1,780 matches
-
împoncișate numai una se poate însuși obiectului logicei; totuși de aci nu urmează cumcă fieșcărui obiect neapărat ar trebui să i se însușească una din oricare două note împoncișate, căci noi lesne am putea să lăsăm obiectul în oarecare privire nehotărât, pentru exemplu: de este oarecareva om bogat, învățat ș. a., atuncea numai când are un obiect îndeplin să se hotărască, nu este cu putință ca aceluiași obiect vreo notă nici să i se cuvină, nici să nu i se cuvină. Căci
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
ș. a., atuncea numai când are un obiect îndeplin să se hotărască, nu este cu putință ca aceluiași obiect vreo notă nici să i se cuvină, nici să nu i se cuvină. Căci atuncea ar rămânea obiectul în oricare privire încă nehotărât, ceea ce se împrotivește cerutei îndeplin hotărâri. Deci lege este: a fieșcărui obiect ce se cugetă ca un deplin hotărât fieșcare hotărâre cu putință sau să i se cuvină sau să nu i se cuvină. Această lege care urmează din principiul
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
aruncă o privire peste ele și, pentru că băuse, strigă: — Vom începe cu domus. Blestemata aceea de sală de muzică, unde se fac vrăji; o vom închide, o vom zidi, o vom îngropa, vom construi altceva deasupra ei. Conjurații îl priviră nehotărâți; până și ei îl considerau un extremist exaltat și periculos. Asiaticus se gândi însă că nu era cazul să-l potolească. În asemenea situații, violența oarbă era mai convingătoare decât vorbele. Saturninus continua înșiruirea: — Și acel cryptoporticus, cu harta imperiului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
se afla în cryptoporticus și că acolo lumina era slabă. Constatară surprinși că soldații germani nu mergeau alături de el. Împăratul era complet singur. Și pentru conjurați, aceea era ultima zi. — Acum e momentul, șuieră Chereas, acum! O clipă însă rămaseră nehotărâți, cu răsuflarea tăiată, gândindu-se la ce urmau să facă. Între timp, în atriu își făcură apariția demnitarii care ieșiseră în tăcere din sala de spectacole. Cineva întrebă în șoaptă: — Unde e Callistus? Cu o clipă înainte, Callistus se afla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
implicare. Cincisprezece minute mai târziu, pe când ne întorceam spre podul rutier, se mută lângă mine, urmărindu-mi mâinile pe comenzi în momentul în care intram din nou pe traiectoria coliziunii. Aceeași privire calmă dar curioasă, de parcă ar fi fost încă nehotărâtă cum să se folosească de mine, era ațintită spre fața mea când, la scurt timp după aceea, am oprit mașina pe-o stradă de serviciu pustie, printre rezervoarele de la vest de aeroport. Când mi-am petrecut brațul pe după umerii ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
și își zice: -Probabil Vodă are întotdeauna dreptate! Și astăzi când a uitat problema este sigur că nu s- a înșelat. Profesorul s-a uitat curios după el să țină minte unde se așază, când vede că e atât de nehotărât parcă s-ar fi întors iar la tablă să îl contrazică. Domnul Vodă, inițial, nu știa cum să deosebească elevii și se orienta după notele de la celelalte materii. El se găsea pe acolo pe undeva! Când intra în clasă o
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
despre Tamba cel vestit în mahala, fiindcă imediat i s-a dus faima. Pentru profesoară constituia titlu de glorie atragerea cât mai multor elevi spre materia predată, chimia și spera să îl îmbie cu ea mai ales că era încă nehotărât în opțiuni și mereu își punea întrebarea: - Ce să aleg, să spunem matematica, un fel de bază iar disciplină complementară va fi fizica sau chimia? Am de ales între ele însă mai este timp suficient! Ca realist trebuia să decidă
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
din roți. De ce ne-am oprit, bade?!... întrebă Culae nedumerit. Căruțașul se îndreptă din șale și își potrivi pălăria mai bine pe cap. Păi fiindcă aicea, nepoate, trebuie să ne despărțim! îi dădu el de veste. Culae stătu câteva clipe nehotărât, apoi se ridică în capul oaselor și sări jos din căruță. Badea Petre întinse biciul și îi arătă cu el undeva pe drum înainte, dincolo de podețul de lemn, unde se zăreau, în lumina zorilor, țiglele de la acoperișurile unor case. Ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
