KorAP: Find »[drukola/base=nevastă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...59 60 61 ...467 >

11,656 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364

nevastă-sa. Asta-i tot. Cele două servitoare se calmară, dar cea în vârstă încă părea îngrijorată. — Dar dacă-i povestiți lui cum stă treaba, o să vină și o să-i ceară socoteală stăpânului nostru și ar putea să-i zică neveste-sii că bărbat-su’ are o amantă. Și-atunci, s-a zis cu noi. N-are nici o importanță cine v-a trimis. — Ba da, replică Mma Makutsi. Nu trebuie să-i spun chiar totul. I-aș putea spune doar că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
replică Mma Makutsi. Nu trebuie să-i spun chiar totul. I-aș putea spune doar că se vede cu un alt bărbat, dar că nu știu cine-i respectivul. N-are nici o importanță pentru el. Tot ce trebuie să știe este că nevastă-sa se vede cu un alt bărbat. Ce contează identitatea lui? Tânăra îi șopti ceva celeilalte, care se încruntă. — Ce s-a-ntâmplat, Mma? vru să știe Mma Makutsi. Menajera mai în vârstă se uită la ea. — Sora mea se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
Matekoni și cine sunt copiii ăștia? CAPITOLUL CINCISPREZECE Menajera ursuză și rea acționează Acritura de Florence Peko, veșnic nemulțumita menajeră a domnului J.L.B. Matekoni, suferea de dureri de cap din momentul în care Mma Ramotswe îi fusese prezentată drept viitoarea nevastă a stăpânului ei. Era predispusă la dureri de cap provocate de stres și orice lucru neobișnuit îi putea declanșa o migrenă. Procesul fratelui ei, de exemplu, fusese pentru ea o perioadă plină de dureri de cap și, în fiecare lună

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
în fiecare lună, dar îmi spune întotdeauna că micuții sunt flămânzi și mă tot întreabă cu ce să-i hrănească. Nu-i niciodată mulțumită. Florence îi luă partea. — Ar trebui s-o părăsești și să mă iei pe mine de nevastă, îi spuse. Nu sunt genul de femeie care strigă la bărbați. Aș putea fi o soție bună pentru un bărbat ca tine. Propunerea ei fusese serioasă, dar el o trată ca pe o glumă și o plesni în joacă. — Ai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
ca de rom, pluti în aer, așa cum se întâmpla întotdeauna când o vizita, iar ea simți o undă de nostalgie pentru după-amiaza aceea molcomă și plăcerile ei. Oare dacă s-ar duce la el acasă și ar împușca-o pe nevastă-sa, s-ar însura cu ea? Oare ar privi-o ca pe eliberatoarea lui sau ca pe ucigașa mamei copiilor lui? Era greu de știut. În plus, n-ar putea să împuște pe cineva. Este creștină și nu crede în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
urmă cu doi ani. Nu era o sumă mare, dar el nu-și mai achitase niciodată datoria. Probabil uitase cu totul, dar ea nu uitase, iar acum o să-i amintească. Și, dacă avea să facă nazuri, avea și el o nevastă care habar n-avea de vizitele de curtoazie pe care soțul ei le făcea în casa domnului J.L.B. Matekoni. Amenințarea că toate acestea ar putea ajunge la urechile soției i-ar stimula, probabil, bunăvoința. Și totuși, banii au fost cei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
noimă și articolele greu de priceput, dăduse peste niște date statistice captivantă: majoritatea covârșitoare a victimelor cunosc persoana care le ucide. Nu sunt ucise de străini, ci de prieteni, familie, colegi de serviciu. Mamele își ucid copiii, soții își ucid nevestele, soțiile își ucid bărbații. Angajații își ucid patronii. Pericolul te pândește de unde te aștepți mai puțin. Oare o fi adevărat? Nu în Johannesburg, reflectă ea. Acolo oamenii sunt victimele tsostis-ilor care colindă străzile noaptea, hoților de mașini care sunt întotdeauna

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
să urle la gardieni. A fost foarte neplăcut pentru mine. Ei îmi spuneau: „Vă rog spuneți-i soției dumneavoastră să se controleze și să-și țină gura aia spurcată.“ A trebuit să le explic de două ori că nu-i nevasta mea. Dar de ce striga? întrebă Mma Ramotswe. Sper că-și dă seama că n-are cum să iasă de acolo dacă țipă. — Cred că știe atâta lucru, răspunse domnul J.L.B. Matekoni. Țipa ca din gură de șarpe fiindcă era teribil

