1,745 matches
-
sunt elementele comune ale acestor suferințe? Persoanele cu risc pentru suferințele psiho-morale sunt persoanele instabile, imprevizibile, cu un dezechilibru sufletesc și moral interior, cele a căror conștiință morală este imatură sau, ceea ce este deosebit de grav, cele care au o conștiință morbidă. Imaturitatea afectivă este accentuată de situațiile frustrante sau castratoare ale vieții, de absența modelelor parentale, de o situație oedipiană nerezolvată. Ele și-o caută permanent. Sunt într-o permanentă cursă cu propria lor persoană. Schimbă situații. Sunt instabile. Nu se
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
morală a persoanei. În aceasta constă și diferența dintre cele două categorii menționate. SECȚIUNEA a IV-a PSIHOPATOLOGIE ANTROPOLOGICĂ ȘI SOCIALĂ Psihopatologia antropologică și socială are intenția de a depăși cadrele stricte ale observării persoanei bolnavului psihic, ale fenomenelor psihice morbide individuale. Ea își fixează ca obiectiv analiza sintetică a „modelelor de personalitate” și a „modelelor psiho-biografice” din punct de vedere psihopatologic, considerând boala psihică drept o dimensiune ontologică a persoanei umane. Această observație este completată de reproducerea experimentală a tulburărilor
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de apărare-conservare. Ea este o formă particulară de comportament demonstrativ-histrionic. Simularea este creația conștientă și voluntară a unor tulburări sau tablouri clinice. Ea înglobează într-un context unic producțiile fantasmatice ale unor tulburări subiective sau imitarea artificială a unor stări morbide complexe. Se vorbește, în aceste situații, de un „fenomen de pato-plastie”, în sensul de „creație-imitare” al tablourilor clinice (A. Costedoat). În funcție de starea mintală a persoanelor simulante, se vorbește de o simulare patologică, proprie bolnavilor psihici și despre o simulare banală
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
sunt privite” și „înțelese” în moduri diferite din punctul de vedere al psihiatriei clinice și al antropologiei psihopatologice. Tablourile clinico-psihiatrice privesc, în primul rând, bolile psihice, pe când modelele anormale ale personalității privesc alterările psihice ale acesteia considerate ca fenomene psihice morbide și nu ca pe afecțiuni medico-psihiatrice determinate de o cauză anumită. J.M. Burchard (1980), în manualul său de psihopatologie, propune o sistematizare a tulburărilor psihice, plecând de la modelul de organizare al personalității. Acest punct de vedere este conform cu orientarea psihopatologiei
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
pierderii originalității, fuziunea ca act de absorbție și interiorizare a unor elemente străine personalității, confuzul, privind identitatea și starea de conștiință, vagul, ca formă înrudită cu confuzul, inducția sugestivă sau contagiunea psihică drept factor de patoplasticitate în geneza fenomenelor psihice morbide, o anumită dispoziție constituțională către dezvoltarea unei anumite forme de tulburare psihică. Un interesant punct de vedere referitor la modelele patologice ale personalității ne este oferit de K. Menninger. Acesta consideră că fenomenul psihic morbid nu trebuie separat de fenomenele
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
patoplasticitate în geneza fenomenelor psihice morbide, o anumită dispoziție constituțională către dezvoltarea unei anumite forme de tulburare psihică. Un interesant punct de vedere referitor la modelele patologice ale personalității ne este oferit de K. Menninger. Acesta consideră că fenomenul psihic morbid nu trebuie separat de fenomenele psihice normale, ci ele trebuie tratate în cadrul aceluiași context. Elementul comun care le „apropie”, dar care, concomitent, le și „diferențiază” este reprezentat prin modalitatea de adaptare a individului la situațiile vieții trăite. Acest cadru reprezintă
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
