2,384 matches
-
egalitatea de virtuți și dintr-o parte și din cealaltă, pe aceleași gânduri și aceeași voință, aceleași puncte de vedere în a voi sau a nu voi ceva (cap. 3). Temeliile sau fundamentele adevăratei prietenii, acestea sunt: 1) disprețuirea celor lumești; 2) analizarea voilor proprii și grija de a nu prefera cele ale sale celor ale prietenului; 3) să știe că toate pe care le consideră folositoare, trebuie puse mai prejos de binele dragostei și al păcii; 4) să nu se
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
meu e bun și povara mea e ușoară", arătând că dacă vom merge pe calea desăvârșirii după voia lui Hristos și dacă vom ucide voințele noastre vătămătoare, vom simți că noi suntem proprii noștri stăpâni. Răsplata pentru renunțarea la cele lumești este amplificată și de legătura dintre frații care s-au lepădat de lume și astfel se simt stăpâni ai celor spirituale după ce au renunțat la cele materiale (cap.23-24). III. Despre întruparea Domnului, contra lui Nestorie A treia lucrare, Despre
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
aceasta e trăită, mai mult decât în structurile și disciplinele ei ascetice. Născut în epoca triumfului credinței creștine după încetarea prigoanelor și primirea ei ca religie de stat, adică într-o epocă în care împărăția cerească trebuia să urmeze eonului lumesc și pământesc, Sfântul Cassian a pledat prin viața și prin întreaga sa activitate pentru valoarea supremă a vieții pustnicești, ca mijloc de înfrângere a vieții păcătoase, prin depărtarea de lume, și unirea cu Ziditorul a toate prin asceză și contemplare
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
a Prea Fericiților Părinți, cu care acea regiune se slăvește ca de o rodie duhovnicească deosebită. Credința lor, strălucind prin legătura cu fapta bună, era pentru toți pildă de viață și sinceritate. Ei nu erau prinși în rețeaua nici unei griji lumești și puteau spune cu Apostolul: «Cetatea noastră este în ceruri» (Filipeni III, 20). Ei au ținut cu tărie neînfricată totdeauna dogmele credinței ortodoxe, căci deși erau simpli în cuvânt, în știință nu erau nepricepuți.” Pe cei ce-și imaginau că
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
cincizeci de omilii duhovnicești, omilie XXIX, 6, în PSB, vol. 34, p. 228) „După cum chipul cel divin al Duhului imprimat încă de acum înlăuntrul sfinților, va da și trupului acestora chip dumnezeiesc și ceresc, tot așa și vălul duhului celui lumesc, care acoperă sufletul celor păcătoși, urâțit de patimi, va arăta și trupul lor întunecat și plin de toată rușinea”. (Sf. Macarie Egipteanul, Alte șapte omilii, Cuvânt despre libertatea minții, 25, în PSB, vol. 34, p. 347) „Ziua judecății este asemenea
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
Stere (1865-1936), spiritul cel mai eminescian în raport cu destinul acestei provincii, în conjunctura care a precedat și a succedat realizarea idealului de unitate politică a tuturor românilor, în 1918, vis pe care l-ar fi putut trăi și Eminescu dacă existența lumească nu i-ar fi fost atât de potrivnică. De astă dată, geniul istoric național venea chiar de la un fiu al Basarabiei. Stere a fost o dovadă vie că eminescianismul a pătruns, în cele din urmă, și liberalismul, până la cel mai
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
Doinaș vorbește în nume propriu, mișcat de "rotirea stelelor în spațiu: medalie de foc și magic Cerc". Sub cer proliferează însă urâtul "insecte și reptile", "ape lâncede", "zgârciuri pe nisip". Compasul, "inginer de armonii", e neputincios: "Ci-n mijlocul declinului lumesc / eu stau și-aștept..." Reacții de alt gen (în Pseudokyneghetikos) se înscriu într-un cod energizant prezumțios: Când fiarele cutează să te-nfrunte, / să nu te-ntrebi de unde vin, ce vor: / lovește-le cu-o lacrimă în frunte, / Apoi purcede
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
viziunea mea ca observator. Mai mult, suntem legați în mod ontologic, dincolo de orice context obiectiv și de cîmpul intersu biectivității. Metafizica se opune instinctelor conflictuale. Nu întîmplător Iisus refuză ferm (despre Iisus trebuie să vorbim tot timpul la prezent) puterea lumească, desfide responsabil puterea puterii, voința însăși de putere. Relația cu celălalt nu pune sinele în discuție, dimpotrivă. Transcendența se ivește de multe ori prin celălalt, din afară sau din interiorul ființei. Sinele rămîne în sine, alături de celălalt, transcendența nu provoacă
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
