13,312 matches
-
te lași locuit ca o burtă fertilă ce așteaptă să-i vină sorocul, așteaptă să i se rupă apa înainte de vreme și să plouă cu avortoni sub gardul cimitirelor. Deschizi fereastra să intre noaptea în lada de zestre, să păteze pânzele cu întuneric, să destrame cămășile, să putrezească nasturii ca o eliberare de aripi. Ți s-a făcut de doliu și-n cerul gurii... deschizi fereastra. Nu s-a cunoscut viață, cum nu s-a cunoscut moarte, fără o împăcare extremă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Directoarea, fostă balerină în ansamblul de balet al Operei Române, instructor de dans, coregraf, manager. Fund bombat, picioare reliefate, fustă strâmtă, șliț până la portjartier, pantofi decupați, tocuri 20 centimetri, bluză de mătase înflorată, țâțe slobode, sfârcurile ca prunele coapte pătau pânza, zâmbetul larg, buzele îmbietoare, obrajii rumeni. Domnișoara Cătălina nu inspira, domnișoara săruta aerul ca pe niște sfinte moaște. Degete de pianistă: subțiri, lungi, drepte, 10 îngerași crescuți din palme. Și-a ridicat un pic fusta peste genunchi (fotoliul incomoda intențiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
cerul din cretă; umerii, amăgindu-se a zbor, exersează o cruce sub formă de aeroplan; genunchii însemnează păcatul; mai sus de brâu doar la mila lui Dumnezeu. Genia, în mănăstire mă simt ca într-un port cu nave eșuate: putrezesc pânzele, se desfac nodurile, pocnesc punțile și nici o lacrimă de catarg frânt. În lume, furtună până și în ceașca de ceai, munți de sare sub ochii păcătoșilor; durerea sapă galerii în icoană. Nici dincolo, nici dincoace, nu mă pricep să exist
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Setea de sete se cheamă dor și, Doamne, cum arde în inimă! Tremuri, Petre, tremuri. Te înțeleg, nu vei fi niciodată furtună pentru corăbiile ce nu-ți aparțin, dar, în același timp, cred că nici pentru tine nu vei sfâșia pânzele și asta mă sperie. Dacă aș fi mare, aș trimite un val să-ți inunde sângele, aș cobor fulgere, ploaie în trupul tău. Îmbrățișarea nu ține locul de vânt în pupă. Genia, tu exiști dincolo de furtună. Icoana un arhipelag de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
mințile, el îi alintă, el îi caută în coarne, el... Ioaneeee! Protosinghelul salva fâșii de sfințenie din mijlocul necurăției. Icoanele descompuse, sub o stâncă, își dădeau duhul, focul dizolva tempera, chipurile se prelingeau peste pietre ca o poleire de curcubeu (pânza giulgiu pentru împachetat iluzii, ramele de stejar închideau cerc de foc în jurul aparențelor). Ioane, spune-mi cine m-a nenorocit? Tu îi spovedești în fiecare lună, tu stai la taclale cu ei, sigur știi cine-i spurcatul, siiiiigur! Să mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
destrămat odată cu miracolul din iulie. Era În 1991. CÎștigasem un loc Într-o tabără internațională de vacanță undeva, Între Barcelona și Tarragona. Două săptămîni pe Costa Dorada, altminteri spus, atîta cît să mă poată cutreiera, de la Începu turile vîntului În pînze, toate corăbiile Mediteranei. Lăsasem apartamentul din București În grija mamei care, profitînd de absența mea, s-a apucat de zugrăvit. La Întoarcere, am găsit alături de ea o domnișoară. Stătea cocoțată deasupra, pe bibliotecă, rîcÎia peretele cu nu știu ce fel de sculă
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
brațele mele. Dar a apucat să-mi șoptească : va veni, cândva, un copil cu tatăl lui. Dă-i asta copilului: o să știe ce să facă. Și mi-a pus în mână asta." Bătrânul a scos din sân o bucată de pânză zdrențuită, care fusese violet. Învelea cât se putea o cutie neagră. O cutie mică puteai s-o ascunzi în podul palmei. Tata mi-a făcut semn s-o deschid. Înăuntru, strălucea o ostie albă. Una singură. Știam ce este. Apucasem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
se ducă la el, după ajutor. Și a pornit copilul. Mergea cu fereală, să nu i se ia urma. A mers ce-a mers prin pustiul de cenușă, înnopta prin clădiri goale care nu mai serveau nimănui, se învelea cu pânzele lungi și grele ale reclamelor care rămăseseră agățate ici și colo, iar în zori pornea mai departe sub cerul cenușiu... Dar într-o dimineață, nu i-a venit să-și creadă ochilor: un fir de iarbă verde ici, un altul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