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
Poate nu m-am făcut bine înțeles. — Ba v-ați făcut, replică Mma Ramotswe. — Ei bine, continuă el, noi - conducerea, ca să zic așa - locuiam într-o casă mare. Șeful era un neamț, un individ din Namibia, Burkhardt Fischer. Era cu nevastă-sa, Marcia, și mai erau o sud-africană, Carla Smit, băiatul american și cu mine. Ne înțelegeam foarte bine, doar că Burkhardt nu mă plăcea. A încercat să se debaraseze de mine la scurt timp după ce am sosit, dar avem contract

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
să vorbesc cu el. Dacă l-aș fi văzut venind, aș fi putut să încui ușa și să agăț cartonașul cu Închis. Dar a intrat până să pot face ceva. Și? o îmboldi Mma Ramotswe. — Și i-am zis că nevasta lui e rea de muscă. — Și cum a reacționat? — S-a întristat. Părea foarte afectat. Mma Ramotswe schiță un zâmbet amar. Nu mă mir, comentă ea. — Da, dar apoi l-am sfătuit să nu ia nici o măsură. Soția nu făcea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-i un bărbat prea sofisticat. Mi s-a părut destul de mulțumit. — Sunt uluită, replică Mma Ramotswe. — Ei bine, asta e, spuse Mma Makutsi. El e fericit. Soția continuă să fie fericită. Băiatul primește o educație aleasă. Iar amantul soției și nevasta lui sunt fericiți, de asemenea. Iată o rezolvare pe cinste. Mma Ramotswe nu era convinsă. Rezolvarea aceasta avea un defect etic esențial, dar ca să pună punctul pe i i-ar lua și mai mult timp de gândire și discuții. Va

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312

nici covor, nici somieră, nici lustră cu brațe și cinci becuri și tapet... Cu palmele astea țin casa, n-am avut nimic decât palmele astea, am plecat de-acasă numai c-o bocceluță... dar munca e muncă, mi-am dus nevasta la Sinaia prin sindicat... Și ea n-a stat în viața ei la vreo coadă...”. Și femeile șușotesc în bucătărie, „Și ce-ai să faci acum? Unde să te duci, la cine să te duci? E periculos, dacă de prind

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
mai am câte ceva... Și nici șofer prost nu sunt, dacă-i nevoie, învăț ș-oleacă de engleză, mai știu de la filme... „Hello, I am Marian, hi friend...” Hai, te-arunc pân-acasă, mai vorbim pe drum... - Bine, Mariane... - A plecat nevastă-mea să lucreze în Italia, menajeră la una de vreo nouăzeci de ani, paralizată, tre’ să-i pună plosca sub ea, să-i dea cu lingurița, în cărucior, e bogată, dar nu știu, ori n-a avut copii, ori au

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
de lei mai ieftin, mai băgam câteva cartușe de țigări, cafea de la polaci, mai închideau ochii tablagiii, că le pasam și lor... da’ ne îngheța inima-n noi, stăteam și când crăpa asfaltu’ de frig afară, mi-am distrus rinichii, nevastă-mea venea vânătă și cu picioarele umflate... vara ți se coceau creierii-n tine... aveam toate autorizațiile, că și pentru astea plătești de te tâmpești, știi... pe noi ne găseau la controale, pe noi, cu doi chiloți fără tva, pocnitori

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
alcoolică și-a băut sodă caustică... și taică-său o băga în cada cu apă rece, s-o trezească, odată era s-o înece... Și-a fugit dup-aia c-un șofer de tir, voia să treacă granița, ăla avea nevastă, s-a plictisit, a bătut-o bine și-a lăsat-o să zacă undeva pe la Giurgiu, în păpușoi... - Ți se cam duce... - Ți... Poate-s io neam de traistă, merinos de-acasă, nu-s rafinat, n-am putut... am plecat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
e o diferență cam ca între câini și lupi și încrucișările ar fi posibile, nu e chiar de mirare. Maimuțele pot recunoaște fețele. - A murit Pârvulescu noaptea trecută, mi-aruncă în loc de bună ziua. De la o banală gripă, dusă pe picioare, zicea nevastă-sa că nici febră n-a avut, n-a crezut nimeni, se pare că i-a cedat inima. Și-avea cu doisprezece ani mai puțin ca mine! Etalează clasica bucurie a supraviețuitorului, sâc, ăla mai tânăr s-a curățat, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
meargă să-i vadă. Le mai trimitea el bani pe ascuns câteodată. Mai știi, poate l-au ales intenționat, mai bolovan, să-și împrospăteze sângele. Numai că n-au avut copii. Ce mai era la el spoială de cultură de la nevastă-i venea. Tot ea l-a împins de la spate, prin relațiile familiei ei, păi cum crezi c-a ajuns el să prindă post în Anglia, să-și scrie cărțile? Era tenace, nimic de zis, dar nu cine știe ce gânditor, cum văd

