1,933 matches
-
suntem pe timpurile lui Crowley, ne-am Înțeles?” zise Agliè. „Acum vă las, am alți oaspeți.” Ne-am Întors rapid pe canapea și l-am așteptat pe Agliè luându-ne un aer demn și dezinvolt. 47 Deci cea mai mare osteneală a noastră a fost să găsim o ordine În aceste șapte măsuri, una potrivită, destulă, deosebitoare și care să țină pururea simțul deștept și memoria pătrunsă... Această Înaltă și incomparabilă aranjare Îndeplinește nu numai rolul de a ne păstra ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
ce idee mi-a dat când ne Întorceam spre casă? El de la prima privire Îmi fotografiase oaspeții, deja Îi cunoștea mai bine decât mine. Mi-a spus că nu trebuie să așteptăm ca autorii pentru Isis Dezvăluită să vină singuri. Osteneală zadarnică, și manuscrise de citit, și pe urmă nu se știe dacă-s dispuși să contribuie la cheltuieli. În schimb, avem o adevărată mină de exploatat: fișierul cu toți autorii Manuzio din ultimii douăzeci de ani! Înțelegi? Le scriem acestor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
va trebui s-o scoatem la capăt cu istoria metalelor, iar aici suntem Întotdeauna deranjați. De ce să nu plecăm sâmbătă și să petrecem două zile În vechea mea casă din ***? E un loc frumos, ai să vezi, colinele acelea merită osteneala. Diotallevi e de acord și poate vine și Lorenza. Bineînțeles... vino cu cine vrei”. N-o cunoștea pe Lia, dar știa că am o prietenă. Am spus că voi veni singur. De două zile mă certasem cu Lia. Fusese o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
grijile mele, nu crezi? Știind însă de ce e în stare Constable și ceilalți din Sfat, Rhyme nu era prea sigur de asta. Bell îi făcu semn cu capul Magicianului și îl întrebă pe Rhyme: - Dar de ce să își fi dat osteneala să plănuiască toată chestia cu Constable și să plănuiască falsa evadare? Sellitto fu cel care îi dădu replica: - Clar, ca să, știi tu, ca să ne păcălească și să ne distragă atenția de la circ și să aibă timp să planteze bomba acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
cuib. Vânătorul i-a auzit pârâitul aripilor și a tras, lovindu-l la o aripă. Încercând să se târască până în dreptul lăstarului, osul firav al aripii s-a frânt. Socotind că e doar un biet pui, vânătorul nu șia dat osteneala să-l caute prin lăstar. Când m-am întors la cuib, am numărat imediat puii: lipsea unul. Unde e nenea? am întrebat. Nu știm, a zburat! au răspuns ceilalți pui. Pitpalac! Pitpalac!! Pitpalac!!! Din lăstar, mi-a răspuns un glas
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
că Orheiul a dat oștii lui Tomșa, știe că Șoi-măreștii au dat și căpitan și steaguri, și cu toate acestea, m-am milostivit eu șam pus cuvânt să uite toate”... Împăcăciunea pe care o propune oamenilor ca răsplată pentru toate ostenelile sale este robie curată, pentru că el cere toată moșia răzeșilor ca să-și ,,întregească” ce-i al său. La întrebarea: ,,Și noi ce facem?”, boierul răspunde cu o indiferență cinică: ,, Ce vă va lumina Dumnezeu!” Brusc, toți Șoimăreștii pricepură ,,râsul cel
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
făcea, în carnetele sale, și Sviatoslav Richter. Pentru el, Karajan era, în fond, un dirijor „prodigios“, capabil, într-o interpretare a Simfoniei a 8-a de Bruckner, să fie „magnific, expresiv și uman“, dar la fel de capabil „să nu-și dea osteneala să se ridice la nivelul la care ar fi trebuit“. „Răceală și indiferență...“, nota Richter vorbind de un spectacol verdian, Otello, cu Jon Vickers și Mirella Freni. Oricât le-ar displăcea astăzi unora să facă uz de memorie, cazul Karajan
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2194_a_3519]
-
întindea brațul cu ștreangul spre câmpia neagră, înțepată ici-colo cu arbori arămii. Supravegheați de un caporal scund, negricios, și ajutați de un țăran cu fața păroasă și roșie, doi soldați bătrâni săpau groapa, scuipîndu-și des în palme și hâcâind a osteneală după fiecare lovitură de târnăcop. Din rana pământului groparii zvârleau lut galben, lipicios... Caporalul își răsucea mustățile și se uita mereu împrejur, cercetător și cu dispreț. Priveliștea îl supăra, deși căuta să nu-și dea pe față nemulțumirea. În dreapta era
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și-a găsit în copil o țintă de viață. Sufletul ei plin de credință în Dumnezeu a avut chiar momente de îndoială: oare nu-și iubește odrasla mai mult decât pe Atotputernicul? Ca să-și împace conștiința, și-a dat mare osteneală să sădească în inima micului Apostol adorarea Domnului. Astfel întîile amintiri ale copilului au fost stăpânite de un Dumnezeu bun, blând și iertător care, în schimbul rugăciunilor de toate zilele, dăruiește oamenilor bucurii pe pământ și veșnică fericire în cer. În
