1,838 matches
-
Vă iasă”, ca o “nezburată aripă”. și cum viața (o spune tot Nichita) este o „aventură a luminii”, merită această proiecție din faza de embrion, de nucleu primordial întru slobozenie, reflecție a ceea ce se poate vizualiza prin vitraliile generoase ale pântecului matern (înțelegând, geneza), iar, în final, conștientizarea acestui frumos recurs, triumf al cunoașterii de sine prin sine. Câtă frumusețe, câtă venerație, într-acest: „Pă aplec peste fântâna nașterii mele”, în această comuniune celestă: „eu... beatitudinea lumii!...” Subtitlul primului volum din
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
paroxism îți ia graiul. Gilliat nu scotea un țipăt. Era destulă lumină ca să poată vedea formele acelea respingătoare care i se lipiseră de trup. O a patra panglică, mișcîndu-se de data asta cu iuțeala unei săgeți, zvîcni încolăcindu-se în jurul pîntecului. Cu neputință de tăiat sau de smuls curelele acelea vîscoase, care se lipiseră de corpul lui Gilliat prin nenumărate puncte de contact. Fiecare dintre aceste puncte era un focar de durere stranie și îngrozitoare. Era ceea ce ai fi simțit dacă
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
de-a lungul mai multor ani, am intrat în toate văioagele, desișurile și noroaiele, pentru a ajunge cât mai aproape de locul de pescuit, căci astfel, ea ne salva de la multe: când ne era sete, ajungeam la badocul cu apă din pântecul ei; noaptea, când era prea frig sau timp ploios, ne găzduia pe banchetele ei și ne era cald și bine; pe caniculă, pe la ora amiezii, când peștele nu mușcă, trăgeam câte un pui de somn în ea; sau când eram
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
piatră, străjuia impunător și maiestuos împrejurimile feerice. Așezarea din vale locuită de oameni gospodari și bogați, încânta priveliștea prin casele mari construite din piatră de granit, acoperite cu țigle de ardezie. Acest tărâm montan era renumit prin bogățiile aflate în pântecul generos al pământului:aur, chilimbar și multe cristale prețioase. Creștinii plaiului de vis își primeneau și sfințeau sufletele, în cele două biserici mari și încăpătoare, construite în stil baroc, deservite de doi preoți cu har și cu mare aflare într-
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
rachiu să se facă doar în cârciumi mici, sub răspunderea cârciumarilor, privind respectul legii. S-a hotărât să se afișeze public interdicțiile sus-amintite cu următoarele "povățuiri individuale": a) trupul să fie menținut la căldura potrivită, individul urmând să poarte pe pântec un brâu de flanelă sau de postav, să umble încălțat și cu ciorapi de lână și niciodată desculț; să nu se culce pe pământul gol, fără adăpost și înveliș; a nu se bea apă, vin sau alte băuturi reci după
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
se întemeiază cumva opinia unui bănățean că holera vine "și din ursită". Un hunedorean crede că treaba răufăcătoare a holerei se datorește intervenției strigoilor, care ies din morminte și "mănîncă inima omului", prin "inimă" înțelegîndu-se, eventual, și aici burta sau pântecele. Se știe despre holeră că, asemenea purtătoarelor altor molime, este "o ființă" peste măsură de rea. Cum aflăm dintr-un răspuns primit din județul Fălciu, ea se înfățișează "ca ceva încorporat, dară văzut numai de cel care moare". Alții afirmă
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
cu ochii întredeschiși ramurile copacilor care se prefăceau în oameni, în cei pe care îi știa sau avea să îi cunoască. Mintea îi era atentă la vorbele vântului, inima bătea o dată cu cea a pământului pe care stătea culcată, mâinile pipăiau pântecul... Ar fi vrut să stea acolo o veșnicie. Să o acopere frunzele toamnei, să crească iedera prin părul ei, să simtă bruma ușor pe buze, să o strângă zăpada sub pătura ei, iar primăvara, ... primăvara să nu mai existe. Să
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
lui. Scoală-te, fată, trebuie să plângă în brațele unei ființe vii... Simțea cum vântul nu o iartă și prin vorbele sale tăioase o trimite acasă. Își pipăi fața, să vadă de mai trăiește, apoi își lăsă lin mâna peste pântec. Degetele se mișcau în bătaia vântului de toamnă. Inima pământului tresări prin inima ei și atunci simți cu adevărat că-l iubește. Se iubeau. Când a văzut-o prima dată pe Anica a știut că trebuie să fie a lui
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
