5,006 matches
-
lăsat în viață, spuse Pilat cu detașare. -O întrebare mărite procurator! spuse mirat Comus Lucretius. -Vă ascult magistre. -Ce veți face dacă acest Iisus care se spune că a înviat va fi prins viu? Îl veți răstigni din nou? Pilat oftă insesizabil, descumpănit. Părea a fi una din batjocurile obișniuite ale lui Comus Lucrețius rostită însă pe un tot cât se poate de sobru. -Mda, zise el, este o variantă la care nu m-am gândit. Există totuși mărturia celor de pe
ANCHETA (FRAGMENT DIN ROMAN 7) de MIHAI CONDUR în ediţia nr. 327 din 23 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/358983_a_360312]
-
Acasa > Poezie > Cantec > CÂNDVA ZĂPEZILE-MI PĂREAU MIRESE Autor: Mihai Condur Publicat în: Ediția nr. 245 din 02 septembrie 2011 Toate Articolele Autorului Singurătatea mea era pădurea... Printre copaci ce tânăr căprior eram Doar muntele-mi vuia oftând mâhnirea Furtunile mă ascundeau dar eu muream. Cândva zăpezile-mi erau mirese Cu ochii limpezi îmi alergau dorințele în ea Sub brazi lumina lunii rostea cântări alese Ce albă catifea era și viața mea... Cândva poienile-mi erau iubite Prin
CÂNDVA ZĂPEZILE-MI PĂREAU MIRESE de MIHAI CONDUR în ediţia nr. 245 din 02 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/359317_a_360646]
-
guvernantă (trecută binișor de prima tinerețe), educată (la vreun pension parisian) în arta bunelor maniere. Le trimitea fiecăruia un „pusi” discret, pe care-l aștepta înapoiat de urgență; de cele mai dese ori i se sărutau mâinile, că-i oprea oftând: „Da’ potoliți-vă, pupăcioșii mamei!... Vreți să mă albiți?” - Să te țină Dumnezeu în brațele mele, coană Marița!... o salută cu respect venerabilul „maior” Petre Bușoiu și lundu-i mâna stîngă i-o sărută cu tandrețe. - Maiorule, maiorule... săruți ca-n
PARTEA A II-A PARIUL BLESTEMAT de MARIN VOICAN GHIOROIU în ediţia nr. 764 din 02 februarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/359342_a_360671]
-
cu respect venerabilul „maior” Petre Bușoiu și lundu-i mâna stîngă i-o sărută cu tandrețe. - Maiorule, maiorule... săruți ca-n tinerețe... Cum de n-ai uita bunele obiceiuri? - Cum să uit, dragostea mea... de care n-am avut parte, și oftă din rărunchi. - Petrică, n-a fost să fie, ori Măria (doftoroaia Bușica) ți-a făcut farmece și te-a orbit, că nu pot să mă abțin, oameni buni, și să nu-l întreb în fața dumneavoastră: ce-ai găsit, prăpăditule, tocma
PARTEA A II-A PARIUL BLESTEMAT de MARIN VOICAN GHIOROIU în ediţia nr. 764 din 02 februarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/359342_a_360671]
-
ca oamenii ce vor veni să se urască cu mult spor, nu știu odihna cum arată, nici dacă-i zi ori noapte-adâncă. (cu fină ironie) Cu slujba nu-i de șuguit, c-o pierzi și naiba de mănâncă ... (Apoi, după ce oftează adânc): Pesemne vouă vi se pare că-i fericire-n nemurire. Vă dau cuvântul meu de-onoare (pe care o posed din fire), că nemurirea-i o năpastă și-un jug de fier pe gâtul meu, de care mi-aș
TEATRU: DE PROFUNDIS (CHEMAREA NEROSTITULUI) de GEORGE PETROVAI în ediţia nr. 761 din 30 ianuarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/359352_a_360681]
-
fi simțit stânjenit neștiind ce să facă și cum să reacționeze. Așa se întâmplase în acea dimineață când soția sa ce se numea Adriana îi ură la mulți ani, el doar mormăi ceva în barbă și plecă la alte treburi. Oftând ușurat că cel puțin ea nu avea posibilitatea în acele momente să pregătească ceva mai deosebit pentru acea zi. Apoi ea plecă la piață pentru a o ajuta pe sora ei să vândă niște marfă la o tarabă. Iar el
CADOUL de EUGEN ONISCU în ediţia nr. 2201 din 09 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/359438_a_360767]
-