subțire de nori i se reliefează globul perfect, ca o eclipsă. Pare că se ridică lent deasupra lui, luminând dintr-o dată zarea, apoi coboară pentru ca să se înalțe iar deasupra norului, crepuscul lent și incert, presărat cu răsărituri și întoarceri; ziua nehotărâtă nu-și găsește somnul. Înainte să alunece complet sub linia orizontului, cu o ultimă sforțare, perdeaua de nori este dată la o parte și o lumină incandescentă inundă toată valea o clipă de orbire totală în care nu intuiesc decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
sic et non, ca În controversele deștepților din Cerul al Treilea. Nu, nu l-am omorât pe mozaicar. Da, știu biserica. Dar o știe multă lume, aici, la Florența, crede-mă. — Ce vrei să spui? Cecco Își mușca buzele. Părea nehotărât, poate pentru că Își amintea de vechea prietenie. Apoi, dintr-o dată, vorbi ca și când ar fi voit să se destăinuie. — Se pregătește o epocă nouă, pentru Florența și, poate, pentru Întreaga Italie. Gândește-te la dumneata, messer Alighieri, dacă vrei sau nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
cu o voce mai puțin sonoră ca de obicei; nimeni însă nu-i răspunse. Bătaia uniformă a ciocanelor șovăi puțin, se auziră câteva lovituri stinghere, dar în clipa următoare răsună și mai puternic decât înainte. Domnul Lassalle făcu câțiva pași nehotărâți, apoi se îndreptă către Valéry, băiatul care era la el numai de un an. Lângă ferăstrăul mecanic, la câțiva pași de Yvars, potrivea un fund la o balercă, și patronul se opri, privindu-l cum lucrează. Dar Valéry își vedea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
către Daru, și un fel de spaimă începu să i se citească pe față. - Ascultă, spuse el. Daru clătină din cap. - Nu, taci. Acum te las. Îi întoarse spatele, făcu câțiva pași grăbiți în direcția școlii, se mai uită o dată, nehotărât, la arabul nemișcat, apoi plecă. Merse așa câteva minute, fără să privească în urmă, auzind doar zgomotul propriilor săi pași, care răsunau pe pământul înghețat. După un timp, totuși, se uită îndărăt. Arabul era tot acolo, pe marginea colinei, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
Monte Cristo ridicînd din umeri de parcă ar fi simțit o scărpinătură între omoplați. Mai multă lume înseamnă și mai multe griji, e de părere Sena, mie mi-a plăcut întotdeauna să fac totul pe cont propriu, spune cu un aer nehotărît. — Doar că ăsta nu e genul de acțiune pe care s o faci de capul tău, îi atrage atenția domnul Președinte, și n-o să treacă mult timp pînă am să-ți dovedesc că am dreptate, încruntă din sprîncene. — Așadar, îl
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
uite cum-necum ați făcut-o și de data asta, v-ați învîrtit, și tot voi ați ați pus mîna pe ciolan. O să-mi spuneți că puteam s-o fac și eu, dar mi-a lipsit curajul, că am fost la fel de nehotărît ca restul militarilor, că asta e o boală a breslei, și că ne merităm soarta. E-adevărat, cu toate astea ar fi păcat ca voi să scăpați așa ușor, să vă îmbogățiți prin furt, să vă faceți o mulțime de
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
spre casă, propune Curistul, neștiind ce altceva să mai spună. — I-auzi Părințele, nimic nou, spune Roja, simțindu-și inima bătîndu-i mai puternic și sîngele năvălindu-i în obraji, ce părere ai de asta? — Știu și eu? face Părințelul pe nehotărîtul, ce-am avea de pierdut dacă ne-am lăsa păgubași? Și mă rog, chiar dacă să zicem, printr-o minune, situația s-ar mai răsturna înc-o dată, completează Curistul fîstîcindu-se puțin, cine crezi că ne-ar mai recunoaște vreun merit? — Meritele
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
și Flavius-Tiberius. Părea mulțumit de cabană și lucrul acesta le făcea tuturor ziua ușoară. 5. Își Întâmpină fiul cu aceste cuvinte: Orice gest, cât de mărunt, capătă În aerul Înghețat al serii ceva din măreția misterioasă a nașterii Domnului. Tăcu nehotărât, temător la gândul că ar fi putut uita ceva, deși repetase de atâtea ori fraza asta la care muncise În taină, zile În șir și pe care o rostise cu glas tare abia aseară. E un citat din Marii Dascăli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