trăiesc și care mor. Se oprea, după atâția ani în care alergase nebunește, fără țintă, izgonită de teamă. I se părea că și-a găsit rădăcinile, seva urca din nou în trupul ei, care nu mai tremura. Lipită cu tot pântecele de parapet, întinsă către cerul rotitor, aștepta ca în inima ei tulburată să coboare pacea și să se facă tăcere. Ultimele stele ale constelațiilor căzură în ciorchini, mai jos, pe cerul deșertului, și încremeniră. Atunci, lină și chinuitoare, apa nopții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
mă întorc cu fața la zid, dacă nu voiam să fiu bătut. Dar, cu obrazul lipit de sare, sub umbrele bestiale care se zvârcoleau pe pereți, ascultam lungul țipăt, gâtul mi-era uscat, o dorință fierbinte, fără sex, îmi încleșta tâmplele și pântecul. Zilele treceau una după alta, abia le deosebeam între ele, ca și cum s-ar fi topit la căldura cumplită, sub dogoarea vicleană a zidurilor de sare, timpul nu mai era decât un clipocit inform, care se spărgea din când în când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
izvorul dătător de viață nouă... Voi fi chiar troița care va sta pavăză între bine și rău. Atitudine de ziua Unirii Țara mea plutește în derivă ca o arcă, de douăzeci și doi de ani a strâns numai minciuni. Astăzi pântecul ei a explodat nemaiputând ține greutatea lichelelor ce s-au îngrășat din furat. Poporul meu ce-a îndurat de-alungul acestor ani umilințe, dezamăgiri, minciuni, deșertăciuni, atât de răbdator și iertător nu a mai putut sta în travaliu, a ieșit azi
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
dungi verzi, ca iarba. N-avea nimic sub șal. Pieptul pornea lent, din umeri. Pâlnia sânului se împlinea târziu, într-un bob mare și roz. Nu se înfășurase decât cu acest șal ușor. Îl va coborî, ca un brâu, în jurul pântecului, rămânând în sus goală, albă. Încremenire. Ochiul înțepenise, mare și orb, pe un sân. Abia apoi, după mult timp, ar fi în stare să privească iar... în jurul gâtului, două salbe subțiri de șerpi. A căror limbă ar vibra continuu, ca
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
-și țigara. În hol, câțiva amatori pentru spectacolul următor. Strada e la ora indecisă a zilei, amețită de căldura care a tot umflat-o, ca în ulei încins, până să devină acum, aproape de ceasul amurgului, o gogoașă uriașă și grea, pântecul unei dihănii diforme, întinsă peste lume, cuprinzându-i și stingându-i nervii, nerăbdarea, neliniștile. Aburii transpirației s-au tot strâns și s-au amestecat. Trupuri rostogolite, înghesuite. Calmul după-amiezii, oboseala, somnul, lene cețoasă. Tânărul rătăcitor printre semeni, dăruindu-le suava
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
fu din nou întrerupt de aceeași femeie care vorbise și prima dată: - Domnule Maynard, cum poți să stai acolo atât de liniștit și să ne spui că ai părăsit-o pur și simplu pe acea biată fată cu pruncul în pântec?! Maynard își ridică mâinile spre tavan, cu un aer neajutorat: - Ce altceva puteam să fac? La urma urmei, era înconjurată de familia ei, care îi purta de grijă. Am mers până acolo încât mi-am spus că Marietta s-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85131_a_85918]
-
voi în ea... vă primește fiți fără grijă! Uitându-se la hainele de pe ele cu regret au găsit motiv, Nu... că e adâncă ! Băieții se apropiau de mal, apa se micșora continuu, clipocea în jurul lor și nivelul ei le atingea pântecul; ele aveau chef de vorbe. Ion, mai tânăr, a rămas în urmă rușinat și atunci Laur le-a spus dârdâind, - Sunt brusc supărat pe voi... plecați de aici! Nu vreau să vă mai văd cinci minute, după aceea discutăm câte
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
să iasă la iveală. Peste șosea se lăsau abrupt câteva coaste prăpăstioase și făgașe făcute de ploi; dealul, aparent inaccesibil, era acoperit cu tufe de jnepeni crescute la întâmplare. Lumina înțelegerii o pătrunse brusc, încălzindu-i excesul de testosteron din pântec; avea nevoie de el însă bărbatul nu-i dădea posibilitatea, o evita mereu deși îi vedea trupul, tremurând ca o clepsidră nesfârșită când își expunea singurătatea; îl urma în toate ideile trăsnite supunând-o la încercări suplimentare și inutile; acum
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
doare capul... o durere surdă. Nu-mi vine să mai plec acasă! - Vrei să te frecționez puțin? o întrebă amabil. Ea alunecă fără un cuvânt și mai mult spre el... destinsă, se sprijini moale prin pătură. Respirația îl pătrunse până la pântec și se înfioră. Femeia îl simți cum emite unde de întrebare și își apăsă tot mai mult răsuflarea fierbinte prin cuvertură. Când mâna lui îi atinsese fața, degetele nepricepute nimeriră mai întâi în lob și intrară în ureche, zgâriindu-i
