1,656 matches
-
de trupele turcești, iar moldovenii fuseseră Împinși Înapoi, spre nord, În adâncurile codrilor. Puținii moldoveni care mai rămăseseră, căci oastea lui Ștefan căzuse aproape În Întregime. Nimeni nu se retrăsese, nimeni nu fugise din calea valurilor de ieniceri și spahii. Oștenii lui Ștefan luptaseră știind că nu vor mai putea ieși din valea aceea și că nici măcar moartea lor nu va putea opri urgia. Dar aleseseră moartea. Voievodul fusese aproape prins În cercul de fier al războinicilor lui Mahomed, dar fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
aleseseră moartea. Voievodul fusese aproape prins În cercul de fier al războinicilor lui Mahomed, dar fusese luat cu forța de către unul din căpitanii săi, care purta pe platoșă semnul scutului și spadei, și dus În pădure, unde un grup de oșteni mai aveau cai. Înconjurat de acel mic grup de luptători, Ștefan dispăruse În păduri, În direcția Cetății Neamțului. Iar Cetatea Neamțului era sub asediul armatei otomane. Prinderea lui, acum, când oastea Moldovei nu mai exista, era o chestiune de ore
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
că nu fusese mărirea țării, ci orgoliul lui. Poate că acel sol al lui Mahomed trebuia lăsat să se Întoarcă la picioarele stăpânului său. Poate că trebuiau acceptate condițiile aspre ale sultanului. Țara ar fi rămas. Zeci de mii de oșteni ar fi fost acum În viață. Moldova ar fi supraviețuit și fără Ștefan. Ștefan nu conta. Ștefan putea fi șters din istorie. Calul porni, parcă dintr-o dorință a lui, fără nici un semn al stăpânului său. Porni spre nord. Mergea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Îi urcau În căruțe și Îi duceau spre tabere, de unde aveau să ia drumul Istanbulului, ca viitori războinici ai Semilunei. Văzuseră unele sate arzând și știuseră că, acolo, oamenii nu voiseră să-și lase copiii și nici să Îngăduie jaful. Oștenii sultanului adunau tot ce găseau. Animale, blăni de urs, de lup sau de jder, brânză, miere, mâncare, cai buni de călărie. Smulgeau din case fetele și femeile tinere pentru haremuri și spintecau cu iataganele bărbații, dacă Încercau să se opună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
A căzut toată Moldova sub sabia păgânului? Simion se gândi o clipă, neștiind cum să adune toate informațiile În puține cuvinte. Apoi se hotărâ. - Cum să cadă cetățile, măria ta?! Păi, n-ai dat ordin să fie apărate până la ultimul oștean? - Nu ne Înțelegem, Simioane... Spune-mi de Suceava! - Suceava rezistă! E sub asediul sultanului Mahomed, numele fie-i uitat, dar rezistă! Ștefan Îl privi neîncrezător, dar apoi se lumină la față. - Rezistă Suceava? În fața lui Mahomed? - Și nu numai Suceava
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
flancuri așteptau răzeșii, cei care nu luptaseră la Valea Albă și aveau de dovedit că erau la fel de vrednici ca cei care se jertfiseră acolo. Știau că În spatele lor se află călărimile proaspăt adunate la porunca voievodului, conduse de spătarul Costea. Oșteni noi, tineri, din care puțini cunoscuseră gustul amar, de sudoare și de sânge, al primei bătălii. Dar ei, vânătorii domnești, erau elita cavaleriei moldovene. Ei, și nu altcineva, trebuiau să arate că turcii puteau fi Învinși. Lângă linia vânătorilor se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Întregul luminiș, și, mai jos, dincolo de pădurile Ilișeștilor, se Întrezăreau, vag, dealurile Sucevei. Tânărul privi călăreții, unii din ei plini de sânge de la prima Încleștare cu otomanii, sub comanda comisului Jurj. Aveau În priviri bucuria victoriei și setea de luptă. - Oșteni! le spuse Alexandru, aproape fără să ridice glasul. Suntem pentru prima oară Împreună. Aveți mai multă experiență de luptă decât mine. L-ați văzut, poate, pe tatăl meu În zeci de bătălii. Știți că le-a câștigat pe toate. Eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
cu a celor o mie de călăreți pe care Îi conducea. Cuvântul „Moldova” umplu dealurile și pluti peste păduri, aruncat Înapoi de ecou. Îl auzeau turcii, Îl auzeau răzeșii care intrau În dispozitiv de apărare În spatele voievodului, Îl auzeau, poate, oștenii care luptau departe, pe meterezele Cetății de Scaun. Iar apoi urmă infernul. Achingii se năpustiră spre moldoveni, ieșind cu miile din partea de sud a pădurii. Erau mulți. Nebănuit de mulți. Călăreau ridicați În șei, rotind iataganele deasupra capului. Brusc, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
