8,065 matches
-
înseamnă mult ,dar nu atât de mult pe cât ar însemna cinci ani la pușcărie ! ” Știa în sinea lui că o să fie bine. Matematica îi dezvoltase intuiția,simțea de multe ori pericole,chiar și-nainte de accident avea o stare de neliniște care îl anunța că ceva rău o să se-ntâmple. Și nu s-a înșelat. Acum însă, era destul de liniștit. Se reîntoarce către poartă,știa un magazin acolo care vindea produse alimentare ambalate ,dar și articole de- mbrăcăminte sau alte suveniruri
VIATA LA PLUS INFINIT (5) de DAN GHEORGHILAȘ în ediţia nr. 1797 din 02 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383205_a_384534]
-
prea mult supărarea. Cel puțin, Mira avea mereu sentimentul că nu poate trăi supărată, oricât de grea era încercarea. Durerea exista, undeva adânc, în rărunchii ființei ei. Dar ea nu se obosea să o mai perceapă ca pe o amenințare. Neliniștea din ziua precedentă se transformase într-o stare de somnolență afectivă, ignorând, cu gratuitate, implicațiile mult prea sensibile ale unor certuri conjugale. Aerul tare al stațiunii de munte îi aducea acea stare de bine, de împlinire, de realizare. A încercat
CONTOPIRE -2- de MIRELA STANCU în ediţia nr. 1876 din 19 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383275_a_384604]
-
rătăcesc, uneori... Chestia cu dublul e pentru naivi! Cititorul se va gândi și la Actor, priceput, desigur, în arta deghizării. Ori la Romancier, capabil de orice... Nu te interesează supozițiile, scrii: nu mai faci altceva, de la o vreme; ai o neliniște. Murmuri, tot mai des, Cântecul marinarilor care au iubit-o pe Caravella, niciodată știut de vreunul dintre matrozi, pentru că sentimentul lor s-a dovedit mai prejos decât ura ei. Sună frumos; are un vers obscen, dar, altfel, celelalte și-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
Îi adăsta o umbră. În sfârșit, la capătul mesei se găsea un bărbat cu plete negre și dese, care Îi cădeau peste umeri. Ochii acvilei scăpărau pe chipul său tânăr, Însă deja marcat de veghea studiului ori de o tainică neliniște. Aștepta nemișcat, ca unul din marile mozaice bizantine pe care Dante le văzuse În delta Padului. Asistase la prezentări În tăcere, fără să Își dezlipească nici o clipă privirea de pe fața poetului. Vorbi fără să aștepte ca Teofilo să Îl introducă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Dante Îi reveni În minte contractul pentru lucrările din mânăstirea San Paolo pe care Îl găsise În chilia mortului. — Omul lucrase și pentru Bonifaciu, la Roma. — Și ce-i cu asta? Poetului i se păru că distinge un timbru de neliniște În ultima Întrebare. Hotărî să Încerce un salt Înainte. Dacă, așa cum totul lasă să se presupună, moartea meșterului e legată de opera lui, multă lume e de părere că În acea lucrare el voia să transmită un adevăr de care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
un gest al cardinalului Îngenunche, sărutând inelul pe care acesta i-l Întindea, cu gluga dată pe spate dezvăluindu-i tonsura. Înaltul prelat Îl mângâie pe ceafă binevoitor cu mâna liberă. — Ce ai aflat? Îl Întrebă cu o nuanță de neliniște În glas. Ceea ce știam deja. Pentagrama e vizibilă În mod limpede. Iar mesajul ei e fără echivoc. — Crezi că intrigantul acela i-a Înțeles semnificația? Noffo scutură din cap. — Omul e șiret și inteligent. Dar știe Încă prea puține. Încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Dante scutură din cap. Părțile mozaicului, semnul pe de cadavre, licoarea liniștitoare din Asia, stirpea Împăratului Frederic... Numărul acela nu doar sugera un mesaj de moarte. Îl urla. Se pomeni În stradă aproape fără să Își dea seama, pradă unei neliniști crescânde. Crima Îl fascina. Dar era oare just să Își dedice Întreaga lumină a minții faptei rele a unui singur individ, neglijând călăuzirea unui Întreg popor? Treptele ce duceau la camerele de oaspeți de la San Marco dădeau către o străduță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
labele? Până și idiotul acela Își permitea să Îi discute opțiunile. Acum, ar fi trebuit să Îl convingă și pe el, după ticăloșii de ceilalți priori? Își reținu anevoie mâna, care se ridicase deja asupra feței Înroșite a omului. Dar neliniște creștea și În sinea lui. Surghiunul acela colectiv fusese ultima tentativă de a salva o situație deja disperată. O mișcare hazardată, În speranța că se va repeta miracolul din urmă cu treizeci de ani, când Florența supraviețuise ciocnirii dintre guelfi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