fiind scrisă de un musulman sau de un creștin. Retorica de suferință și istoria de suferință pe care ea o dezvoltă tind să-l reducă pe evreul Evului Mediu la o eternă victimă, la o ființă pasivă supusă capriciilor puterilor lumești și voinței lui Dumnezeu. În mod ciudat, această percepție evreiască despre sine ca victimă este departe de a fi dispărut, chiar și atunci când sionismul și-a asumat scopul de a-i pune capăt, creând un evreu victorios și responsabil de
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
din alte perioade, sunt eliminate în traducere. Nu există nici problema marană: evreii din Spania și Portugalia ar fi suferit și ar fi murit ca sfinți martiri, de fapt ca frații lor așkenazi, preferând sfințirea Numelui lui Dumnezeu în locul consolării lumești a botezului 56. Or, s-a întâmplat tocmai contrariul! Discursul suferinței și virtuțile lui terapeutice nu țin așadar de același registru în cele două universuri. Alegerea sefardă a vieții în locul morții a influențat, probabil, și comportamentele pe termen lung. În
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
oferi o speranță? De pildă, biserica mă tem că nu o face îndeajuns. Pare suficientă sieși, zidește lăcașuri, unele de o semeție sfidătoare, are buget mare, scutiri de taxe, unii slujitori ai săi se dedau parcă prea mult la cele lumești, sunt foarte obedienți față de politicieni, dar din nou au fost uitați oamenii, cei simpli și umili. Or tocmai aceștia ar trebui să le fie preocuparea de căpătîi a celor ce-L slujesc pe Hristos. Nu mai spun că biserica ar
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
unui adevărat flagel. În 1846, Fecioara Maria s-a arătat tinerilor păstori Maximin și Melanie la La Salette, în Franța și a transmis un mesaj despre toate aceste rătăciri, avertizînd asupra iubirii de arginți și a goanei preoților după onoruri lumești și plăceri trupești. Ea vorbește despre o "cloacă a necurățiilor", despre "urîciunea pustiirii" amenințînd cu pedeapsa divină.pe cei care "Îl răstignesc din nou pe Fiul meu", "căci nu mai există nimeni care să-I ofere Celui Etern sufletul său
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
retrasă -, că a adoptat o asemenea poziție făcând chiar exces în unele perioade. Deși s-a discutat cu el despre această problemă și i s-a recomandat să iasă din această atmosferă și să se ocupe mai mult de «cele lumești», el totuși a continuat cu izolarea. Explicația pe care a dat-o a fost aceea că, în jurul mitropoliei, foiesc tot felul de elemente care au fost și în anturajul fostului mitropolit D.F., care ar putea să încerce compromiterea lui, pentru
Cultele din România între prigonire și colaborare by -Carmen Chivu-Duță () [Corola-publishinghouse/Science/2229_a_3554]
-
orice, chiar să fie arestat. [...] Prefectul de T.M. a încercat să-1 convingă pe M. că în interesul bisericii pe care o păstorește este mai bine să renunțe deocamdată la vizitele canonice. El i-a răspuns însă că nu există putere lumească care să-1 poată abate de la îndatorirea de a se îngriji de sufletul credincioșilor săi și că el nu înțelege să cedeze decât în fața forței brutale. Pretutindeni unde merge el este supravegheat de jandarmi și oamenii regimului. Este însă greu să-1
Cultele din România între prigonire și colaborare by -Carmen Chivu-Duță () [Corola-publishinghouse/Science/2229_a_3554]
-
mișcă în spațiul dintre aderența la viață, la formele vizibilului, și aspirația spre eliberarea de aceste forme. Fantoma care se întoarce rămâne legată până și în moarte de universul aparențelor. Ea nu a izbutit încă să scape de amintirea patimilor lumești, dar înlăuntrul ei totul le respinge. Fantoma este apariția care năzuiește să dispară o dată pentru totdeauna. Moștenire budistă a teatrului no, schema apariției ce tinde spre propria dispariție capătă aici întreaga sa valoare de simbol al dorinței de participare la
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
nu incarnează nici o figură a invizibilului (nu e nici fantomă, nici zeu, nici demon), simpla coprezență a lui shite și waki reprezintă, în fond, întâlnirea dintre două făpturi ce nu mai țin, nici una, nici cealaltă, de lumea adevărată, de viața lumească. În Hachinoki, bunăoară, waki, un călugăr rătăcitor care nu-și are nicăieri sălașul, se întâlnește cu shite, locuitorul singuratic al unei cocioabe mizere, torturat de amintirea timpurilor de demult, când își avea și el locul lui în lume („pe vremea
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
cei vii. Fără îndoială că o piesă precum Matsukaze constituie unul dintre exemplele cele mai elocvente în acest sens. Pe țărmul de la Suma al mării rătăcesc plângând două pescărițe, fantomele lui Matsukaze și Murasame: lacrimile care mă leagă de cele lumești din nou mâneca-mi udă. Două fantome nostalgice și condamnate la singurătate, căci: de noi nu-ntreabă nimeni urmele noastre pierdute pe țărm la Suma, două fantome incapabile să se îndepărteze de pinul care, veritabil simbol mnemonic, figurează amintirea timpului
