2,022 matches
-
care vomită violent după care intră într-un plâns sfâșietor. Câțiva în jur se chinuie din plin, vomită și le simt suferința aproape palpabil. Încerc să mă deconectez de cei din jur și respir adânc de câteva ori. Apare o luminiță urmată de vocea lui Jorge care întreabă cine mai vrea încă o cupă eu fiind singura care răspunde afirmativ. Beau, Jorge bea și el, urându-mi noroc și ne scufundăm din nou în întuneric. Fac greșeala de a mă concentra
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
un element suplimentar care să le fixeze, iar elementul este acea absență implicată în frumusețea ei, ceva somnolent și vegetal și flasc. Ce-o atrage pe Barbara este tocmai acel ceva : 1. Jurnalul unui scandal, Editura Polirom, 2007, traducere de Luminița Marcu. obsedații au nevoie de un gol (sau, în fine, de posibilitatea unui gol) pe care să-l umple cu fanteziile lor ; asta făcea distinsa precursoare literară a Barbarei, Olive Chancellor din Bostonienii lui Henry James, cu victima ei, Verena
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
și chiar a reușit propunând un recital „ușchit”, axat pe aceeași idee a omului care nu reușește să-și prindă identitatea într-o lume care devine din ce în ce mai nebună și haotică. Îl admir pentru lipsa de prejudecăți și pentru candoarea lui. Luminița B., cu delicatețe, prin intermediul lui Caragiale, cu mijloace simple, aproape copilărești (nu puerile) a încercat să reunească câteva schițe de-ale marelui autor, pornind de la stradă și zăpăceală, trecând ușor prin politic și ajungând, discret, la „Bubico”. Vasile H. Pieca
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
pornit spre Cairo, astfel încât aveai senzația că românii au pornit într-o expediție de cucerire a tărâmului faraonilor. Zborul a durat două ore și, fiind noapte, deși am survolat Constanța-Sofia-Istanbul-Cipru (deci Marea Mediterană), n-am văzut nimic mai mult de luminițele rătăcite în întuneric ale vreunui petrolier (platformă petrolieră). Am și adormit - fiind extrem de obosită - la un moment dat, după ce-am servit cina în avion. M-am trezit brusc și am văzut prin hublou o mare de steluțe, ceva imposibil
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
și s-a zbuciumat teribil ca să obțină o orchestră bună și să construiască un ring pentru patinaj, dintr-un lemn special, să instaleze fântâni și cascade iluminate cu beculețe roșii și verzi. În 1919, au venit bolșevicii, i-au stins luminițele și Lenski a fugit În Franța; ultima oară când am auzit de el era În anii douăzeci, când se spunea că Își câștigă cu greu existența pe Riviera, pictând peisaje pe scoici și pietre. Nu știu - și prefer să nu
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
comod, specific Rusiei rurale. Mă urmărea cum mă apropii, cu o față luminoasă care-mi spunea bun venit, dar pe măsură ce mă apropiam mai mult, lumina de pe fața ei se Întuneca, prefăcându-se Într-o jumătate de zâmbet, apoi Într-o luminiță vagă În colțurile buzelor strânse și În cele din urmă, și aceasta dispărea și când ajungeam În dreptul ei, fața ei rotundă și frumușică se golea de orice expresie. Dar imediat după ce treceam de ea și Îmi Întorceam o clipă capul
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
I s-au umezit ochii. De arșiță și de lacrimi, pereții, lumânările, totul îi joacă pe dinaintea ochilor... Daniil, copleșit, îngână: Mult chinuită țară... Moldova-i o jale! O ruină fumegândă! Jur împrejur, vrăjmașii colcăie! Mă împresoară întunericul! Nici o lumină... Nici o luminiță... Nici o mână întinsă... Singur!... Părăsit!... Trădat!... Ștefan se sufocă, nu-i mai ajunge aerul. Își desface larg cămașa. Se sprijină de speteaza scaunului. Plânge țara... Și eu... eu ce fac?! Daniil îi pune mâna pe umăr, îi vorbește cu blândețe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
dosul Măritului rege Mateiaș... L-or sfârtecat cu cleștele înroșit, abia șoptește și întoarce capul: desigur, i-a intrat o zgaibă în ochi... Gheorghiță bolborosește niște vorbe sfinte de mângâiere. Un oștean purcede a aprinde lumânări la căpătâiul morților și luminițele licăresc ca o puzderie de licurici. Și mie mi-i în grijă, gângăvește Gheorghiță. Copchiii, muierea și oile le-am băjenit la codru. Tot codru' sireacu'... De mă duc, bădie Toadere... cum îi lăs de mă duc?... Că totu-i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
