1,553 matches
-
de vest a Expoziției. Facem poze din cabină, pentru a ne susține relatările ulterioare cu dovezi vizuale ale prezenței noastre acolo. În întâmpinare, la aceeași altitudine, pe un cablu paralel, ne vin alte capsule galbene cu inși la fel de extaziați. Când lunecă pe alături, îi văd ca pe niște prizonieri neputincioși ai unor bule pantagruelice, deasupra unui coctail bolborositor de imagini. Dacă te gândești bine, viața ta, preț de 20 de minute, atât cât durează „zborul” de la un capăt la celălalt al
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
vântului, unde e mai plăcut - poți admira malurile îndepărtate ale râului - dar și mai frig. Chiar destul de frig. Noroc că ne-am echipat bine la hotel. O vreme ca de toamnă, deși suntem la sfârșit de iunie. Țărmurile pe lângă care lunecăm sunt năpădite de macarale portuare și schele dezasamblate de șantier naval. Tot acest utilaj pare destul de antic, ruginit, în jur, nici țipenie de om. Locul îmi amintește foarte mult de „zona” din Stalker-ul lui Tarkovski, în care pătrundem, însă nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
lungă tradiție a storytelling-ului în Islanda. În pofida numeroaselor ediții, nu se poate spune că am avea evoluții spectaculoase în literatura noastră. Dezbaterile în jurul literaturii contemporane din Islanda suferă din cauza publicului limitat și a relațiilor foarte apropiate dintre autori. Toate discuțiile lunecă prea curând pe un făgaș personal. Timp de decenii, au fost două mari Case de editură în Islanda, cu profiluri foarte diferite, Málog Menning și Vaka Helgafell. Aceste două edituri au fuzionat recent într-o mare companie editorială, numită Edda
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
aflat la Heidelberg, că acesta „răscolește trecutul” și-și asumă unele vini literare. (În ultima discuție pe care am avut-o cu bunul prieten al Ninei Cassian, în primii ani după revoluție, deplângând starea precară a literelor, „Croh” lasă să lunece o remarcă nostalgică față de cultura și literatura din epoca comunistă. La iritata mea replică cum că, în ciuda stării dificile a literaturii post-decembriste, ea nu putea fi totuși comparată cu „mizeria culturii trecute, comuniste”, „Croh” s-a strâns înfrigurat în pardesiul
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
dregători mari în împărăție, unii generali, alții senatori. A intrat la Odesa în palatul generalului, cu mânile lui butucănoase, cu cismele unse cu dohot, și nu mai știa să vorbească îngrijit, nu mai știa să umble pe parchet luciu a lunecat și a căzut. La masă nu mai știa să se slujească de furculiță și cuțit. Nu mai trăia apoi nimeni dintre ai lui. S-a plictisit, despărțit cu totul moralicește de copiii lui. Și ei au fost bucuroși și el
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
fără măsură. Salut, Caucaz cu fruntea albă, Slobod pământ al munților Mi-apari sălbatic însă mândru. Prăpăstiile îți sunt altare, Și ceața serii stă pe culmi Cu-aripi ce fâlfâie-n înalt Născând fantome ca-ntr-un vis Când luna lunecă pe cer În spațiile substelare. Ce dragi îmi sunt, o Caucaz, Și sălbaticile tale copile Și vrednicii războinici, fiii tăi, Și asupra țancurilor tale Azurul înălțimei străvezie Și glasul pururi înoit Al groaznicei furtuni Care mugește-n piscuri Ori sparge
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
luam de la capăt. Nimeni nu se Îmbolnăvea deși sunt convins că și În acele vremuri bântuiau virusurile respiratorii. Reactivitatea noastră naturală era mai mare decât patogenitatea lor. Am fost părtaș și la săniuș. Aveam sanie din lemn de salcâm, care luneca pe zăpadă mai iute ca vântul și-mi făcea o plăcere deosebită să mă avânt cu ea pe pârtia de "pe groapă", dealul răsăritean al satului sau de pe "hulă", dealul din zona pitorească a Susenilor. Am cunoscut și bucuria "omului
MĂRTURISIRILE UNUI OCTOGENAR by PAUL IOAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1658_a_3007]
-
siguranță. Poporul e mai bucuros, că a scăpat de un dictator, freamătă în așteptarea altuia și mai odios. Orice nație are un nesfârșit zăcământ de dictatură. Iar românii par să nu poată trăi altfel, în libertate nu-și găsesc cadența. Luneci ușor de la poezie la disconfortul/ confortul social... Dar și socialul dă buzna extrem de ușor peste poezie făcând-o una cu pământul. Noi nici nu avem viață socială, de altfel. Că în accepția termenilor viață socială înseamnă ceva ce se supune
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