câinii îndârjiți ai beștelelii. Prilej nimerit prea cinstitei și anchilozatei sale guri să se pună în mișcare și să-și ia bucătura de libertate, atât de crunt oprimată de la însurătoare încoace și poate și mai înainte. N-o recunoștea, dar ofta mereu și asta se vedea de la o poștă., moment așteptat de Niță să-l ia în tărbacă și să-ntoarcă sorții de partea lui. Îl lua cu leșin „domnesc” numai când mintea-i zornăia ideea uneltirii pusă-n născoceală, darmite
NIŢĂ ALU DÂRĂ de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 345 din 11 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/359542_a_360871]
-
știu, există, dar numai în doi” Îi spun eu - iar, timpul dă să îmi răspundă: „Vei găsi iar fericirea, nu te da bătută!” Am luptat atâția ani, m-am zbătut cu viața. Știu că ultima rămâne, pentru noi, Speranța. Am oftat, am plâns atât și m-am necăjit Și din valurile vieții teafără-am ieșit. Poate, am să ascult timpul și... voi aștepta În speranța că norocul mă va căuta. Cândva, poate și bărbatul din vis va veni Și, spre-o
NU PRIVI ÎNAPOI de GEORGETA NEDELCU în ediţia nr. 388 din 23 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/360340_a_361669]
-
șarpe alb pe pod acum răsare, pământul sub lumine dă ocol, hieratică doar luna fuge-n vale, să-și lănțuie Tăcerea-n prostovol ... Legat de izvoarele vieții și ale imaginației, în poezie, el dobândește valențe noi: „Șarpele mușcă buricul Tăcerii!”; „Oftează sângele, cobor la mal, un șarpe mă petrece, îl țin de piept încolăcit, trecută-i vremea de iubit, ninge în portul cu pescari, peste-nfloriri aztece!'' sau „Binecuvânt Alfabetul Tăcerii! Binecuvânt șoapta și urma mistreților, dragostea mea sfâșiată de-a
EVANGHELIA TACERII de NICOLETA MILEA în ediţia nr. 388 din 23 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/360347_a_361676]
-
să explice care este bolovanul, cărămida - cum spune ea - ce-i apasă sufletul: Offf! Dacă ar ști o fată când se mărită cum ar fi viața ei, ar rămâne fată bărână ori s-ar duce la mânăstire adaugă ea și oftează din nou adânc. Ochii ei albaștri, înlăcrimați și impresionant de triști, parcă erau stinși, nu se mai ghicea în ei energie, nu mai avea putere și dorință să se arunce în valurile vieții, să le înfrunte, să le domine. Depresia
VICIUL de ELENA ARMENESCU în ediţia nr. 396 din 31 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/360561_a_361890]
-
orice scopuri. Sunt la capătul puterilor! Până acum nu am spus nimănui nimic, de rușine, dar toți vecinii știu viața mea. Face o pauză, respiră adânc, se șterge pe frunte parcă ar vrea să înlăture un gând urât și adaugă oftând: bărbatul meu bea, e un bețiv cum nu a mai existat. După cum știți și dumneavoastră cu un bețiv nu poți da înainte. Beția este cauza care duce la trai rău, la umilin ț e, dispre ț , desconsiderare, s ă r
VICIUL de ELENA ARMENESCU în ediţia nr. 396 din 31 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/360561_a_361890]
-
să explice care este bolovanul, cărămida - cum spune ea - ce-i apasă sufletul: Offf! Dacă ar ști o fată când se mărită cum ar fi viața ei, ar rămâne fată bărână ori s-ar duce la mânăstire adaugă ea și oftează din nou adânc. Ochii ei albaștri, înlăcrimați și impresionant de triști, parcă erau stinși, nu se mai ghicea în ei energie, nu mai avea putere și dorință să se arunce în valurile vieții, să le înfrunte, să le domine. Depresia
VICIUL de ELENA ARMENESCU în ediţia nr. 396 din 31 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/360562_a_361891]
-
