1,972 matches
-
anterioară sosirii noastre la Lisabona, și cu Thomas Wohlfahrt, directorul proiectului. Vin, pe rând, să ne salute scriitori din fosta URSS - partea mai internațional-sentimental-entuziastă a fostei uniuni, mai puțin cei din țările baltice, pe care-i descoperi destul de greu printre occidentali. Sunt grizonați și vorbesc tare, se recomandă (ruși, armeni, gruzini, belaruși, ucraineni, azerbaidjeni), dar nu rețin pe nimeni. Răspund monosilabic la întrebările lor și, treptat, se retrag. Vom avea destul timp să ne cunoaștem... Adevărul e că „intru” destul de greu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
pahar făcute țăndări). „Esticii” se deconspiră și prin faptul că mănâncă multă pâine. Corinne Desarzens, scriitoarea din Elveția, îmi spune că felul acesta de a te alimenta denotă, după opinia ei, o anume vitalitate a esticilor, care îi deosebește de occidentali, „ființe leșinate și anemice”. Cultă, comunicativă și spontană, Corinne este tipul rar de intelectual simplu, necontrafăcut. Observația mea rămâne valabilă, chiar dacă nu sunt de acord cu această ultimă remarcă a ei. Cred că sălbaticul din noi trebuie educat în orice
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
celui afișat adineauri, un soi de rasism à rebour. Se pare că asimilarea aceasta generoasă pe filieră africană e o politică a statului francez. Esticii, care au experimentat iluzia comunistă pe pielea lor, sunt niște damnați în ochii francezilor, ai occidentalilor în general, fiind obligați să aștepte luni întregi până obțin o viză turistică. 14 iunie, miercuri VITALIE CIOBANU: În a treia zi, și ultima, la Paris, obiectivul nostru principal este Palatul Luvru. Mult mai fastuos decât Prado, celebrul muzeu din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
voință de realizare. Dacă tot s-a făcut tabula rasa din basarabeni, după război, am avea dreptul să ne alegem noi înșine o identitate, să aparținem lumii în care am fi dorit să trăim: să nu mai fim estici, ci occidentali; nu ortodocși, ci catolici sau protestanți; nu paternaliști, ci independenți și individualiști; nu prosovietici și comuniști, ci postmoderni și europeniști. Să transportăm în Basarabia o părticică din universul reperelor noastre politice și culturale, să amenajăm un ambient pe gustul nostru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
muzeu postmodern, o istorie din perspectivă multiculturală, în care vechi inamici își dau mâna pentru a edifica o operă de resuscitare a memoriei și pentru a lăsa urmașilor o învățătură de minte. Semnificativ pentru valorile noii Europe. Dar ceea ce pentru occidentali s-a retras sub patina exponatelor, utilizate în scopuri didactice, în zona postcomunistă încă mai reprezintă o actualitate ardentă, implacabilă. În Est, trecutul face parte din existența cotidiană. Liniile de demarcație sunt vii. Noi și ei. Războiul limbilor. Conflictul mentalităților
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
valută. VITALIE CIOBANU: La hotel, Nelly Möller - una din fetele din stafful german - mi-a povestit aventurile ei în Moldova, Transnistria și Ucraina: stații auto părăsite, hărțuială cu poliția etc. - o disponibilitate enormă pentru aventură. Am întâlnit-o la mulți occidentali, care s-au repezit, după 1989, să exploreze „Estul sălbatic” pentru a-și astâmpăra, pesemne, spleenul pe care ți-l induce un mediu prea aseptic de existență. Leons Briedis - un intelectual admirabil - e, altfel, un om muncit de obsesii și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
să schimbăm și ne spune că ne poate ajuta el, că treaba se face și fără „document” „pentru niște băieți buni”, a adăugat, privindu-mă cu subînțeles. Paznicul este beat și înarmat. O asemenea generozitate, ajutată „logistic”, ar descuraja un occidental, dar eu nu renunț. Ajuns la ghișeu, constat că și fata, casierița, este ușor aghezmuită. Probabil că sărbătoresc ceva acum, duminică seara, la sfârșitul zilei de muncă. Mă îngrozesc de ce se poate întâmpla dacă gardianului înarmat i se năzărește ceva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
Grupul nostru a întârziat față de programul anunțat al excursiei, așa că personalul, care era gata să închidă deja, mi s-a părut destul de nemulțumit și de nerăbdător. Aud „comentariul” acid, de nereprodus aici, al femeilor de serviciu, pentru care suntem niște occidentali ghiftuiți și nesimțiți... Pavel I a fost un bun european, un împărat cu gusturi artistice rafinate. Palatul e ticsit de tablouri pe care le-a cumpărat sau comandat unor pictori celebri în multele sale vizite în Europa. Goblenuri cu fir
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