orientarea vieții instinctuale, reprimarea și controlul acestor pulsiuni. Nivelul comportamental: orientarea temporo-spațială și auto-psihică, motivație comportamentală, inițiativa și finalizarea conduitelor și acțiunilor, reacții de opoziție, inactivitate, inerție, dezorganizarea conduitelor. Nivelul social: dezorientarea temporo-spațială, tendință la fugă și vagabondaj, colecționarism absurd, morbid, acte delictuale absurde, cleptomanie etc. 9) Personalitățile defectuale În cadrul acestui grup sunt reunite acele modele de personalități anormale caracterizate prin existența unor modificări structural-dinamice ale personalității consecutive evoluției îndelungate unui proces psihopatologic, de factură psihotică, care a operat o modificare
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
care ne dă informații deosebit de prețioase referitoare la natura persoanei, a sensului vieții acesteia, precum și o explicare a destinului său. Acest aspect are o valoare esențială în psihopatologie, pentru înțelegerea semnificației alteralității existenței umane în condițiile variate impuse de procesul morbid psihopatologic. Vom analiza în continuare, modelele psiho-biografice normale și modelele psiho-biografice patologice, sau pato-biografiile. Modelele psiho-biografice normale Nu există viață lipsită de semnificație, de importanță și de originalitate. Analiza oricărei vieți omenești ne pune în față aspecte inedite, interesante, pasionale
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
vieți, al oamenilor, al societății. Analiza acestor modele psiho-biografice normale ne va ajuta să putem înțelege modelele pato-biografice, care sunt specifice bolnavilor psihici. Le vom analiza în continuare. Modele pato-biografice Modelele pato-biografice sunt sinteza psihopatologică a observării dinamicii fenomenelor psihice morbide. Orice persoană are o existență proprie, așa cum am arătat mai sus. Această existență se încadrează într-un anumit tip sau „model de viață”. Viața trebuie considerată ca o desfășurare a persoanei umane în timp, ca modul de existență al acesteia
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
din care suferința clinică nu este decât o parte, și anume latura medicală a acesteia. Viziunea antropologică în psihopatologie deschide perspectiva unei înțelegeri sintetice, globale, dar și aprofundate a bolii psihice. Ea este considerată ca manifestarea exterioară a fenomenelor psihice morbide care își au sediul în interiorul ființei umane. Transformarea personalității ca urmare a factorilor morbigenetici, va avea drept consecință o modificare a cursului vieții individului respectiv, a bolnavului psihic. Fenomenele psihopatologice sunt primare, pe când modul de a-fi-în-lume al bolnavului, manifestările comportamentale
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Cadrul general al problemei Prin natura lor, tulburările psihice au modalități particulare de a se prezenta atât în ceea ce privește organizarea procesului psihopatologic, cât și în ceea ce privește dinamica clinico-psihiatrică a acestora. Prin organizare înțelegem modalitatea de dispunere sau de aranjare a proceselor psihice morbide în cadrul sistemului personalității. Această modalitate de organizare are un caracter pato-structural morbid specific și el reprezintă, din punctul de vedere al clinicii psihiatrice tabloul clinic morbid sau imaginea clinică a bolii respective. Prin dinamică înțelegem pe de o parte consecințele
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de a se prezenta atât în ceea ce privește organizarea procesului psihopatologic, cât și în ceea ce privește dinamica clinico-psihiatrică a acestora. Prin organizare înțelegem modalitatea de dispunere sau de aranjare a proceselor psihice morbide în cadrul sistemului personalității. Această modalitate de organizare are un caracter pato-structural morbid specific și el reprezintă, din punctul de vedere al clinicii psihiatrice tabloul clinic morbid sau imaginea clinică a bolii respective. Prin dinamică înțelegem pe de o parte consecințele pe care le au procesele psihice morbide asupra aparatului psihic sau sistemul
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
