1,582 matches
-
Tavern, așa că nu poate veni cu noi. Poate altă dată, am adăugat, când i-am văzut așa dezamăgiți. Ei, poate ajungem noi acolo, spuse Will, nu prea convins. Am auzit că se mănâncă decent. Și, În sfârșit, din fericire, conversația lunecă spre viitoarea lor excursie În Caraibe și eu am rămas acolo În tăcere, prefăcându-mă interesată, În timp ce visam la Întâlnirea mea romantică, nocturnă, cu noul meu iubit. 27 Ziua de luni a trecut În ceață. Eram atât de nerăbdătoare să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
viața în mod fragmentar, trecînd de la o activitate la alta, în cea mai mare parte din întîmplare, accidental. Nici unul dintre ei nu pare să își facă planuri sau proiecte pe termen lung și toți par să trăiască doar clipa prezentă, lunecînd prin viață ca printr-un vis al nimănui. Pe măsură ce personajele filmului trec dintr-o scenă într-alta, unele noi apar și altele dispar, se conturează un anume spirit "slacker" al comunității în care toți acești tineri pierde-vară se simt legați
Cultura media by Douglas Kellner [Corola-publishinghouse/Science/936_a_2444]
-
par o prelungire naturală a corpului fizic și în scena introductivă, ea "își întinde mîinile cu palmele în sus și cu degetele albe ușor răsfirate; cu un zgomot abia perceptibil, zece lame cu două tăișuri, bisturie de patru centimetri lungime lunecară ușor, apărînd de sub unghiile lăcuite grena". Gibson afirmă că romanul său nu este doar despre computere, ci "de fapt el se referă la tehnologie într-un sens mai larg. Personal, bănuiesc că se referă la cultura industrială; la ceea ce facem
Cultura media by Douglas Kellner [Corola-publishinghouse/Science/936_a_2444]
-
dintre toamnă și iarnă este realizată prin intermediul zborului, dar cu care sunt investite păsările: "O țară e făcută și din păsări,/ Din V-urile mari căzând spre sud/ Rănite, alungate de frig/ Și de trădare,/ Venind înapoi/ Umilite de dor,/ Lunecând pe toboganul cerului/ Recunoscătoare/ Streașinei că nu s-a mutat/ De pe vechiul pridvor./ O țară e făcută și din păsări,/ Cum o biserică e făcută/ Și din viața de apoi". (O țară e făcută și din păsări) Plecarea păsărilor, cauzată
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
venită, se plimbă calm, privește pompa, apasă pe o manetă care provoacă zgomote ruginite; apare El 1, care are o pălărie pe cap, ochelari negri, sub braț are un pachet; Ea 1 are intenția de a-l întîmpina, dar el lunecă pe lîngă ea, ca și cum n-ar cunoaște-o, apoi se apropie) El 1: Eu sînt. Ea 1: (care îl urmărise cu nedumerire) Știu că ești tu. El 1: (surprins și dezamăgit) Cum știi?! Ea 1: (amuzată, cu dragoste) Dar tu
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Lasă-mă pe mine... Văd că vine un client care s-ar putea să facă un comerț mai rentabil cu tine... (intră Mona) Octav: (abia stăpînindu-și emoția) Îmi pare bine că ai venit...! Mona: (intimidată de tandrețea lui Octav) Ei...! (lunecînd) Dar văd că te-ai lansat tare! Octav:...Cu ce vă servim? Avem de toate... insomnii rebele... haz de necaz... chinuri răsuflate... sentimente la preț redus... Prețuri convenabile! Mona: Da ce-i aicea, dragă, bazar de sentimente uzate?! Octav: Adevărul
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
o duzină de neveste, cu acte în regulă...! Și pe tine te iau să le faci planificarea... la rînd... să nu iasă intrigi... otrăvuri și păruială... Octav: Mamă, ce te mai pricepi tu s-o ștergi din calea răspunsurilor... Fugi... luneci... Chișcarule! Groparul: Da de unde...! Eu stau... dar nu știi tu să mă primești... Hai să ne-mpăcăm... și dă drumul la casetofonul ăla... poate o să mai vorbim puțin... (pe fondul muzical... dezlănțuit, intră preotul și dascălul; par destul de iritați... dar