pretutindeni în lumea care trecea de la al XIX-lea veac la al XX-lea, nu era deloc ușor. Un anume stil universitar medieval nu lipsea nici la Iași. Același autor, Gh. Năstase, își amintește că, deseori, undeva, "din Țicăul care luneca pe nesimțite la vale, seara, văzduhul era aromat de liliac, iar balurile, întrunirile, manifestațiile la care se cânta majestuos "Gaudeamus igitur" mențineau această ambianță, amintind de un burg tipic universitar. Ne cunoșteam cu toții între noi, era multă prietenie între noi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
acest motiv poetic, de la Eminescu încoace: Când hainele-oboselii le dezbrac Îmi pare somnu-n care mă scufund Culcușul răcoros al unui lac, Cu rotitoare ape, fără fund. Plutesc deasupra nuferi albi, de nea, Încolăcind în lujeri ființa mea Și pești lunateci lunecând tăcut Trec pe sub pleoapa mea înspre trecut, După fărâmiturile de stele Ce de pe cer coboară-n apă, grele Va lumina ființa mea, va lumina Adâncu-acestei liniști, ca o stea Ce-n apă virtual și-a împietrit trupul cel viu, incandescent
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
nimic dinaintea ochilor. Stăpânit de ciuda pierderei, și de dorul de a-mi întoarce paguba, jucam orb înainte, înfierbântat la culme, și, de ce pierdeam, de ce puneam mai gros pe carte. Îmi ieșisem cu totul din fire. Aveam simțimântul omului care lunecă la vale, fără să se poată opri. Atunci oaspeții mei, văzând că treaba se îngroașă, au cercat toate chipurile, trebuie să o recunosc, de a mă face să reintru în mod onorabil în banii mei, preschimbând mereu cărțile jucate cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
îți împrumută parcă ție însuți puteri peste fire. Te simți mai mult decât un om. O! Ce ar fi dacă omul ar capata darul de a zbura? Dar mă opresc de a mai descrie ceea ce cugetă, ceea ce simte călătorul care lunecă pe șinele de oțel ce încunjură pământul. Cine nu a gândit, nu a simțit ca și mine în mersul acel furtunos, fantastic, împins ca de o forță fatală care în veci nu obosește? Am, trecut prin un șir de târguri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
pentru călăuz, care n-avea trebuință să tragă sania la vale, ci numai s-o oprească în puterea călcăilor și să-i deie direcția la dreapta sau la stânga, întru atâta era drumul de pravalatic 199, un drum anume croit ca să lunece sania de la sine pe pământ gol. Ne-am urcat deci fiecare câte într-o așa-zisă sanie cu câte un călăuz între hlube în loc de cal și... să dea Dumnezeu bine!... Lunecam în jos cu o iuțeală amețitoare, așa că de multe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
drumul de pravalatic 199, un drum anume croit ca să lunece sania de la sine pe pământ gol. Ne-am urcat deci fiecare câte într-o așa-zisă sanie cu câte un călăuz între hlube în loc de cal și... să dea Dumnezeu bine!... Lunecam în jos cu o iuțeală amețitoare, așa că de multe ori eu, care eram în frunte, când mă uitam îndărăpt la cei ce veneau în urma mea, mi se părea că au să-mi cadă în cap. În 45 de minute am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
că au să-mi cadă în cap. În 45 de minute am scoborât muntele pe care îl suisem în 6 ceasuri. Cursă fantastică, în care era de admirat ghibăcia și puterea călăuzilor care, cu picioarele mereu încordate, nu pășeau, ci lunecau brăzdând pământul cu călcăile fără să îngenuncheze o singură dată, ceea ce ar fi avut de efect răsturnarea săniei și căderea noastră în prăpastie. Mă rog, când m-am văzut jos, mi-am făcut cruce; mi s-a părut că m-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
cosmopolitismul, obiceiuri colectate de pe aiurea și amalgamate Într’un mod de viață străin, În care nu ne mai recunoaștem dintre ceilalți. Poate ar trebui să ne gândim și la prietenul nostru bradul, deși nu ne prea gândim nici la alții, lunecând dintr’o lume În care aveam prieteni, Într’una În care ne vom fi făcut doar dușmani. Sau indiferenți. Și eu am un brăduț de Crăciun, dar esențialul: o rămurică, deasupra mesei la care am scris astea. Și totuși, Îmi
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
roze, nefă cute; cu trupul zvelt, purtat pe picioarele subțirele de adoles centă, În pantofii ei de lac cu tocul jos și prea nimeriți mersului ei din cale-afară de juvenil. Dar, pe lângă asta, serafică la ocazii, lăsând adică să-i lunece din ochii ei verzi boabe diamantine de lacrimi pure, izvorâte fie și la o cârciumă, sub focul mărturisi rilor mele neinspirate; sau surâzând și râzând cu dințișorii ei perlați printre care am dibăcit, de m-am cutremurat, cei doi canini