a acestora. Prin organizare înțelegem modalitatea de dispunere sau de aranjare a proceselor psihice morbide în cadrul sistemului personalității. Această modalitate de organizare are un caracter pato-structural morbid specific și el reprezintă, din punctul de vedere al clinicii psihiatrice tabloul clinic morbid sau imaginea clinică a bolii respective. Prin dinamică înțelegem pe de o parte consecințele pe care le au procesele psihice morbide asupra aparatului psihic sau sistemul personalității și de care depinde, pe de altă parte schimbarea comportamentală, calitativ specifică, a
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
organizare are un caracter pato-structural morbid specific și el reprezintă, din punctul de vedere al clinicii psihiatrice tabloul clinic morbid sau imaginea clinică a bolii respective. Prin dinamică înțelegem pe de o parte consecințele pe care le au procesele psihice morbide asupra aparatului psihic sau sistemul personalității și de care depinde, pe de altă parte schimbarea comportamentală, calitativ specifică, a bolnavului psihic respectiv. Modalitățile de organizare și dinamică psihopatologică, ca o consecință a factorilor morbigenetici, fie de ordin exogen, sau de
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
se referă la persoana umană luată ca individ, cele de-al doilea se referă la comunitățile social-umane, la grupurile de indivizi. Aceste manifestări psihologice pot fi normale sau patologice. Întrucât analiza noastră se referă în primul rând la fenomenele psihice morbide ne vom concentra atenția asupra lor. Despre stările de normalitate și anormalitate în viața psihică am vorbit deja și nu vom mai reveni. Vom căuta să precizăm în continuare de ce facem această împărțire a faptelor psihonatologice în individuale și colective
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
R. J. Campbell). A. Porot etichetează psihozele ca fiind „afecțiunile mintale cele mai grave, caracterizate printr-o atingere globală a personalității de procesul patologic”. După L. E. Hinsie și R.J. Campbell, psihozele se caracterizează prin următoarele aspecte psihopatologice: severitatea procesului morbid, intens și distructiv, tinzând să afecteze întreaga viață a bolnavului; izolarea, închiderea în sine patologică a bolnavului, slăbirea relațiilor interpersonale ale acestuia; schimbarea afectivă în plus (euforie), în minus (depresie) sau cu caracter bizar, discordant (ambivalență, disforie, inversiune afectivă); tulburări
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
acest motiv trebuie precizat faptul că prin psihoză înțelegem afecțiuni psihice individuale, cu caracteristicile clinico-psihiatrice mai sus descrise, așa cum apar ele la o persoană etichetată ca bolnavă psihic în clinica de psihiatrie. În ceea ce privește psihozele colective, acestea sunt manifestări psiho-sociale anormale, morbide, care vizează grupele umane, colectivitățile de indivizi; au un caracter relativ unitar ca formă de manifestare, recunosc aceleași cauze comune, aceleași mecanisme psihologice și sunt condiționate de factori externi socio-culturali și de o anumită dispoziție sufletească interioară a grupului social-uman
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
elaborate manifestări psihopatologice colective. Considerate din acest punct de vedere, psihozele colective reprezintă un capitol special al psihopatologiei care trebuie raportat la dimensiunea socială și antropologică a acestei discipline. Dacă psihopatologia generală, având ca obiect persoana umană, studiază fenomenele psihice morbide individuale, psihopatologia socială, are ca obiect de studiu fenomene psihopatologice colective ale maselor sau ale grupurilor de indivizi. Aceste manifestări sunt indicatori prețioși ai stării de sănătate mintală a maselor, a echilibrului psihic al acestora. Dacă, în cazurile de tulburări
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
