2,363 matches
-
retragă forțele din Europa. Muhammad Ali trebuia să facă față unei dileme. Pe de-o parte, fiind un om de stat experimentat, el și-a dat seama că atâta vreme cât marile puteri sprijină independenția Greciei, lupta din Peloponez era piedută pentru otomani. Pe de altă parte, el ezita să-și trădeze suveranul, cel puțin după momentul în care califul proclamase războiul sfânt. Nu în ultimul rând, nu dorea să-și umilească fiul, obligându-l să se retragă. De aceea, Muhammad Ali a
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
a traversat Principatele Dunărene, a traversat Dunărea și a asediat principalele fortărețe otomane din Rumelia - Silistra, Varna și Șumen. În ciuda victoriilor importante pe uscat și pe mare (inclusiv cucerirea portului Varna), campania din 1828 nu s-a încheiat cu înfrângerea otomanilor. Silistra și Șumen a rezistat atacurilor rușilor, care au fost obligați în cele din urmă să se retragă datorită crizei în aprovizionare și a bolililor care le măcina armata. Între timp, la conducerea guvernului francez a venit un politician cu
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
la un conflict cu Austria și Regatul Unit. Drept consecință, Londra și Viena au acceptat fără multă tragere de inimă cele câteva câștiguri strategice ale rușilor. Acceptarea de către sultan a condițiilor impuse de ruși a venit însă prea târziu pentru ca otomanii să mai poată păstra controlul asupra Greciei. Grecii, încurajați de eșecurile militare repetate în fața puterilor europene dar și în fața armatei revoluționare elene, au refuzat să accepte orice altă soluție în afară de cea a independenței depline. În cele din urmă, aliații europeni
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
regiunile din care fuseseră alungate forțele otomane: Peloponez, Insulele Ciclade și Grecia centrală. Numeroase regiuni cu o majoritate etnică elenă precum Tesalia, Epir, Tracia insulele Creta și Cipru ca și restul insulelor din Secesiunea Greciei nu a reprezentat încheierea necazurilor pentru otomani. În mod ironic, cea mai mare amenințare împotriva integrității Imperiului Otoman nu venea din partea Imperiului Rus, ci din partea egiptului. După ce și-a pierdut flota și fieful ereditar promis fiului său, Muhammad Ali a cerut drept compensație pentru Ibrahim titlul de
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
anul 1501, Tabrizul a devenit capitala Imperiului Safavid, odată cu încoronarea lui Ismail I ca șah al Persiei. Se presupune că ceremonia de încoronare ar fi avut loc în Moscheea Albastră, acest edificiu devenind moscheea națională a Persiei. În anul 1514, otomanii conduși de sultanul Selim I cuceresc orașul și jefeuiesc moscheea. În jur de opt covoare imense au fost luate de către sultan la Palatul Topkapî din Istanbul. După recucerirea orașului, safavizii restaurează locașul dându-i o frumusețe unică. Moscheea cuprindea de
Moscheea Albastră din Tabriz () [Corola-website/Science/336017_a_337346]
-
al III-lea al Franței, dintr-o dinastie care era ostilă Habsburgilor. Candidatul acestora (arhiducele Maximilian avea câțiva suporteri în Polonia, mai ales în rândul magnaților. În timpul alegerilor din 1575 a acordat sprijin unui alt candidat ostil Habsburgilor (dar și Otomanilor), principele Transilvaniei Ștefan Báthory, pe care l-a ajutat să își întărească autoritatea. A participat alături de Ștefan Báthory la potolirea rebeliunii Danzig-ului din anii 1576-1577. În 1578 a primit postul de mare cancelar al Coroanei. A contribuit la pregătirea războiului
Jan Zamoyski () [Corola-website/Science/328076_a_329405]
-