domeniu familiar pentru pictorul Alessandro Frassetti. Era, cu siguranță, o armă cu tăiș. Ceea ce Însemna că Umbra era un om. Un om zburător, fără chip. Un om care Îl apăra așa cum nimeni nu l-ar fi putut apăra. Nici chiar oștenii scutului și spadei. Umbra Își aruncă secera cu lanț la picioarele cailor, iar caii se prăbușiră, cu un nechezat dureros. Apoi scoase o armă lungă, poate o suliță sau o halebardă, se aruncă la pământ și se roti cu tot cu arma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
detaliu Într-un raport. O surpriză la fel de mare fusese desființarea Ordinului Cuceritorilor și trecerea majorității războinicilor În unități de elită ale sultanului. Iar acum, deodată, când totul părea pierdut pentru Moldova, iată-l aici. Cei doi frați fură Înconjurați de oștenii Scutului și Spadei. Ștefănel simți că nu era un gest de agresiune, ci unul de apărare. Până când identitatea lui avea să se lămurească, intra sub protecția Apărătorilor. Zâmbi insesizabil la gândul că lucrurile stăteau, În egală măsură, și invers. Apărătorii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
de Apărători Îi derută cu totul. Otomanii din fața acelei linii căzură repede sub forța atacului condus de Marele Maestru. Cei aflați În spatele focului Începură retragerea spre flancul stâng, care părea stabil. Dar În câteva clipe, flancul stâng fu izbit de oștenii Scutului și Spadei. În acel moment, de la comandamentul sultanului se auzi semnalul mult așteptat. Retragerea. Pentru prima oară În campania din Moldova, Mahomed ordona retragerea tuturor trupelor. Din culmea luminișului, se vedeau limpede două șuvoaie puternice croindu-și drum spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
de la Răsărit. Două sute de corăbii Încărcate cu trupe și armament au plecat din Istanbul spre gurile Dunării. Întăriri cerute de sultan pentru războiul din Moldova. Voievodul Îngălbeni. Nimeni nu putea rezista unei asemenea presiuni militare. Două sute de corăbii pline de oșteni... de artilerie... Deodată, Încercarea disperată a căpitanului Oană i se păru fără sens. O picătură În ocean. Nimeni nu putea rezista Întregii forțe concentrate a Semilunei. Nu În acel secol. Trebuia o alianță a Întregii Europe. Sau intervenția unui nebun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
mișcările lui iuți, cu vocea lui ridicată, cu nerăbdarea lui. Vestea că unități ale lui Basarab Laiotă, domnitorul Țării Românești, se află În fața lui, i-a provocat o explozie de bucurie. Avea, În sfârșit, un inamic. Deși era seară, iar oștenii cădeau din picioare de oboseală, a cerut o mie de voluntari și s-a năpustit În fruntea lor asupra oștirii muntene. S-a Întors după două ceasuri, plin de sângele celor uciși, victorios. A poruncit ridicarea taberei și continuarea marșului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
a cerut o mie de voluntari și s-a năpustit În fruntea lor asupra oștirii muntene. S-a Întors după două ceasuri, plin de sângele celor uciși, victorios. A poruncit ridicarea taberei și continuarea marșului spre Moldova. Culmea este că oștenii lui s-au molipsit de nebunia comandantului. În loc să protesteze, cum ar fi făcut orice armată europeană, au Încălecat și au dat pinteni, ca și cum abia ar fi așteptat prima ciocnire cu armata otomană. Târziu am Înțeles că oamenii aceia, deși locuiau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
de foame, abia se țineau pe picioare. Ștefan Îi luă pe amândoi de umeri și Îi sărută. Rămase apoi așa, Îngenuncheat, cu copiii lângă el, privind spre porțile Cetății de Scaun. Se ridică și merse Încet printre ceilalți copii, printre oșteni, femei, bătrâni. Am simțit că mă Îneacă lacrimile, deși văzusem destule războaie până atunci. Oamenii se strânseră În jurul său și mulți Îi sărutau mâna. Vlad rămăsese călare, privind fără nici un gest. Dar ochii Îi erau umezi. Se bucura pentru Ștefan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
cavaleria intrând În dispozitiv de atac. Ștefan voise să intre În cetate și să țină primul Sfat domnesc În sala tronului. Dar la vederea acelor oameni ieșiți clătinându-se după mai bine de o lună și jumătate de asediu, a oștenilor care se Înșiruiau de o parte și de alta a podului, pentru onor, În uniforme murdare, rupte, pline de sânge, abia ținându-se pe picioare, la vederea zidurilor Înnegrite de fum, pe alocuri sparte de ghiulele, a sutelor de scări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
lăsate de Mahomed. Sultanul pierduse Moldova, dar nu putea pierde Țara Românească. Din informațiile la care am avut acces, am aflat că peste cincizeci de mii de otomani au fost lăsați pentru apărarea graniței, muntele, iar alți cincisprezece mii de oșteni munteni așteptau un eventual atac pe dispozitive de apărare amplasate mai jos de Focșani. Și am avut dreptate din nou, deși asta nu contează și nimeni nu va consemna, În istorie, opiniile mele, sau sclipirile mele de inteligență politică. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