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Mi s-a spus că voi comanda divizionul al doilea... ― Atunci sunteți comandantul meu! strigă Apostol înviorat. Un motiv mai puternic să vă repet invitația. ― Iar eu am s-o primesc, prietene, fiindcă, drept să-ți spun, mă cam apasă osteneala și emoțiile! zise căpitanul cu o voce mai sinceră. Doctorul fără somn trecu în odaia cea mare, iar sublocotenentul mai ceru o sticlă de vin soldatului care nu isprăvea deloc lucrul la masa de alături... În uliță Klapka și Bologa
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
nu l-ar fi auzit. 5 Apostol Bologa își luă în primire bateria, mai stătu puțin de taifas cu comandanții de secție și apoi coborî în adăpostul subpământean să se odihnească. Se întinse pe patul de scânduri. Era prăpădit de osteneală și de nesomn, căci toată noaptea se zvârcolise, dar acum sufletul i se ușurase, parcă ar fi scăpat dintr-o cameră de tortură și parcă toate zbuciumările ar fi rămas acolo, în satul cu spânzurătoarea... De afară cobora o înfumurare
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
mult pot să ușurez, în anume cazuri, cum e cazul locotenentului, de pildă... Da! Negreșit, trebuie să ușurăm... Cum e încă slăbit de boală, vreau să-l feresc de greutățile frontului și o să-l întrebuințăm într-un serviciu mai fără osteneli mari... Uite, să treacă la coloana de muniții! Așa-i?... Căci noi suntem umani... Noi... armata noastră... Unde aiurea și-ar mai bate capul un comandant să menajeze asemenea scrupuluri?... Ce zici, domnule maior? S-a mai pomenit atâta umanitate
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
simți o mână ușoară, puțin rece și aspră. Sub atingerea aceasta, clocotul minții se mulcomi repede, ca sub puterea unui farmec, și somnul coborî ca o alinare dulce... Când se trezi, auzi un glas străin lângă dânsul. Simțământul de grea osteneală îi zăcea și acum în oase, încît nici nu ridică pleoapele, căznindu-se doar să recunoască glasul care-i mormăia în urechi: " E doctorul Meyer! se gândi apoi dumerit. Vasăzică, sunt bolnav..." Deschise ochii să se convingă. Privirea lui întîlni
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
un genunche, când pe cellalt, uitîndu-se numai în tavan la pironul de care atârna lampa. Telefonistul întorcea capul deseori, curios, dorind amănunte și neîndrăznind să întrebe nimic. Liniștea și lumina pătrundeau în sufletul lui Apostol ca într-o casă pustie. Osteneala îi omorâse toate gândurile. Ridică mâna stângă să-și scoată casca și auzi un tic-tac. Își văzu ceasornicul la braț și murmură cu bucurie: ― Uite că ceasornicul... Își aruncă ochii pe cadranul alb și continuă: E de-abia unu... De-
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
în spatele acaretelor, și fântâna cu cumpănă în mijlocul curții... Numai soarele lumina mai vesel, și oamenii, din ogradă, din ferestre și chiar din uliță, se opriseră în loc, uitîndu-se la ofițerul între baionete, cu hainele murdare și rupte, cu fața tăbăcită de osteneală și de emoții... Apostol simțea toate privirile ca niște săgeți drept în inimă și iar începu să bolborosească: "Dumnezeu... Dumnezeu..." ca o apărare împotriva rușinii grele ce-i moleșea întreaga ființă. Avea privirile țintite spre vârfurile prunilor înfloriți ce se
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
stânga și adoarme încet cu “Scânteia” pe piept, îmbrăcat în haine de muncă. Anica îl strigă: - Gheorghe!... Gheorghe!... Școală, Gheorghe, școala să fac patul!.. Gheorghe sforăie ritmic și, pe chipul lui blând și istovit de muncă, Anica citește cu dragoste osteneală care l-a răpus și îl învelește delicat cu oghealul. Nu se mai aude niciun sunet, doar cântatul melodios al greierilor sau orăcăitul broaștelor. Anica bolborosește grăbita cu ochii către icoana: "Pâinea noastră cea de toate zilele"..., dar gândul ei
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
un halat care, parcă îmbătrânea la fel de repede ca și proprietara lui. În camera de alături, lângă pat era un morman de cearșafuri și cuverturi. Jones dădea târcoale prin bucătărie, nădăjduind că va da peste vreo bucățică mai de doamne-ajută. Zadarnică osteneală. Bucătăria se menținea într-o stare de curățenie acceptabilă, în ciuda lipsei de cooperare a ocupantei acestor locuri. ― Hei, Bob! behăi un glas din ecranul mural. Se aude că o să pleci cu familia în colonii?! ― Este cea mai bună decizie din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
