1,553 matches
-
vreo duzină care dau târcoale acuma pe aici. Azilul lor a ars. Da, niște nebuni, ce mai...” Nu, nimic nu mai putea să o surprindă. Adesea, înghesuită în întunericul irespirabil al vreunui vagon, avea un vis scurt, luminos și complet neverosimil. Ca și cămilele acelea uriașe, în ninsoare, care-și întorceau capetele disprețuitoare spre o biserică. Patru soldați ieșeau pe ușa deschisă, târând după ei un preot, care îi mustra cu o voce hodorogită. Cămilele cu cocoașele acoperite de zăpadă, biserica
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
margini: Pentru a termina cu desfrâul din celulele Partidului (recomandări). Deci recomandările acelea le sublinia cu creionul roșu șeful. - Nu v-am găsit actele, a spus el intrând. Charlotte a isistat. Ceea ce s-a întâmplat atunci a fost pe cât de neverosimil, pe atât de logic. Șeful a scuipat așa un potop de înjurături, încât, chiar și după cele două luni petrecute în trenuri ticsite, a rămas înmărmurită. El continua să o apostrofeze, pe când ea înșfăca deja clanța de la ușă. Apoi, apropiindu
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
cerut să traducă una dintre denumirile acelea. A ghicit atunci de ce era atât de fericită plimbarea prin orașul matinal... Charlotte s-a trezit din somn păstrând încă în mișcarea buzelor ultimele cuvinte rostite acolo. Și când a înțeles cât de neverosimil era visul ei - ea și cu Fiodor în orașul acela franțuzesc, într-o dimineață luminoasă de toamnă -, când a simțit irealitatea absolută a acelei plimbări atât de simple, totuși, a scos din buzunar un petec de hârtie și a recitit
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
se înfiripase în capul meu, cu o clipă mai înainte: „Unde sunt eu? Unde eram? Păi, pe o creangă, lângă prostul ăsta de Pașka. Departe de viața adevărată!” Printr-o întâmplare hazlie (știam deja că realitatea e făcută din repetări neverosimile, pe care le vânează, ca pe un defect grav, autorii de romane), ne-am întâlnit din nou, a doua zi. Cu stânjeneala resimțită de doi camarazi, care, seara, și-au făcut confidențe grave, exaltate și sentimentale, s-au destăinuit până în
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
că văd și că simt mai intens ca oricând. Poate că tot în ziua în care, pronunțând „précepteur” în loc de „percepteur”, pătrundeam astfel într-un tăcut între-două-limbi, am remarcat și frumusețea Charlottei... Ideea de frumusețe mi s-a părut mai întâi neverosimilă. În Rusia de atunci, orice femeie trecută de cincizeci de ani se transforma în „băbuță” - o ființă căreia ar fi fost absurd să-i atribui femininate și, cu atât mai mult, frumusețe. Cât despre a afirma: „Bunica mea e frumoasă
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
sistem religios și poetic - spre exemplu, mitul lui Prometeu; c) sensul extins: ansamblu de concepții colective, credință vagă, element de cult religios sau de adorație laică - spre exemplu, miturile vedetelor, ale sportului, ale vitezei; d) sensul abuziv: fabulă, poveste mincinoasă, neverosimilă - spre exemplu, ideea că poetul Verlaine Își scria poeziile numai În stare de beție. Primele două familii de sensuri sunt utilizate mai ales În antropologia culturală (primul În studiile de mitologie comparată, al doilea cu predilecție În cercetările de tip
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
În lipsa comicului / 213 5.8. Absurdul în literatura românească postcaragialiană / 215 Capitolul VI. CARAGIALE PRECURSOR AL PRECURSORILOR / 233 6.1. Urmuz și Caragiale / 233 6.1.1. De la Mitică la Urmuz și viceversa / 234 6.1.2. De la verosimil la neverosimil caricatural / 237 6.1.3. De la "lumea-lume", la infralume / 241 6.1.4. "Țărușul familiei" / 246 6.1.5. "Sarafoff, / Servește-te de cartof" / 250 6.1.6. Un catharsis al surprizei / 254 6.1.7. De la comic, la absurd
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Nici în privința conflictului nu sunt modificate notele esențiale din Năpasta, cu excepția perioadei presupuse între săvârșirea crimei și aplicarea pedepsei, durată prea mare în cazul piesei lui Caragiale, așa cum reiese din majoritatea reproșurilor formulate de critici. În schimb, personajul hamletian feminin, neverosimil prin intransigență și tenacitate, primește la George Mihail-Zamfirescu, parcă în mod expres explorând minusul dramei caragialiene, un spor de credibilitate tocmai prin graba săvârșirii actului de răzbunare. Decizia Nastasiei de a se căsători cu Vulpașin la doar trei săptămâni de la
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
se plânge că a fost frecvent nedreptățit de personalitățile din lumea medicală, acuzându-i pe Victor Babeș și pe Gh. Gr. Cantacuzino că și-au însușit descoperirile sale. Culmea mitomaniei o "urcă" însă Mișu Fumuriu însuși care, după fiecare expozeu neverosimil al vreunui mușteriu, se erijează în cel mai onest comentator, căruia nu i se pot contesta experiențe dintre cele mai incredibile. "Fără să se laude", menționează strânsa prietenie cu "conu Alecu" (Alecu Davilla), pe care îl salva adesea de "cataplasme
