15,607 matches
-
ferată, aici nici măcar moartea nu am voie să mi-o aleg. Să plecăm, sărim gardul și apoi, cum ne-o lumina Dumnezeu! Copile, tu te temi că o să te spargi de stânci? Eu dincolo mă desfac sub primul fir de nisip, libertatea motivează obsesiile, gratiile închid paranteze în sânge. Stau și le privesc cum trec pe sub fereastră, parcă sunt decupate din revistă. Fetița blondă este ca un lan copt de grâu: pâinea aburește în spic, Dumnezeu rupe pentru sine o firimitură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
pe pervazul ferestrei, peste cerdac. Dumnezeu schimba macazul. 53. Mămuța Lențuca, bunică-sa, sfânta satului, a murit într-o dimineață ploioasă de toamnă. Ulițele, țesături de artere, șiroiau nămol și apă tulbure. Țăranii săpau șanțuri și puneau stăvilare saci cu nisip în calea puhoiului, casele de chirpici cădeau retezate de la genunchi. Pârâul se revărsa ca o hemoragie galbenă peste poduri. "Cerul și-a rupt apele, spuneau ursitoarele. Până nu naște una, Dumnezeu nu trage obloanele." Focul în vatră își înghițea fumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
mărilor cu tristețe. Sărată-i marea în golful pescarilor, năvodul plin cu lacrimi se rupe, năvodul ca o cataractă a cerului pătează valul și malul cu înstrăinare. În mănăstire, Petru își căuta piatra, inima ca o compensație a numelui îngrămădea nisipul. Prin vene, un fluid tulbure aluneca a secetă. Maică-sa l-a născut sub o brazdă înțelenită; Dumnezeu, ostenit, și-a abandonat plugul într-o intenție de primăvară; ursitoarele i-au semănat singurătate în scutece; lumea o burtă de cal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
eu sub care umbră de sfânt să mă ascund, din ce incertitudini să-mi construiesc acoperiș, în care piatră să-mi sap fereastră? Dumnezeule, nu am de gând să-ți cer îngăduință pentru o desfacere ireversibilă, confortul de a fi nisip într-o clepsidră spartă nu-mi încape nici măcar curgerea între două intenții. Copile, până când să-ți îngădui rătăcirile? De vrei să exiști în afara lumii, leapăd-o din suflet! Ia un foarfece și decupează sângele arhivă de chipuri cioplite, inima cinematecă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
iubire, lasă-mă să-mi plec genunchii sub icoană! Ieri a fost vremea sărutului peste spicul de grâu, astăzi în uleiul candelei ard, inima cuptor încins, sângele miroase a pâine coaptă. Lasă-mă să mă culeg piatră de râu din nisipul scoicilor și să mă întorc sub umbra ta salcie. În fiecare zi vin și mă închin ție, Dumnezeul meu cu hainele prăfuite de cretă, cu ochii albaștri cât să ascunzi cerul cu tot cu păsări, cu spice de grâu împletite-n cosițe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
într-o conștiință iresponsabilă de înger. Despre ce dragoste îmi vorbești, părinte Petru? Dorul, o clipire de pleoapă, de fluture, de frunză. Bate vântul a uitare în cer, pe pământ, în sânge. Mâine voi răspunde "prezent" într-un bob de nisip. Te rog, lasă-mă să repet memoria stâncii, memoria mării, memoria înecaților. Genia, părinte sunt pentru înstrăinare, zilnic înstrăinarea îmi trece pragul. Coboară înstrăinarea pe cărare din vârful muntelui, se închină, aprinde o lumânare, scrie acatiste și pleacă. Țipă ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
viața atât cât te lasă inima; edenul, genunea, casa bonusuri pentru un exercițiu al răbdărilor irepetabile. Genia, marginile sunt perceptibile doar atunci când te temi de hău, așteaptă-mă, vin în curând să-ți alung spaima. Om drag, icoană, contur, umbră, nisip, înger, așteaptă-mă, mai am de lepădat o singură cămașă. Sufletul meu greu se lasă convins să umble gol prin lume. Privește-i veșmântul: mâinile îi sunt pătate până la coate de dragoste, pieptul îi este împodobit cu degetele unei inimi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
chiar dacă nu poți înțelege ce simte vântul în livezi desfrunzite, de ce plânge ploaia mai abitir deasupra fântânilor, câtă durere încape într-o piatră strivită sub copitele cailor, unde se ascunde luna când vârcolacii mărșăluiesc pe cer. Genia, nu de durerea nisipului mă plâng. Sângele monahului sapă drum și prin stâncă, lacrimile înverzesc buchiile, suspinele împletesc scară până sub barba lui Dumnezeu. Durerea, o definire a putreziciunii și atât. Dorul, prelungire a pustiei, sufletul se dilată pe măsura așteptărilor, depărtările se adâncesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