vine odată?! întreabă boier Cupcici... Vine! Vine! Și nu vine singur; aduce cu el domn nou: pe Alexandru Aron, fiul răposatului Aron Petru Vodă. Să te audă Dumnezeu... În sfârșit! continuă Isaia. A dat Domnul să zărim și noi o luminiță la capătul tunelului, că ajunsesem batjocura Moldovei! Noroc de turci! Și... crezi că dacă pun turcii laba pe noi, o să fie mai bine? se întreabă Alexa ros de o îndoială. Cu cât mai rău, cu atât mai bine!îi spulberă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
șoptește: Moldovencele mele... Voi înălța, acolo pe mal, o troiță. Și pe ea voi scrie, voi săpa cuvintele: "Ați ales libertatea, fetelor!" Bârsan, cu capul în piept, se retrage încet și pleacă. Ștefan se apropie de fereastră. Respiră adânc... Privește luminițele lumânărilor ca la Paști. La biserica Mirăuților, bat clopotele, rar, în dungă. De departe, răzbate zvonul cântărilor bisericești. Ștefan respiră adânc: Au scos moaștele Sfântului Ioan-Ocrotitorul. Se lasă greu Sfântul... Nu vrea să plece.... Doar el să mai ocrotească Suceava
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
să nu-i tulbure șirul gândurilor, dar Ștefan nu-i răspunde. Ștefane, ești ostenit-ostenit... Odihnește-te... Era o noapte cu lună și stele, măcar că erau puzderie, degeaba scânteiau acolo în cer. Coboară privirea pe pământ. Acolo, jos, altă puzderie de luminițe, ca la Paști era ultima rugăciune, cu bocete, cu lacrimi, înainte de plecare în bejenie, purtau și racla, să apere Sfântul Mucenic Suceava, să le apere căsuțele de urgie. O să mă odihnesc, unchiule... Când m-oi duce la culcare la Putna
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Doamnă să mă ierte... Nu, Domniță, spune Maria, cu resemnare, fără patimă. Rămâi. E dreptul dragostei. Eu... eu sunt aceea care va pleca... Într-un fel, am și plecat... Tace. Tăcere... Ștefan, chinuit, pe gânduri, se duce la fereastră. Privește luminițele lumânărilor ce se răspândesc pe ulițe. Departe, în surdină, la Mirăuți, bate toaca și clopotul cel mic bate încet, rar, în dungă, ca pentru mort... "În cetate, peste tot e liniște!" Ștefan respiră adânc, se întoarce: Nu-i liniște... nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
soia, despre magazinele unde s-a adus marfă. Sacoșele pline, agitația gospodinelor și cozile lungi de la magazine, privite din mersul domol al tramvaiului, trădau o oarecare bucurie a apropiatelor sărbători de iarnă. La geamurile blocurilor cenușii cu multe etaje clipeau luminițele brazilor de plastic sărăcăcios împodobiți. Am coborât la stația Politehnica, cu geamantanul într-o mână și cu sacoșa cu mâncare în cealaltă. M-am așezat pentru câteva clipe pe banca din stație înainte de a traversa strada. Clădirea Academiei, aflată de
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
întreruptă din mijlocul șoselei și copacii de pe margine foșneau sinistru, o luam la fugă și alergam până ce oboseam. Ploua mărunt, dar nu mai era foarte frig. Am mers așa mai bine de o oră când în față am văzut două luminițe întâi foarte mici apoi din ce în ce mai mari. Era Aro-ul de la Consiliul Unic, care venise după noi. Pesemne cineva îl sunase pe șofer spunându-i despre plecarea noastră pe 197 jos noaptea prin ploaie și acesta l-a anunțat pe instructor
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
Fetițo! Ce-ai pățit? De ce te agiți așa? Glasul cald al bunicii și mângâierea ușoară o trezesc pe Alondra din somn. Privește în jur. Sare din pat și aleargă la fereastră. Soarele cu dinți face să scânteieze în mii de luminițe zăpada pufoasă. Din mijlocul curții, omul de zăpadă parcă-i zâmbește. Așteaptă puțin! Vin în curând afară. N-am uitat ce ți-am promis! îi spune fetița cu buzele lipite de geam. EXERCIȚII APLICATIVE: 1) Întrebări: * Ce fel de întâmplare
Prieteni de poveste. Teme de vacanţă. Limba română, clasa I by Cecilia Romila () [Corola-publishinghouse/Science/91492_a_92303]
-
și prăjiturelele pe care le-am pregătit pentru colindători, îmi spune mama. Privesc nerăbdătoare ceasul. În curând voi pleca și eu să-mi colind prietenii și vecinii. Privirea îmi alunecă de la ceas la bradul din camera mea. Împodobit cu multe luminițe strălucitoare, cu o mulțime de globuri si beteală, e tare mândru și parcă ne urează tuturor: “Crăciun fericit!” Se aud zgomote la ușă: voci de copii și clinchete de clopoței. Au sosit primii colindători. Cu obrajii roșii de la gerul de
Prieteni de poveste. Teme de vacanţă. Limba română, clasa I by Cecilia Romila () [Corola-publishinghouse/Science/91492_a_92303]
-
mașinile electronice de 10 cenți, gândindu-mă că voi pierde doi sau trei dolari și după aceea mă voi opri. După câteva minute, am tras de manetă și am devenit o vedetă! Mașina a început să șuiere, s-au aprins luminițe roșii și toată lumea se uita la mine și zâmbea. Era emoționant! Câștigasem! E drept, numai 7, 50 dolari, dar eram atât de agitat de parcă aș fi câștigat un milion! Mi-a plăcut atât de mult senzația, încât am continuat cinci