orice scopuri. Sunt la capătul puterilor! Până acum nu am spus nimănui nimic, de rușine, dar toți vecinii știu viața mea. Face o pauză, respiră adânc, se șterge pe frunte parcă ar vrea să înlăture un gând urât și adaugă oftând: bărbatul meu bea, e un bețiv cum nu a mai existat. După cum știți și dumneavoastră cu un bețiv nu poți da înainte. Beția este cauza care duce la trai rău, la umilin ț e, dispre ț , desconsiderare, s ă r
VICIUL de ELENA ARMENESCU în ediţia nr. 396 din 31 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/360562_a_361891]
-
Din ce veac?/ Iisus a dus lin un deget la gură/ și mi-a făcut semn ca să tac.../ A sta lângă mine pe rogojină: -Pune-Mi pe răni mâna Ta./ Pe glezne-avea urme de răni și rugină,/ parcă purtase lanțuri, cândva.../ Oftând, Și-a întins truditele oase /pe rogojina mea cu libărci./ Prin somn, lumina, iar zăbrelele groase/ se lungeau pe zăpada Lui vărgi./ Părea celula munte, părea căpățână,/ și mișunau păduchi și guzgani./ Simțeam cum îmi cade tâmpla pe mână, /și
CRUCEA ŞI ÎNVIEREA ÎN POEZIA GOLGOTEI ROMÂNEŞTI de GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU în ediţia nr. 117 din 27 aprilie 2011 [Corola-blog/BlogPost/360616_a_361945]
-
cățui./ M-am pipăit, și pe mâinile mele/ am găsit urmele cuielor Lui...(As`noapte, Iisus...) Tăiș de fulger scapără-n ochiul conștiinței, la jalea țării sfâșiate și viforâtele gânduri beau cupa amară oferită de hămesitelor haite. Neamul sângeră, țara oftează, iar moartea hâdă pândește orice ușă, orice portiță. Foamea s-a cuibărit printre lanțuri, iar setea s-a zăbrelit în nesomn. Șoaptele celulei par un cântec de mlaștină, iar văzduhul se scutură autumnal peste temniță. Aiudul devine altarul tinereții României
CRUCEA ŞI ÎNVIEREA ÎN POEZIA GOLGOTEI ROMÂNEŞTI de GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU în ediţia nr. 117 din 27 aprilie 2011 [Corola-blog/BlogPost/360616_a_361945]
-
suspinat de teama de a nu-mi murii baiatul.Insa, pe zi ce trecea,el nu se făcea bine așa că am hotărât să chem un om al lui Dumnezeu,chiar dacă nu credeam în El să îl conducă pe ultimul drum.( Oftând adânc,parcă își simțea amintirile în piept,amintiri ce apăsau greu).Cum vă spuneam,omul pe care il chemasem a venit și după ce s-a rugat pentru fiul meu,mi-a lăsat această carte.Stand lângă patul lui,în noaptea
KARON,CAP 7 de VIOLETA CATINCU în ediţia nr. 2290 din 08 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/359964_a_361293]
-
o companie foarte plăcută. -Știu că mă grăbesc în privința aceasta.Sunt o persoană pe care de-abia ai cunoscut-o.Insa dacă mi-ai da șansa ți-aș demonstra că intențiile mele sunt serioase. -Mă temeam că vei spune asta,ofta Karon.Clipele petrecute cu tine au fost frumoase,dar mă tem că eu nu simt la fel.Am acceptat să vin aici,să te revăd doar pentru că am crezut că nu simți nimic pentru mine,că vrei să te bucuri
KARON,CAP 9 de VIOLETA CATINCU în ediţia nr. 2303 din 21 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/359968_a_361297]
-
întreb dacă mai ești supărat pe mine,Aongus. -Nu îmi amintesc să fi fost supărat pe tine.Ce te face să crezi asta? -Discuția noastra.Am rămas cu impresia că sunt de vină pentru ceea ce simți. -În legătură cu asta..ofta Aongus,nu știam ce spuneam.Tin foarte mult la tine dar sunt realist și știu că inima ta îi aparține lui.Voi încerca cu timpul să te uit,însă nu va fi usor.Atat sper să nu te înșeli în privința
KARON,CAP 10C de VIOLETA CATINCU în ediţia nr. 2305 din 23 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/359969_a_361298]
-
zile și săptămâni și luni, Aceleași seci idile, în suflet le aduni. O zi de muncă trece ne-nchipuit de greu, O oră, e cât zece, privim la ceas mereu. Posomorâți, spre seară, spre pat ne îndreptăm Și dimineața, iară oftând adânc, plecăm. Iubita mea soție, mereu cu nervii tari, Muncește ca să fie la CEC, mai mulți dolari, Trudește și oftează: Departe sunt de tine!” În pat când se așează, iar pleacă de la mine, EL, Somnul o răpește și mi-o