triumfal. Trupele adunate de Basarab Laiotă au rezistat mai puțin de un ceas atacului combinat al cavaleriei Transilvaniei și Moldovei. Au fost Învinse strategic și psihologic. Au Încercat o rezistență fiindcă așa le fusese poruncit. Dar se vedea că nici un oștean nu are prea multă tragere de inimă să se opună celor două legende vii, Ștefan și Vlad. Nici n-ar fi putut. După luptele istovitoare duse În ultima lună de zile Împotriva lui Mahomed, ciocnirea cu armata Munteniei a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
prea multă tragere de inimă să se opună celor două legende vii, Ștefan și Vlad. Nici n-ar fi putut. După luptele istovitoare duse În ultima lună de zile Împotriva lui Mahomed, ciocnirea cu armata Munteniei a fost o glumă. Oștenii celor doi voievozi aveau, Însă, În sânge, ritmul și forța marilor confruntări. Au atacat așa cum ar fi atacat cea mai puternică oaste a oricărui continent. Cu avântul marilor campanii și cu sentimentul marilor victorii. Eliberaseră Moldova de turci. Acum eliberau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
peste rămășițele derutate ale turcilor și muntenilor, continuând galopul spre București. Nu auzisem de acest oraș, dar Vlad dorea să facă acolo noua capitală a Țării Românești. Sătenii ne-au ieșit În cale, cu pâine și sare pentru noul domnitor. Oștenii lui Laiotă au jurat credință lui Vlad. După chipul victoriei În Moldova, vedeam chipul victoriei În Muntenia. O victorie adusă și de oștenii Transilvaniei. Vedeam, În ochii lui Ștefan, visul Îndepărtat al unirii. De nerealizat În actuala conjunctură politică a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
capitală a Țării Românești. Sătenii ne-au ieșit În cale, cu pâine și sare pentru noul domnitor. Oștenii lui Laiotă au jurat credință lui Vlad. După chipul victoriei În Moldova, vedeam chipul victoriei În Muntenia. O victorie adusă și de oștenii Transilvaniei. Vedeam, În ochii lui Ștefan, visul Îndepărtat al unirii. De nerealizat În actuala conjunctură politică a Europei. Dar, poate, realizabil cândva. 17 septembrie. Trupele lui Vlad au măturat malul Dunării, eliminând toate cuiburile de rezistență ale turcilor. Ceea ce nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Europei. Dar, poate, realizabil cândva. 17 septembrie. Trupele lui Vlad au măturat malul Dunării, eliminând toate cuiburile de rezistență ale turcilor. Ceea ce nu mă mai uimește deja. Acest voievod are o capacitate militară absolut extraordinară. Și un efect spectaculos asupra oștenilor. Uimitor este, Însă, altceva. Fregata căpitanului Morovan a intrat În Dunărea controlată de Țara Românească, iar cei doi frați Oană au debarcat În portul Giurgiu. Veștile care au sosit odată cu ei mi se par dincolo de Închipuire. * 1 octombrie 1476, Albești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
fost? Zi mai repede! se rugă Nuțu. Păi cum?... Turcii au răpit-o pe domniță în timp ce tatăl său era plecat cu armata să lupte împotriva tătarilor și voiau s-o ducă în țara lor. S-au rătăcit însă, fugind de oștenii cetății, și au nimerit acolo, în vîrful pietrei. Cum naiba să nimerești acolo? se arătă nedumerit Virgil. Dar ce, turcii puteau să zboare? Vlad trase un hohot prelung de rîs întinzîndu-i mîna lui Virgil, să-l felicite pentru o asemenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
Iertare pentru sluga credincioasă, slăvite! Iertare!.. pentru îndrăzneala mult prea mare... a servului serenisimului crai... Ajunge-ajunge, Moțoace! că te repeți în van... Oricum, primim de astă dată ruga ta de iertăciune... Și nu te mai smiorcăi ca o muiere! Fii oștean, omule! Fii bărbat! * * * Curierii, pe cai înspumați, au adus vești năucitoare în tabăra de la Târgu cel Frumos. Corpul de armată rămas în ariergardă la Cotnari, ca element de siguranță pentru grosul trupelor crăiești, a fost nimicit până la ultimul om, până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
noi, bravii mei căpitani. Așa că mai întâi va trebui să pălim acolo, la cuibul de vulturi de la cetate... Să-i nimicim pe toți, până la ultimul mișel! Și bogățiile toate să le confiscăm. Ordon strângerea corturilor! De îndată ridicăm întreaga tabără. Oștenii să nu rămână în urma convoiului, că-i paște pericolul să fie capturați de către cetele de urmăritori ale călăreților moldoveni care răsar de pretutindeni și tot așa dispar în necunoscut. Se interzice consumul mustului și al vinului cu desăvârșire. La fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]