o imensitate verde, fiecare mișcare În oglinda retrovizoare din interior. Ploaia Încetase. Ne aflam În plin câmp, șoseaua era pustie, iar acul vitezometrului oscila Îngrijorător În jurul gradației 160. Cel mai blând eufemism În măsură să-mi definească starea ar fi neliniște. M-am stăpânit cât am putut și am pus, cu indiferență mimată, Întrebarea perfect stupidă: - N-am ajuns Încă? - După cum se vede, a răspuns sec taciturnul. - Totuși, patru ore nu sunt cam multe pentru treizeci de kilometri? am continuat pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
fi fost de obosit sau de preocupat. În clipa când am deschis ochii eram lucid, echilibrat și deplin conștient de locul În care mă aflam - instinctul de animal social viguros și adaptabil nu mă trăda niciodată. Dispăruseră ca prin farmec neliniștea, Întrebările fără sens, teama; eram doar curios și, o să râzi, aproape binedispus. Dar, În primul rând, curios. Mai târziu aveam să suspectez de lipsă de autenticitate această ciudată stare de spirit, considerând-o efectul pervers al incertitudinii amenințătoare și al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
sincere și dezinteresate față de intrusul care rămâneam și s-au grăbit să-mi dezvăluie tot. Să fim serioși, strategia racolării și a similării pentru cauza Centrului Își urma impasibilă cursul pe deasupra capului meu care ba sta să explodeze sub presiunea neliniștii, ba intra În ralantiuri funcționale vecine cu nepăsarea inertă a omului părăsit de speranță. Între cele două stări de agregare interioară se plasau momentele tulburi În care mintea mi-o lua razna către tărâmurile normale lăsate dincolo de bariera arierantă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
erau de-ajuns Centrul cu adunătura lui de savanți țicniți cu tot, experimentele cosmice ale altor nebuni terorizați de frica morții (dorința de a cunoaște viitorul nu este altceva decât travestirea În curiozitate a spaimei de moarte), nu-mi ajungea neliniștea provocată de gândul că În jurul meu se punea la cale ceva rău, un rău la care, fără să știu, eram, poate, părtaș, trebuia să mă mai trezesc amestecat și Într-o bizarerie cu comori, masonerii și femei misterioase, prevăzute cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
câte ceva din gândurile care mă asediau. Finalul discuției tripartite mă găsise pe mine mai bogat cu câteva confirmări, dar și mai frământat de Întrebări noi, iar pe ei, mai Întunecați la față și mai Îngrijorați. Howard, cel puțin, adunase atâta neliniște În ochii lui ca o nesfârșire verde, că nu mai lipsea mult și Începea să mi se facă milă de el. Ne povestise că stătuse de vorbă cu mai multe persoane și că aproape toți interlocutorii Îi păruseră abătuți și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
niciodată la lumina soarelui. Dacă mai și ajunge aici În circumstanțe speciale, așa, ca tine, de exemplu -respectiv, mai mult nolens decât volens -, e firesc și de așteptat să se sperie și să trăiască sentimentul claustrării, să fie măcinat de neliniște și de dorința de a evada. Toate astea se știu; din acest motiv, tentativa ta de a părăsi Centrul În maniera În care ai făcut-o a fost privită cu Îngăduință și Înțelegere. Dincolo de anumite privațiuni inerente și de frustrarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
iritat, Între noi fie vorba - teribila stăpânire de sine a acestei Eveline Fontaine, indiferent ce era În realitate: un psiholog redutabil sau un agent Interpol bine antrenat. Nimic din figura ori din comportamentul ei nu trăda nici cea mai ușoară neliniște sau preocupare legată de iminenta demascare. Tot ce se putea citi pe chipul ei amprentat de o paloare accentuată era oboseala unei nopți de nesomn, conjugată cu nemulțumirea eșecului cu care m-a pus prompt la curent: - Hârtiile pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
aici în casă, la mine. — Ilinco! - strigă vel-comisul. Apăru o slujnică. Du-te și cheamă-le aici, în minuta aceasta, pe nevastă-mea și pe soacră-mea! - porunci Agache. După o vreme, în odaie intrară, cu o clară expresie de neliniște pe chip, două femei. Amândouă n-arătau rău. Mai ales nevasta vel-comisului, tinerică bine, se vedea cât colo că e făcută să calce pe delături. Dar nici maică-sa nu era de lepădat. Vel-comisul se opri în fața lor. — Uite ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
