2,833 matches
-
de-nvățători; și Încă fată; și cu tată ridicat de Ruși. Am văzut că nu merge cu mușchii, am Încercat cu piatra - măi, și când am azvârlit-o-n sus, n-a mai coborât din cer, acolo a rămas. Numai Nora n-a văzut - se apucase de citit. I-am zis atunci: - Hai să ne trântim În trântă dreaptă! A ridicat din umeri, s-a uitat pieziș, de parcă n-aș fi fost mai mare decât un iepure - și s-a Îndepărtat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
plânge mama, Doamna o ia pe după umeri, o mângâie pe păr și-i zice că Bun-e-Dumnezeu-se-ntoarce. Cam asta au făcut fimeili-istea, toată noaptea, -n calidorul lor, le-am auzit prin fereastra deschisă. Eu tare-aș mai sta de vorbă cu Nora. Despre tații noștri. Ea să plângă, eu s-o mângâi pe fundă, să-i șterg lăcrămioarele și să-i spun cu cel mai gros glas al meu că, lasă, Bun-e-Dumnezeu; după aceea să trec eu la rând la tristețe, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
sărute, să-mi pună mâna aici, la sân și să spună că Bun-e-Dumnezeu. Dar nu pot, nu se poate: e prea lumină și nu suntem În calidor. Iau un paner cu abricoase și mă opresc lângă pătura pe care citește Nora. O Întreb, frumos: - Vrei tu să-ți dau eu ție pe cea mai frumoasă și mai frumoasă abricoasă? Vrei tu? Vrei? Dacă tu vrei, eu ți le dau pe astea două, pe amândouă - cele mai frumoase și cu cei mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
la noi, la Mana, dar Mănenii ziceau de alții, din alte sate, că fac asta. Ca să aibă fete. La noi, la Mana nu-i nevoie să taie băieții, vin fetele gata-fetate. De asta or fi atât de frumoase, mănencele noastre. Nora s-a aplecat mult; privește, caută, mutând chiloții de pe dreapta pe stânga; și-napoi. Zice: - Ce-ți spuneam: nu-i! La fete, nu-i! - Cine te crede pe tine, zic, tot Încercând să-mi zmulg privirea de unde spune ea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
Închide ochii și-ai să vezi cum sunt cu-fără chiloți, zice. Îi Închid. Într-adevăr, i-o văd: frumoasă. Pe mine Însă nu mă văd, cu ochii Închiși. Încerc să mă așez, ca sub pătură, cu Duda. Nu iese: Nora e prea mică, nu are țâțici. Atunci ea zice: - Hai să-ți arăt cum am șezut eu cu-n băiat-mare!Și zice: - Eu stau pe spate, eu sunt fata. Și băiatul pune păsărica lui pe buricelul meu - așa se șade
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
stau pe spate, eu sunt fata. Și băiatul pune păsărica lui pe buricelul meu - așa se șade. Pun păsărelul meu pe buricica ei. La Întoarcere, Doamna: - Dar pe unde-ați umblat, voi doi, pân-acuma? - În pădure, la șezut, răspunde Nora, mândră, ținându-mă cu o mână strâns de mână, cu cealaltă ștergându-și la spate rochița. AU VENIT ROMÂNII! O curte țărănească, o ogradă, În asfințit. M-au despărțit de Nora, nu mai stăm la Doamna, din pricina chestiei. Eh, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
voi doi, pân-acuma? - În pădure, la șezut, răspunde Nora, mândră, ținându-mă cu o mână strâns de mână, cu cealaltă ștergându-și la spate rochița. AU VENIT ROMÂNII! O curte țărănească, o ogradă, În asfințit. M-au despărțit de Nora, nu mai stăm la Doamna, din pricina chestiei. Eh, și asta-i viața. Dormeam. Adormisem după amiază. M-au trezit din somn chiote, apoi Împușcături pe-aproape, apoi din nou chiote prefăcute În chiuituri de bucurie, ca la nuntă - și iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
casele altora, așa s-ar Îmbrăca și mama. Dar uite că nu suntem. O să fim noi cândva, dar pân-atunci... Mama poate să penească găini și așa, fără șorț alb și bonetă albă. Scârba cea mică, fiara-cu-chip-de-om, cum Îi spune Nora, Își face de lucru cu penele: Întâi le-adună bine-bine; și frumos; după aceea le Împrăștie, mai-mai să cadă-n ceaune. O aud pe Doamna răstindu-se la ea, amenințând-o cu degetul, dar nu-i aud glasul. Nora o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