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
în modernitate. O astfel de încadrare ar converti amintitele minusuri ale piesei în plusuri. Mai concret, privită dintr-o perspectivă diacronică inversată, întorcând așadar ocheanul intertextual dinspre farsa tragică modernă înspre drama lui Caragiale, răbdarea Ancăi nu mai surprinde ca neverosimilă, coincidența apariției nebunului în momentul cheie al nevoii de răzbunare poate fi văzută ca procedeu teatral "îngroșat", iar simetria izbitoare între "faptă și răsplată" pune în evidență nu raționalul, firescul, justiția inexorabilă, ci absurdul: săvârșirea unui act de dreptate printr-
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
varianta sa tragică, Anghelache, a cărui tulburătoare și enigmatică tăcere și sinucidere le reiterează în mod parcă predestinat în planul ficțiunii, prin autoextincția personajelor sale, dar, în mod tragic, și în planul propriei existențe. 6.1.2. De la verosimil la neverosimil caricatural S-ar putea crede că deosebirea majoră între creația caragialiană și cea urmuziană constă în diferitele lor opțiuni estetice. În cazul lui Caragiale, se consideră că aceasta se sprijină pe o atitudine mimetică, prin care se menține omologia dintre
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
caricaturizării excesive, iar ceea ce distinge esențial universul său artistic de cel al înaintașului, este intenționata lipsă de verosimilitate a imaginii rezultate. Semnul lui Urmuz ar fi, folosind termenii care i-l definesc pe al lui Caragiale: caricatural și derutant prin neverosimil 35. 6.1.3. De la "lumea-lume" la infralume Domeniul tipologiei este cel care semnalează, înainte de orice, coincidențe de viziune între cei doi autori, coincidențe despre care au pomenit în treacăt atât cercetători ai operei caragialiene 36, cât și cei ai
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de efemere imperii. Dimineața survolăm spațiul european, atât de cunoscut și Îndrăgit nouă, o escală la Amsterdam pentru destindere și Încărcarea bateriilor cu energia pe care am pierdut-o În orele de zbor intens peste două continente. Totul pare aproape neverosimil!!! 731 În 1932 japonezii ocupă Mongolia de Sud și Înființează statul marionetă, Manciuko. Ca urmare a victoriei trupelor sovietice și chineze asupra japonezilor, Partidul Popular revoluționar din Mongolia Interioară a proclamat guvernul provizoriu al Republicii Mongolia de Sud (1945). În
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
comunitate să urmeze calea iertării și a iubirii în situația unei slujiri responsabile față de Dumnezeu. 2. Apocalipsul între violență și nonviolență 2.1 Efectele unei interpretări reductive a Apocalipsului Cartea Apocalipsului uimește cititorul prin imaginile sale îndrăznețe și complicate până la neverosimil, tulburările cosmice cele mai ciudate, ființele angelice și demonice în formele cele mai variate și impresionante, într-o bătălie fără oprire. La acestea se adaugă intuiții teologice splendide, liturghii cerești, îndemnuri cu un ritm persistent, descrise cu o fantezie fără
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
personaje mai puțin uniformizate, romanul conține, de asemenea, o serie de clișee, parcă mai mult pentru a ascunde falsul. În Vântul din fața soarelui (primul volum al trilogiei Pavilionul), evoluția personajului feminin central se suprapune perfect traseului „eroinei revoluționare” tipice, încât neverosimilul, de-a dreptul strident, trebuie să se drapeze într-un soi de miraculos, cu note de picaresc. Terenul e preparat de un tablou al dezastrelor războiului în Moldova, alcătuit în manieră cinematografică, de o forță incontestabilă. În Patima nopții, analiza
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286998_a_288327]
-
noi, în Judecata etc. În această din urmă lucrare, de pildă, ajunge la un moment dat să precizeze numărul bicelor din legăturile aduse de chiabur acasă. La ce folosește așa ceva? Mai cu seamă că, în situația dată, precizarea e ciudată, neverosimilă deoarece cu puțin mai înainte ni se spusese că nici măcar chiaburul nu știa cîte bice sunt acolo, le luase așa, cu grămada, ca să-și plaseze banii” (...). În articolul său, acad. G. Călinescu menționa faptul că noțiunea de caracter nu trebuie
[Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
egalității intrinsece guvernului unui stat și să-l obligăm să ia în considerare interesele tuturor în mod egal? Spre deosebire de autorii Declarației, mie, și fără îndoială multor altora, afirmația că adevărul egalității intrinsece este evident de la sine mi se pare extrem de neverosimilă. Și totuși, egalitatea intrinsecă reprezintă un punct de vedere atît de fundamental despre valoarea ființelor umane, încît se află aproape de limitele unei justificări raționale. În cazul judecăților morale se petrece ceva asemănător cu situația judecăților factuale: dacă studiezi o afirmație