[Corola-publishinghouse/Science/85111_a_85898]
-
și ca bibliotecară la Uniunea Scriitorilor (1969-1974). Se stabilește în 1986 în Statele Unite ale Americii, unde în anul următor devine profesoară de limba română la International Center for Language Studies din Washington D. C. Scrie inițial în revista pentru copii „Luminița” (1964), iar primele schițe îi apar un an mai târziu în „Luceafărul”. Colaborează la „România literară”, „Viața românească”, „Astra”, „Cronica”, „Neue Literatur”, „Agora” (SUA), „Dialog” (Germania), „Ateneu”, „Familia” ș.a. Va fi distinsă cu Premiul pentru proză acordat de revista „Luceafărul
TARZIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290092_a_291421]
-
Într-un proces la București și deținut la Jilava... Aici am stat Într-o Încăpere complet izolată, singur, vreme de aproape trei luni... Era o celulă Întunecoasă, deoarece lumina venea numai de pe sală, unde exista un bec și o mică luminiță deasupra ușii... Deci am stat atâta timp pe semiîntuneric, având numai o saltea Împuțită, veche și murdară și un pat... Nici de-nvelit nu aveam. După aceea am fost chemat În instanță ca martor Într-un proces al unei foste cunoștințe
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
primit scrisoarea Dvs. și mă grăbesc să vă răspund. Ce să spun, decât cuvinte de laudă. Munca Dvs., plină de devotament și conștiinciozitate, În scopul de a ne păstra pe noi bătrânii În viitorime - cei cari au aprins câte o luminiță pe altarul binelui și frumosului, În viață - este vrednică de toată lauda! Prin aceasta vă faceți Dvs. intrarea - cu un ceas mai devreme, În posteritate! Nici prin cuvinte și nici prin orice răsplată materială, nu se poate arăta recunoștința, pentru
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
-o dar nu-i suficient. Apoi sunt preocupat de ce se Întâmplă cu noi, ca țară și popor. Gândul este sigur prea uriaș pentru importanța mea, da, ca om, nu mă lasă liniștit. O să Încropesc ceva tablete sub cupola: „Se aprind luminițe În catedrala pustiită”. Pustiită aș vrea să Însemneze: neglijată, lăsată de izbeliște, Înruginită și noi trăim și ne spunem „ei, și, asta este!”. Păi, nu asta este ci intrarea solidă pe drumul vieții. D-lui Costică laudele mele pentru ținerea
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
pe când mergeam pe coridor, în spatele tinerei grase și frumoase. Își asortase o eșarfă albă la costumul roz, șic. La urechi, de altfel dolofane și ele, îi atârnau cercei din aur, lungi și dreptunghiulari. La fiecare pas, aceștia sclipeau ca niște luminițe. Era destul de sprintenă pentru corpolența ei. Cred că s-a strâns cu o burtieră ca să arate mai bine. Oricum, șoldurile i se ondulau frumos. Mi-a făcut o impresie bună. Era genul de femeie durdulie care îmi plăcea. Nu vreau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
unui pește care se avântă în amonte. Lespedea era udă, așa că trebuia să pășesc cu grijă. Dacă spărgeam lanterna sau cădeam în râu, acolo rămâneam. Pentru că toată atenția îmi era concentrată asupra picioarelor, n-am observat de la bun început o luminiță care pâlpâia. Când am ridicat privirile, era deja în fața mea, la o distanță de vreo șapte-opt metri. Am stins lanterna din reflex și am băgat mâna prin fenta pelerinei de ploaie ca să ajung la briceagul din buzunarul de la spate al
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
am băgat mâna prin fenta pelerinei de ploaie ca să ajung la briceagul din buzunarul de la spate al pantalonilor. L-am desfăcut pe pipăite. Întunericul și susurul zgomotos al apei mi-au acoperit mișcările. În clipa în care am stins lanterna, luminița cea gălbuie s-a oprit. Apoi a înscris două cercuri mari în aer. Poate era un semnal care îmi spunea: „E totul în ordine. Nu te îngrijora“. N-am slăbit totuși vigilența și am așteptat să văd ce se întâmplă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
și s-au șters toate cifrele. Dacă aș fi schimbat ordinea operațiilor, s-ar fi șters automat sunetele de pe bandă. Cu caseta pusă și cu un carnețel nou-nouț în mâna dreaptă, am convertit datele din stânga. Pregătirile se încheiaseră. Am aprins luminița roșie de la dispozitivul de securitate aflat la ușa apartamentului și la toate ferestrele de acces. Totul era în ordine. Am întins mâna și am apăsat butonul casetofonului. S-a auzit tonul de semnalizare. Am simțit cum mă înghite haosul. Fără
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]