la domnul profesor. Puteți veni? ― Tocmai am terminat treburile pe care le aveam de făcut. Vă urmez cu mare plăcere. După ce și-a scos mănușile chirurgicale și s-a spălat pe mâini, a venit În fața lui Gruia, ― Vă urmez până În pânzele albe, domnule doctor - a vorbit cu ton de șagă doctorul Vatră, cel care de obicei nu glumea. ― Să mergem! - a rostit Gruia, dându-i Întâietate. Când au ajuns la cabinetul profesorului, s au oprit. La bătaia În ușă, profesorul a
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
ieșit afară cu toții. Urletul motoarelor se apropia ca o vijelie apocaliptică... ― Alt necaz! - s-a auzit vocea oftată a Despinei. ― „Acestea sunt tancuri. Au aflat de existența spitalului și nu vor să-l scape din mâini” - a explicat colonelul. Din pânza deasă a ninsorii s-au desprins trei umbre masive, care Înaintau impetuos. Ajunse În fața spitalului, s au oprit... În câteva minute, ne-am trezit cu țevile unor automate Între coaste. „Gde comandir?” - s-a stropșit un „starșâi litinant” Profesorul a
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
ce-ți faci asemenea griji, tată? îl consolă Valentin, care tocmai ducea la mașina parcată în fața casei un samovar voluminos de culoare argintie, foarte arătos. Dumneata o să trăiești o sută de ani!... Și după aia?... glăsui filozofic Iorgu, scuturându-și pânzele de păianjen de pe haine. Cine-a lucrat la pompele funebre știe mai bine decât oricine cât de vremelnică e lumea asta, fiule!... Știi, Stelică, i se confesă Iorgu cu glas coborât, eu tot nu m-am deprins bine cu gândul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
aici... Cred că trebuie să ne limităm deocamdată la o singură lovitură și pe urmă mai vedem... Puțin mai târziu, Titi Vlădăreanu își conduse musafirii jos, într-un apartament de la demisol. Apartamentul avea două camere și, după aerul stătut și pânzele de păianjen de prin colțuri, se vedea că nu mai fusese locuit de mult timp. Fostul ofițer îi sfătui să nu facă nici un fel de zgomot, să nu deschidă ferestrele și să lase transperantele coborâte, ca să nu atragă cumva atenția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
său. Ia loc, îl invită, arătându-i un scaun în fața biroului și așezându-se și el de cealaltă parte. Ia zi, ce necazuri ai?... Sever îi explică întreaga situație și încheie declarând că era hotărât să-și caute dreptatea până-n pânzele albe. Uritescu îl ascultă atent, pufăind dintr-o țigară Kent, pe care și-o aprinse cu un aer foarte nonșalant, de om deprins să-și permită un asemenea lux. Ascultă aici, Severe, vorbi el liniștit, când celălalt sfârși tot ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
pact de neagresiune. Părând satisfăcuți de cele înfăptuite până atunci alegeri trucate, naționalizare, stabilizări și câte și mai câte comuniștii dădeau vag unele semne de schimbare la față și de umanizare, nu mai arătau atât de dornici să copieze până în pânzele albe proiectul leninist-stalinist pus în operă în Uniunea Sovietică. De altminteri, dându-și pesemne seama că sărise destul peste cal și că dispariția "Genialului" de la Kremlin îl punea într-o postură nu tocmai favorabilă, Gheorghiu-Dej făcuse precaut un pas înapoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
largă, răcoroasă și mângâietoare. Gândirea, vechea ei gândire de dincolo de acest început al sfârșitului prin care trece, pare intactă, umplând spațiul cămășii care plutește ca un nor. Are sentimentul că toate zilele trăite de ea s-au adunat într-o pânză a înțelegerii care o înveșmântă. Prin gândirea celei ce fusese trecuse ideea că în univers se nasc noi lumi în fiecare secundă, că în depărtatele goluri ale galaxiei, stele și planete trăiesc și pier, învârtindu-se în lumina sorilor îndepărtați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
din frunză de brusture pe cap și cu o cămașă acoperindu-mi bustul, țineam cu greu ritmul cu Iuliana cu care lucram în "echipă". Șiroaie de sudoare se prelingeau mai ales pe ceafă și pe coapse, sub pantalonul larg din pânză de cort cu care mă înzestrase lagărul de triere din Sverdlovsk. La prânz nu mai eram bună de nimic, eram stoarsă de vlagă. Ulitia a stăruit, și oboseala peste măsură care îmi dădea impresia că membrele îmi sunt din plumb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