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
va sângera și nu-și va veni în fire decât târziu. În finalul piesei, ambivalența pădurii e definitiv restabilită, mărturie stând discuția ducelui cu venerabilul călugăr întâlnit „la marginea sălbaticului codru”: pădurea este și spațiul sihăstriei, al renunțării la cele lumești și la orice răzbunare, spațiul refuzului lumii. Deznodământul amintește întru câtva de ultimul act din Cei doi tineri din Verona, când Valentin, dezgustat de viața zgomotoasă a orașului, singur în pădure, își exprimă preferința pentru aceste locuri aflate departe de
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
alte vremuri, mitice, iar cuvintele ce le desemnează nu mai păstrează decât palida lor licărire. Cât de exact mai poate fi astăzi cuvântul ceremonial, exceptând ceea ce a mai rămas în el din ideea de rigoare, de ordine și de putere lumească? De fantomele venite să răzbune un sânge vărsat mișelește, prezente în tragedia greacă sau shakespeariană, teatrul lui Genet își amintește vag, și recunoaște asta. Totuși „palida licărire” a acestor amintiri este singura care, aureolând arhitectura pur verbală a unui asemenea
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
adică În sfera unor activități care, prin natura lor, nu sînt „obiective” (cum ar fi literatura, filozofia, arta). Multă vreme a fost la modă să se stabilească niște conexiuni Între doctrine care par a nu aprecia lumea și o viață lumească În care apar situații de „criză”; Învățații de astăzi sînt tot mai conștienți de nepertinența și ușurătatea acestei reprezentări 16. O soluție la Întrebarea noastră inițială este posibilă numai dacă se reformulează chestiunea de bază. Un sistem de gîndire interacționează
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
firav; floare la ureche; gîndire; gol; greutate mică; iaurt; ideal; ieftin; să iubești; împreună; îndemînare; infantil; influențare; interzis; la îndemînă; de înțeles; de învățat; învăț; iubire; iute; lanț; leagăn; lebădă; lectură; legume; lejeritate; lemn; lene; lesne; libertate; liceu; liniște; liniștit; lumesc; mîncabil; manager; matematică; melancolie; merge; mînă; minciună; mult; muzica; muzică; neeficient; neglijabil; neînsemnat; neinteresant; să mă nenorocești; neproductiv; nesemnificativ; nevaloros; niciodată; nori; noroc; obiect; obișnuit; ca o pană; păianjen; palid; periculos; ca perna; pierdut; plăcere; plic; ploaie; a pluti; plutire
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
de lumea de aici și pentru a-i îndruma pașii în lumea de dincolo, iar "toiagul" se așează pe o cană cu apă curată, împreună cu un colac, și se arde trei nopți după înmormântare, pentru a-l curăța de păcatele lumești.195 Această formă în spirală, ca labirint al destinului, a fost descoperită pe multe vase de lut ars, datând din epoca neolitică (Vădastra-Hunedoara, Cucuteni-Iași).196 Labirintul (dezvoltat din spirală) a fost asociat ideii de moarte și înviere, în riturile de
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Ochii mei de dor adânc, / Veștejit ca iarba-n câmp. Tremură frunza pe fag, / S-o dus norocu meu drag; Tremură frunza pe-alun, / S-o dus norocu meu bun / Ș-am rămas nenorocit, / Ca și bradu desfrunzit."232 Transgresarea "lumescului", pășirea într-o altă existenția litate, se realizează printr-un pact gnoseologic dintre individual, cosmic și social, pact realizat, la nivel semantic, de metafora revelatoare și de comparațiile analogice: "Lume, lume și iar lume, / Cin` ți-o pus numele lume
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
atâtea căi câte raze trimite soarele: "Ce-i infernul? Sală goală/ Doar cu cerber părăsit, Eu ce-i mai arunc în poală/ Oase dulci de ronțăit". Hermes, mesagerul zeilor și al comerțului, va fi oprit în zborul lui de cântecul lumesc și de noroiul tarabelor pământene. Imaginea lui Pucă e a unui Hermes care domină universul cerul și pământul -, el deținând marea taină a elocvenței în fața căreia omul stă supus și umil. Observăm, însă, că aceeași carte cu semnul luminii este
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
teoria se aplică oricărui tip de produs al totalitarismului există soluția (mistică) a credinței. Despre aceasta nu va fi vorba în cele ce urmează, ea fiind consecința harului prin esență selectiv. Cele trei soluții la care ne referim sunt strict lumești, au caracter practic și se înfățișează ca accesibile orișicui. Soluția întâi: a lui Soljenițân. În Primul cerc, Alexandru Isaievici o menționează pe scurt, revenind asupră-i în volumul I al Arhipelagului Gulag. Ea constă, pentru oricine pășește peste pragul Securității
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]