atârnă de memorie, etichete lucioase definesc intențiile, doar intenții, identitate nici măcar în lemnul crucii. Incertitudine proiect, incertitudine menire, incertitudine scop, incertitudine rugăciune. Definitive iluzorii. Realitatea culege semințe în cimitir, amăgirea decupează dintr-un album de familie cifre. "Copăcel puiule, copăcel!" Nisipul este cimitirul scoicilor, lumea muchie de zar, 7 7 doar pe masa lui Dumnezeu. "Copăcel puiule, copăcel, te ține mămuța de mână!" Prima orbire a cerului în furtuna sângelui se întâmplă, ultima... of, Genia, ultima... ochii tăi însenină aparențele omului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
ca pe o răstignire paralelă; sufletul, precum un aparat de radiografiat vise, scanează iluziile. Privesc prin mii de oglinzi deodată. Degeaba! Nimicul se răsfrânge în ele, nimicul se percepe, nimicul se redă sub mii de chipuri. Port dioptrii pentru cules nisipul. La ce-mi ajută atâta transparență, dacă nisipul lipsește până și de pe fundul mării? Privesc cu ochi goi infinitatea nimicului. Singur le alungi, Petre. Refuzi să le identifici, să le aduni, să le arhivezi, să te lași sfredelit de ele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
aparat de radiografiat vise, scanează iluziile. Privesc prin mii de oglinzi deodată. Degeaba! Nimicul se răsfrânge în ele, nimicul se percepe, nimicul se redă sub mii de chipuri. Port dioptrii pentru cules nisipul. La ce-mi ajută atâta transparență, dacă nisipul lipsește până și de pe fundul mării? Privesc cu ochi goi infinitatea nimicului. Singur le alungi, Petre. Refuzi să le identifici, să le aduni, să le arhivezi, să te lași sfredelit de ele fereastră, ușă, fântână. Conștiința este abatorul gândurilor. Visele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
zid ca niște frunze carbonizate; cenușa, făină de proastă calitate amestecată cu stropi de ploaie, se plămădea pâine; biserica, un cuptor bine încins în inima lui Dumnezeu. (La masa bogatului, firimiturile au gust de cremene, fiecare își primește porția de nisip, inima precum o clepsidră harnică numără generozitățile sfinților.) Pompierii consemnau într-un registru nimicul. Chiliile, ca niște măsele stricate, își inundau craterele cu cer. Pădurea pocnea degetele; falangele fumegau ca niște lumânări din seu rânced; lacul dosea noaptea cu tot cu stele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
și-ar fi dorit îmbrățișarea cea de pe urmă: până la desfacere, până la întregirea în firul de iarbă, până la înălțarea pufului de păpădie. Câte porți i s-au deschis, ferestre până și-n frunza de salcie, în icoană ferestre, în firul de nisip! Și piatra, și apa i-au așternut pat sub cer nicio moarte mai intimă, nicio visare mai adâncă! A trecut de atâtea ori pe lângă Ușile Împărătești, dar nu a pășit dincolo. Între lașitatea de a rămâne și frica de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
în intenția omului singur. Generozitatea gonflabilă a Tatălui Ceresc scrijelea cifre, 33. Inconștiența de a număra (în gând) după căderea frunzelor nu justifica pauza dintre cuvinte. (Primăvara o circumstanță a reversibilității.) În paranteză pătrată, inconștiența lui Petru întregea firul de nisip și Doamne! cât loc mai rămânea pe de lături! Când era mic, dormea la mijloc: mâna lui tătuța îi cuprindea inima, mămuța un brâu de pământ cald în jurul mijlocului; dragostea lor ca o liană înălțată spre cer. Spațiul, dimensiuni suprapuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
mai venit pe la noi? O românească atît de curată În gura lui Vilmoș mă mira numai pe mine. Ajunsese, Îmi povesteau prietenii, pe la Turnu Severin cu armata și tot Într-acolo trăsese după aceea ca zilier pe la oprit spulberăturile de nisip. Pusese mîna pe el o olteancă bălaie și-l făcuse aproape bucureștean. Se În torsese la Rătești ca să-și ia un frate la muncă În sud. Vorbea românește tare și corect, ca să se audă limpede că el e domn, și
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
de călătorie“, Descriptio Molda viae se Încheagă la numai cîțiva ani după aceea. Așadar, războiul curuților se sfîrșise, iar Rákóczi peregrina pe la curțile Europei. CÎmpurile de bătălie din nordul Ardealului rămăseseră Însă pîrjolite, oamenii se trăseseră spre munți, smîrcurile și nisipurile năpădeau pămînturile nelucrate. Părintele repopulării comitatului de Sătmar și al relansării vieții economice În zonă a fost tocmai Sándor Károlyi, cel ce se aflase În fruntea rebeliunii curuților, dar căruia i se datorează și Încetarea ostilităților. Contele dezvolta În jur
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
