KorAP: Find »[drukola/base=oază & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...59 60 61 ...69 >

1,712 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602

cine să învinuiască atunci? Moașa simțise bine că n-avea nevoie să-mi interzică s-o văd pe Laura. Putea conta pe azil și pe slăbiciunile noastre, pentru ca dragostea mea cu Laura să se învinovățească doar pe ea însăși părăsind oaza pe care a vrut s-o cultive. A urmat recunoașterea cea mai dificilă și cea mai neplăcută, la care am fost constrâns totuși să ajung. Într-o dimineață m-am trezit cu sufletul uscat, fără nici un ecou. Secase în mine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927

CAPITOLUL I De patru nopți, neamurile negre așezate în oazele dintre marele deșert și valea rodnică a fluviului Hapi își pierduseră liniștea. Sunetul îngrijorat al tobelor de la miazăzi arăta că nici celelalte neamuri nu mai trăiau ca odinioară. Dacă numeri patru nopți îndărăt și te gândești la viața lor dinainte

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
nu vin niciodată nici vești, nici oameni, nici sunete de tobe: vine numai vântul uscat, rău și mincinos și chinuitor, al morții. Dacă te strecori prin una din trecătorile munților de piatră de la miazăzi, dincolo de peșteri ajungi în văi cu oaze și chiar cu păduri; mai departe, sunt oameni pe care nimeni nu i-a văzut, sunt țări necunoscute în care nimeni n-a fost, apoi este un țărm și după el, așa se spune, capătul lumii. Trecerea peste munți sau

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Oamenii tibbu au picioare iuți și vânjoase și nimeni nu poate alerga mai repede ca ei după vânat sau vrăjmași. Sunt și viteji și cei mai harnici în aceste locuri. Neamul daza, ramură de miazănoapte a neamurilor tibbu, stă în oaze și nu și le părăsește ca să se ascundă în munți decât numai când în fața dușmanilor prea numeroși nu și le mai poate apăra. Totuși, nici neamurile din jur, cu armele lor chiar mai bune, nici vântul deșertului, nici Dodo sau

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
ochi luminos. Era ochiul cuiva, însă nu al lui Mavu, căci dacă Mavu ar fi început să-i privească și noaptea, cum s-ar mai fi putut trezi în zori ca să treacă mândru și aprins peste cer? Aici, în această oază mare a unei ramuri din neamul daza, în cuprinsul satului de la miazăzi, vrăjitorii dansară în fiecare noapte din cele patru dansul rugăciunii în raza rece a ochiului străin. Ochiul rămase nemișcat și deschis. Singurul mijloc de îmbunare nu mai putea

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
zise altcineva. - Poate! se auzi glasul unui bătrân de lângă foc. Eu am văzut. Am văzut chiar și oameni galbeni. - I-ai văzut chiar tu, Agbongbotile? se miră Mai-Baka. Alții nu se mirară, căci Agbongbotile era cel mai bătrân om din oază, mai bătrân decât el fiind numai baobabul, care avea o mie de ani. În astfel de viață putuse vedea, fără îndoială, multe. - I-am văzut, zise Agbongbotile. - De ce oamenii nu sunt numai negri? întrebă Dogbe. Agbongbotile tăcu, zâmbind. - De ce-l

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
de la apus, cu pielea roșie, de la apus... Cum de la apus? - N-ai înțeles poate tu! spuse mirat arcașul. Agbongbotile era foarte speriat. - Am înțeles bine: vin de la apus. Dar nu înțeleg de unde de la apus? La apus nu sunt oameni, dincolo de oaza noastră. Totuși tobele se aud dinspre apus. Și oamenii roșii trăiesc pe Pământul Negru, la răsărit. Așadar, zeul își arăta mânia. Ochiul lui din cer privea tot atât de rece și rău. Ntombi plecase. Urlau șacalii... Tatrakpo îl chemă la sine pe

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
de mers un copac și l-au aprins. Apoi, înainte de a porni iarăși la drum, Auta a încărcat pe spinările celor trei tauri legături de vreascuri, ceea ce a stârnit mirarea soldatului. Sclavul i-a spus: - Ținutul spre care mergem e oază. S-ar putea să nu ajungem la timp și poate că noaptea ne apucă în întinderea de nisip, unde nu găsim arbori. Sau poate că vom ajunge la căderea nopții în oază și nu vom putea sau nu vom voi