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
nimic dar se confirma tot ce știa despre ea. Își aprinse calm o țigară; după un timp, femeia se trezi cu dureri atroce. Încercă să se miște și zări bărbatul lângă ea... speriată se retrase cu unghiile pregătite apărându-și pântecul; nu apucă să se mai ferească; se abătură asupra ei o pereche de palme sonore, răsunătoare, studiate pe care el le considera probabil mângâieri însă îi izbi cu violență capul de perină repetat, ca un popic dărâmat și necontrolat. Roșeața
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
N-o mai pocnise nimeni până atunci! - Ți-am spus să nu te opui? Nu te-aș fi lovit acum tragi de pe urma încăpățânării tale. Hai, dezbracă-te! Un gust de cocleală îi năvăli amarnic în gură; o durea îngrozitor ficatul, pântecul, capul iar corpul detașat de restul i se încovriga înspăimântat reflex numai la gândul că va fi lovit iarăși. Înfricoșată și resemnată, începu să-și dea jos ciorapii iar bărbatul își trase folia protectoare. Nu urmărea cum se chinuie să
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
am sucit și m-am răsucit pe străduțe labirintice, am traversat piețișoare tăcute, am privit intens case înalte, în formă de foișor, 24 pe care sigur le mai văzusem undeva... pe Pîncota aerul s-a schimbat, a devenit fumuriu... Pîncota: pântec... Am recunoscut ca în vis alimentara scundă, cu mușcata veștedă lângă casierie, am trecut pe lângă ruinele cu zugrăveală albastră ale unor case ca din Malte Laurids Brig-ge, pe lângă bătrâne întorcînd mirate capul după mine, am înaintat cu moartea în suflet
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
fi putut auzi. Nu trecu însă mult și simți că nu mai poate trage aer pe nări. Deschise gura larg, însă nici gura nu mai putu prinde văzduhul. Se uită la ceilalți. Auta stătea nemișcat. Câțiva dintre slujbași intraseră în pântecul navei, sub punte. Corabia era destul de adâncă, totuși apa aceasta, până adineauri liniștită, se zvârcolea acum și arunca nava de pe un val pe altul ca pe un pai. Acum vântul ridica înalte valuri albe din marea care se făcuse neagră
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
ochii i se luminară. Privi țărmul apropiat. Se uită la celelalte corăbii, care erau departe. Se ridică puțin și cuprinse puntea în priviri. Pe punte nu era, aici lângă ei, încă nimeni. Slujbașii regești se mai ascundeau sub punte, în pântecul navei. Iahuben se aplecă spre sclav și-l întrebă: - Ți-au venit puterile la loc? Hunanupu, care sfârșise de mâncat, se ridică din colțul său, vrând să ia vâsla. Era înzdrăvenit. Se uită la militarul atlant cu recunoștință: - N-aș
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
ajuns să bănuiești? - Când veneam încoace, la un popas am întîlnit un copil care se juca cu o piatră rotundă, ca o sferă, stăpâne. Mi-am adus aminte de ceea ce am văzut la corăbii... - Că la plecare își scufundă întîi pântecul și apoi pânza și la venire li se vede întîi pânza și apoi pîntecul? îl întrerupse bătrânul. Asta știam de mult, de aceea spunem că tava pământului e umflată rotund spre mijlocul ei, care e cel mai înalt. Dar de ce
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
se juca cu o piatră rotundă, ca o sferă, stăpâne. Mi-am adus aminte de ceea ce am văzut la corăbii... - Că la plecare își scufundă întîi pântecul și apoi pânza și la venire li se vede întîi pânza și apoi pîntecul? îl întrerupse bătrânul. Asta știam de mult, de aceea spunem că tava pământului e umflată rotund spre mijlocul ei, care e cel mai înalt. Dar de ce trebuie să fie negreșit ca o sferă? Nici n-ar mai pluti liniștit pe
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
să arunce cu vâslele în ei. Înotătorii se afundară numaidecât, ca să iasă din apă mai încolo. Numai pe unul din înotători îl izbi în cap o vâslă. Ceilalți nu se mai vedeau. Se puteau auzi numai niște bufnituri surde în pântecul corăbiilor de la țărm, pesemne valurile mării care începea să se înfurie. Cele două corăbii plecate ajunseseră destul de departe. Vântul bătea dinspre țărm. Câțiva pescari întinseră pânzele la trei corăbii și loviră apa cu vâslele, cu câte vâsle le-au mai
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]