lipsa de recunoaștere de către Turcia a evenimentelor legate de Genocidul Armean. Începând de la mijlocul secolului al XIX-lea, Marile Puteri au început să se intereseze de tratamentul minorităților creștine din Imperiul Otoman și să facă presiuni tot mai mari pentru că otomanii să acorde drepturi egale pentru toți cetățenii săi. Ca urmare a reprimării violente a creștinilor în revoltele din Bosnia și Herțegovina, Bulgaria și Serbia în 1875, Marile Puteri au invocat prevederile Tratatului de la Paris din 1856, susținând că acestea le
Chestiunea armeană () [Corola-website/Science/336062_a_337391]
-
principala apărătoare a armenilor din Imperiul Otoman. Majoritatea armenilor locuiau în provinciile de la granița Rusiei. Prin Tratatul de la Adrianopol, Akhalkalak și Akhaltsikhe au fost cedate către Rusia. Acest lucru a determinat un val de emigrare, iar 25.000 de armeni otomani s-au mutat în Armenia Rusă. Armenii au început să se uite tot mai mult spre Imperiul Rus ca ultim garant al securității lor. Mulți armeni din provinciile de est ale Imperiului Otoman, care trăiau sub o amenințarea necontrolată de
Chestiunea armeană () [Corola-website/Science/336062_a_337391]
-
împărțit orașul și au organizat o comisie interaliată militară de administrație începând cu primele săptămâni ale lunii decembrie 1918. Ocuparea Constantinopolului de către Aliați a fost pentru prima oară când orașul a fost predat unor forțe străine de la cucerirea orașului de către otomani în 1453. Ocuparea Constantinopolului, împreună cu Ocuparea Izmirului a mobilizat fortele naționaliste turce și a dus la declanșarea Războiului de Independentă al Turciei Populația estimată a Istanbulului în 1920 era de 1.000.000 - 1.200.000 de locuitori. Dintre aceștia
Ocuparea Istanbulului () [Corola-website/Science/320702_a_322031]
-
speranță pentru ei”. Delegația otomană s-a reîntors în capitală cu o scrisoare din partea lui Calthorpe, destinată exclusiv marelui vizir Rauf Bey și sultanului, în care primitea că doar trupele franceze și britanice vor fi folosite pentru ocuparea fortificațiilor Strâmtorilor. Otomanilor li se permitea să păstreze în regiune un număr redus de militari, ca simbol al suveranității. Ambasadorul britanic la Constantinopol (1920 - 1924), Horace Rumbold, a afirmat că sultanul Mehmed al VI-lea nu a acceptat sau înțeles punctul de vedere
Ocuparea Istanbulului () [Corola-website/Science/320702_a_322031]
-
de turcoaz la Wadi Maghareh și Serabit el-Khadim. Aceste mine au fost exploatate sezonier timp de mii de ani. Ele sunt considerate primele mine cunoscute. Mamelucii care stăpâneau Egiptul au controlat și Sinaiul din 1260 pană în 1518, când sultanul otoman Selim cel Crunt a distrus statul lor în bătăliile de la Marj Dabiq și al-Raydaniyya. Din acel monent până la începutul secolului al XX-lea, Sinaiul a făcut parte din Pașalâcul Egiptului, aflându-se timp de aproape cinci sute de ani sub
Peninsula Sinai () [Corola-website/Science/303601_a_304930]
-
asta ține foarte tare de administrația otomană, care organiza populațiile din punct de vedere confesional, nu etnic. Inerent, neasumarea identității rome nu e un act conștient ci mai degrabă ceva care are o cauză obiectivă. Oricum, mai ales după retragerea otomanilor, fie că recunoșteau sau nu, identitatea romă a fost impusă acestor grupuri, iar o dată ce ești rom, lucrurile se schimbă. Relația cu identitatea otomană a fost motivul pentru care acest grup nu a fost înrobit și nici victimă a Holocaustului, și
„Toți avem istorii ascunse” – interviu cu Dennis (Olivian Mircea) () [Corola-website/Science/296168_a_297497]
-
anului 1441. în octombrie, oastea sa pătrunde în Serbia și pricinuiește o gravă înfrângere beiului de Semendria. Turcii răspund cu o incursiune rapidă în Transilvania, asediază Sibiul și, la 18 martie 1442, înfrâng oastea transilvană la Sântimbru. În retragerea lor, otomanii sunt urmăriți de Iancu care își refăcuse armata și înfrânți în apropiere de Sibiu pe 22 martie. În urma altor victorii obținute împotriva turcilor Iancu începe campaniile ofensive împotriva Imperiului otoman, în 1443, la chemarea Papei Eugeniu al IV-lea începe
