KorAP: Find »[drukola/base=obraz & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...59 60 61 ...548 >

13,698 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791

neliniște. Păreți neliniștit, tovarășe Vlădeanu, rîde vicepreședintele, așezat mai într-o margine lăsați, încă nu-i gata operația; trebuia să fi coborît înainte prin bar, să luați un anestezic... Un val de rîs încălzește sala, iar Mihai are impresia că obrajii îi vor lua foc. Nu voi repeta spusele domnișoarei precizează Săveanu. Și nici nu mă entuziasmez la chestia cu ceaunul, cu arma de vînătoare și alte găselnițe: aici nu-i circ. Cert e că, de la un text, devenit pretext, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
el. "Pot să mă duc undeva să mănînc, apoi să prind coloana spre uzină gîndește Mihai. Ce naiba s-a întîmplat pe scenă!?" Se uită roată, oprindu-și o clipă ochii pe genunchii Claudiei Butnaru, ridicîndu-i apoi, ca din treacăt, spre obraz: un piept frumos, feminin, un zîmbet condescendent și o privire fixă, spre afișele unor spectacole mai vechi. "Oare o invită și pe ea nenea Toader mîine seară la petrecere?... Are ceva din aerul superior al Mariei, minus ironia. Deși ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
E drept, continuă Mihai uneori mai ajutam la cărat snopi, dar foarte rar, cînd se apropia ploaia, că snopii erau grei și-ar fi însemnat să-mi iasă sufletul. De ce te-ai întristat? întreabă Mihai, observînd umbra unui gînd pe obrazul Doinei. Tata mi-a povestit o dată că..., așa, zicea cum îl luau la secerat... Dar numai o dată. Numai o dată?! saltă din sprîncene Mihai. Ferice de el că era lăsat să stea acasă, la umbră! Numai o dată mi-a povestit, cînd

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
prepeliță. Tata reușea. O asculta cum face pitpalac și pornea tiptil, în contra vîntului, iar cînd o zărea, arunca haina peste ea. Știi ce frumoase sînt prepelițele! Au, așa, un aer de pasăre matură, gravă; foarte căutate; au o carne!... Pe obrazul Doinei, devenită gravă, trece un surîs ca o tresărire. N-am reușit niciodată să prind conchide Mihai, nedumerit de surîsul fetei. De ce te-ai întristat? Visul din copilărie spune Doina încet, ocolindu-i privirea te stăpînește și acum: să vînezi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
chiar mai mult zice Lazăr încet, scotîndu-și scurta de fîș. Taie. Tăiat. Lazăr își aprinde o țigară, trage două-trei fumuri, apoi și-o lasă agățată în colțul stîng al gurii, astfel că dîra de fum, ridicată lent, scursă pe lîngă obraz, face să-și închidă ochiul, dînd întregii fețe o expresie nedefinită. Prinde încet cărțile aruncate de profesor, le adună între vîrful degetelor, le întoarce spre el, mai pufăie o dată din țigară, să nu se stingă și-abia apoi le filează

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
teribilă clipă! Am luat-o în brațe. Ea a întins mîinile mici, a atins gulerul hainei mele, un guler mare, dintr-un miel brumăriu, să se convingă că-i real, a șoptit un înfiorător "mă-măi", apoi și-a culcat obrazul pe blana moale, căutînd cu degetele firave să se prindă mai bine... Sînt clipe în viață care-ți hotărăsc întreaga existență ulterioară. Asta a fost una din acelea. Dragostea pentru bunică-sa a pălit, bruma de teamă că mă însor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
strada și crîșma; spațiul proiectat inițial pentru anticariat l-au făcut cafe-bar...; ăia din Direcția Comercială... Ia stai! se oprește brusc Săteanu, întinzînd degetul spre Mihai. Ce-i între tine și fata de la autoservire, șefa? Nu nega, că-ți arăt obrazul, ce,-s tîmpit? Ia spune-mi ; arată el spre difuzorul interfonului așa-i că fiecare comandă se anunță o dată, ori de două ori?, am remarcat-o de cînd stau aici. Numai cînd am intrat eu și căpitanul s-a anunțat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
zice Lazăr. Și trei repetă profesorul, apoi filează îndelung, concentrat. Nu era chiar așa frumoasă, ți-o spun eu. Știa să pară. Te lauzi c-ai sărutat-o? Am cuprins-o de mijloc și ea mi-a șoptit... Lipindu-și obrazul de al tău. Exact! Cip. Încă un strop? Încă. Și cip. Noroc! Noroc! Și-atunci, de ce te-ai lăudat c-ai intrat pe furiș peste ea în dormitor, după ce i-ai îmbătat pe jucători cu două sticle pline, ba ai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
lăsat deoparte, să-i dea în cap, sfîrșind prin a-și încleșta degetele în aer, lovind cu pumnul o dată, de două ori, apoi, cînd se simte aproape de apogeu, strînge cu putere brațele în jurul gîtului, dar bărbatul, transpirat tot, cade cu obrazul între sînii ei... Ce naiba nu te poți abține?! se ridică agale Mircea Emil. Nici măcar ușa nu-i încuiată... caută el un pretext. Nedumerită o clipă, femeia se saltă în coate, ar vrea să-l recheme, dar, văzîndu-l preocupat să se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
face nani. Am nána... oftează copilul ușurat și-și întoarce capul într-o parte, adormind la loc. Tatăl se ridică încet de pe scaun și merge la sobă să mai pună cîteva lemne pe foc. Nina sărută prin somn palma de sub obrazul ei, caută instinctiv cu genunchii genunchiul actorului, dar, împleticindu-se în pătura ce-i înfășoară picioarele, se trezește, saltă capul, vede pe tatăl copiilor la gura sobei, apoi îl privește lung pe actor cum doarme dus, observă picioarele ei înfășurate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
dau azi lista locurilor libere? Nu, mulțumesc! Rămîn în cercetare. Ștefănescu salută și iese. În urma lui, Mihai încuie ușa, se dezbracă pînă la brîu și se bărbierește, apoi, îmbrăcat la loc, atent să nu i se mai cunoască oboseala pe obraz, pleacă spre pavilionul administrativ. Intră într-o încăpere la etajul doisprezece, destul de spațioasă, ocupată doar de două birouri, cu frumoase tablouri pe pereți, reprezentînd priveliști montane sau flori un tablou cu un ram cu trei boboci de magnolie atrage atenția