NE CHEAMĂ MUNŢII, MAREA. . . . de IONEL DAVIDIUC în ediţia nr. 579 din 01 august 2012 [Corola-blog/BlogPost/360020_a_361349]
-
greu, O oră, e cât zece, privim la ceas mereu. Posomorâți, spre seară, spre pat ne îndreptăm Și dimineața, iară oftând adânc, plecăm. Iubita mea soție, mereu cu nervii tari, Muncește ca să fie la CEC, mai mulți dolari, Trudește și oftează: Departe sunt de tine!” În pat când se așează, iar pleacă de la mine, EL, Somnul o răpește și mi-o redă, în zori, O oră și pornește, șoptind adeseori: ,,Ajută-ne, O, Doamne, să mai muncim o zi, Să mai
NE CHEAMĂ MUNŢII, MAREA. . . . de IONEL DAVIDIUC în ediţia nr. 579 din 01 august 2012 [Corola-blog/BlogPost/360020_a_361349]
-
înseamnă o speranță mai puțin. • Presbiție: Citește și dă mai departe. • Cine are capul mare are șanse la o chelie mai mare. • Nu memoria e selectivă, uitarea e selectivă. • Unii ies la pensie dar eu am intrat la pensie... • Nu oftezi sincer decât în limba maternă. • Pe cel care îți numără zilele nu îl interesează anii. • Treptele tocite au pe conștiință mii de pantofi. • Omul e un animal social. Unii pun accentul pe social, alții pe animal. • Nimeni n-a murit
INSOMNIE & CAPUL MARE de DOREL SCHOR în ediţia nr. 1362 din 23 septembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/360088_a_361417]
-
niciodată vorbind de așa ceva. A fost un mutălău și d’aia lumea l-a poriclit Muie, că nu putea să zâcă nici mumă când era copil. Numai eu știu ce-am pățit cu el o viață întreagă! Acu’ sânt bătrână! ...oftă ea din tot sufletul. Eu am dus-o cu el cum zâce vorba aia care mi să potrivește ca un jujău pe grumazul porcului că, „cine n-are noroc până în prânz nu-l mai prinde până sara!” ... Între degetele femeii
LA UMBRA UNUI FAG ROTAT de ION C. GOCIU în ediţia nr. 2302 din 20 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/359972_a_361301]
-
-i plin cu bragă. E făcut din alămuri și-i luat pe bani grei de la turci. Auzi cum sună clopoțeii atârnați de el, puși anume ca să adune lumea să bea bragă și limonată!” Și, ca să auzâm, a zdrăngănit din ei”. Oftând, femeia privi încolo, căutându-și parcă amintirile... - Mumă Costică, după Sântămărie a Mare ai mei mi-au făcut nunta. Am plecat de la casa mea plângând. Ca să nu mă vadă nima, țâneam nasul băgat în ștergar și așa am venit în
LA UMBRA UNUI FAG ROTAT de ION C. GOCIU în ediţia nr. 2302 din 20 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/359972_a_361301]
-
fereastră. Ce v-așteaptă să veniți, Până mai aveți părinți. Învață-i ce înseamnă dor, Nu lăsa pe frutea-ți nor. Iubirea să vă-nsoțească, Omenia fă-i să o cunoască. Răzbateți drumul cu voință, Plecați-vă genunchii cu credință. Părintele încet oftează, Românește, vă binecuvântează. Când o fi să nu mai fim Și ne-om duce-n țintirim, Casa părintească să n-o dați, Nu uitați de-ai noștri frați! Dragilor mei orăștieni. Orăștie Distinsă ca o doamnă înțeleaptă, Ce-a adunat
SCRISOARE CĂTRE FIICA MEA de ADRIANA TOMONI în ediţia nr. 1339 din 31 august 2014 [Corola-blog/BlogPost/360099_a_361428]
-
picioarele sale. Se apleacă după ea,curios. Nu pune mâna!” îi spune femeia pe un ton imperativ și zorește parcă și mai tare pasul... mult prea repede pentru bietul copil. El începe să plângă și mama îl ia în brațe, oftând. Îl salța puțin, ca să-l apuce mai bine și pornește iar adusă ușor de spate. Se uită cu repeziciune în jur, căutând parcă ajutor, și-i spune pe un ton mai blând: ”gata,gata...hai cu mama!”. Oare de ce din
FRICA de CLARISSA EMANUELA în ediţia nr. 1126 din 30 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/360155_a_361484]