retractă și dispăru în buzunarul ventral situat în mijlocul a ceea ce părea să fie niște branhii. Picioarele și coada se repliară în poziția de repaos. Hicks se uită la Burke pentru a declara impasibil: ― Te iubește. Fără să-și mai dea osteneala de a răspunde, reprezentantul Companiei continuă studierea șirului de tuburi. Trecând prin fața fiecărui cilindru, punea și mâna. Unul singur din celelalte șase specimene reacționă la prezența lui. Celelalte pluteau în continuare fără rost în fluidul în care degetele și cozile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
aparțineau corpului infanteriștilor, iar infanteriștii se supuneau unor reguli speciale fundamentale. Cea care se aplica în contextul actual era de o extremă simplitate: Apone era mort, Hicks comanda. ― Ce păcat, mârâi ea în cele din urmă. Nemernicul ăsta nu merită osteneala. Vasquez îl lăsă pe locotenent care dădu cu capul de planșeu. După care, se întoarse cu spatele înjurând întruna. Ripley bănuia că, fără intervenția caporalului, operatoarea de criblor ar fi făcut terci capul lui Gorman. Acum că Vasquez plecase, Ripley
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
era serioasă. ― Glumești? Caporalul Hicks? De când un simplu caporal poate să ia niște hotărâri atât de importante? ― Această misiune ține de autoritatea militară. Îi aminti ea cu fermitate. Astea-s ordinele transmise lui Sulaco. Poate că nu ți-ai dat osteneala să le citești, eu da. Aceștia sunt termenii folosiți de Administrația colonială. Statutul tău este același cu al meu, Burke, de simplu observator. Apone a murit. Gorman nu e mai breaz. Conducerea expediției revine militarului de grad imediat inferior. (Ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
capul vostru. (Branșă microfonul individual). Ți-aș cere prea mult dacă te-aș ruga să vii să-mi dai o mână de ajutor, Spunkmeyer? Mișcă-te! Ușa compartimentului glisă îndărătul ei! Ea se uită peste umăr, fără să-și dea osteneala de a-și ascunde iritarea. Era și timpul. Unde dra... Ochii i se bulbucară și nu mai termină ce avea de spus. Nu era Spunkmeyer. Creatura abia se strecura prin deschidere. Fălcile anterioare se căscară dezvelind colții. Ferro sesiză niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
mari, care se tipăreau tot timpul. Important, oricum, era să am ce să citesc: niciodată n-am avut un sistem de lectură. Și azi citesc tot așa, nu mă gândesc că o anumită carte nu este importantă și nu merită osteneala. Când aveam 13-14 ani a apărut, sau atunci a ajuns la Tg. Neamț, istoria filozofiei făcută de comuniști. Știu când a fost publicată - prin ’59-’60-’61. Citisem tot felul de cărți de filozofie până atunci, dar niciodată nu văzusem
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2006_a_3331]
-
spunea tot Heliade - putea aduna „și pune în cumpănă faptele și întâmplările lumii“, „neastâmpăratul războinic“ se putea desăvârși într-însa, „băgătorul de seamă neguțător“, avea ocazia să-și „îndrepteze mai cu îndrăzneală speculațiile“, iar „asudătorul plugar“, să afle „ceea ce înlesnește ostenelile sale“. De la două gazete la șase milioane de locuitori, cum relata, în 1832, „Albina Românească“, într-o știre intitulată „Statistica gazetelor“, s-a ajuns la câteva zeci în 1848, apoi la câteva sute, zeci de ani mai târziu. Colecțiile lor
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2184_a_3509]
-
am nici un chef să-mi vîr nasul În afacerile fratelui dumitale, dar am nevoie de el pentru informații. Nu-i păcat să o iau de la capăt cînd pot să pornesc de la o bază pentru care el și-a dat toată osteneala ? În ceea ce mă privește, eu nu mai am nimic de spus. — Vă zic tot ce știu, dar ce anume? — Orice indiciu Îmi poate fi de folos. — Dar n-am nici unul... Și dacă n-am, n-am. — Bine, atunci! Fie precum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
de-a LUI pe-aici Începuseră să se spulbere. Mai așteptam totuși ceva și nu mă simțeam complet descurajat. Mi-ar fi plăcut să mai adun niște informații și, cu toate că așteptările mi-au fost Înșelate și mi-am dat atîta osteneală să bat un drum atît de lung, măcar să mă pot folosi de aceste informații În raportul ce urma să-l prezint, În așa fel Încît să pară plauzibil. Altfel, călătoria mea de două ore și jumătate nu se putea asemui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]