3,411 matches
-
mlaștina asta! Bovo s-a scărpinat în cap. - Mlaștina înseamnă să economisim o jumătate de zi, dar nu există nici călugări și nici adăposturi. Nămolul te suge la fund și, ca să găsești primul loc cu acoperiș, trebuie să ieși din mlaștină; există doar satul unde sunt duși leproșii. Ne-am oprit aici cu întrebările. Născocind că trebuia să ne facem nevoile, ne-am dus să ne scoatem perizomurile în care erau vârâte documentele și le-am pus în desagi. Dacă până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
oprit aici cu întrebările. Născocind că trebuia să ne facem nevoile, ne-am dus să ne scoatem perizomurile în care erau vârâte documentele și le-am pus în desagi. Dacă până atunci fuseserăm însoțiți de țânțari, muște și tăuni, în mlaștină am fost atacați de tot felul de insecte înverșunate, în timp ce brotacii săreau în jurul nostru și șerpi de apă de toate mărimile se lipeau de noi. Calea pe care o străbăteam era un amestec de râulețe, mocirle, stufăriș și izvoare gâlgâitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
și, sigur pe el, a întrebat: - Ce vă aduce în aceste locuri? Mi-am scos pălăria și am făcut un pas spre el. - Domnule, suntem pelerini și căutăm un adăpost. Răspunsul lui a fost unul violent. - Pelerinii nu ies din mlaștină precum șerpii. Am stăruit. - Cer iertare, domnule, pentru că trebuie să fi fost un domn, în ciuda nenorocirii de care ai avut parte, dar mulțumește-te cu acest răspuns. Frapat de felul cum îi vorbisem, mâhnirea i s-a așternut pe față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
celor întâlniți în cale. În groapa unde-i găsise, soldații coborau coșuri cu mâncare și apă la fiecare două zile, ceea ce nu-i împiedica să-și facă nevoile peste ei pe deasupra gratiilor, iar atunci când ploua, temnița se preschimba într-o mlaștină. Aceasta a fost, pe scurt, povestea lui Rotari, din care s-a oprit brusc, părăsindu-mă-n fugă. Băgasem de seamă că, pe măsură ce se depăna istoria, devenea tot mai palid și fără suflu, pradă unei ușoare tremurături. Doar cine a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
la libertate cu o dezinvoltură impresionantă. În Italia nu fuseseră suficienți șaizeci de ani. Acolo era mai multă energie, mai mult dinamism și speranță - lucrurile se schimbau, ideile se nășteau, artiștii creau. Roma era un oraș Îmbătrânit și inert, mirobolantă mlaștină. Trecutul o Împiedica să aibă un viitor. Locuitorii ei se Învârteau În cerc, ca niște condamnați. Nimeni nu ieșea din sfera care-i fusese destinată. Asistentul aruncă o privire plină de dispreț către mulțimea de studenți din care și el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
se gândească la ea fără să-l treacă fiorul disperării care îi tăia elanul de orice. O cunoscuse în 1794, un an teribil, pe care și-l amintește integral, căci a fost anul în care a ieșit duhul negru în mlaștina Icoanei, a izbucnit ciuma și s-a îndrăgostit fatal. Era după o pauză de zece ani, în care stătuse afundat în miezul dulce al pământului, căci ori de câte ori se aventura dincolo de Dunăre era azvârlit într-un buzunar ascuns al lumii, într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
pe malul bălții. Stătea năucit, iar pe lângă urechile lui se ridica un abur mov, ca un curcubeu. Dintr-o săritură, Zogru a fost în sângele Omului Negru și, odată cu acesta, s-a repezit cu toate forțele spre mâlul gros al mlaștinii. Când s-a trezit, era la Comoșteni, un fir subțire și șerpuitor, iar în fața lui urca drumul albicios până-n cumpăna cerului de vară. Era anul 1812. Cum a găsit un vehicul, a fugit nebunește spre București și a intrat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Ăsta e cel căruia trebuie să-i distrug ziua și în fața căruia trebuie să recunosc că am făcut-o de oaie. Ridic receptorul cu mâinile tremurânde. Mă simt de parcă ar trebui să-mi fac curaj să mă arunc într-o mlaștină otrăvitoare, plină cu lipitori. Rămân așa preț de câteva clipe, cu ochii la tastatură. Încercând să găsesc puterea de a o face. În cele din urmă, încep să formez numărul. În momentul în care sună, inima începe să-mi bată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