Cucerirea Transilvaniei de către maghiari () [Corola-website/Science/302174_a_303503]
-
pacea de la Seghedin, pace favorabilă creștinilor. Tratatul de pace este rupt de creștini, în 1444,an în care s-a desfășurat „cruciada de la Varna". La 10 noiembrie 1444 victoria a fost obținută de turci. în 1445 el reia ofensiva împotriva otomanilor la Dunăre cucerind Giurgiu, arzând cetățile Turtucaia și Nicopole și asediind Silistra. Dar cea mai mare victorie a obținut-o Iancu la Belgrad (1456), victorie de care nu s-a putut bucura deoarece a murit răpus de ciumă în tabăra
Cucerirea Transilvaniei de către maghiari () [Corola-website/Science/302174_a_303503]
-
în timp ce canaaniții (care aparțineau de filisteni) s-au așezat pe malul vestic al Iordanului. Printre invadatorii și coloniștii care au trecut prin se numără, în ordine cronologică, anatolienii, egiptenii, israeliții, asirienii, babilonienii, perșii, grecii, caldeenii, romanii, arabii musulmani, cruciații creștini, otomanii și britanicii. În timpul Primului Război Mondial, pentru a submina dominanța otomană din Orientul Apropiat și a prelua sub dominație britanică teritoriile extirpate din "trupul omului bolnav" (sintagmă care caracteriza Imperiul Otoman în descompunere), Regatul Unit a sprijinit declanșarea revoltelor arabe din anii
Iordania () [Corola-website/Science/298109_a_299438]
-
peste noapte rege, l-a jucat locotenent-colonelul britanic de informații T. E. Lawrence (1888-1935), mai cunoscut ca Lawrence al Arabiei (în ).. Documentele acordului secret Sykes-Picot, care venea să reglementeze dezideratele colonialiste franceze și britanice în Orientul Mijlociu, au încăput pe mâinile otomanilor (s-a lansat zvonul că după Revoluția Sovietică din 1917 documentele acordului au fost găsite de sovietici în arhivele ministerului de externe al Rusiei și transmise otomanilor în schimbul unor avantaje) au fost transmise șeicilor arabi, fapt care a destrămat marea
Iordania () [Corola-website/Science/298109_a_299438]
-
să reglementeze dezideratele colonialiste franceze și britanice în Orientul Mijlociu, au încăput pe mâinile otomanilor (s-a lansat zvonul că după Revoluția Sovietică din 1917 documentele acordului au fost găsite de sovietici în arhivele ministerului de externe al Rusiei și transmise otomanilor în schimbul unor avantaje) au fost transmise șeicilor arabi, fapt care a destrămat marea insurecție arabă anti-otomană organizată de britanici. În timpul celui de-al II-lea război mondial, Regatul Unit a organizat, instruit și înarmat armata transiordaniană. Sub comanda generalului John
Iordania () [Corola-website/Science/298109_a_299438]
-
criză economică și politică în care se aflau Țările Române. Toate clasele și păturile sociale românești - cu excepția unei minorități boierești - erau interesate de schimbarea, în primul rând, a regimului fanariot, care nu era decât o formă deghizată de ingerință a otomanilor în treburile interne ale Munteniei și Moldovei. Epoca fanariotă a fost caracterizată de la început prin politici fiscale excesive, dictate atât de nevoile otomane, cât și de ambițiile domnitorilor, care fiind conștienți de statutul lor fragil, căutau să-și plătească creditorii
Revoluția de la 1821 () [Corola-website/Science/306244_a_307573]
-
celui al Prusiei), și caimacanii desemnați de Înalta Poartă, care aflaseră despre dezavuarea mișcării lui Tudor, părăsiseră îngrabă Bucureștiul. Tudor, care aflase și el de atitudinea țarului, a hotărât deplasarea pe un drum ocolit, care evita orice eventuală capcană a otomanilor de la sud de Dunăre sau a arnăuților din Capitală. Pe 17/29 martie, pandurii ajungeau la Ciorogârla, pentru ca a doua zi pe seară să ajungă la Cotroceni, pe atunci în imediata apropiere a Bucureștiului. După ce cu o zi mai înainte
