1,756 matches
-
della Rovere. Ambasadorul florentin, care a vegheat conclavul, menționează că până la 10 august fuseseră trei tururi de scrutin nevalidate, favorabile lui Costa și Carafa, dar că niciunul nu-l indica pe Borja drept favorit. Sigismondo de' Conti, cronicar și secretar papal, relatează că la al patrulea tur votul a fost unanim, în dimineața zilei de 11 august, deși Borja avea doar 15 voturi înainte de accessus; conform altor relatări, Borja a primit toate voturile cu excepția votului său, pe care l-ar fi
Conclavul papal din 1492 () [Corola-website/Science/323389_a_324718]
-
al Veneției, care a primit doar 5.000 de ducați, a constituit votul decisiv. Conform profesorului Picotti, care a efectuat cercetări asupra conclavului și a ajuns la concluzia că s-a practicat simonia, nu există relatări privind cheltuielile și veniturile papale în registrele "Introitus et Exitus" pentru luna august 1492, iar la scurt timp au apărut datorii ale Camerei Apostolice către cardinalii Campofregoso, Domenico della Rovere, Sanseverino și Orsini. S-a spus că banca Spannocchi, în care Borja își ținea mare
Conclavul papal din 1492 () [Corola-website/Science/323389_a_324718]
-
aversiunea dintre cele două părți făcând din Borja un candidat viabil. Când Giuliano della Rovere a fost ales papă în 1503 sub numele de Papa Iulius al II-lea, el a emis o bulă prin care impunea anularea oricărui scrutin papal afectat de simonie, precum și caterisirea și excomunicarea oricărui cardinal care și-ar vinde votul. Deși între Alexandru al VI-lea și Iulius al II-lea s-a interpus domnia de douăzeci și șase de zile a papei Pius al III
Conclavul papal din 1492 () [Corola-website/Science/323389_a_324718]
-
Carol I (n. 21 martie 1226 - d. 7 ianuarie 1285), cunoscut și sub numele de Carol de Anjou, a fost rege al Siciliei prin cucerire din 1266, desi primise titlul prin decret papal în 1262 și a fost înlăturat din insula după Vesperile Siciliene din 1282. După aceea, a continuat să revendice insula, desi puterea să se restrânsese la posesiunile peninsulare ale regatului, cu capitala de la Napoli (de aceea după 1282 este intitulat
Carol I al Neapolelui () [Corola-website/Science/324062_a_325391]
-
Văduva lui Sture, Dame Christina, și multe alte femei nobile suedeze, au fost trimise ca prizoniere în Danemarca. Christian a justificat masacrul printr-o proclamație adresată poporului suedez, afirmând că a fost o măsură necesară pentru a evita o interdicție papală, dar, atunci când și-a cerut scuze de la Papă pentru decapitarea episcopilor, a dat vina pe trupele sale pe care le-a acuzat de acte de răzbunare neautorizate. Dacă intenția ce a stat la originea execuțiilor a fost aceea de a
Masacrul de la Stockholm () [Corola-website/Science/324119_a_325448]
-
rege al Germaniei în opoziție cu Ludovic al IV-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman. Alegerea lui a fost susținută de Papa Clement al VI-lea care era în conflict cu Ludovic. Inițial, Carol a fost privit ca o marionetă papală ("rex clericorum" după cum l-a numit William Ockham). La 11 octombrie 1347, Ludovic al IV-lea a murit brusc iar Carol a fost recunoscut ca rege al Germaniei. Blanche a murit înainte ca soțul ei Carol să fie încoronat ca
Blanche de Valois () [Corola-website/Science/324208_a_325537]
-
din zona Cividale. În 774, ducatul longobard a fost cucerit de către regele Carol cel Mare al francilor, pentru ca în 787 noul stăpân să numească un nou patriarh la Aquileia în persoana lui Paulinus, rezident la Cividale. În timpul patriarhului Maxentius, Statul papal a aprobat, la sinodul de la Mantova, precedența (așadar, supremația) patriarhului continental al Aquileiei asupra patriarhului de la Grado. Cu toate acestea, poziția geografică nu favoriza Aquileia, în special după căderea dinastiei Carolingienilor în secolul al X-lea, locuitorii suferind din plin