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
cum umblați cu hîrtia dată, e secret de serviciu spune Teona. Duceți-o în birou și băgați-o în dosarul cu acte, pe care probabil că-l țineți încuiat, nu de alta, dar se fac controale... Ieșit din birou, cu obrazul gata să-i crape de roșu ce-i, Mihai coboară încet cele douăsprezece etaje, uitînd de lift, derutat de comportarea acelei femei "frumoasă, știe să fie delicată chiar și-n ironie, dar nu-i de nasul meu; la prima încercare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
sfîrșind prin a strînge din umeri: Vă rog să mă iertați! Alaltăieri erați așa..., din cauza gripei..., nu v-am recunoscut... Vă rog, poftiți, luați loc! Derutată de convertirea furiei atît de repede într-o amabilitate născută din surîsul așternut pe obrazul tînărului că și-a amintit de ea, femeia ar vrea să-l măsoare lung, cu privirea încruntată, să-și mențină autoritatea tonului, dar se vede nevoită să coboare vocea: Pot să știu care-i motivul acestei ieșiri? Sper că nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
apoi, vreau să văd cum au realizat personajul feminin pe scenă; Mihai spunea că mi s-ar fi potrivit... Cît despre... ce-i rău în vorbele lui?! Rele sînt gîndurile mele. Adică eu, pentru el... se înfioară Aura, zărindu-și obrazul în oglinda de pe hol nu contez decît ca prietenă?! Sînt oare chiar atît de urîtă, de bătrînă?!.." Întrebarea asta o doare profund și-n durerea ei nu-i rămîne decît să se agațe cu gîndul de Radu, singurul despre care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
n-a fost ea la telefon ieri, cînd l-a drăcuit, trimițîndu-l înaintea Sorinei. În termosul acela arată Vlad spre spate, unde e microbuzul aveți cumva cafea? Fata îl mai privește o clipă, simte cum îi fuge înapoi sîngele din obraz, vede privirea senină a tînărului, privire care a obsedat-o chiar și cînd era în brațele lui Radu, se înfioară, strînge mai bine paltonul la piept să dea impresia că a cutremurat-o frigul și pleacă mai departe, spre microbuz