spune Nora, Își face de lucru cu penele: Întâi le-adună bine-bine; și frumos; după aceea le Împrăștie, mai-mai să cadă-n ceaune. O aud pe Doamna răstindu-se la ea, amenințând-o cu degetul, dar nu-i aud glasul. Nora o ajută cu adevărat. Nu strică nimic: se preface că face - se zice că ăsta e cel mai rău obicei din lume, dar Nora nu știe, ea nu-l cunoaște pe Moș Iacob, el mi-a spus, asta: mai bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
aud pe Doamna răstindu-se la ea, amenințând-o cu degetul, dar nu-i aud glasul. Nora o ajută cu adevărat. Nu strică nimic: se preface că face - se zice că ăsta e cel mai rău obicei din lume, dar Nora nu știe, ea nu-l cunoaște pe Moș Iacob, el mi-a spus, asta: mai bine nu faci, decât să te faci că faci - acum știu: era și mama de față și pe dată l-a Întrebat pe bătrân dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
Moș Iacob, el mi-a spus, asta: mai bine nu faci, decât să te faci că faci - acum știu: era și mama de față și pe dată l-a Întrebat pe bătrân dacă se uitase În oglindă când descoperise marea-descoperire... Nora nu s-a uitat În oglindă și se preface numai și numai pentru mine, simt eu: ia o găină penită, se Îndreaptă spre căruță, unde a rămas o singură femeie la tăiat, curățat, spălat În multe ape... De acolo poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
o găină penită, se Îndreaptă spre căruță, unde a rămas o singură femeie la tăiat, curățat, spălat În multe ape... De acolo poate să-și rotească privirea, să mă caute. Nu mă vede, dar mă știe prin apropiere - așa-i Nora, ai zice că-i o soacră; cea cu ochi de acră. Iau din troscot morcovul lepădat și-l azvârl - am o precizie la chitit... Cade În ligheanul cu apă chiar În clipa În care femeia s-a Întors cu spatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
ai zice că-i o soacră; cea cu ochi de acră. Iau din troscot morcovul lepădat și-l azvârl - am o precizie la chitit... Cade În ligheanul cu apă chiar În clipa În care femeia s-a Întors cu spatele. Nora simte, știe, mă știe. Se răsucește Încet, Încet, ar putea ține ochii Închiși, când ajunge În dreptul meu se oprește din rotit. M-a prins... Dar nu vine numaidecât. Ocolește pe la ceaune, apoi Înconjură pe departe, În cele din urmă trece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
În dreptul meu se oprește din rotit. M-a prins... Dar nu vine numaidecât. Ocolește pe la ceaune, apoi Înconjură pe departe, În cele din urmă trece pe lângă mine și-mi șoptește: - Ia-te după mine. Pun strachina În troscot și aștept. Nora dă roată curții numai pe sub garduri, pe la umbră - așa iese În uliță. Mă iau după ea. La poartă, mă apucă de mână: - Unde mergem noi doi?, Întreb. - La școală. Să-ți arăt ceva. Nu știu cum, dar Între noi bate un vânt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
de-a lor, de tun - așa-mi zic eu, dar n-am văzut nici un tun adevărat; poate numai din pricina Întunericului. Ba nu: a ieșit luna, așa că vedem foarte bine și ajungem la școală. La școală, dar nu intrăm pe poartă: Nora mă trage la o bortă din gard.Pătrundem În livadă. În fața noastră un fel de colibe de pânză luminate pe dinăuntru și. Foarte luminate, numai că. Numai că Începe să miroasă ceva necunoscut. Și rău. Și. Tot a Vin-Românii, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
un fel de colibe de pânză luminate pe dinăuntru și. Foarte luminate, numai că. Numai că Începe să miroasă ceva necunoscut. Și rău. Și. Tot a Vin-Românii, dar nu-i cal; nici tun. - A ce miroase, așa?, o Întreb pe Nora, În șoaptă. - Hai să vezi. Hai să văd: În patru labe, să nu fim văzuți, ajungem lângă o colibă mai mare de pânză de cort, cu perdeaua-ușă dată la o parte.Înăuntru se văd oameni În alb: nu știu ce le fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
-i bată? Îi Îngrijesc, sunt doctori... - Atunci de ce se văicăresc ceilalți? - Așa-i când Îți taie mâinile, picioarele... - Îți taie mâinile-picioa’... Cui? - Răniților. - Dacă-s răniți, de ce le mai taie și ei...? - Măi băiete, tu ești cam mititel, Îmi zice Nora cu dragoste. - Sunt, dar doctorii trebuie să-i Îngrijească pe bolnavi, nu să-i bată - asta-i barbarie, așa zicea mama... - Când Îți spun că ești mic... Sunt. Și mai mic decât adineauri; mic și nu știu nimic. Și vreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