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Evocarea unui peisaj oriental calești și caftane ne amintește de trecerea prin metempsihoză a iubitei, desprinsă din adâncul ceștii de email a "Paharului fermecat" al lui D. Anghel: "Calești ce-mi poartă încă-adolescența/ Ca pe un crin de delicată vază/ Lunecă lin prin luminiscența/ Pereților care se subțiază." Ritmica și universul poeziei ne trimite atât la I. Barbu cât și la T. Arghezi: "Și-n miez de noapte, având bluza lipsă,/ Am pus cu sânii luna în eclipsă,/ Și-am îndrăznit
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
L., 1969; "Ironice", Editura Cartea Românească, 1970; "Mioritiada", Editura Cartea Românească, 1973; Retorica", Editura Cartea Românească, 1975. Nota gravă îi lipsește lui Ion Nicolescu, deși el ne vorbește despre dragoste, viață și, obsesiv, despre moarte. Fără multă filozofie, I. Nicolescu lunecă pe panta emoției mascate sub semnul unui intelectualism confirmat într-o formulă cunoscută în poezia noastră începând cu anii 1910-1912 în revista "Simbolul", continuând cu poezia ludică până la horele argheziene. Iată-l dadaist: " e în toate-o bicicletă/ în toate
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
de ger." ("Cântec fără răspuns"). Iubirea, ca la toți marii poeți, devine un act de cunoaștere, indiferent dacă ea pendulează sub semnul angelic rilkean sau pătimaș, într-o lume fantastic înflăcărată ca la Poe: "Stelele capete fără trupuri/ mă iubeau, lunecând simultan/ pe o secundă cât ora, pe o oră de un an" ("Visul unei nopți de iarnă"). Sentimentele se desprind parcă de trup sau de suflet și capătă dimensiuni, devin ființe fantastice, pure și telurice, într-un dans îmbietor și
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
ale secolului XX, nu i s a spus (sau, mai exact, n-a fost scris) așa, ci ca în poemul lui Bacovia (și pronunțat „princésă”, după modelul rusesc). Iată cîteva exemple: „Amurgul are astăzi luciri ca de mătasă/ Pe care lunecară mîini albe de princese” (Ștefan Petică) 4); „Tînăra princesă își dădea bine sama de asta” (Pompiliu Păltănea) 5) „Crezi că în tot momentul și pe toate cărările rătăcesc princese amorezate?” (Ion Gorun)6); „Princesa ndepărtată” (piesă de Edmond Rostand, tradusă
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
într-o după-amiază/ Tăcută, cu soare,/ Va trece o pasăre,/ Departe,/ Ca printr-un parc.../ Gîndește-te atunci/ La fastuosul basm”7). Despre „instinctul satanic” între loviturile reușite de Bacovia la capitolul formulări memorabile, trebuie inclus și „instinctul satanic”, din „Balet”: „Lunecau baletistele albe.../ Tainic trezind complexul organic-/ Albe, stîrnind instinctul satanic,/ Lunecau baletistele albe”1). Cititorul intuiește despre ce e vorba, dar îi vine greu să explice. Trezirea „complexului organic” înseamnă o stare de excitație în întreg corpul, propagată spontan. Formula
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Ca printr-un parc.../ Gîndește-te atunci/ La fastuosul basm”7). Despre „instinctul satanic” între loviturile reușite de Bacovia la capitolul formulări memorabile, trebuie inclus și „instinctul satanic”, din „Balet”: „Lunecau baletistele albe.../ Tainic trezind complexul organic-/ Albe, stîrnind instinctul satanic,/ Lunecau baletistele albe”1). Cititorul intuiește despre ce e vorba, dar îi vine greu să explice. Trezirea „complexului organic” înseamnă o stare de excitație în întreg corpul, propagată spontan. Formula de „complex organic” e compusă de poet pe baza unor amintiri