Patriarhatul de Aquileia () [Corola-website/Science/324257_a_325586]
-
îi permită să își proclame suveranitatea temporală asupra întregii regiuni Friuli. În două rânduri, în 1027 și 1044, patriarhul Poppo, care a restaurat vechea catedrală din Aquileia, a atacat și jefuit Grado, și, cu toate că ulterior, la intervenția statului venețian, Statul papal a reconfirmat demnitatea patriarhuluii de Grado, acest oraș nu și-a mai revenit, deși a continuat să fie sediu patriarhal până la transferarea patriarhiei la Veneția (Castello), în 1450. În secolul al XIV-lea, patriarhatul de Aquileia a atins cea mai
Patriarhatul de Aquileia () [Corola-website/Science/324257_a_325586]
-
nobilii Franței. Urban se pare că știa dinainte că Raymond al IV-lea de Toulouse, exemplar pentru curaj și pietate, este pregătit deja să ridice armele. Urban însuși a petrecut câteva luni ținând predici despre cruciadă în Franța, în vreme ce legații papali răspândeau vestea în sudul Italiei, perioadă în care accentul a trecut de pe ajutorarea lui Alexius pe cucerirea Ierusalimului; populatia generală, auzind de Conciliu, probabil că a înțeles că acesta este de fapt scopul Cruciadei. Scrisoarea lui Urban, adresată credincioșilor care
Conciliul de la Clermont () [Corola-website/Science/324309_a_325638]
-
de epistole cu Caloian încă din 1199, invitându-l să se ralieze Bisericii Catolice. Dornic să poarte titlul imperial și să restaureze prestigiul, bogăția și stăpânirile din timpul Primului Țarat Bulgar, Caloian a ridicat în 1202 problema trimiterii de către Statul Papal a coroanei imperiale și a sceptrului care fuseseră purtate de către țarii Simeon I, Petru I și Samuil. În privința aderării la catolicism, Caloian a lăsat chestiunea deschisă, menținând speranțele lui Inocențiu al III-lea; de asemenea, solicita papei recunoașterea titlului patriarhal
Ioniță Caloian () [Corola-website/Science/324368_a_325697]
-
de documente vechi. După ce a fost remarcat de Papa Eugen al IV-lea la Conciliul de la Basel, în 1441 acesta l-a numit ca secretar al său. După 5 ani, Papa Nicolae al V-lea l-a reconfirmat ca secretar papal. La moartea sa, în vara anului 1459, a lăsat în urmă o colecție de peste 500 de codice, în special grecești. Pe lângă pasiunea de colecționar, Giovanni Aurispa este cunoscut și ca poet. A publicat scrisori, epigrame și o elegie. Giovanni Aurispa
Giovanni Aurispa () [Corola-website/Science/326561_a_327890]
-
evanghelică fortificată din Saschiz face parte din patrimoniul mondial UNESCO. Date privind fondurile din care s-a construit edificiul religios provin începând din anul 1494 până în 1525, acestea menționând subvenții acordate de către "Provincia Sibiului". Există de asemenea și o indulgență papală acordată între anii 1503 și 1507, localitatea având de asemenea și scutiri de livrări de produse pentru armată ca și de încartiruiri. Fortificația săsească a fost construită între secolele al XIV-lea și al XV-lea, cu ziduri înalte până la
Biserica fortificată din Saschiz () [Corola-website/Science/326667_a_327996]
-
controlate până în Țara Brodnicilor spre nord și făcând incursiuni înspre sud spre Dunăre, regele Ungariei îngrijorat de posibilitatea creării unui stat în stat, a intrat cu armatele sale în anul 1225 și i-a alungat din Țara Bârsei. Un act papal menționează faptul că teutonii au construit ""cum multa labore... quinnquie castra fortia"".. Una din cetățile construite de teutoni, după plecarea lor avea numele de ""Sanctae Mariae"" și era construită pe colină la Feldioara, fiind înconjurată pe trei laturi de râul
Cetatea Feldioarei () [Corola-website/Science/326754_a_328083]
-
