1,950 matches
-
ca distins scriitor (prozator și poet) și ca mare caracter, având suflet de crin. Cărțile sale, În număr mare, scrise toate În spiritul adevărului și cu mult har cităm, spre ilustrare, câteva titluri: Creștinismul Mișcării Legionare, Mișcarea Legionară Și evreii, Mărturisitorul (antologie), Miniaturi constituie deja repere bibliografice, iar Hronic legionar este excelentă sursă de documentare pentru oricine dintre cercetătorii competenți și probi ai providențialului fenomen legionar. L-am cunoscut târziu, În 2004, la Fetea, dar comunicarea noastră telefonică și epistolară era
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
Nicolaescu, prin exprimarea „Iată cărțile care le am scris”), nici A.N. Petcu nu știe să decline corect pronumele relativ „care”, când acesta apare În cazul acuzativ, având funcția sintactică de complement direct. Mă refer la articolul „Părintele Ilie Imbrescu, mărturisitor al credinței ortodoxe.” (din „Ziarul Lumina”, numărul din 19 noiembrie 2010), În care există agramatismul „care”: „... prin poezia care o scrisese”. Formularea corectă: „... pe care...” Dacă În trei-patru articole există prea multe greșeli de exprimare, Înseamnă că În toate scrierile
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
ale unor creaturi închinate lui Dumnezeu, de opere de caritate sublime și bine chibzuite, dar și de Reguli îmbibate de neoplatonism ce, în realitate, nu prea aveau de-a face cu realismul evanghelic. Tot acest amestec a produs veritabili sfinți, mărturisitori admirabili care s-au jertfit pentru Împărăția lui Dumnezeu și care i-au ajutat realmente, la modul cel mai serios, pe oamenii «răniți» - trupește și sufletește - din vremurile lor. Asemenea situații au existat chiar și atunci când viața fondatorului ori a
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
adică prin trupul său» (Evr 10,20). Cu timbrul său frank and friendly, cu care papa Francisc ne obișnuiește, episcopul Romei, dialogând cu superiorii generali, nu s-a temut deloc să afirme și să îndemne: «Trebuie să fiți cu adevărat mărturisitorii unui anumit fel de a acționa și de a vă comporta. Însă, în viață e greu ca totul să fie clar, precis, definit în mod distinct. Viața este complicată, este alcătuită din har și păcat. Dacă cineva nu păcătuiește, nu
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
cei ce vă vorbesc despre speranțe suprapământești. Cu bună știință, ori nu, aceștia sunt otrăvitori. Aceștia-s disprețuitori ai vieții, muribunzi, intoxicați, sunt cei de care-i sătul pământul: să piară, deci!». În realitatea noastră contemporană în care putem fi mărturisitori ai evangheliei, trecerea de la o radicalitate de ochii lumii la o profeție trăită, poate fi nu doar un semn al convertirii la viața consacrată, ci și o șansă de înseninare. Nu suntem nici mai buni, nici mai răi decât părinții
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
să iubim. „Iubirea devine concretă când tu, celălalt, ești fericit și, ca atare, sunt fericit și eu. Când tu, celălalt, ești nefericit și suferind, atunci sufăr și eu cu tine”. Acest lucru îl spunea Abbé Pierre, un mare maestru și mărturisitor al fericirii. Același lucru a fost spus de mulți alții: de atâția sfinți care au trăit o viață fericită în Dumnezeu. Îl spun multe persoane consacrate care dau mărturie în lume că este încă posibil să fii fericit pentru ceva
Secretul fericirii în viaţa consacrată : însemnări psihologice şi metodice by Giuseppe Crea () [Corola-publishinghouse/Science/101008_a_102300]
-
slăbiciunile avute în viață, și asta pentru că și ele sunt parte integrantă din istoria lor. Dacă nu rămân închiși în propriile nemulțumiri din cauza faptului că nu au reușit să facă tot ce și-au dorit, ei devin cei mai buni mărturisitori ai unei fericiri chiar și așa realizabilă deoarece, din povestirea experiențelor lor, reiese că pot fi depășite momentele critice ale vieții, prin implicarea constantă într-un proiect vocațional și mergând înainte în ciuda tuturor dificultăților. Abbé Pierre scria astfel despre bătrânețea