Varlamov și Kuraev au fost împotrivă din start, acuzând revoltați exact ceea ce prevăzusem: amestecul politic extern în afacerile țării lor din partea unor scriitori pe care, aici, în Rusia, vezi Doamne, doar literatura ar trebui să-i preocupe. Dar și unii occidentali s-au arătat reticenți sau și-au retractat ulterior adeziunea. Nu a fost de acord să semneze, de pildă, spaniolul Alberto Porlan (altfel, foarte sensibil la drama fostelor colonii sovietice, în speță față de români) și englezul Glen Patterson. Spania și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
în legătură cu slaba aderență democratică a maselor din Moldova. În plus, Verner greșește așezând „renașterea națională” și democrația într-un raport de adversitate. Cele două seturi de valori sunt inseparabile într-un spațiu postcolonial, cum este Belarus sau Moldova. Nu toți occidentalii înțeleg asta și cad în plasa „baubaului naționalist” din Est. Dar un confrate estic, precum Verner, care se vrea un spirit lucid, nu are nici o scuză să persiste în asemenea penibile confuzii. VITALIE CIOBANU: Plecarea din Minsk, foarte organizată, toată lumea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
scape de stafiile trecutului pe care ei înșiși le-au alimentat. - Eu sunt sceptic în această privință, deoarece nu cred că se pot elibera de ideea de imperialism rusesc. Există o mare diferență între colonialismul de tip rusesc și cel occidental. Rușii n-au reușit să implanteze nimic propriu și durabil pe teritoriile pe care le-au colonizat. Când s-a făcut colonizarea germană în est, acum o mie de ani, în Evul Mediu, și s-au clădit aceste orașe, precum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
în scuaruri și parcuri, și nu e nimic uimitor în aceasta; oamenii, miile și sutele de mii, o dată deșteptați din șocul ocupării României, din „uitarea decisă” a Occidentului, aveau dreptul la viață și îl foloseau, acest drept, cum puteau. Mulți occidentali și chiar mulți emigranți români își închipuiau starea populației sub tiranie ca o masă de indivizi triști și revoltați, purtând în cârcă o bandă de profitori și călăi pe care-i urăsc și disprețuiesc din răsputeri. Poate acest lucru s-
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
și complicii săi l-au luat ostatic pe Gorbaciov și au anunțat dictatura militară; ei, bine, Franța, dacă mi-aduc bine aminte, s-a grăbit să-i recunoască pe putchiștii de trei zile, într-atât de instalată era în mintea occidentalilor convingerea că militarii sovietici au, de fapt, puterea și că regimul nu o poate vira decât spre radicalizare, în fața reformelor ezitante ale lui Gorbaciov. Apariția „pe tanc” a lui Elțîn și desființarea partidului comunist - bolșevic - al U. Sovietice au fost
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
etno-religioase" din Orientul Apropiat, recomandându-mi "un demers fără exclusivități pe lângă toate sectoarele opiniei publice", eliberându-mi cu acest scop ceea ce în alte vremuri s-ar fi numit " o scrisoare de corsar", Jacques Chirac, unul dintre puținii oameni de stat occidentali conștienți că există și un Orient pe planetă mai exact, și un altul decât cel cunoscut -, mi-a facilitat în mod considerabil această divagație. Centrată inițial asupra creștinilor din Orient, ea nu putea decât să se extindă, prin forța lucrurilor
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
arabilor contra israelienilor evrei și regruparea necesară în fața dușmanului sionist. La Paris, dialogul iudeo-creștin este la loc de cinste, dar de la colocvii lipsesc și musulmanii și creștinii din Orient, verișori stânjenitori, deh: cei doi rămași se întrețin între ei ca occidentali de viță veche ce sunt, înzestrați cu rațiune, și cu atât mai bine dacă fanaticii au rămas pe dinafară! La Beirut, am văzut pandative alăturând crucea și semiluna în niște coliere drăguțe pentru doamne: ele se numesc "ale unității naționale
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
primei comunități din Ierusalim sunt unși în străinătate (în vreme ce patriarhia din Antiohia s-a arabizat cu mult timp în urmă) nu-i oare un cui în plus bătut în sicriul Bisericilor locale? Refrenul Bysance first continuă să-i mire pe occidentali, care au uitat că Evangheliile sunt scrise în greacă, că părinții creștinismului gândeau în greacă (sufixul-ism însuși este un elenism). Lumea romană și limba latină n-au preluat ștafeta decât târziu; iar permanența limbii liturgice trebuie să fie asigurată. Au
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
mutual" și menționa, printre punctele comune între mișcările feministe islamiste și organizațiile similare occidentale, lupta împotriva avortului. Gazdele mele mă informează prompt că primul regim cu cetățenie egalitară din lume a fost instaurat de către Profet la Medina și că noi, occidentalii, nu vom face niciodată mai multe în acest sens. De altfel, Șaria este cu mult în avans față de legislațiile noastre. Dragoste filială, castitatea celibatarilor, fidelitatea persoanelor căsătorite, respectarea cuvântului dat, toate acestea sunt înscrise în Legea lui Dumnezeu cel preabun
