2,686 matches
-
nu realul preia atribute ale fabulosului, ci o scenerie onirică revelă uluitor un implicat al realului. Romanul Sertarul cu aplauze (1992) se integrează doar parțial tipului de proză cultivat în precedentele cărți ale autoarei. Există și în el poezie, simboluri, parabolă, irealitate, creația încorporează în cuprinsul său reflecție, însă construcția (nu străină de „iluziile noului roman francez”, chiar dacă scriitoarea crede că le-a părăsit „înainte de a le da formă materială”) e mult mai complexă. Ceea ce leagă fluxurile narative, trei la număr
BLANDIANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285758_a_287087]
-
Feți-Logofeți cu părul de aur. Povești populare moldovenești, Chișinău, 1980; Povești nuvelistice, Chișinău, 1980; Auzit-am din bătrâni. Legende moldovenești, Chișinău, 1981; Povești populare moldovenești, Chișinău, 1981; De n-ar fi, nu s-ar povesti, Chișinău, 1983; Plugul de aur. Parabole și povești nuvelistice, Chișinău, 1985; Făt-Frumos și Soarele. Povești populare din Basarabia, pref. Iordan Datcu, București, 1995; Nourul omului, Chișinău, 1997; Folclor român din Basarabia, Chișinău, 1999 (în colaborare cu Tatiana Gălușcă și Ioan R. Nicola). Ediții: P. Ștefănucă, Folclor
BOTEZATU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285837_a_287166]
-
Credință (1963), Continente (1966), Panoplie (1968) și, mai cu seamă, Zodiac (1971), Casă în Bugeac (1973) și Ornic (1978), confirmă aceste particularități. Cu timpul, în poezia lui se intensifică nota meditativă, cresc ponderea elementului folcloric, precum și rolul simbolului și al parabolei, de o remarcabilă plasticitate (Ploaie torențială, Balada mâinilor ciungi). B. este autorul unor volume de proză (Ciugur-Mugur, 1961, Răboj, 1965, Rubiconul, 1984), precum și de critică literară (Cercurile trunchiului, 1979). SCRIERI: Baștina, Chișinău, 1959; Pe drumurile Bugeacului (în colaborare), Chișinău, 1960
BOŢU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285843_a_287172]
-
scris și câteva cărți de povestiri pentru copii. SCRIERI: Sângele alb al pietrelor, București, 1972; Nisipul memoriei, Cluj-Napoca, 1978; Dincolo de dragoste, București, 1979; Eternități de o clipă, București, 1982; Singurătatea pământului, București, 1985; Prietenii lui Arthur, București, 1986; Commentarius perpetuus (Parabole) (în colaborare cu Mircea Ivănescu), Cluj-Napoca, 1986; Maria, București, 1988; Împăratul-vrăjitor sau Poveste cu un lup alb, Sibiu, 1990; Ce povestesc icoanele, Sibiu, 1991; Fluturele negru, Sibiu, 1994; Neliniștea cuvintelor, Sibiu, 1995; A doua neliniște, Sibiu, 1997; Stacojiu, Sibiu, 2000
BRAGA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285855_a_287184]
-
clipă”, ST, 1982, 8; Emil Manu, „Eternități de o clipă”, RL, 1982, 39; Cornel Moraru, Povestiri de interior, VTRA, 1983, 9; Irina Petraș, „Singurătatea pământului”, ST, 1986, 6; Cleopatra Lorințiu, Două cărți pentru copii, LCF, 1987, 6; Eugen Simion, Câteva parabole cu limpezimea lor aparentă, RL, 1987, 7; Rodica Florea, Realism modern, VR, 1989, 7; Irina Petraș, „Maria”, ST, 1989, 5; Petraș, Lit. rom., 84-87; Constantin Cubleșan, „Fluturele negru”, ST, 1996, 3; Oana Buxban, Agonia cuvântului, TR, 1998, 16-18; Munteanu, Jurnal
BRAGA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285855_a_287184]
-
personajelor care încearcă să clarifice mituri și rituri (departe însă de puterea de sugestie din Memoriile lui Hadrian de Marguerite Yourcenar), suprapune o recuzită de senzație, cu intrigi de spionaj și o teatralitate patetică, unui scenariu arhetipal - întemeierea unei lumi. Parabola politică a romanului Eclipsa (1979), pus ca inspirație de Marian Papahagi în descendența Demonilor lui Dostoievski, conturează din nou tipare în care personajele sunt „închingate” prin repetarea faptelor și circumstanțelor istorice, ca și prin tendința de a vedea în simpla