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
i-a spus: - Ținutul spre care mergem e oază. S-ar putea să nu ajungem la timp și poate că noaptea ne apucă în întinderea de nisip, unde nu găsim arbori. Sau poate că vom ajunge la căderea nopții în oază și nu vom putea sau nu vom voi să ardem nici unul din copacii care dau oamenilor negri hrană și umbră. Soldatul nu știa ce să răspundă. Tăcu. Iar în noaptea a doua, mergând tot prin pustietatea de nisipuri, Iahuben înțelese

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
străbătu pustiul. Taurii se opriră. Iahuben simți că i se încordează toți mușchii trupului. Zise repede: Dacă vine leul spre noi, îți dau ție arcul și eu iau sulița. - Nu vine! spuse Auta, îndemnîndu-și taurul. - De unde știi? - Acolo este o oază și sunt izvoare. Se duce la adăpat. Iahuben se liniști. - Oameni sunt în oază? - Poate că nu sunt. Oaza e foarte mică. Iahuben era încîntat de felul cum cunoștea acest sclav deșertul. Ce s-ar fi făcut fără el? - Cum

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Zise repede: Dacă vine leul spre noi, îți dau ție arcul și eu iau sulița. - Nu vine! spuse Auta, îndemnîndu-și taurul. - De unde știi? - Acolo este o oază și sunt izvoare. Se duce la adăpat. Iahuben se liniști. - Oameni sunt în oază? - Poate că nu sunt. Oaza e foarte mică. Iahuben era încîntat de felul cum cunoștea acest sclav deșertul. Ce s-ar fi făcut fără el? - Cum le știi acestea? Tot după stele? Cerul era înstelat și fără lună. Îl priviră

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
spre noi, îți dau ție arcul și eu iau sulița. - Nu vine! spuse Auta, îndemnîndu-și taurul. - De unde știi? - Acolo este o oază și sunt izvoare. Se duce la adăpat. Iahuben se liniști. - Oameni sunt în oază? - Poate că nu sunt. Oaza e foarte mică. Iahuben era încîntat de felul cum cunoștea acest sclav deșertul. Ce s-ar fi făcut fără el? - Cum le știi acestea? Tot după stele? Cerul era înstelat și fără lună. Îl priviră amândoi, nu numai în față

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Deschise gura să rostească ceva, dar rămase mut. Și așa merseră mai departe, până la sfârșitul nopții. Ziua, firește, noua stea nu se mai văzu. Își mânară taurii în liniște alte câteva ceasuri, până când căldura începu să se prefacă în văpăi. Oaza dorită încă nu se zărea. Greșise sclavul sau nici nu cunoștea deșertul, cum i se păruse lui Iahuben? În ajun soldatul văzuse de câteva ori lângă zarea din față o oază, care apoi dispăruse, topită poate în nisip. Apa din

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
ceasuri, până când căldura începu să se prefacă în văpăi. Oaza dorită încă nu se zărea. Greșise sclavul sau nici nu cunoștea deșertul, cum i se păruse lui Iahuben? În ajun soldatul văzuse de câteva ori lângă zarea din față o oază, care apoi dispăruse, topită poate în nisip. Apa din burdufuri era clocită și puțea. Taurii o beau fără poftă. Au băut-o în silă și cei doi drumeți. N-ar fi băut-o, dar trebuia s-o bea. Hrana le

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
nimeni pe pământ și numai sclavul negru Auta îl vedea în cer. Nopțile erau reci, și păturile cărate pe tauri ziua păreau batjocură vrednică de lepădat în nisip, iar noaptea se dovedeau neîndestulătoare. Cei doi drumeți întîlneau arar câte o oază măruntă, cu câte un izvor sau o fântână părăsită în care apa s-a sfârșit de mult. De mers mai aveau. Și mergeau iarăși printre nălucile oazelor verzi și ale orașelor mărețe care jucau pe zări fără să se afle

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
nisip, iar noaptea se dovedeau neîndestulătoare. Cei doi drumeți întîlneau arar câte o oază măruntă, cu câte un izvor sau o fântână părăsită în care apa s-a sfârșit de mult. De mers mai aveau. Și mergeau iarăși printre nălucile oazelor verzi și ale orașelor mărețe care jucau pe zări fără să se afle aievea, iarăși bând apa bâhlită din burdufuri și respirând aerul amestecat cu nisip și cu focul topit al soarelui. Și cu tăcere. Oricât de puțin s-ar

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
amestecat cu nisip și cu focul topit al soarelui. Și cu tăcere. Oricât de puțin s-ar fi descurcat în secretele deșertului, de la o vreme Iahuben începu să se mire că nu întîlnesc oameni și că se opresc numai în oaze aproape sterpe și părăsite. Știa de la alții că în pustietatea acestei țări sunt și oameni, și ierburi, și fântâni, mai rare decât în alte țări, dar că sunt. Neputând dormi decât puțin, se gândea mult. Și, gîndindu-se astfel la toate