lipit de obraz, ca un vierme, lângă gură. Te ștergi încet, aproape paralizat de surpriză; altfel ar trebui să fugi după Vecu și să-l obligi să înghită un pumn de mâl. Te urci în barcă, doctorul Dinu te urmează nehotărât, dar neîndrăznind după tot ce s-a întâmplat să-ți propună sa renunțați, apuci vâslele cu dușmănie și te uiți la cer: „Afurisită ploaie”. Din pricina ploii, nu te mai duci la mlaștină. Dealtfel, ți-a pierit cheful de vânătoare. Rămâi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mizantropi, nu i-a tulburat suferința cărnii omenești decât dacă a fost vorba de carnea lor, însă Laura și Dinu mă făcuseră să mă întreb dacă nu cumva avem doar ce iubim. În acest caz eram și mai sărac. Și nehotărât pe deasupra. Disperarea caldă care mă cuprindea la gândul că Dinu murise cu plămânii plini de noroi era un semn clar de slăbiciune. Îmi venea să-i strig: „Idiotule, ce-ai făcut? De ce te-ai îmbătat? De ce-ai venit singur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
putea bănui ce urmărește străinul. Totuși se gândi pe rând la oamenii din sat, ca să-i poată răspunde. Apoi spuse: - Este un bătrân, Agbongbotile... - Cheamă-l aici, îl rugă Auta. Arcașul îi făcu semn să vină și bătrânul se apropie nehotărât de ei. Auta îi privi în ochi un timp, în tăcere. Întâi ferindu-se, Agbongbotile își arătă după aceea ochii, văzând că ai străinului nu au în ei nici șiretenie, nici răutate. - Iată, zise Auta în cele din urmă, stăpânii
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
putea fi niciodată a celui care o iubește. Chiar dacă s-ar întoarce, Mai-Baka va fi atunci foarte departe, rob în țara voastră blestemată. - Totuși mai sunt câteva zile până plecăm. Cine știe! murmură Auta, însă și glasul lui era acum nehotărât. Cerul începea să-și topească și bezna și stelele în spuza apoasă a dimineții. Încă puțin și steaua străină nu se mai văzu. Soarele începu să se ridice din nisipuri, luminând baobabul și curmalii oazei. Iahuben ocoli gardul și intră
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Dacă stăpânul meu nu s-ar mânia, zise sclavul, aș spune altceva decât a spus stăpânul. - Spune! îi porunci Tefnaht, cercetîndu-l iscoditor. - Cred că și piatra și oricare lucru neînsuflețit vorbește. Este adevărat că nu toate urechile aud... Se opri nehotărât. Tefnaht rîse: - Am spus aproape același lucru. Nici tu, nici chiar noi nu cunoaștem decât limba acelor pietre pe care oamenii au scris în limba omenească. - Aș vrea să spun, stăpâne, că bunăoară auzim graiul aramei. Știm unde să căutăm
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
strălucea orbitor la lumina celor treizeci de facle. Învelișul lui avea darul să îmbogățească lumina aruncată asupra lui. Erau aproape de turn. Marele Preot făcu semn sclavilor să se oprească. Se dădură jos, și el și Tefnaht. Bătrânul stătu îngîndurat și nehotărât. Îi spuse încet lui Tefnaht: - Auta e înăuntru la ei. Nu văd nici un cort. - Dar unde sunt oare soldații care au venit cu el? întrebă Tefnaht. Tot înăuntru? Despre ei nu ți-a scris nimic, slăvite. - Nu mă gândesc acum
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
n-am venit să ne plimbăm, ci să aflăm cât mai mult, iar primejdia, spune el, nu e niciodată prea mare dacă oamenii sunt înțelepți și o judecă înainte de clipa când e prea târziu. - Și tu? întrebă Auta cu glas nehotărât. - I-am dat dreptate. Mergem la Muntele de Foc. Auta clătină din cap. Se gândi că oricât l-ar fi iubit Marele Preot, de-ar fi cutezat să i se împotrivească chiar și cu dovezi grăitoare, toată dragostea s-ar
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
știa cum să vorbească. - Nu sunt negustori de robi, Mai-Baka. La ei în țară nu sunt robi. - Dar atunci cine muncește pentru ei? Întrebarea era foarte grea pentru Auta, deoarece pentru Mai-Baka ar fi fost prea greu răspunsul. Auta zise nehotărît: - Ei singuri... Sunt meșteșugari foarte buni și au unelte minunate... - Atunci sunt zei! îl întrerupse arcașul. De unde ați venit? Am auzit parcă o voce care mă striga, dar mi s-a părut că tună muntele ca de obicei și de
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
le dea arme. Cei trei străini stăteau mai la o parte și, sprijiniți de stânci, se uitau tulburați. Bătrânul Agbongbotile se apropie smerit de Auta. Pielea obrajilor lui, zbârcită și neagră, era jilavă de lacrimi. Cu mâinile obosite apuca aerul, nehotărât și sfios, până când Auta înțelese și îl îmbrățișă. Atunci bătrânul nu se mai sfii să plângă în voie. Murmură: - Nu știu, Auta, dacă ești zeu sau om... Și nemaiputând rosti nimic altceva, căzu cu fața la pământ și-i cuprinse fostului sclav
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]