BOTEZ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285836_a_287165]
-
Boccaccio, era socotită de Karl Krumbacher drept o „monstruozitate poetică”. Mai vii și venind cu siguranță din medii nearistocratice sunt satirele și parodiile (precum celebra Poulologos), ca și numeroasele texte populate de păsări, animale ori fructe, toate ascunzând sub învelișul parabolelor țeluri critice și combative. Și epica uzează mult de vers. Sunt la modă romanele și povestirile versificate („sedii” ale „materializărilor” ficționare), multe de inspirație și model apusene, chiar atunci când puneau în mișcare eroii din Antichitatea greacă. O Ahileiadă (e drept
BIZANTINISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285753_a_287082]
-
barbare pe indivizii ce suferă de obsesia dublului. Însă toate aceste fapte ieșite din comun (toți ironiștii au cultul faptului de excepție și sunt, ca I. L. Caragiale, superstițioși) capătă, de la un punct, un sens mai adânc, parodia începe să devină parabolă. Chițimia, stimulat de un profesor escroc, lucrează la o invenție (perpetuum mobile pe calea ferată) și este vizitat noaptea de un alt Chițimia, acela căruia îi luase cu douăzeci de ani în urmă identitatea, logodnica și ideile. Consultat, filosoful crede
BAIESU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285548_a_286877]
-
unei femei energice și drepte, soția impostorului Chițimia I și logodnica neprihănitului Chițimia II. Femeia întinerește și pleacă de acasă cu vechiul ei logodnic, iar Chițimia I caută să-și regăsească adevărata identitate. Fantasticul este tratat într-o manieră realistă, parabola se slujește de regia unei drame obișnuite, însă înțelesul parabolei nu mai este atât de simplu. Chițimia I, impostorul decrepit, parazit (se lasă întreținut de soția lui), s-a substituit altui Chițimia (Chițimia II) cu douăzeci de ani în urmă
BAIESU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285548_a_286877]
-
logodnica neprihănitului Chițimia II. Femeia întinerește și pleacă de acasă cu vechiul ei logodnic, iar Chițimia I caută să-și regăsească adevărata identitate. Fantasticul este tratat într-o manieră realistă, parabola se slujește de regia unei drame obișnuite, însă înțelesul parabolei nu mai este atât de simplu. Chițimia I, impostorul decrepit, parazit (se lasă întreținut de soția lui), s-a substituit altui Chițimia (Chițimia II) cu douăzeci de ani în urmă, traficându-i apoi ideile. Chițimia II ar putea fi imaginea
BAIESU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285548_a_286877]
-
substituit altui Chițimia (Chițimia II) cu douăzeci de ani în urmă, traficându-i apoi ideile. Chițimia II ar putea fi imaginea pură, curajoasă a unei tinereți ce a fost apoi jefuită și distrusă prin mediocritate și inerție. Dar rostul unei parabole este să semnifice mai multe lucruri, și B. are inteligența și priceperea de a nu-și explicita simbolul. Tendința dramaturgului este să privească umanitatea prin viciile ei mărunte. Faptul se vede mai bine în Boul și vițeii și Gărgărița. Cea
BAIESU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285548_a_286877]
-
O viziune românească asupra misterului existențial, Năsăud, 1994; Cărțile eptimahice, Sibiu, 1996; Anima dr. Telea. Timp și destin la noul român, Sibiu, 1996; Creștinismul cosmic - o paradigmă pierdută? (Mit și ortodoxie în tradiția românească), Sibiu, 1999. Repere bibliografice: Valentin Chifor, Parabola spiralei, TR, 1987, 38; In memoriam. Scriitorul, ziaristul și profesorul Vasile Avram, TR, 2002, 49; Augustin Cosmuța, Despărțirea de un prieten, „Graiul Maramureșului”, 2002, 15 decembrie; Ioan Ciocean, Vasile Avram, „Graiul Sălajului”, 2002, 17 decembrie; Mircea Tomuș, Vasile Avram, T