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
care le puneam noi. Pătrunși la unison de solemnitatea gestului și a clipei, am in trat foarte ușor în contact cu forța de dincolo de lume... șezând față-n față și apăsând ușor cu degetele pe fundul paharului, acesta începu să lunece foarte ușor peste litere, parcur gând cu rapiditate cartonul în toate sensurile. și chiar dacă îmi lipsesc acum întrebările exacte pe care le-am pus, înțelesul este ușor de desprins din răspunsurile pe care le-am primit și pe care le-
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
încercam să-i născocesc alte nume în care să nu apară nici cuvântul „ciulin“, nici cuvântul „lapte“, zicându-i: „Stachelrippe“ școastă-ghimpoasăț sau „Nadelhals“ șgâtlejul-aculuiț. În înșelăciunea tuturor falselor nume comisă pe seama adevăratei plante se căsca dintr-o dată lacuna prin care lunecam în gol. Rușinea de a vorbi cu glas tare cu mine însămi, și nu cu planta. Cele patru trenuri circulau cu ferestrele larg deschise, călători în mâneci scurte stăteau în dreptul lor, iar eu le făceam semne cu mâna. Mă apropiam
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
și să ducă singur la capăt murdăria asta“. Din acea zi m-am ținut departe de râu, atât de departe că și uitasem unde se află pietrele - râul nu mai exista pentru mine nici când tramvaiul trecea peste pod. Soarele lunecase în vară, cu siguranță că apa nu mai era rece. În vecinătatea pietrelor mele înfloreau acum scaieții de-un cenușiu-verde coclit. Nici Securitatea n-a făcut pentru mine munca asta murdară, și nici eu pentru ea. Faptul că băuse paharul
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
tren de-adevăratelea, iar noi mergeam cu el de-adevăratelea. Dar nu mă încredeam cu totul în mersul lui, și nici că mă va scoate cu adevărat din această țară. Apoi însă, trenul a ajuns în Ungaria. Iar pe lângă șine lunecau acum fâșii de iarbă iernatică ungurească, pete de zăpadă ungurească, felinare ungurești. și când s-a luminat de zi - cer austriac, ciori austriece, tufișuri și plopi golași austrieci. Ținutul ce gonea pe dinaintea ochilor nu aspira la nici un fel de libertate
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
în aerul care părea alcătuit din cristale reci albe-vineții gata să pedepsească pe oricine ar fi îndrăznit să le opună rezistență. Era cumplit! Vai de bietul călător prins la drum pe o asemenea vreme! "Viscolul prinde colbul să-și lepede, Lunec-o troică, lunecă repede... Veselă-n troică peste întindere, O tinerețe fuge cu-aprindere." (Serghei Esenin) Nu existau decât două variante: ori ajungi la destinație, ori ești învins și te acoperă troianul, de sub care nu vei mai fi scos decât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
părea alcătuit din cristale reci albe-vineții gata să pedepsească pe oricine ar fi îndrăznit să le opună rezistență. Era cumplit! Vai de bietul călător prins la drum pe o asemenea vreme! "Viscolul prinde colbul să-și lepede, Lunec-o troică, lunecă repede... Veselă-n troică peste întindere, O tinerețe fuge cu-aprindere." (Serghei Esenin) Nu existau decât două variante: ori ajungi la destinație, ori ești învins și te acoperă troianul, de sub care nu vei mai fi scos decât la primăvară, odată cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
toate părțile, ne mai săturându-și ochiul Său Sfânt de toate cele frumuseți ale locului, Înaltpreamăritul ajunse în dreptul unei săritori la care se vede că nu luă băgă sama și făcu un pas mai puțin prevăzător, că deodată simți că lunecă, iar în încercarea Sa de a-Și recăpăta echilibrul, scăpă sacul din spate, care se dădu de-a rostogolul, se desfăcu la gură, pentru că în graba plecării la drum, Domnul cel Mare nu-l legase tocmai cum trebuie, și-l
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
picioarele mele, dar mi-a trebuit mult cura) să-i dezvălui lui Oedip că e ucigașul tatălui său...) Se Întîmplă lucruri ciudate pe munți. În copilărie, vara, cînd se Înnegreau munții de ploaie, stăteam uneori sub stînci urmărind cum trăsnetele lunecau pe piatra udă ca niște reptile arzînd. Și după cîte țin minte, nu-mi era frică. Acum am idei precise despre teamă și despre curaj. În schimb, astă-noapte n-am adormit, din nou, decît spre dimineață din pricina unei furtuni care
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]