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
încorporat de mult în sensibilitatea poetului. Blaga avea totuși dreptate. Iată un exemplu care i-ar putea ilustra afirmația, scos din Aderca: „L-aș fi dezlănțuit cu crăngi/ din vîrf de munte/ să spulbere umanele duhniri/ tîrîte de pămînt-/ să lunece pe imensitate/ doar aripa de vînt-/ o punte/ pe eternitate”. Ce vrea de fapt autorul? Să provoace un „ciclon de răzvrătiri”3). Inevitabil, într-un asemenea discurs, „eternitate” e mașinal, rece. „Imensitate, veșnicie” Un sinonim pentru „infinit”, „imensitate” e uneori
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Faldurile nopții (Editura Junimea, Iași, 2012). Între amurgul "topit în seară" de luna argintie și miezonopticul în care, "necruțător, întunericul inundă/ orașul/ trădează lumina", imaginația poetică naște, mai întâi, un bestiar infernal terifiant: "vipera cârnă, cu nasul în vânt,/ (ce) lunecă pe falia arcuită de galben nisip/ (ce) limba-și flutură-n aer și tinerii solzi/ ai marelui șarpe/ dansează/ în jurul undelor albe,/ mistuie în sine cruda lumină de vară" (Vipera cârnă), apoi "un șarpe vrăjit (ce) flutura eșarfă în vânt
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
voi, suav și tainic,/ Ca adus de un murmur,/ Pot, suit pe taburete,/ Să ating iar cerul pur") sau primele două catrene din Astenie ("Vorbiți încet, sau poate chiar în șoaptă,/ Azi sunt neputincios ca o mătasă,/ Doar sufletul îmi lunecă prin casă/ Pe marile covoare și așteaptă.// Intrarea lui în vis e-ngăduită/ De mult. S-a pregătit cu sârguință./ Hainele mele fragede palpită/ Să-i înfășoare lirica ființă"), ambele incluse în aceleași memorabile Versuri, dau seama de faptul în spatele viziunilor
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
siluirea, desacralizarea forțată a universului: "ardezia clipei închipuie triunghiuri/ cu pupila albastră/ les remparts du château/ dealurile siluiesc terase/ și stânci/ și cruci de ninsori/ vorbitorii ucenicesc la școala măreției/ îngerul încătușat în vitraliile înguste/ ale bisericii scufundate/ mi-a lunecat în ființă/ năruind feroneria fantomelor/ și stâlpii cocliți ai galeriei" (triunghiuri cu pupila albastră). Crochiul întunecat în ton baladesc, pastelul de umbre și reflexe agonice (chiar și cel compus în numeroasele sale ore franceze) ori sonetul acompaniat de un vag
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
nu mai puțin fatal pentru Petrini. Feminitatea ei se bazează pe o continuă fugă de identitate. Trăiește mereu în alt registru, inventează disponibilități, stări ce îl fascinează pe filosof. Nu e trufașă și nu are crize de demnitate, existența ei lunecă la suprafața evenimentelor, fără mari traume. A trecut, totuși, prin situații grele (eliminată din facultate, a muncit ca zidăriță pe un șantier), dar sufletul ei nu s-a înăsprit. Îndrăgostită de Petrini, îi mărturisește, cu o panică pe jumătate jucată
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289000_a_290329]
-
Însă deja cu o generație mai înainte Nietzsche vestise un secol de războaie, iar R. Guénon avea să recunoască în desfășurarea evenimentelor, ceva mai târziu, un sfârșit dramatic de ciclu. S-a spus că ne aflăm la capătul istoriei însăși, lunecând tot mai rapid spre extincție, ca bila pe un plan înclinat. Ritmul ei, mai accelerat, mai nervos, mai convulsiv, sugera un final apropiat, o distrugere a civilizației prin înseși instrumentele pe care le-a produs. A. Toynbee, D. Halévy și
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