AVRAM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285504_a_286833]
-
mulți alții, care vă întoarceți în țară ca să-i dislocați pe ei și ai lor din bunurile pe care și le-au însușit cu japca. L-au asasinat [pe tiran] ca să se cațere ei în capul mesei!” În ciuda subtitlurilor atribuite („parabolă”, „farsă”, „divertisment”) și a replicilor savuroase, adeseori de teatru bulevardier, piesele lui A. relevă adevăruri grave, uneori incomode, curajos și lucid evaluate. Reprezentate pe scenele europene și americane (Paris, Londra, Copenhaga, Ankara, Dortmund, Edmonton, Ottawa, New York, Washington etc.) au fost
ASTALOS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285477_a_286806]
-
pe pod părintele Mike accelerase și el. Șerpuind printre mașini și camioane, gonea spre fâșia internațională, cu Milton pe urma lui, clipind din faruri ca să anunțe lumea să se dea la o parte. Podul se arcuia deasupra râului Într-o parabolă plină de grație, cu luminițe roșii pe cablurile de oțel. Cauciucurile Cadillacului zumzăiau pe suprafața striată. Milton apăsase pedala până În podea, Îmbătând mașina cu benzină, cum spunea el. Iar acum diferența dintre automobilul de lux și mașina ultramodernă din desene
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
de tâlcuri ale omenescului infuzează paginilor de acum un mister psihologic pe cât de generos în cheile decodării, pe atât de orgolios (pentru că inițiatic) claustrat în efigii imposibil de tradus monovalent. Comisionarul este o dilemă oarecum confină Căderii lui Camus; o parabolă morală "gardianul" și "victima" pazei lui labirintizând dialogal pe tema sinuciderii ca libertate sau ca temniță, ca anulare sau realizare prin eșec a călătoriei revelatoare în moarte. Transfer de personalitate și destin, prizonierul petrecut în torționar, păzitorul petrecut în hoț
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
este o fântână. O fântână? De ce tocmai o fântână? se întrebă Carol surprins. Iată o întrebare firească! Ai reacții intelectuale normale. Se spune că un înțelept a plecat în deșert să mediteze asupra rostului vieții, începu Filip să povestească o parabolă. Termină cu bazaconiile astea! îl întrerupse nervos Carol. Termin într-o clipă... După patruzeci de ani, înțeleptul s-a întors în cetate. Semenii l-au întâmpinat și l-au luat la întrebări: "Spune-ne, înțeleptule, după patruzeci de ani de
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
drumul de întoarcere citeai fraza invers, de la dreapta la stânga, fără ca înțelesul ei să se schimbe." Desigur că o asemenea tematică implică un rețetar stilistic extrem de elaborat, cu inflexiuni mito poematice calofile. Andrei Oișteanu nu economisește nimic din resursele metastatice ale parabolei, răsfățându-și proza cu o feerie de simboluri, preluate din antropologie, cultura tradițională și ezoterism. Această aglomerare tensionată, obositoare la un moment dat, se resoarbe însă într-un mod fericit prin dispariția cufărului magic, sinecdocă a unei lumi părelnice de
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
de tâlcuri ale omenescului infuzează paginilor de acum un mister psihologic pe cât de generos în cheile decodării, pe atât de orgolios (pentru că inițiatic) claustrat în efigii imposibil de tradus monovalent. Comisionarul este o dilemă oarecum confină Căderii lui Camus; o parabolă morală "gardianul" și "victima" pazei lui labirintizând dialogal pe tema sinuciderii ca libertate sau ca temniță, ca anulare sau realizare prin eșec a călătoriei revelatoare în moarte. Transfer de personalitate și destin, prizonierul petrecut în torționar, păzitorul petrecut în hoț
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