Secretul fericirii în viaţa consacrată : însemnări psihologice şi metodice by Giuseppe Crea () [Corola-publishinghouse/Science/101008_a_102300]
-
conștientiza pe sine și în a se relaționa fără a se pierde pe sine în mediul înconjurător, pentru a colabora și a se susține de-a lungul drumului spre sfințenie. „În această deschidere progresivă spre lumea alterității prezența celuilalt ca mărturisitor prudent și discret poate fi condiția indispensabilă pentru a dobândi sau redobândi acel grad de încredere și de siguranță relativă ce permite să se întrevadă chemarea și să se înceapă parcursul descoperirii sale”. 1. „Dumneavoastră sunteți fericit? De ce?” Într-o
Secretul fericirii în viaţa consacrată : însemnări psihologice şi metodice by Giuseppe Crea () [Corola-publishinghouse/Science/101008_a_102300]
-
mâinile în sân, fiecare are o muncă de îndeplinit în via Domnului. Persoanele consacrate au munca lor. Orice creatură are o muncă de dus la îndeplinire și de realizat: aceea de a răspunde la chemarea lui Dumnezeu pentru a fi mărturisitori ai iubirii Sale. Există o misiune de realizat care este destul de solicitantă și care este aceea de „a supune pământul și de a desăvârși creația”. În primul capitol am expus acest itinerar de bucurie și bunăstare ce are un specific
Secretul fericirii în viaţa consacrată : însemnări psihologice şi metodice by Giuseppe Crea () [Corola-publishinghouse/Science/101008_a_102300]
-
între limitele precizate mai sus: există, de pildă, cazuri când puriștii creditează, pe lângă revoluția propriu-zisă, existența unor diversiuni și a unor eminențe cenușii care au speculat și stimulat evenimentele, chiar dacă prin asemenea acțiuni nu a fost invalidată revoluția. Sau există mărturisitori care într-o primă analiză susțin o teorie, pentru ca într-o analiză ulterioară să își nuanțeze opinia sau chiar să și-o schimbe. Nuanțele sunt extrem de labile în anumite cazuri, între puriști și partizanii tezei hibride, dar și între susținătorii
Decembrie ’89. Deconstrucția unei revoluții by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
cazuri, între puriști și partizanii tezei hibride, dar și între susținătorii teoriei conspirației și partizanii tezei hibride. O ruptură evidentă există doar între puriști și susținătorii teoriei conspirației, adică între cele două extreme. Cum fiecare analist al evenimentelor și fiecare mărturisitor are (sau nu) demonstrația sa, multe detalii, idei și chiar concepte (formule, termeni) se vor repeta vrând-nevrând; de aceea, și eu le voi reaminti ritualic, cu scopul de a fi corectă în prezentarea teoriilor autorilor pe care îi abordez. Volumul
Decembrie ’89. Deconstrucția unei revoluții by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
primește o coloratură politică. Majoritatea protestatarilor se vor referi la mișcarea lor ca la o „revoluție”, „insurecție”, „demonstrație”, „grevă”, „manifestare populară”, „revoltă muncitorească”; alte voci consideră că ecourile revoltei de la Brașov au depășit situația reală, au exagerat-o. Unii dintre mărturisitorii și participanții activi la revoltă, anchetați și deportați ulterior, vor declara, după 1989, că nu sunt siguri că ar putea reedita curajul din 1987. Mulți dintre ei au recunoscut că protestaseră fiindcă le ajunsese „sărăcia la os”, dar și fiindcă
Decembrie ’89. Deconstrucția unei revoluții by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
întrebări, teologia este amenințată de eresul necredinței. Excurs despre vocația temeiniciei: Dumitru Stăniloaetc "Excurs despre vocația temeiniciei \: Dumitru Stăniloae" Un teolog care n-a obosit niciodată să răspundă întrebării adresate de Iisus apostolilor Săi a fost Dumitru Stăniloae. Adevărat preot mărturisitor 1 și părinte 2, având o surprinzătoare deschidere culturală - fiind capabil să-l citească, în tinerețe, pe Sherlock Holmes 3 și să-l citeze nestingherit, la vârsta senectuții, pe E.M. Cioran 4 -, emanând mereu „o umilință cinstită”, vorbind „în cuvinte