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
o opțiune metafizică, este pragmatismul de ultimă oră ultima haltă înaintea găurii negre. Naționalismul panarab, Nasser, astea n-au prins. Naționalismul pur și simplu palestinian, simbolizat de Arafat, n-a dus nicăieri. El a făcut toate concesiile posibile și imaginabile occidentalilor și a sfârșit în izolare, închis într-un birou fără lumină electrică. Laicitatea a eșuat. A mai rămas doar panislamismul. O să vedem, până la urmă. Aici, cel puțin, e vorba de o lume întreagă un miliard de oameni și de spațiu
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
transmise din tată în fiu spre marea nemulțumire a Bisericii, care a pus mai apoi capăt acestei însușiri private a bogățiilor și a autorității, instaurând celibatul preoților. Ca unul care mi-am însușit plenar măsura, reacționez spontan, ca bun latin occidental, la ideea unei sfințenii ereditare, dar trebuie să admitem totuși că islamul lui Mohamed a fost mai întâi o afacere de familie. Convingere pe care adepții lui Ali și ai bunei filiații a Profetului nu se tem s-o afișeze
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
nici căința (în care noi excelăm, ba chiar un pic prea mult). Departe de ei ideea de a căuta ce anume responsabilități le revin în această decadență. Dacă totul e complot, e suficient să te văicărești ca eternă victimă a occidentalilor cei răi, pentru că locul bun e astăzi cel rău. Cea de-a treia boală cronică, onoarea de grup, atacată prin firea lucrurilor întoteauna ești atacat la tine acasă -, îți interzice să vorbești la persoana întâi, să te imaginezi pe tine
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
nostalgie pentru a rezista pe distanțe lungi. În cel mai bun caz, epopeea lui urca până în secolul al XVIII-lea. Davidul său ar fi putut fi Gracchus Babeuf. Acestui islam fără Dumnezeu, inventat de doctrinari pentru a-l seduce pe occidentalul îmbrăcat în salopetă, i-au lipsit, în mod straniu, lăstarii. Actualul deținător al brevetului mesianic, Verdele, are paisprezece veacuri de amintiri care să-l împingă din spate, de la bătălia lui Al-Bakr și de la primii califi. Pentru un tir cu bătaie
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
o asemenea optică nu-i decât o resurgență a Luminilor și a Tenebrelor, o logică infantilă ca cea a westernului cu gust de melodramă. Ideea că ambele părți ar putea fi la fel de rele l-ar aduce la disperare pe justițiarul occidental. Poate că maniheismul nostru nu-i decât o viclenie a ego-ului, o atitudine inspirată din vanitate. În loc să lase lucrurile să curgă, să se facă și să se desfacă, așa ca la asiatici, fanfaronul intervenționist simplifică lucrurile ca să-și poată umfla
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
cei dintâi. El zâmbește și-mi răspunde prompt, umorul englezesc are virtuțile sale. Și acum iată-l că se îndreaptă înseninat către enoriașii lui, urându-mi în ciuda a tot și a toate o fericită comuniune întru Domnul. La fel ca occidentalii de odinioară, orientalul meu consideră că valoarea unui lucru oraș, idee sau Biserică se măsoară după vechimea lui. Și că anterioritate înseamnă întâietate (și noi am crezut la fel vreme de două mii de ani). Marile puteri care au inspirat faimosul
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
lui Mircea cel Mare (1387-1418) și până la domnia lui Alexandru cel Bun (1400-1430) nu există nici o mențiune în legătură cu existența unui conflict între domn și marii boieri. Cele două domnii au fost socotite chiar de către partizanii identificării feudalismului românesc cu cel occidental, ca fiind domnii autoritare. După moartea lui Mircea cel Mare și după moartea lui Alexandru cel Bun, până la domnia lui Vlad Țepeș în Muntenia și domnia lui Ștefan cel Mare în Moldova, a existat o perioadă a extremei fărâmițării feudale
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
apărută în 1944, în care P. P. Panaitescu vorbea despre ridicare în masă a locuitorilor Țării Românești, fapt care se datora instituției “oastea cea mare”, în lucrările sale ulterioare, autorul citat a imaginat feudalismul românesc ca fiind identic cu cel occidental, încât a renunțat la afirmațiile făcute în Mircea cel Bătrân. Efectivele oștilor feudale. În lumea feudală apuseană, feudalii erau obligați să vină la oaste cu un număr de oșteni bine înarmați, în funcție de mărimea domeniului, pe care îl deținea feudalul. Țăranii
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]