să-i bată - asta-i barbarie, așa zicea mama... - Când Îți spun că ești mic... Sunt. Și mai mic decât adineauri; mic și nu știu nimic. Și vreau să văd măcar un rănit mângâiat de un doctor, dar nu apuc: Nora trage de mine, mă mută mai Încolo. Și Încă. Sub un abricos. Abricos de-al lor, de-al ei, al moțatei cu care mi-am pus mintea să șăd ca omul și uite-o acum că face ea pe bărbatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
Antonescu personal! Așa a zis - a zis, mi-a spus mie, personal: Ei sunt eroii! - iar a ridicat degețelul, dar acum e din nou al ei și mititel. Ei În veci nu pier, ei sunt nemuritori! Ei or fi, dar Nora mea e moartă și ea de, poate, Întuneric. Îmi ia o mână și-o pune pe obraz; apoi la piept, pe sub bluză - Îi bate inimioara ca o mitralieră; apoi mi-o conduce, căldicel, la păsărica ei cea mititică; și tremurică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
florile, apoi ea a întrebat: „Pentru ce ești aici?” „Vin din oraș”, i-am răspuns eu, „am ceva la picior și îl cunosc pe doctorul Radu. Îl cunoști și tu?” „Doctorul Radu e tatăl meu și pe mine mă cheamă Nora.” Am fost surprins să descopăr că făcusem cunoștință cu fiica faimosului doctor și n-am știut ce să spun. Din fericire, tocmai atunci m-a chemat sora. Trebuia să-mi ia sânge. Doctorul Radu era mic de statură și pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
săptămâna viitoare la Spitalul orășenesc, pentru o biopsie musculară. În rest, zilnic vitaminele B2 și B12, injectabile.” Apoi s-a întors iar către mine. „Ia o bomboană, băiete. Tu ai voie, eu nu.” Următoarele patru zile le-am petrecut împreună cu Nora. Când nu trebuia să merg la consultație sau la analize, mă duceam în grădină și o găseam lângă straturile de flori. Mi-a arătat locuri îndepărtate și colțuri secrete, ba odată și-a adus și canarul cu ea, ca să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
mă culc pe burtă și să-mi dezvelesc fundul. Mă lovea de trei ori cu palma, zdravăn, și acul era deja înăuntru. După ce își făcea efectul novocaina, sora golea încet seringa. Uneori mă durea foarte tare, căci pumnii micuți ai Norei nu puteau birui un ac de șase centimetri lungime. Nora avea părul tuns băiețește și cel mai adesea umbla îmbrăcată în pantaloni. Câteodată se și purta ca băieții, iar sub bluză încă nu-i creștea nimic. În a patra zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
lovea de trei ori cu palma, zdravăn, și acul era deja înăuntru. După ce își făcea efectul novocaina, sora golea încet seringa. Uneori mă durea foarte tare, căci pumnii micuți ai Norei nu puteau birui un ac de șase centimetri lungime. Nora avea părul tuns băiețește și cel mai adesea umbla îmbrăcată în pantaloni. Câteodată se și purta ca băieții, iar sub bluză încă nu-i creștea nimic. În a patra zi, am găsit poarta deschisă și am ieșit. Ne-am uitat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
o salvare. Erau trei copii înăuntru și, după cum arătau, se vedea cât le era de frică. Pe unul din ei, Dragomir, l-am recunoscut și el mi-a făcut semn cu mâna. A durat mai mult de o oră până când Nora a venit înapoi; avea pantofii și pantalonii murdari, însă nu părea să-i pese. Când am văzut că vrea să-mi vorbească, am întrebat-o: „Ascultă, unde îi duc pe Dragomir și pe ceilalți copii, cu salvarea?” „La Spitalul orășenesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
și să te ia acasă. Sanatoriul își întrerupe funcționarea pentru un timp.” În primul moment, m-am bucurat să aud că murise. Acum, Spitalul orășenesc putea să mă tot aștepte, până la paștele cailor. După aceea mi-am adus aminte de Nora. N-am mai dat ochii cu ea până la plecare. Și nici nu m-au dus s-o văd, deși i-am rugat. Când a sosit mama - cu taxiul, de data asta - i-am scris câteva rânduri pe o ilustrată cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]