era un loc sigur și primitor, a cărui penumbră răcoroasă contrasta cu lumina intensă și zăpușeala de afară, și atât Laila, cât și Aisha erau fericite după atâția ani de soare, nisip și vânt, deși nu-și ascundeau o oarecare neliniște în legătură cu starea de spirit a ostaticilor. — Nu ne-au făcut nimic, și este inuman și nedrept să-i ținem cu mâinile legate tot timpul - spuse cea dintâi pe un ton de reproș. Sunt într-o stare jalnică. — Și ce altceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
vină poliția să te protejeze. Aici, dacă vine poliția, ai încurcat-o - pentru că, de obicei, e mai rea decât cel mai rău dintre delincvenți. Încerci să mă sperii? se plânse Hans Scholt, care nu făcea nici un efort ca să-și ascundă neliniștea. Pentru că, dacă asta voiai, ai reușit s-o faci. Francezul negă dâns din cap, în timp ce se străduia să pună unul din filtre la locul lui, pentru ca apoi, cu o cheie franceză să-l fixeze. — Nu - răspunse zâmbitor. Nu încerc să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
ce am trăi? — Din ce ați trăit întotdeauna: din deșert. — Cam puțin. Într-adevăr, dar mai bine un deșert propriu decât o grădină străină... Nu crezi? — Desigur! - Gacel se răsuci și se uită pieziș la însoțitorul său cu o anumită neliniște în privire, în timp ce-l întrebă: Sigur ești doar un simplu pilot de elicopter? — Din câte știu eu, da. Dar de ce întrebi? Pentru că uneori vorbești ca un politician. — Trebuie s-o iau ca o laudă sau ca o ofensă? — Ia-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
amoebei și ale peștelui, ale șacalului și leului - august soare de foc, coarnă roșie aprinsă, el se naște azi sub acest semn maxim - Maximilian, nume de Împărat care-și refuza diminutivul. O femeie tînără, o trestie tremurătoare Îl Învăluie În neliniștile ei, Își desface părul, Îi Întinde pe apă ca pe un năvod: vino rață de-l răsfață și tu pește de mi-l crește, cheamă necuvîntătoarele blînde, Înduplecă stihia, alungă cu brațul chipul letargic al lunii de la fereastră, așteaptă ziua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
cu drumuri ascunse sub piele. Cer senin, Înghețat, ochi de sticlă. Urcă băiatul și urcă. Se-ndepărtează Bătăi puternice În ușă. Un glas butucănos de bărbat. — Doamna Almosnino! Doamna Almosnino! Bătăile se Întețesc. Vocea se sparge, devine nerăbdătoare, Îi simt neliniștea, mi-e frică să deschid. — Veniți repede, Coana Aneta... deschideți, vă rog Nu știu ce să fac. Vreau să mă ascund, să nu mai aud, să nu mai știu. Ce am eu cu ei, cu viața lor. Tot timpul degetele astea brutale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
oare era el însuși cel care vorbea sau era din nou „celălalt“? Afară, în aerul proaspăt, totul părea ireal. Ziua următoare, Feifel le-a uitat și pe Olga și pe Tamara. Dar seara Tamara l-a sunat, amintindu-i de neliniștea și așteptarea ei și a fiului. Feifel tocmai încerca din nou să scrie despre Cabala, care îl ajutase să înțeleagă inima omenească. Dorea să scrie despre Lilith, despre magica ei făptură telurică. Imposibil - era ca și cum s-ar fi reîntors în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
tipografia se umple de parfumul ei. Beppo se ridică îngreunat în capul oaselor, luând în mâini corecturile abandonate și prefăcându-se că lucrează. Dar Edith e prost dispusă. Se apropie vacanța de vară și, ca în fiecare an, o apucă neliniștea. Cuvintele „Oceanul Indian“ au devenit pentru ea sinonime cu o mare primejdie. E hotărâtă să facă totul pentru a-l împiedica pe Beppo și pe fiul lor să călătorească acolo. În ultimii ani s-au certat atâta, încât acuma nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
cenușie a nordului! Prin geamul aburit al porții, Dudu o zări chiar pe Nina coborând scările sprintenă, poate pentru că nu-i plăcea liftul vechi. Era puțin cam palidă și între sprâncene îi apăruse acea cută plină de farmec, dezvăluind o neliniște din adânc. Portarul care vedea totul și pe toți, ca un cerber plin de simțul răspunderii, îi strigase din pragul ușii întredeschise a micului său apartament: - E cineva care vă caută, mai mult decât un băiat și mai puțin decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
pentru țigară. Îi era parcă teamă să nu devină prea intim cu un pitic. Încercase să-și aducă aminte unde îl mai văzuse pe acest ciudat personaj al ficțiunilor sale, care-l așteptase la poartă într-o zi plină de neliniști reale. Aflase că Nina aștepta un copil și se simțea răspunzător pentru ușurința cu care își crescuse unica odraslă. Și el și soția lui, actrița, fuseseră exemple de părinți nepotriviți prin viața dezordonată pe care o duceau, o viață plină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]