psihice fără o cauză organică cunoscută, dar care, ca și precedentele, sunt circumscrise la o anumită arie etno-culturală și care sunt „modelate” de normele modelului socio-cultural al grupului etnic respectiv. În această categorie de tulburări intră următoarele manifestări psihopatologice: Reacții morbide, de scurtă durată, de forme diferite ca manifestări și evoluție clinică: reacții depresive, reacții agresive difuze, cu agitație confuzivă sau stupoare (Amokul, crima reflexă, moartea psihogenă rapidă și moartea psihogenă lentă). Dezvoltări morbide și nevroze, cu evoluție clinică constant organizată
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de tulburări intră următoarele manifestări psihopatologice: Reacții morbide, de scurtă durată, de forme diferite ca manifestări și evoluție clinică: reacții depresive, reacții agresive difuze, cu agitație confuzivă sau stupoare (Amokul, crima reflexă, moartea psihogenă rapidă și moartea psihogenă lentă). Dezvoltări morbide și nevroze, cu evoluție clinică constant organizată, cu o configurație clinică proprie în care semnalăm următoarele tipuri de tulburări: nevroze de curățenie, de factură fobic-obsesivă, vertijul de kayak, specific populațiilor nord-groenlandeze, nevrozele de imitație prin contagiune psihică întâlnite la populațiile
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
rezultă din raporturile acestuia cu statul. Semnificația social-politică a bolii psihice Abaterea de la normalitate în planul vieții psihice (mod de a gândi, acțiuni, conduite, relații și comunicare interpersonală) are semnificații multiple. Deși, în esența ei, ea reprezintă același fenomen psihic morbid, interpretarea care i se dă și semnificația care decurge din această interpretare sunt diferite. Acest aspect al nebuniei pune probleme deosebite și mai ales, impune o redefinire a acesteia. Încă din opera lui Platon (Charmides, Gorgias, Protagoras, Banchetul, Legile) remarcăm
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
aceleași criterii, ca în cazul clinicii psihiatrice? Nu! De altfel, acest aspect a fost pe larg analizat în capitolele precedente și nu vom mai reveni asupra lui. Nu susținem însă prin aceasta faptul că psihozele colective”, nu reprezintă fenomene psihice morbide ale maselor, dar natura morbidității lor este diferită de cea a bolilor psihice individuale. Răspunsul la această întrebare îl găsim în raporturile dintre stat, nebunie și bolnavul psihic. Este absolut clar faptul că, deși avem de-a face cu un
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
lor este diferită de cea a bolilor psihice individuale. Răspunsul la această întrebare îl găsim în raporturile dintre stat, nebunie și bolnavul psihic. Este absolut clar faptul că, deși avem de-a face cu un același tip de fenomen psihic morbid, ne situăm pe două poziții diferite ca „atitudine” față de aceasta: atitudinea medicală și atitudinea socială. În plan medical, problema nebuniei, considerată ca boală psihică, este bine delimitată. Ea este o tulburare a personalității și conștiinței individului, resimțită sau percepută ca
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
acesta „nebunia” apare ca o pedeapsă pentru păcatele comise de individ, pentru abaterea acestuia de la legea morală și divină, iar terapeutica sa este exorcismul. Epistemologia psihiatrică privește nebunia ca pe o tulburare a vieții psihice, ca expresie a „fenomenelor psihice morbide” care înlocuiesc „fenomenele psihice normale”. Ea este înțeleasă ca o dezorganizare a sistemului personalității, ca o dereglare funcțională datorată unor cauze externe (exogene) sau unora interne, a unor dispoziții patologice constituționale (endogene). Tratamentul medical vizează înlăturarea cauzelor care au produs
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
esența etică a științei respective. Să ne întoarcem la psihopatologie. Ce urmărește să motiveze psihopatologia atât în plan științific, cât și moral? Semnificația nebuniei și a bolnavului psihic. Natural că, în plan formal, psihopatologia este disciplina care studiază fenomenele psihice morbide, în conformitate cu o metodologie riguros specifică, cu un plan sau model de gândire și cu un scop precis. Ce se află însă dincolo de aceste „intenții metodologice”? Care este semnificația morală a acestora? Din punct de vedere etic, psihopatologia pune în discuție
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]