ușor de ghicit pentru unii ca ei, cunoscători ai vorbelor? Eh, până una-alta, Krog avea noroc să plece la drum În miez de noapte. Vindecătorul Îmi spusese Înainte de plecare că aveam să trec prin ceva ce purta numele de mlaștină. Noaptea, mlaștina era plină de țânțari de care mă puteam feri dacă mă acopeream cu clisă, dar de fierbințeala din jurul lor n-aveam cum să scap ziua În amiaza mare orice-aș fi făcut. - Cum se potrivesc lucrurile, Îmi mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
ghicit pentru unii ca ei, cunoscători ai vorbelor? Eh, până una-alta, Krog avea noroc să plece la drum În miez de noapte. Vindecătorul Îmi spusese Înainte de plecare că aveam să trec prin ceva ce purta numele de mlaștină. Noaptea, mlaștina era plină de țânțari de care mă puteam feri dacă mă acopeream cu clisă, dar de fierbințeala din jurul lor n-aveam cum să scap ziua În amiaza mare orice-aș fi făcut. - Cum se potrivesc lucrurile, Îmi mai zise el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Încă nu răsărise soarele când am adulmecat un miros greoi, adânc și dulceag. Dintre copaci se ridica un bâzâit neîntrerupt și am Început să simt nenumărate pișcături, mai rele parcă decât ale purecilor de acasă, din peștera iernii. Ajunsesem la mlaștină, după cum mă prevenise Vindecătorul, așa că m-am repezit să-mi acopăr trupul cu clisă. M-am cutremurat din cap până În picioare. Clisa Îmi amintea de biata Bodolona, dar tot m-am uns cu ea și țânțarii m-au mai lăsat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
-și dea curaj și ca să-și spună că așa trebuie și că n-au de ales. Cred că așa faceți și voi. Mă Întreb, la ce se gândesc femeile când dau de greu. Când a răsărit soarele, eram tot În mijlocul mlaștinilor, pe o potecă care se strecura printr-un stufăriș mai Înalt decât mine. Am mai mers puțin și am dat de un mal Îngust de pământ, care despărțea două bălți peste care plutea o pâclă argintie. Apa era acoperită cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
spre dimineață am căzut cu toții Într-un somn adânc, mai puțin pândarii care iscodeau să nu se crape gheața sub noi. Ei au fost cei dintâi care au auzit plescăiturile ce veneau dinspre apă, asemănătoare unor pași grăbindu-se prin mlaștini. Ne-am trezit și, frecându-ne la ochi, am zărit niște luntre lungi lunecând spre mal - erau niște luntre mari precum casele, cum nici unul nu mai văzuse vreodată. În scurtă vreme, ne strânserăm cu toții pe țărm, privind În liniște la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
succese aș fi avut, - faptul că eram invitat să conferențiez la Yale și la Harvard - pentru taică‑meu nu conta și Îmi arunca Întotdeauna În față că n‑am intrat la Phi Beta Kappa. Mintea lui era un soi de mlaștină Okefenokee, cu luminițe neurotice care‑i jucau la suprafață. Era un ratat, desigur, dar și cu ceva merite ascunse - Însă atât de bine Îngropate, Încât nu mai puteau fi redescoperite. Aici Ravelstein s‑a oprit și pe urmă mi‑a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
Ai s‑o verifici În fiecare dimineață și pe viitor ai să‑mi comunici ziua din săptămână și data calendaristică. După care mi‑a agățat un calendar pe perete. Doctorul Își dădu seama că zilele mele se Împotmoleau Într‑o mlaștină de nepăsare față de mine Însumi și că eram adânc demoralizat, că mă lăsam târât, descurajat, În apatie și dezordine. E posibil ca doctorul Bakst să fie acela care m‑a salvat. Cred că Îmi datorez viața acestui doctor și, desigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
vorbesc generația mea, într-un întreg ev mediu. Știi doar bine că nu mai prididim - am inventat calculatorul, am inventat orașul-mașină, banda rulantă, uzinele Ford, pescuitul oceanic, telefonia mobilă, sateliții, radarul, plămânul de fier... și uite că nu facem față. Mlaștinile Stixului, îți amintești? Până și marii zei nu îndrăzneau să calce jurământul pe Stix. Ei bine, le-am asanat, le-am redat agriculturii, acolo au fost dezvoltate primele monoculturi modificate genetic. Pe malul Acheronului - beton armat. Flegetonul - termocentrală. Metropolă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
să scrie, să creeze. Kraft, maestrul spion rus, citea un număr al revistei Life care avea pe copertă un portret al lui Werner von Braun. Kraft avea revista deschisă exact în mijloc, la o poză pe două pagini, panorama unei mlaștini din epoca reptilelor. Un radio mic mergea. S-a anunțat un cântec. Titlul cântecului mi s-a fixat în minte. Faptul că-mi amintesc titlul nu este un miracol de memorie. Titlul se potrivea momentului - de fapt oricărui moment. Titlul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