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
ca un spin întrebarea: unde îl ducea Auta? Dar, iată, i se păru că aude deodată pe cineva cântând. De fapt nu o voce de om, ci parcă niște flaute, dar cu alt sunet. I se năzărea oare, ca și oazele ridicate din nisip pe zare? Totuși, acum auzea deslușit fermecătoarea melodie simplă, ca din flautele de aramă subțire, alcătuindu-se undeva aproape sau departe, din sunete înalte și puține. Cântecul părea legănat și vesel. Apoi părea trist. Iahuben se uită

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
părea legănat și vesel. Apoi părea trist. Iahuben se uită la Auta care stătea lungit, cu ochii închiși. Poate că dormea. Iahuben ieși din cort ca să asculte cântecul și să ghicească de unde venea. Era încredințat că se apropiaseră de o oază mai mare și ar fi vrut să biruiască depărtarea pentru a ajunge acolo mai curând. De ce stătea Auta așa de liniștit tocmai acum? Învins de oboseală nu putea fi, de vreme ce Iahuben nu era învins de oboseală. Câteva măguri de nisip

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
nu era învins de oboseală. Câteva măguri de nisip stăteau adormite în nemișcarea lor. Cei doi tauri rămași vii se ascunseseră printre ele, pesemne căutând umbră mai bună decât umbra firavă din spatele cortului. Nicăieri zările nu arătau nimic. Unde era oaza, de unde venea cântecul acesta când vesel, când trist? Atunci ieși din cort și Auta. Privi zarea și își întrebă tovarășul de drum: - Ai auzit? - Da, zise Iahuben. Cine cîntă? Sclavul părea îngîndurat: - Cântă nisipurile. Cântă pustiul... - Cum cântă pustiul? Nu

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
cotea uneori, dar soldatul învățase să se ia și el după anumite stele, îndeosebi după Steaua Păstorului, și nu scăpa din vedere că se îndreaptă mereu numai spre răsărit, așa cum poruncise Puarem. Deci nu s-au rătăcit. Atunci unde erau oazele cu oameni negri? într-o dimineață, mergând ca de obicei prin nisipuri, Iahuben putu zări nu numai deșertul gol din jur, ci și altceva, departe, în zarea de la miazăzi. Se uită mai bine și văzu că erau niște munți goi

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
cortul și se culcară. Din nou umbra neîncrederii îl acoperi. Știa că merg spre răsărit, dar dacă abătîndu-se din drumul drept mergeau tot spre răsărit, însă către vreo altă țară? Cine putea ști! Până să adoarmă, Iahuben se gândi la oazele despre care-i tot vorbise sclavul pe drum și iarăși începu să-l chinuie taina ocolurilor făcute. Adormi cu acest gând și tot cu el se trezi. Mâncară tăcuți. Mestecând, Auta privea munții din zare, care-și schimbau acum culoarea

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Iahuben îl privi aproape uimit. Atunci sclavul adăugă: - Tefnaht n-a vrut să ia robi din neamurile care-și schimbă locul. Atlantida vrea robi mai îndemînatici la muncă decât păstorii. Aproape de munții pe care i-ai văzut sunt și niște oaze cu oameni tocmai pe gustul Atlantidei. Am bănuit că ți s-a părut ciudat de ce nu ne întîlnim cu alte neamuri. Iată de ce: mi-a poruncit Puarem să le ocolesc. - Și dacă ne întîlneam cu neamurile de păstori, ce se

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
își punea și întrebări. Mai stătură astfel un timp alături, fără să vorbească. Noaptea trecuse pe jumătate. Erau amândoi obosiți, deși dormiseră toată ziua. Sclavul zise: - Iahuben, în zori sosește Puarem cu soldații. Cred că nu va face popas până la oaza neamului daza, care-i foarte aproape. Până acum am scăpat teferi. Să nădăjduim că din oază focul nostru nu e văzut. Tot nu mai avem ce face: eu socot că ar fi bine să dormim. Iahuben îl ascultă. Intră în

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
jumătate. Erau amândoi obosiți, deși dormiseră toată ziua. Sclavul zise: - Iahuben, în zori sosește Puarem cu soldații. Cred că nu va face popas până la oaza neamului daza, care-i foarte aproape. Până acum am scăpat teferi. Să nădăjduim că din oază focul nostru nu e văzut. Tot nu mai avem ce face: eu socot că ar fi bine să dormim. Iahuben îl ascultă. Intră în cort și, până să vină Auta, se înveli cu pătura și adormi repede, ca un prunc

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]