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
Stau la televizor. Nu cred. Am o invitație cu două locuri, la teatru. Și prietena de la Sălcii? Cred că-i o neînțelegere. De-acord? Să mă mai gîndesc, ești cam puști pe lîngă mine cochetează Paula, iar rîsul ei, cu obrazul invadat de fericire, dă curaj lui Vlad, care lasă autofreza să mestece încet un val de zăpadă, timp în care el o cuprinde pe fată în brațe, apropiind-o. Stai! tresare Paula, tocmai cînd începuse să-și atingă buzele de-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
drumul, că nu se știe cît mai avem de mers. Vlad deschide portiera din dreapta și întinde mîna Paulei, care, odată urcată, așezată pe locul ei, nu mai respinge brațul din jurul mijlocului, răsturnîndu-se încet, cu plăcere, pe genunchii tînărului, atingîndu-i lung obrazul cu palmele, șoptindu-i, în atingerea buzelor, crîmpeie de vorbe frumoase. Ce-ar fi să renunțăm la spectacol? o întrebă Vlad, pornind motorul, zorit de claxonul microbuzului. Cum vrei tu, Vlad, răspunde Paula, rămînînd lipită de umărul lui numai să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
ajung lîngă mal, mecanicii se dau într-o parte, făcîndu-le loc să poată privi. De jos, de la cîțiva metri, dintre sfărîmăturile clădirii, amestecate cu pămînt și bucăți de beton, iese dîra de fum a unui foc mocnit. Șocată, Paula îndeasă obrazul în umărul lui Vlad și izbucnește în plîns. *** "Cristina!" tresare Mihai bucuros cînd aude repetîndu-se bătăile din ușă. Sare din pat fericit și deschide, pregătindu-se s-o ia în brațe pe fată imediat ce va face primul pas înăuntru. Dom

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
poate înțelege ce-i cu el aici, nu se poate reculege: ca atunci cînd visezi urît, îți dai seama că visezi, vrei să țipi, să te trezești, dar nu poți. Revino-ți, copile! îl lovește Maria ușor cu palma peste obraz. Doi oameni viciați rîde ea băgînd pozele în poșetă -, aș zice, trei, că-i și Evelina... Ce-i așa groaznic în asta? E drept, nu-i întîlnești în Iubire cu parfum de sînziene și nici în alt scenariu despre mari

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
care trec o singura dată prin stația vieții tale; astăzi e una din ele... Uită-te acolo! îi ordonă el, prinzîndu-i brațul, ca s-o poată întoarce către oglindă. Ce vezi? Spune ce vezi! O femeie care-ți va pălmui obrazul pînă-l va învineți, apoi va chema procurorul rămas la parter să-și termine raportul. Și ce-ai să-i spui? Că ieri ți-ai uitat pachetul cu țigări la mine și nu am vrut să ți-l aduc? Ori poate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
dar cît ai stat în fotoliul meu de la masa de scris și-ai vorbit, te-ai jucat cu creionul pe pagina unui manuscris de-al meu, semnîndu-te în repetate rînduri corp delict, doamnă... Ești odios! șoptește Maria și-i lovește obrazul cu dosul palmei. Poftim... îi arată Mihai l-am întors și pe celălalt... Ce faci, nu mă lovești? o întreabă apropiindu-se, atît cît s-o poată atinge, ca din întîmplare, cu palme peste sînul stîng, a cărui moliciune o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
atît cît s-o poată atinge, ca din întîmplare, cu palme peste sînul stîng, a cărui moliciune o simte prin mătasea furoului. Sînt un bun creștin, Maria, să știi; am învățat din Evanghelie că trebuie doar să întoarcem și celălalt obraz; nici nu am auzit de Biblie, care spune ceva de culesul furtunii cînd semeni vînt; așa ceva nu există în sufletul meu. Aș vrea să rescriu citatul: cine seamănă o floare, riscă să-i fie invadată grădina de flori; iar cînd

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
De-acum, e rîndul tău îi spune cu glas domol plin de dojana pe care o adresezi unui copil care are de făcut ceva, neslăbind-o din privire. Ochii Mariei se încruntă o clipă, observă severitatea ușor șăgalnică așternută pe obrazul bărbatului și se abține să reacționeze în vreun fel. Doar mîna ei se insinuează printre trupurile lor, începînd să se joace, încurajată de ochii albaștri ai lui Mihai, pe care îi simte cum se umplu de plăcere... Ajută-mă... șoptește

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
corpului. Și dintr-o dată, totul încremenește. Cîteva secunde, multe la număr, Mihai nu îndrăznește nici să răsufle; aude doar cum susură pe la urechea sa aerul expirat cu regularitate de Maria. Scoate palma dreaptă de sub spatele ei și-i alintă încet obrazul, sărutîndu-i din cînd în cînd, ca o atingere, locul alintat. Apoi îndrăznește să se miște puțin, atît cît să simtă că trupul femeii tresare, încă răscolit adînc. Și iar o alintă, coborîndu-și sărutul pe sîni, fără să-i mai sugă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
să-i mai sugă, doar alintînd cu vîrful buzele mameloanele moi, aproape topite. Și din nou, cînd trupul lui se mișcă, femeia are o reacție mai puternică, obligîndu-l să-și întîlnească privirea. Ochii ei sunt de un clar amețitor, iar obrazul îi radiază un calm desăvîrșit. Doar buzele, pe măsură ce se privesc, au o tresărire, înflorind în colțul stîng un zîmbet, ca un îndemn, însoțit de o strîngere disperată a coapselor, semn sigur că nu vrea să-l scape. Maria, întreabă Mihai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]