putem spera e ca mișcarea cu dublu sens a valorilor să reducă din vechile aprehensiuni și prejudecăți, să elimine noxele istoriste și să așeze lumea într-o fraternitate de atâta timp visată, prezisă, evocată. Sainte Beuve vorbea de "fraternitatea culturilor". Lunecăm astfel în utopie? Este o componentă esențială a culturii. Și trebuie să credem în ea pentru a ne spori, din timp în timp, puterile creatoare și a ne interzice căderea, involuția de la popor la statutul de simplă populație. În tot
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
Istorie și în Natură. De aceea, elanul său liric nu se reduce totuși la un simplu retorism: „Eu mă scăldam prin pâraie cu ochii deschiși- Era o apă de cleștar și de stele- Peștii aurii, pâlpâind ca-ntr-un vis, Lunecau lângă genele mele [...] Pe-atunci te-nvățam, țara mea, te-învățam Cu copaci și cu cer, cu pălmaș și cu vită, Cu luna lividă sclipind în spărtura de geam Și cu gura uscată de foame ca piatra trăsnită.” (Începutul) Trăirea
NICOLAE LABIȘ – RECURS LA MEMORIE DIMENSIUNI SPAŢIO-TEMPORALE ÎN POEZIA LUI NICOLAE LABIȘ by MIHAELA DUMITRIŢA CIOCOIU () [Corola-publishinghouse/Science/91867_a_107354]
-
pădurii, suspinele copacilor, vuietul apelor, cerbii, căprioarele, poetul sare în universal, dezvăluind emoția creatorului, totdeauna proaspătă, mereu uluitoare: „... mă scăldam în pâraie cu ochii deschiși, Era o apă de cleștar și de stele Peștii alburii, palpitând ca-ntr-un vis, Lunecau lângă genele mele. Ori prin munți cu iarba-ntomnată pe creastă, Ascultam țârâitul unui greier bolnav; Gonind pe-un cer de-ntunecare vastă, Nourii scămoși în spinări purtau frigul jilav.” (Începutul) Nicolae Labiș ascultă muzica universului, observă trecerea materiei prin regnuri ca
NICOLAE LABIȘ – RECURS LA MEMORIE DIMENSIUNI SPAŢIO-TEMPORALE ÎN POEZIA LUI NICOLAE LABIȘ by MIHAELA DUMITRIŢA CIOCOIU () [Corola-publishinghouse/Science/91867_a_107354]
-
sau în atmosfera cenaclului literar, iată și ce făcea “Simpla foaie de hârtie” sub pana lui Ion Alexandru Angheluș, profesorul: Simpla foaie de hârtie Nu mai poate să adune Lângă mese de stejar Sfânta noastră nebunie; Fumul vânăt de țigare, Lunecând spre bagdadie, Este acru, fără gust, Preaiubitule Ilie! Din atâtea vorbe spuse Din noianul de iacoane, Ce-a ieșit sărmane Cici, Și stimate Ciceroane? : N-o să-mi spui că din nuvele Nu-mi transmite una ciuda. Totuși, unde să te
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
orașul modern din depărtare și orașul În flăcări din apropiere, siluetele gârbovite care fugeau din ele, racursiurile sumbre ale oamenilor Înarmați dintr-un plan mai apropiat, reflexul roșiatic al focului - tușe trase cu un penel fin, cinabru pe galben - care luneca pe metalul puștilor, cu licărul special pe care ochiul nefericitului privitor protagonist Îl captează cu neliniște, de cum deschide ușa, cioc, cioc, cioc, zgomot nocturn de ghete, fier și puști, precis ca Într-o partitură muzicală, Înainte de a-l da afară
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
Întinzându-se În unde suave peste pavele, gondola pe care o văzuseră trecând pe sub pod cu doi pasageri nemișcați acoperiți de zăpadă și gondolierul care cânta În șoaptă. Dar și stropii de apă de pe chipul lui Olvido, mâna ei stângă lunecând pe balustrada scării În drum spre odaie, scârțâitul podelei din lemn, covorul unde ea Își agățase tocul pantofului, oglinda enormă din dreapta, unde o zărise privindu-se cu coada ochiului În trecere, gravurile de pe pereții coridorului, lumina gălbuie și palidă care
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]