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
neamurilor” (Lc. 2,32). Stăniloae precizează raportul constitutiv al tradiției față de Scriptură, afirmând principiul personal al transmiterii credinței în Hristos Cel răstignit și înviat, ca lucrare a Duhului 1. Receptacolul firesc al credinței și conștiinței apostolice este Biserica, unde comunitatea mărturisitorilor își poartă dialogul cu Hristos. În rezumat, „Biserica, Scriptura și tradiția sunt indisolubil unite”2. Finețea cu care Stăniloae ordonează aceste nuclee de radiație duhovnicească, conferă un statut și o vocație particulară teologiei creștine. Sudată prin energiile comunitare ale trupului
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
împlinirii tuturor promisiunilor în Iisus Hristos. Firește, această mărturisire s-a făcut în Duhul primit de apostoli în ziua Cincizecimii, reînnoit în prezența Sa luminătoare, pentru fiecare creștin, la botez. De la Origen, trecând prin Părinții Capadocieni și până la Sfântul Maxim Mărturisitorul, teologii Bisericii au văzut în Scripturi un anumit aspect al Întrupării lui Hristos 2. Nu mai puțin importantă decât taina Euharistiei, Scriptura atestă permanenta prezență a Cuvântului printre ucenici, care nu obosesc să aștepte a doua Sa venire. Cu alte
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
a apostolului Toma în fața lui Hristos Cel înviat - „Domnul meu și Dumnezeul meu” (In. 20,28) - să devină canonul credinței universale a Bisericii? Credința apostolilor în Hristos este pregustarea realității (hypostasis, Evr. 11,1) nepieritoare sau, în cuvintele Sfântului Maxim Mărturisitorul, „o cunoștință adevărată întemeiată pe principii ce nu pot fi demonstrate”. Credința e „temelia lucrurilor mai presus de minte și de rațiune”2. Adevărata „demonstrație” sau „apologie” a Evangheliei impune trecerea într-o zonă interzisă rațiunii dialectice. Validarea enunțului fondator
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Lumina și nu vine la Lumină.” (In. 3,20) Respingerea Revelației nu începe niciodată prin obiecții la adresa unui set de propoziții considerate „absurde”, ci de la sesizarea unei contradicții între proclamația publică a Evangheliei și felul de a fi al creștinilor mărturisitori. Criteriile teologice ale mărturisirii creștine sunt atât de exigente, încât ele cer martiriul ca probă finală. Când moartea pentru Hristos ajunge să fie „un câștig” (Flp. 1,21), viața noastră este deja o neîntreruptă Euharistie. Martiriul și autoritatea tradițieitc "Martiriul
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
trupul meu.”2 Sfinții care nu au pătimit acest martiriu public, au ales - precum marele Antonie, părintele pustiei - „martirul conștiinței”3. Asceții Bisericii au putut spune, împreună cu Sfântul Pavel, „mor în fiecare zi!” (1Cor. 15,31). În interpretarea Sfântului Maxim Mărturisitorul, martiriul conștiinței are o profundă dimensiune doxologică: „Slăvește pe Dumnezeu în sine nu cel ce-L laudă pe Dumnezeu în cuvinte, ci cel ce rabdă, de dragul lui Dumnezeu, pentru virtute, pătimiri, dureri, osteneli”1. Funcționând după această logică a mărturisirii
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
nimic atunci când nu dispunem de o înțelegere la fel de clară a relației dintre Biserică, tradiție și Scripturi. Propovăduirea Ortodoxiei dogmatice în absența unui legământ de fidelitate față de tradiția apostolică a Bisericii ne transformă în simpli lozincari. Învățarea limbii folosite de Părinții mărturisitori este, de aceea, o sarcină care depășește cu mult simpla competență academică. Dinamica istorică a limbajului teologic al Ortodoxiei ne poate ajuta să depășim retorica opoziției ideologice între „dușmanii credinței” - o categorie indispensabilă? - și „apărătorii Ortodoxiei”. Nici retorica belicoasă, nici