se as cunsese Într-un sat părăsit În care nu mai supraviețuiau decît cîinii, sălbăticiți și aceia. Împreună cu un alt soldat, stătuse ascuns În clăile de fîn, prin șuri, mîncînd din pesmeții uscați și din morcovii găsiți În grămezile de nisip de prin beciuri. Pomeanului nu-i umbla prin cap decît un plan: fuga spre România și spre Marea Neagră, iar de acolo, pe vapor, spre America. Își convinsese de asta și camaradul. Dar, cînd muscalii s-au apucat să dea foc
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
sud Înspre nord, parcă dorind să păstrăm Între noi aceeași distanță. Fusese o vacanță fără griji, cu adevărat confortabilă, cu plajă la Popasul Mamaia, dincolo de Hanul Piraților, loc aflat pe atunci În deplină libertate, puteai să intri cu mașina pe nisip. Trecuserăm Într-o zi pe la vestigiile antice din Con stan ța și parcă la Mozaic, Nicole a zărit o piatră tombală cu un epitaf curios În elină, tradus alături. Mi l-a citit și l-am Înregistrat pe o casetă
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
Cărții, în religia Torei, revelată de către Dumnezeu lui Moise cuvânt cu cuvânt pe muntele Sinai. Dumnezeu are copyright direct pentru Torah, nu și pentru scrierile adunate în Noul Testament 72. Isus n-a lăsat nici o literă scrisă, doar câteva semne pe nisip: ne amintim de celebrul episod al femeii adultere, care, de fapt, nu aparține evangheliei, ci a fost inserat ulterior de către un scrib. Apoi, mesajul lui Isus este unul eshatologic, de sfârșit de lume: la ce bun, în acest context, să
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
un întuneric de smoală. A stat așa, nemișcat în bătaia valurilor, până când se zări țărmul. Lumina se mișca înaintea lor. S-au luat după lumina aceea și un val i-a aruncat pe țărm. Au zăcut fără vlagă acolo, pe nisipul înghețat, sub cerul care se lumina încet cu strălucirea zorilor. Când s-au ridicat să privească după ciudatul lor tovarăș, pe țărm nu mai era nimeni doar resturile corăbiei lor, zdrobită de stânci. Lângă ei se afla acea bucată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
cea nouă. Nu de mult, acu' vreo două mii de ani, a stat patruzeci de zile acolo, în pustiu. Venise odată cu zorile sau așa mi s-a părut mie, fiindcă, atunci când s-a așezat, s-a luminat deodată în jur. Eram nisip pe vremea aceea și l-am înconjurat, așa, într-o pală de vânt, să văd cine e, cum de a ajuns singur în pustiu oamenii vin de obicei în pustiu cu animale mari, cu poveri și nu ca să stea, ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
văd... Era om, era cu adevărat om. Atunci, m-am așezat de jur împrejurul lui și am așteptat. Trecură zile, trecură și nopți, el stătea acolo. Uneori în genunchi, alteori cu brațele întinse în cruce ca și cum ar fi vrut să cuprindă tot nisipul (pe vremea aceea credeam că tot pământul e acoperit cu nisip și, ca să-I ușurez munca, mă duceam mai adânc în cutele hainei lui, ca să simtă că sunt acolo...). Și, pe măsură ce timpul trecea, corpul Lui devenea mai ușor, aproape transparent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
de jur împrejurul lui și am așteptat. Trecură zile, trecură și nopți, el stătea acolo. Uneori în genunchi, alteori cu brațele întinse în cruce ca și cum ar fi vrut să cuprindă tot nisipul (pe vremea aceea credeam că tot pământul e acoperit cu nisip și, ca să-I ușurez munca, mă duceam mai adânc în cutele hainei lui, ca să simtă că sunt acolo...). Și, pe măsură ce timpul trecea, corpul Lui devenea mai ușor, aproape transparent în lumina zorilor, dar lumina aceea care ieșea din El se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
amintire a mea și dac-o spun... rămân fără inimă și mă sfărâm... Dar, fie, merită să mor pentru El. După ce s-au întâmplat cele ce v-am spus deja, s-a făcut o liniște mare. Nici noi, firele de nisip, nu îndrăzneam să ne mișcăm... Își ținea răsuflarea chiar și pustiul... Și am văzut oameni de lumină, cu aripi mari, plecându-se înaintea Lui și chemându-l pe nume. Am aflat mai târziu că oamenii spun acelor făpturi "îngeri". Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
nu e voie să rostești numele Lui Dumnezeu... Dar eu L-am rostit, așa, numai pentru mine, atunci, o singură dată, ca să nu-L uit. Și atunci, deodată, am simțit cum mă topesc de bucurie. Toată lumina soarelui, toată bucuria nisipului, toată liniștea zării și răcoarea nopților erau în numele acela. Așa se face că ne-am adunat toate firele de nisip... și am ajuns ce vedeți astăzi: trandafirul deșertului. Acum vi-L spun și vouă: numele acela e Iisus." Și în timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]