boltei corului în formă semicilindrică prevăzută cu penetrații. Ea este îmbrăcată cu nervuri din teracotă romboidale, similare cu cele existente în corul bisericii fortificate din Bazna, biserică a cărei construcție este antedatată doar cu trei ani inainte. O dată cu acordarea indulgenței papale din 1390 este foarte probabil să fi început construirea bisericii - sală. Biserica este lungă și îngustă, ea fiind înconjurată de zece contraforți ridicați special pentru sprijinirea pereților sălii. De asemenea, colțurile absidei de formă pentagonală sunt întăriți de contraforți. Spațiul
Biserica fortificată din Valchid () [Corola-website/Science/326838_a_328167]
-
Printre comandanții cruciați Raimond din Toulouse a fost cel mai puternic și cel mai înstărit, având peste cincizeci de ani atunci când la sfârșitul lunii octombrie 1096, s-a pornit de la Toulouse spre Țara Sfântă, însoțit de soția Elvira și legatul papal Ademar de Le Puy. Cruciații lui Raimond provenea preponderent din Provența, Auvergne, Gasconia și alte regiuni din sudul Franței, ulterior a trecut Alpii, apoi de-a lungul coastei Adriatice prin Istria și Dalmația, în Durazzo a ajuns la drumul Egnatiei
Raimond al IV-lea de Toulouse () [Corola-website/Science/326881_a_328210]
-
denumită după Illyria. Provincia a fost apoi împărțită între Pannonia în nord și Dalmatia în sud. ILIRICUL ÎNTRE ROMĂ ȘI BIZANȚ Problema ului nu este o chestiune numai de trecut , pentru că ea constituie totodată și o actualitate pentru continuă străduința papala de a-l stăpîni. Pentru a o înțelege mai deplin, e necesară cunoașterea ivirii ierarhiei episcopale bisericești, a încreștinării regiunii precum și a organiyării ei locale, ca să le rămurească apoi ciocnirea ce s+a dat pentru Iliric într Romă și Bizanț
Iliric () [Corola-website/Science/325548_a_326877]
-
lor sinod și în locurile acestea supue lui să obțină locul ce-l are și sediul apostolic român după cum a hotărât papă Vigiliu. Acest text este singurul, care ar putea admite o jursdictie română peste Iliric. De aceea toți istoricii papali îl sublineaza pt confirmarea vechei existente a Vicariatului român și în consecință Justinean e considerat fiu prea supus a episcopului român. Problemă pare pe deplin lămurita, si inca încă în favoarea tezei române fără posibilitatea de contrazicere. Și totuși nu este
Iliric () [Corola-website/Science/325548_a_326877]
-
în textul grecesc sensul e primire echivalentă pe când interpretarea Latină vrea să sugereze dependența de voia episcopului român; de fapt consensul lui Vigiliu este formal și autocefalia Justineanei apare evidență prin dependența arhiepiscopului de propriul sinpd al Justineanei. Contra tezei papale mai pledează și împrejurarea, ca referatul administrative a lui Hierocle din Synekdemos, vorbreste despre Mesia cu Marcianopole, Sciția cu Tomis, Iliric cu Tesalonic, Dacia cu Sardica, iar în sfera Romei sunt înserate Nouricul, Galia, Hispania, Panonia, Africa, Sicilia, Sardnia și
Iliric () [Corola-website/Science/325548_a_326877]
-
ultimii 2 pt importantă orașelor lor de reședință. În regunea ilirica se mențin episcopii la Sirmiu. În aceeasta vreme încetează latinitatea ilirica din cauza încetării latinității imperiale care între 578-602 vine înlocuită cu greaca-bizantina a Bisericii. Din cauza unor surse apusene, istoricii papali cred în dependența permanentă a Iliricului de Romă. Astfel primul patriarh român, care să intitulează papă Grgire ce Mare (-604) adresează epistole arhiep. Ioan la Justineanei pe ton “dur” pt că nu vrea să-I recunoască drepturile; apoi în 595
Iliric () [Corola-website/Science/325548_a_326877]
-
Nemulțumit, Henric al IV-lea l-a intimidat pe arhiepiscopul de Reims pentru a-i acorda o autorizație de căsătorie. Acest lucru a fost făcut la Saint-Germain-en-Laye, la 31 ianuarie 1599. În cele din urmă, Henric și-a asigurat acordul papal. Ecaterina a murit la scurtă vreme, fără să aibe copii. Soțul ei s-a recăsătorit cu Margerita Gonzaga, o nepoata a Mariei de Medici (a doua soție a regelui Henric al IV-lea).