Despre democraţie by Robert A. Dahl [Corola-publishinghouse/Science/1397_a_2639]
-
spui tu. Nu pentru că ar fi ajuns la aceleași opinii cu mine, ci pentru că și-a dat seama, el însuși, că pomul lăudat nu e chiar așa de lăudabil. Mă bucură asta, nu doar pentru că i-am admirat întotdeauna corectitudinea, neverosimilă pentru România, în afacerile sale, ci și anumite calități politice, chiar de viziune politică. Cât a fost prefect, demarase câteva proiecte, cumva transpartidice, privind dezvoltarea zonei noastre, care ar fi meritat o soartă mai bună, și tocmai de aceea i-
by Dorin Popa în dialog cu Liviu Antonesei [Corola-publishinghouse/Science/1051_a_2559]
-
tinereții mele a fost Sonia Marmeladova, nu Nastasia Filipovna, Grușenka ori Ekaterina Ivanovna. Apoi, Lisa, din Demonii, prea puțin amintită de către cercetătorii operei dostoievskiene, mi-a rămas ca un imens semn de întrebare, ca o promisiune ciudată, ca o atracție neverosimilă și ca o pedeapsă cumplită, prin moartea ei. Ea este omorâtă de niște răsculați, asemenea tatălui autorului. Era un personaj cu adevărat greu de continuat/controlat, chiar și de către Dostoievski... Ce căutai, atunci, la o femeie? Ce te fascina? Eu
by Dorin Popa în dialog cu Liviu Antonesei [Corola-publishinghouse/Science/1051_a_2559]
-
-i o pornire pătimașă, resentimentară. Din cauza acesteia, tarele societății, ca și defectele indivizilor, fie adversari, fie colaboratori apropiați și prieteni vechi, sunt șarjate nejustificat, capătă deseori o înfățișare grotescă. Pe acest fond și Vania Răutu, cu moralitatea lui perfectă, devine neverosimil, textul acuzând un flagrant parti-pris auctorial, un tezism apăsat. „Egocentrismul”, idealizarea protagonistului-autor fac dificil de acceptat lectura propusă de Nicolae Manolescu volumului Ciubărești ca „un roman satiric, pe alocuri memorabil prin sarcasmul coroziv”, cu o „metodă swiftiană la origine”. Dar
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289921_a_291250]
-
la călugărie al cărei iubit o părăsește pentru a se călugări el însuși, adolescentul sălbatec care își găsește perechea și se liniștește. La început istoriile sunt separate una de alta, dar către sfârșit încep să se amestece. Coincidențele devin oarecum neverosimile și scad din realismul cărții. Se văd degetele autorului, care mișcă marionetele. Ceea ce unește personajele este faptul că toate merg la cinema în weekend, toate par să se proiecteze pe ecran. David Lodge începe prin a le radiografia gândurile în
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
romanului aflăm că ambele fete au fost abandonate într-un avion care zbura de la New York la Amsterdam, și au fost adoptate de directorul companiei KLM. Cruntă coincidență, cele două sunt de fapt rodul unei scurte aventuri dintre doi universitari. Coincidențele neverosimile nu lasă prea mult loc imaginației. Morris Zapp și Philip Swallow sunt amândoi cu zece ani mai bătrâni. Amândoi au o poziție redutabilă în catedră. Philip e șeful catedrei lui, Morris e o autoritate în mai multe domenii. Cartea are
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
prietenul șovăitor al lui Robyn, se mută la Londra, împreună cu prietena fratelui lui Robyn, trecând de la meseria de literat la cea de "funcționar bancar comercial". Urmează părinții lui Robyn, membri ai facultății, familia și colegii lui Vic, străini. Fără coincidențe neverosimile, emoțiile curg firesc, odată cu gândurile și adaptarea la nou, și toate sfârșesc prin a lega o prietenie puternică între Robyn și Vic, care la început de tot se dușmăneau de moarte. Pe măsură ce trece semestrul, Vic înțelege că "s-a îndrăgostit
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Cronica moravurilor / 202 4.3.2. Moralitatea râsului / 205 5. Drama romantică / 206 5.1. Influența străină / 208 5.2. Modernitatea și libertatea artei / 212 5.3. Alianța dintre grotesc și sublim / 220 6. Teatrul naturalist / 225 6.1. Refuzul neverosimilului / 226 6.2. Adevăr psihologic și realism scenic / 229 Capitolul IV Trecerea spre modernitate / 237 1. Un teatru abstract / 240 1.1. Appia: Muzică și lumină pe scenă / 240 1.2. Simboliștii sau visul la un teatru mental / 243 1
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
dovedind existența a două sisteme de reprezentare foarte diferite. Corneille, pentru care teatrul este o metaforă a lumii, se opune docților, partizani ai unui iluzionism mimetic, și merge uneori până acolo încât proslăvește, la fel cu susținătorii barocului, dreptul la neverosimil. Dornici să creeze la spectatori o iluzie de realitate maximă, docții consideră în schimb că acțiunea jucată trebuie să apară ca "adevărată", termen ce revine de nenumărate ori sub pana lui Chapelain și a lui d'Aubignac. Va câștiga modul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]