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
o mlaștină până-n Balta Brăilei... Și gloduri. - Au fost filmate și date la televizor, nu mai știu dacă la ProTV sau la ăla, fotbalistul, care și-a făcut și firmă de strâns gunoaiele, și televiziune în București. Mi-a arătat nevastă-mea dimineață, scrie și-n Ziarul de azi. Au apărut și ieri, era cerul roșiatic, tulbure, s-a dus lumea la fața locului, au căzut sătenii în genunchi, ca de altă minune. - Hai, Grigore, n-ai văzut ce furtuni au

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
care țâșnește apa. Și primarul are loc de veci acolo. Au schimbat gardul, e lumină, e pază. - Și care-ar fi cel mai aproape de cartierul nou de vile? - Cred că „Sfântu’ Vasile”... E cineva important? - E-un profesor universitar, dar nevastă-sa e din lumea bună. - Atunci, eu zic s-o luăm spre „Sfântu’ Vasile”, parcă am văzut dimineață și niște mașini bengoase care se duceau acolo. La cât începe? - Pe la doisprezece. - Tataia a murit și mamaia a făcut o colivă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
trei sute. - Ajunge. La cei din partea lui Costache le dau la poduri cămăși și la cei din partea Tincăi le dau pături. La bărbați, de femei se ocupă Dana. Și-avem mai multe cămăși. Se uită la verigheta mea. - A venit și nevastă-ta? - Îmi... îi pare rău, nu putea, a fost trimisă cu slujba... Ce să-i faci... Dialogul a fost întrerupt de preotul care dă semnalul de plecare. Pun și eu mâna, ridic și cobor masa, „Veșnica lui pomenire, veeeșnicaaa luii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
Până mâine o dărâm, complect, am legat câinele-n lanț, am înțeles, așa o să fac, ce hârtii trebuie să semnez? Dați-le pe toate, le semnez, e bine, e foarte bine, suntem mulțumiți, plecăm, mă mut, sunt de acord... Uite, nevastă, ai și tu dreptul să semnezi! Acolo, vezi și pe partea cealaltă. Semnează-te, să fie... Mulțumim, scoatem tot, le încărcăm, am un camion, mâine e liber ca-n palmă. A luat târnăcopul din magazie și-a intrat fluierând în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
desenase niște păuni de mai mare dragul, cu cozile adunate deasupra ușii. Venea lumea la el să se uite, a trecut și-nvățătorul la o cană cu vin, era tare mândru, pe-un perete se pictase pe el și pe nevastă-sa, stând pe scaune și uitându-se la televizor. Tot timpul mi-era groază să intru singur prin întuneric acolo, întrerupătorul era prea sus, n-ajungeam la el, trebuia să iau un taburet și cei câțiva pași erau grozav de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
Prea mulți, nu-i mai ține pământul, aglomerație, prea mulți chiriași...”. Tu crezi? - În ce? - Cum în ce? În Dumnezeu, că doar nu în benzina fără plumb! - Da, în felul meu... - Și eu tot așa... Nu-s bisericos, mă meliță nevasta, că nu merg la slujbă decât la Înviere, atunci aprind lumânarea și cânt „... cu moartea pre moarte călcând”, că-s păcătos. Da, sunt, înjur, am preacurvit, acum m-a iertat Domnul, am mințit, am furat de la fabrică, dar n-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
spun sincer, îl aud din spate pe Mardare, la câtă zarvă a fost și la câte sirene s-au pornit, m-am gândit că e vreo aplicație militară, vreo chestie din aia aproape secretă pentru NATO sau, după cum zicea Eleonora, nevastă-mea, poate a căzut în apropiere vreo bucată din MIR... - Cum să cadă, dom’le... a intervenit chelnerul venit să golească scrumiera. Da’ ce, ăia n-a calculat traiectoria, nu știe unde va ajunge bucățile? Adică e prost rusu’ să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
a pus înapoi în geantă, să-l îngroape în fundul curții și, pe drum, s-a oprit la Ghiocel să dea ceva pe gât. - Era tare amărât omul... - Da, măi Sandule, era negru de supărare, mai ales că, de când îi murise nevasta, nu prea mai dădea nimeni pe la el și numai Șarik îi mai ținea de urât. - Lasă că și Petrache era spurcat la gură și-i alunga pe toți... - Ei, și el... s-a hotărât povestitoarea să pună capăt întreruperilor. Era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]