Ecaterina de Bourbon () [Corola-website/Science/325673_a_327002]
-
1945 până în 1948. Charlotte a dat naștere și altor patru copii: Herbert, Alice, Eleanor (Anna sau Hana) și Olga. Deși s-a născut catolic, Masaryk a devenit în cele din urmă un protestant nepracticant, influențat în parte de proclamarea infailibilătății papale în 1870 și de soția lui, Charlotte, care a fost crescută în cultul unitarian. În calitate de principal părinte fondator al Cehoslovaciei, Masaryk a fost privit într-un mod similar cu modul în care este privit George Washington în Statele Unite ale Americii
Tomáš Garrigue Masaryk () [Corola-website/Science/325821_a_327150]
-
1528 până în 1560 când a murit. Doria s-a născut la Oneglia dintr-o familie de vechi genovezi și a rămas orfan la o vârstă fragedă, după care a devenit un soldat de avere care a deservit mai întâi garda papală și apoi diferiți prinți italieni. Părinții săi au fost Ceva Doria, co-lord de Oneglia, și Caracosa Doria. În 1503 a luptat în Corsica în numele Genovei împotriva Franței și a luat parte la ridicarea Genovei împotriva francezilor, pe care i-a
Andrea Doria () [Corola-website/Science/325057_a_326386]
-
al V-lea a găsit în el un aliat neprețuit în războaiele cu Francisc I, cu ajutorul căruia și-a extins dominația asupra întregii Italii. Liga Sfântă creată în februarie 1538 de Papa Paul al III-lea era formată din Statul Papal, Sfântul Imperiu Roman, Spania, Republica Veneției și Cavalerii de Malta cu scopul de a înfrânge trufașa Semilună. Bătălia de la Preveza din 28 septembrie 1538, dintre Liga Sfântă condusă de și flota otomană în fruntea căreia se găsea Khair ad-Din a
Andrea Doria () [Corola-website/Science/325057_a_326386]
-
la un acord, prin care Sutri și unele orașe de pe colinele din Latium (de exemplu, Vetralla) erau acordate Papalității, "ca un cadou către binecuvântații apostoli Petru și Pavel", conform descrierii din "Liber Pontificalis". Aceste teritorii constituiau prima extindere a teritoriului papal dincolo de limitele Ducatului de Roma, evenimentul reprezentând începuturile Statului papal. Între timp, împăratul iconoclast Leon al III-lea l-a trimis pe Eutychius, ca nou exarh de Ravenna, cu misiunea de a recupera întreaga Italie. Când Eutychius a sosit la
Liutprand al longobarzilor () [Corola-website/Science/325085_a_326414]
-
colinele din Latium (de exemplu, Vetralla) erau acordate Papalității, "ca un cadou către binecuvântații apostoli Petru și Pavel", conform descrierii din "Liber Pontificalis". Aceste teritorii constituiau prima extindere a teritoriului papal dincolo de limitele Ducatului de Roma, evenimentul reprezentând începuturile Statului papal. Între timp, împăratul iconoclast Leon al III-lea l-a trimis pe Eutychius, ca nou exarh de Ravenna, cu misiunea de a recupera întreaga Italie. Când Eutychius a sosit la Napoli, el a încheiat o înțelegere potrivit căreia Liutprand ar
Liutprand al longobarzilor () [Corola-website/Science/325085_a_326414]