) modernist, încercând să se articuleze într-o tramă pseudoepică, orientată spre epifania inefabilului: „Jucam cu iubita mea șah/ sub razele Roentgen: în întunericul lor anatomic/ organele noastre erau piesele șahului./ Mai
MIRCEA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288169_a_289498]
-
al său, marile teme sunt iubirea și întoarcerea la origini, la „increat”, oglindirea în matricea feminină preformală. Aici se atinge nivelul maxim al unei formule poetice neomoderniste ca substanță și postmoderne ca structură, în poeme cosmogonice și (pseudo)autobiografice mozaicate, livrești (Șocul oxigenului, Veneția, Terra ballerina), unde este proiectată, cu aceeași tehnică a sugestiei sau a construcției oximoronice (Ion Pop), viziunea metamorfozelor lumii interioare și exterioare. SCRIERI: Istm, Cluj, 1971; Tobele fragede, Cluj-Napoca, 1978; Copacul cu 10 000 de imagini, București
MIRCEA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288169_a_289498]
-
aduce subiectul din Ciudata navă a lui Einstein: eroul trăiește drama de „a nu avea imagini”, căci pierderea, pentru un timp, a vederii atrage alterarea identității, alienarea. Tendința de a schița un cadru imaginar unitar - satul Colina, ținut real și livresc - prefigurează abordarea romanului. Evocat în romanul Fii binevenit, călătorule!, Colina reprezintă spațiul reveriei și al contemplației, reconstituit prin amintire, dar proiectat și în imaginar. În Ordinul Bunei Speranțe acțiunea, plasată în bună parte în mediul școlii, are drept loc de
MOCEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288199_a_289528]
-
și emisiuni de televiziune. Este membru fondator al Așezământului Cultural „Academia Cațavencu” și editor al revistei „Academia Cațavencu”. În Îmblânzitorul de metafore (1981) și în Decorul sau urmarea (1984), cicluri publicate în volume colective, M. reia formulele generației ’80: cultivarea livrescului, ridiculizarea realului fals, amestecul de tragic și ironic, acestea rămânând constante ale discursului său poetic. În poemele din Vară indiană (1984; Premiul Uniunii Scriitorilor) încearcă să recupereze autenticitatea trăirii, cultivând frenezia sălbatică, trăirea descătușată, care organizează textul după o retorică
MORAR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288239_a_289568]
-
a portului și a obiceiurilor autentice. O satiră din „Calendariul pentru Bucovina” pe anul 1848 (Calendariul vechi către cel nou) îi este atribuită. Patru sonete de factură clasică, în care compară între ele anotimpurile și ciclurile vieții omenești, sunt compuneri livrești, lipsite de fior liric. Lui M.-A. i s-a atribuit, de asemenea, localizarea unei povestiri a lui Pușkin, Viscolul, publicată sub titlul Rătăcirea de „Calendariul pentru Bucovina” pe anul 1854. SCRIERI: [Versuri], în Antologia scrisului bucovinean până la Unire, I
MORARIU-ANDRIEVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288243_a_289572]
-
căutarea înțelepciunii, pariind faustic pe cunoașterea orizontală. De aceea suntem astăzi entuziasmați de aporiile intersubiectivității în opera lui Husserl fără a înțelege o boabă din fenomenologia donației, recapitulată duminical în fiecare Euharistie. Compătimesc aici nu patima bibliofilă, ci doar neputința livrescului de a indica nordul justei noastre orientări existențiale. Logocentrismul își deploră condiția profană și orfană, dar se întoarce mereu printre semeni cu ambiția secretă de a înfrunta disprețuitor orice anonimat. Vorbind sau scriind, suntem însetați cu toții de publicitatea expresiei. De ce
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
patriei” evocă infiltrarea precoce a practicii duplicității în suflețelul fraged al lui Paul: în primii ani de grădiniță, viitorul șoim al patriei știa deja pe cine să înjure și cum să mintă. Autorul descrie în amănunt cele mai importante viraje livrești din anii de școală primară, când ideologia regimului nu putea fi atât de insinuantă. A urmat o copilărie „la insectar”, sub stricta supraveghere a educatorilor patriei: televiziunea populară, presa de partid și, mai ales, școala. Norocit cu o bibliotecă bine
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
și adâncimile interogațiilor polare. Marcat de stilul literar francez - care sacrifică dinamica cinematografică a verbului pentru acrobația portretistică a adjectivului -, diplomatul român are virtuțile unui eseist de excepție. Uneori, această stilistică riscă să piardă puterea Cuvântului divin în plasa pedanteriilor livrești sau pe coridoarele unor simple prolegomene. În clasa cuprinzătoare de improvizații teologice și fantezii agramate pe care le suportă scrisul românesc din ultimele două decade, fructul inteligenței unor cărturari pasionați de barocul nuanțelor nu reprezintă decât chemarea la cumpătare și
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
uitării, dominată de prejudecăți și stereotipii, o asemenea confruntare ar putea revela criteriile teologico-politice ale identității (pentru care distincția prieten/dușman este greu de eliminat) și vocația universalității Bisericii. Un asemenea parcurs în imprevizibila desfășurare a economiei divine - pentru care livrescul ar trebui să fie pandantul unei experiențe vii a celuilalt - va percepe, apofatic, neînțelegerea ca evidență a finitudinii. Nici teologii văzători cu Duhul nu au răspunsuri la toate întrebările. Misterul umanității nu poate fi consumat dialectic. De aceea, creștinii educați
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]