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Lecția înțelegerii Revelației trece prin evenimentul pascal al morții și învierii. Darul înțelegerii Scripturilor nu vine fără pătimirea Crucii de către cel ales martor și păstrător al adevărului. „Fiecare fenomen se cere sub cruce” spunea marele dascăl al Bisericii, cuviosul Maxim Mărturisitorul 1. În greul întuneric de amiază care însoțește abandonul tuturor categoriilor inteligenței (cu tot ceea ce pare să aibă mai bun), în moartea fără regrete față de curiozitățile, îndoielile și întrebările lumii, mintea teologului primește darul învierii și al înălțării la înțelesuri
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
acolite a fost mereu testată în mărturisirea caracterului viu al trupului lui Hristos. În acest punct, scrierile lui Irineu al Lyonului se dovedesc hotărâtoare întrucât indică actul Întrupării ca pe o necesară manifestare a dinamice patetice interne a Vieții. Maxim Mărturisitorul, reluat apoi de Ioan Eriugena și Duns Scotul, socoteau la rândul lor că Întruparea Logosului divin s-ar fi putut petrece independent de drama căderii adamice. Fiecare corp subiectiv datorează Vieții transcendentale puterea nucleară de individuare (recursul oricărui gest la
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
asemănată cu asprimea unui dascăl care își mustră elevii. Dar „violența nu aduce nici beneficii dialectice, ci încurajează de la sine o altă violență”2. Aici Augustin se îndepărtează de o tradiția monastică a creștinismului răsăritean care - de la Origen la Maxim Mărturisitorul - a discutat caracterul punitiv intrinsec al fiecărui păcat. În fapt, orice păcat își scrie singur pedeapsa (care poate însemna: tulburarea sufletului, împătimirea trupului, moartea). Părinții greci au putut afirma, astfel, că orice păcat este îndreptat „împotriva firii”. Biserica nu poate
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
însă străini de lecția pedagogică a hristologiei ortodoxe. De aceea, trebuie spus că între gânditorii indignați de uzul arbitrar al violenței se numără nu doar moderni precum Lev Tolstoi sau Bertrand Russell. La rigoare, scrierile unor monahi bizantini precum Maxim Mărturisitorul (care a condamnat botezul forțat al evreilor în Africa, în sec. al VII-lea) sau Ambrozie de Milan (care în anul 390 d.Hr. a condamnat masacrul de la Tesalonic condus de împăratul Teodosie I) au mult mai multe de spus
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
în Occident (sec. XIII-XVIII), vol. I&II, Editura Polirom, Iași, 1997. Derrida, J., Donner la mort, Galilée, Paris, 1997. Dillon, J., The Middle Platonists (80B.C. to A.D. 200), Duckworth, Londra, 19962. Dionisie Areopagitul, Opere complete și scoliile Sfântului Maxim Mărturisitorul, trad. rom. de D. Stăniloae, ed. C. Costea, Editura Paideia, București, 1996. Dosse, F., History of Structuralism, vol 1 & vol 2, University of Minnesota Press, Minneapolis, 1997. Douglas, Mary, Natural Symbols, Penguin, Londra, 1970. Dumitrescu, Sorin, Șapte dimineți cu Părintele
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Henri-Irenée, Patristică și umanism, trad. Cristina și Costin Popescu, Editura Meridiane, București, 1996. Marrou, Henri-Irenée, Teologia istoriei, trad. rom. de Nina și Ovidiu Gimigean, Editura Institutului European, Iași, 1995. Matsoukas, Nikos, Introducere în gnoseologia teologică, Editura Bizantină, București, 1997. Maxim Mărturisitorul, Cuvântul ascetic (pp. 1-34), Capetele despre dragoste (pp. 35-123), Capetele teologice (gnostice) (pp. 124-208), Întrebări, nedumeriri și răspunsuri (pp. 209-252), Tâlcuire la Tatăl nostru (pp. 253-285) în Filocalia sfintelor nevoințe ale desăvârșirii, vol. 2, trad. rom. de D. Stăniloae, Sibiu, 1947
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]