Gerhard era un bun psiholog, căci m-a dus întâi în baraca noilor născuți. Văruită proaspăt și mirosind a spital ca și cea în care eram cazați, baraca avea doar o singură cameră ocupată de trei mogâldețe înfășate strâns în pânză albă. Nu m-am putut abține și l-am luat în brațe pe primul bebeluș care a deschis ochii și a început să scâncească. Și ce poate fi mai emoționant și totodată mai reconfortant decât contactul cu începutul de viață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
o asumare de riscuri pentru iubirea asta discretă... Cât despre Paraschiv, totu-i în ordine! Mai greu va fi cu Sorina că aci amândoi vom da explicații într-o situație nu tocmai confortabilă... Dar nu mă interesează! Voi merge până în pânzele albe! Până la capăt, Cătăline! Dar pe mine chiar că mă interesează! În primul rând n-aș vrea să-i pricinuim Sorinei vreun motiv de supărare pentru că țin mult la prietenia ei. Dar și înverșunarea ta de a merge până la capăt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
negru a rămas încremenit, ca o statuie de piatră cu gura căscată, vreme în care coristele, cu ultima vocală nerostită rămasă în gâtlej, semănau cu niște ființe ciudate pe care aveam să le descopăr mult mai târziu, altfel costumate, prin pânzele lui Pieter Bruegel cel Bătrân. Atunci când domnul în negru s-a apropiat de mine, cu intenția vădită de a-mi căuta urechea, sub privirile mustrătoare ale soborului de sfinți de pe pereții bisericii, am găsit, din instinct sau poate că ajutat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
picta nimic sau aproape nimic. Îi simțeam mereu pe Van Gogh și pe Rembrandt privindu-mă peste umăr, zâmbind ironic. E un sentiment care inhibă. Același sentiment am trăit și în cartierul celebru al felinarelor roșii. N-am reținut pe pânză decât niște explozii de culoare; atât. Pur și simplu nu mă pot desprinde de Van Gogh. I-am citit o parte dintre scrisori și parcă ar fi scrise de mine. Ascultă: "Ca oricine altcineva, simt și eu nevoia unei familii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
Insulele Cayman ca reședință oficială. După ce-am reușit să vând primul meu tablou, pe o sumă frumușică, unui excentric din Dubai, mi-am zis că, dacă declar aceste venituri în România, nu voi rămâne, după impozitare, decât cu bani pentru pânză și vopsele. Am preferat să aleg Insulele Cayman, ca paradis fiscal, și pentru că mă ajută să trăiesc dincolo de marele zgomot al lumii. Am, în acest univers opulent, pe insula Little Cayman, locuită de nicio sută de persoane, cea mai pitică înjghebare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
care ți-am povestit, și mă rog lui Dumnezeu să nu mă ocolească norocul pe piața vânzărilor, pentru că, altfel, adio Little Cayman... E drept că amintitul excentric din Dubai s-a arătat mai apoi dispus să-mi cumpere mai multe pânze. Chiar mi-a și propus să mă mut mai aproape de el, pentru că și Dubai a devenit, între timp, un paradis fiscal. Evident că ideea m-a atras, motiv pentru care l-am și întrebat: "Cât de aproape și pentru câte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
Insul, despre care se zice că ar avea și ceva sânge albastru de șeic, s-a prins că i-am aruncat vitriol pe moacă și m-a onorat cu tăcerea. Dar nici nu și-a mai manifestat marea admirație pentru pânzele mele; cel puțin până acum. În situația în care lucrările mele vor fi apreciate pecuniar, ca ale oricărui mare artist înțelegi? doar post-mortem, mi-am luat niște măsuri de siguranță. În perioadele mai lungi de ședere pe insulă, lucrez cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
găsi: în Cina cea de Taină. Sper să nu mă găsească prea repede. O fi el licențiat de Cambridge, dar nu cred c-o să nimerească, din prima, în sala de mese a bisericii Santa Maria delle Grazie, căci eu în pânza originală vreau să mă mut. Sper c-o să rătăcească o vreme, căutându-mă prin cópiile celebre ale tabloului din Biserica Minorită din Viena sau din muzeul mănăstirii belgiene din Tongerlo. Și, până m-o găsi, chircită, acolo, în colțul din dreapta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
regim de isihastru? Păcătuiesc în fel și chip față de Dumnezeu, gândindu-mă la viața din mănăstire. Dacă voi putea ieși de acolo, din când în când, pentru a trage o fugă la supermarket, ca să-mi fac rost de vopsele și pânză, ca să trag cu ochiul la expozițiile de pictură, la clocotul cotidian și mizer al vieții, oare asta ar însemna, pentru mine, viață de mănăstire? Nu crezi că dacă i-aș mărturisi toate aceste gânduri duhovnicului mănăstirii m-ar ține la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]