este o fântână. O fântână? De ce tocmai o fântână? se întrebă Carol surprins. Iată o întrebare firească! Ai reacții intelectuale normale. Se spune că un înțelept a plecat în deșert să mediteze asupra rostului vieții, începu Filip să povestească o parabolă. Termină cu bazaconiile astea! îl întrerupse nervos Carol. Termin într-o clipă... După patruzeci de ani, înțeleptul s-a întors în cetate. Semenii l-au întâmpinat și l-au luat la întrebări: "Spune-ne, înțeleptule, după patruzeci de ani de
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
drumul de întoarcere citeai fraza invers, de la dreapta la stânga, fără ca înțelesul ei să se schimbe." Desigur că o asemenea tematică implică un rețetar stilistic extrem de elaborat, cu inflexiuni mito poematice calofile. Andrei Oișteanu nu economisește nimic din resursele metastatice ale parabolei, răsfățându-și proza cu o feerie de simboluri, preluate din antropologie, cultura tradițională și ezoterism. Această aglomerare tensionată, obositoare la un moment dat, se resoarbe însă într-un mod fericit prin dispariția cufărului magic, sinecdocă a unei lumi părelnice de
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
securicea. Era un semn spre cer, spre pădure, spre necunoscutul care-l copleșea. Începeau iar să roiască fulgi, înțepându-i ochii. Opintindu-se din toată puterea, zvârli securicea în sus, ca o ultimă înfruntare și decădere desăvârșită. Fierul descrisese o parabolă și căzu într-o tufă de smeură. Cei doi vecini călări erau aproape de acel punct. Își struniră caii, poprindu-i năprasnic. De sub tufă, izbucnise un iepuroi balan și boldit; întăi se aruncase asupra lor, apoi cotise în dreapta, la deal. Fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de Paradă, fiecare căuta în viața depravată a stăpânului Alhambrei incidentul care-L putuse supăra pe Cel-de-Sus, astfel că se luau la întrecere care putea găsi explicația definitivă, aceasta fiind adesea doar un vers, o glumă sau chiar o veche parabolă potrivită după gustul zilei. Mult mai neliniștitoare decât toate aceste sporovăieli a fost reacția sultanului însuși la calamitățile care se abăteau asupra capitalei sale. Departe de a vedea în inundația devastatoare un avertisment al Celui-de-Sus, el a tras concluzia că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
rămân, Salma, o să-mi fie frică în fiecare zi, până la moarte, și în fiecare zi mă voi gândi la plecare, dar nu voi mai putea pleca. Chiar dacă ești convertită? se miră maică-mea. În loc de răspuns, Bălțata ne-a istorisit o parabolă care făcea de câteva zile înconjurul cartierului evreiesc din Granada, hotărând-o în cele din urmă să aleagă calea bejeniei. Se spune că un înțelept din comunitatea noastră a așezat la fereastra casei sale trei porumbei. Unul era mort și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
mama, nici tata. Salma avea să-mi spună mai târziu că se temea să nu fiu eu. Ceea ce nu putea ea spune, nici măcar încet în inima ei, avea să cuteze să exprime doar bătrânul Astaghfirullah, e adevărat că printr-o parabolă. După ce s-a ridicat în picioare spre a face elogiul răposatei, el s-a adresat mai întâi unchiului meu: — Se povestește că un calif din vremea veche își pierduse mama, la care ținea așa cum tu țineai la mama ta, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
zvonul că rămăsese însărcinată cu mine, lucru despre care nu știam mai nimic; am fost însă nevoit să-i vând calul, podoabă inutilă și împovărătoare la traversarea deșertului. A doua recomandare a diatei, unchiul mi-o înfățișa prin mijlocirea unei parabole din timpurile vechi. O beduină e întrebată într-o bună zi pe care dintre copiii ei îl iubește cel mai mult. Ea răspunde: pe cel bolnav până se tămăduiește; pe cel mic până se face mare; pe cel ce călătorește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]