Revoluția de la 1821 () [Corola-website/Science/306244_a_307573]
-
jafuri și abuzuri, provocând neîncetat forțele otomane de la frontieră, puneau țara în fața primejdiei unui atac al forțelor Porții. În asemenea condiții, Tudor Vladimirescu a inițiat discuții cu conducerea mișcării eteriste, iar concomitent, prin intermediul boierilor Divanului, a inițiat tratative cu reprezentanții otomanilor - pașalele din Silistra, Vidin și Brăila - dar și cu principalele puteri interesate în zonă. După ce Alexandru Ipsilanti a evitat mai multă vreme să accepte o întâlnire cu Vladimirescu, la sfârșitul lunii martie cei doi conducători s-au întâlnit la marginea
Revoluția de la 1821 () [Corola-website/Science/306244_a_307573]
-
nordul Munteniei, Tudor a pus sub pază pe unii dintre membrii Divanului care intenționau să se refugieze la Târgoviște sau în Transilvania. În colaborare cu boierii rămași în București și cu clerul din Capitală, Tudor a intrat în negocieri cu otomanii, întrucât acțiunea sa nu era, la nivel declarativ, una antiotomană. Rezultatele negocierilor au fost nesatisfăcătoare, pașalele cerând în primul rând dezarmarea armatei pandurilor și colaborarea în vederea reprimării eteriștilor. Cum Tudor nu a acceptat condițiile turcilor, iar oastea Porții se pregătea
Revoluția de la 1821 () [Corola-website/Science/306244_a_307573]
-
continuării luptei. Patru dintre căpitanii de panduri au refuzat să-și exprime în scris adeziunea la mișcare, iar cei rămași, supărați de faptul că Tudor comandase execuția unuia din ei pentru nesupunere, au transmis liderilor eteriști corespondența lui Tudor cu otomanii. Etichetat ca trădător de Eterie, Tudor a fost arestat și ridicat de Iordache Olimpiotul din mijlocul taberei sale, fără ca vreunul dintre panduri să se împotrivească. Tudor Vladimirescu a fost capturat de oamenii lui Ipsilanti pe 21 mai/2 iunie, iar
Revoluția de la 1821 () [Corola-website/Science/306244_a_307573]
-
Executarea lui Tudor Vladimirescu a privat revoluția de conducerea unitară de până în acel moment, iar „Adunarea norodului” a început să se dezorganizeze încet. Destrămarea armatei pandurilor nu s-a petrecut imediat, aceștia luptând separat sau în alianță cu eteriștii cu otomanii până spre sfârșitul lunii iunie. Alexandru Ipsilatinti, după ce încercase fără succes să reziste otomanilor în fața Târgoviștei pe 25 mai/7 iunie, a hotărât să reia parțial planul lui Tudor de rezistență îndelungată în zonele fortificate ale Olteniei. Pentru a-și
Revoluția de la 1821 () [Corola-website/Science/306244_a_307573]
-
iar „Adunarea norodului” a început să se dezorganizeze încet. Destrămarea armatei pandurilor nu s-a petrecut imediat, aceștia luptând separat sau în alianță cu eteriștii cu otomanii până spre sfârșitul lunii iunie. Alexandru Ipsilatinti, după ce încercase fără succes să reziste otomanilor în fața Târgoviștei pe 25 mai/7 iunie, a hotărât să reia parțial planul lui Tudor de rezistență îndelungată în zonele fortificate ale Olteniei. Pentru a-și croi drum spre Oltenia, eteriștii ar fi trebuit să înfrângă unitățile otomane de la Drăgășani
Revoluția de la 1821 () [Corola-website/Science/306244_a_307573]
-
a secolului al XIX-leatc "Expunere pe tema relațiilor româno‑ruse în prima jumătate a secolului al XIX‑lea" Până la implicarea Rusiei în așa-numita „Problemă Orientală” - lupta marilor puteri europene pentru adjudecarea succesiunii „omului bolnav al Europei”, care era Imperiul Otoman -, relațiile româno-ruse au avut un caracter sporadic: legături dinastice în timpul lui Ștefan cel Mare, un tratat de alianță și comerț între domnul Moldovei, Gheorghe Ștefan, și țarul Aleksei Mihailovici (1656) și, în sfârșit, cooperarea politică și militară dintre Dimitrie Cantemir
[Corola-publishinghouse/Administrative/2017_a_3342]