în Mexic, a spus ea. — Hm, am făcut eu. — Pari neliniștit, a zis ea. — Eu, neliniștit? m-am mirat eu. — Preocupat, a spus ea. — Și ție îți par preocupat? l-am întrebat pe Kraft, care din nou studia poza cu mlaștina. — Nu, a zis el. — Vechiul și bunul meu eu normal, am declarat. Kraft mi-a arătat un pterodactil care zbura deasupra mlaștinii. — Cine ar crede că așa ceva poate să zboare? a întrebat el. — Cine ar crede vreodată că un hodorog
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
spus ea. — Și ție îți par preocupat? l-am întrebat pe Kraft, care din nou studia poza cu mlaștina. — Nu, a zis el. — Vechiul și bunul meu eu normal, am declarat. Kraft mi-a arătat un pterodactil care zbura deasupra mlaștinii. — Cine ar crede că așa ceva poate să zboare? a întrebat el. — Cine ar crede vreodată că un hodorog bătrân și răsuflat ca mine ar putea cuceri inima unei fete așa de frumoase și pe deasupra să mai aibă și un prieten
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
ale iadului și năvălind în lume, slobozi, toți nenumiții, toate diavoliile, toți copiii Piedicașului, nefârtații cei nerușinați, sluții sluților, șchiopii și belzebuții, bălțații și cei care au supt de la țâțele balaurițelor neînțărcate vreodată, toți cei azvârliți de mamele lor în mlaștinile de la răsturnarea lumii și crescuți doar de viperele nespuselor blesteme. În ușa apartamentului, unde stătuse nedescrisa femeie, mai apăruse un lungan într-un pardesiu gri, cu carouri gălbui, cu o eșarfă verde fluturându-i pe umeri. O șapcă de piele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
străbătu camera într-un salt și îngenunche pe marginea trapei. — Întoarce-te imediat! N-ai auzit ce am zis adineauri? (iapă proastă, adăugă el, către noi). Acolo jos sunt șobolani și Dumnezeu mai știe ce! — Aligatori care se înmulțesc în mlaștinile teatrului Cross, observai eu. Așa putem să vedem dacă publicitatea e întotdeauna bună, indiferent de subiect. — Nu văd nimic, se tângui Marie cu durere, ecoul vocii ei lovindu-se de piatra umedă. Și e un miros îngrozitor... Aah! Bez își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
trăsăturile-i delicate și mobile, împietrite pe oase din cauza șocului. Mirosul de țevi și de rugină se ridică deasupra ei. Dacă ar fi fost un parfum, ar fi fost descris ca având accente inițiale bogate, dulci și accente secundare de mlaștină. Pentru prima dată înțelegeam semnificația deplină a cuvântului „miasmă“. — E ceva acolo jos! zise ea, cu vocea pierdută și tremurândă. — Te cred și io că e! Noroc că ești întreagă, zise Bez. I-ai văzut? — Ce? Nu, nu șobolani... Tremura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
Scăpase unu din grădina zoologică nu știu când și se tot înmulțiseră. Se urcau prin veceu și-i mușcau pe oameni de fund. — Ah, pentru Dumnezeu, zisei eu, uitând, pe moment, de tăcerea ciudată a lui Marie de jos, din mlaștină. Cum naiba se băgau aligatorii prin cotul toaletei? Spui niște prostii cât carul! — Păi era mici, nu? insistă Lurch. Crescuți special. — Și dresați, nu? zise Bez cu sarcasm. O echipă de oameni de știință nebuni care stau acolo jos și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
Spui niște prostii cât carul! — Păi era mici, nu? insistă Lurch. Crescuți special. — Și dresați, nu? zise Bez cu sarcasm. O echipă de oameni de știință nebuni care stau acolo jos și-i învață cum să sară dintr-odată din mlaștină și să-l muște de fund pe cine știe ce tip care face pipi - Sally, complet exasperat de această discuție, își făcu loc și îngenunche și el lângă deschizătură. —Marie! Ești bine? strigă el. Urmă o pauză lungă. Apoi o voce subțire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
din coadă la picioarele copacului, cu ochii din ce în ce mai bulbucați și gura foarte deschisă, căutând oxigenul pe care nu reușea să și-l ia din aer. „Prea mare“, se gândi el, nu voi putea să-l mănânc...“ Își întoarse privirile spre mlaștină, la malul îndepărtat, acolo unde începea cărarea ce șerpuia către ultima așezare a yubani-lor. Poate că încă mai sunt acolo... Dacă au venit azi-noapte, înseamnă că sunt pe aproape... Căută un mai și, cu o singură lovitură, zdrobi capul peștelui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]