12,546 matches
-
Elveția și a constatat că 17 % dintre pacienții cu epilepsie temporală au manifestat comportament agresiv. Falconer - 1973, a raportat o prevalență ridicată a comportamentului agresiv la pacienții cu epilepsie severă care erau supravegheați pentru lobectomie temporală. La acești pacienți, accesele patologice de comportament agresiv s-au Întâlnit la 30 % din 50 de cazuri. De asemenea 14 % au manifestat agresivitate mai mult sau mai puțin gravă asociată cu un comportament paranoic. La mulți dintre pacienții aceștia există dovada unei leziuni pe creier
ACTUALITĂŢI ŞI PERSPECTIVE ÎN AGRESIVITATEA EPILEPTICĂ. In: BULETIN DE PSIHIATRIE INTEGRATIVĂ 2003, an IX, volumul VIII, numărul 1 (15) by G. Bădescu, D. Marinescu, I. Udriştoiu () [Corola-publishinghouse/Science/574_a_1477]
-
proiecțiile din complexul amigadală-hipocampus sunt responsabile pentru psihopatologia interictică raportată la 3-25 % (depinzând de clinica de origine) la pacienții cu epilepsie ori generalizată ori temporală. Descoperirile psihiatrice sugerează că la pacienții cu antecedente de epilepsie și psihoză au existat schimbări patologice În hipotalamus, talamus, palidum, și cerebel, ca și În hipocampusul disponibil pentru studiu. Epilepsia generalizată și TLE, ca și epilepsia generalizată au În comun un risc sporit și egal al psihopatologiei asociate sau ulterioare. Este de asemenea relevant că la
ACTUALITĂŢI ŞI PERSPECTIVE ÎN AGRESIVITATEA EPILEPTICĂ. In: BULETIN DE PSIHIATRIE INTEGRATIVĂ 2003, an IX, volumul VIII, numărul 1 (15) by G. Bădescu, D. Marinescu, I. Udriştoiu () [Corola-publishinghouse/Science/574_a_1477]
-
relevant că la fel ca și pacienții cu epilepsie și psihoză, pacienții cu shizofrenie arată, cel puțin În aproape jumătate din cazurile examinate de Bogerts și colaboratorii (1985) și Într-o treime din cazurile studiade de Stevens În 1982, atrofie patologică sau fibroză În lobul temporal, pe lângă atrofie importantă În palidum sau hipotalamus. Într-un studiu longitudinal recent, Hughes (1985) a raportat că pacienții cu epilepsie cronică atât de tipul generalizat cât și de tipul focal, dezvolt6ă focare temporale În EEG
ACTUALITĂŢI ŞI PERSPECTIVE ÎN AGRESIVITATEA EPILEPTICĂ. In: BULETIN DE PSIHIATRIE INTEGRATIVĂ 2003, an IX, volumul VIII, numărul 1 (15) by G. Bădescu, D. Marinescu, I. Udriştoiu () [Corola-publishinghouse/Science/574_a_1477]
-
manifestă o formă modestă de distrugere hipocampică și nu au epilepsie, se presupune că, ori atrofia hiopcampică măsurată În schizofrenie este asociată cu degenerarea diferitelor elemente ale anatomiei hipocampice pe lângă schimbările gliale atrofice În alte locuri ori că celelalte schimbări patologice sunt mai importante. Acest lucru poate implica pierderea selectivă a CCK, a somatostatinelor de legătură și a terminațiilor din hipocampus, așa cum a fost sugerat În studiile preliminare de Ferrier și colaboratorii (1983). Un asemenea deficit ar putea lăsa un „surplus
ACTUALITĂŢI ŞI PERSPECTIVE ÎN AGRESIVITATEA EPILEPTICĂ. In: BULETIN DE PSIHIATRIE INTEGRATIVĂ 2003, an IX, volumul VIII, numărul 1 (15) by G. Bădescu, D. Marinescu, I. Udriştoiu () [Corola-publishinghouse/Science/574_a_1477]
-
care pot fi de cooperare, dar și antagonice, conflictuale, cu fațete mai mult sau mai puțin grave. Măsuri medico - psihologice și psihiatrice Acestea vizează depistarea și Înlăturarea sau atenuarea unor factori cauzali de natură individuală, organogenă sau neuropsihogenă, cu conținut patologic care În anumite cazuri predispun la conduite deviante, la acte antisociale. Astfel se impune depistarea precoce a copiilor și tinerilor cu tulburări caracteriale și comportamentale, cu instabilitate emotivă și tendințe agresive, a celor cu tendințe spre psihopatii sau alte boli
AGRESIVITATE SI INADAPTARE – Influentele mediului carceral asupra personalitatii individului. In: BULETIN DE PSIHIATRIE INTEGRATIVĂ 2003, an IX, volumul VIII, numărul 1 (15) by Cioata Daniela, Cartas Nicoleta, P. Boisteanu () [Corola-publishinghouse/Science/574_a_1480]
-
motivaționale, un obstacol În calea unei conduite variat motivate. Dacă conflictele sunt necesare dezvoltării și rezolvarea lor depinde de personalitatea omului, de nivelul de conștientizare a motivațiilor, de experiența de viață sau de situațiile de mediu, frustrarea poate lua forme patologice. Orice frustrare În realizarea unora dintre motivațiile umane care Întrețin tonusul afectiv, relațiile sintone cu semenii, sentimentele de securitate, determină devierea În anxietate, Înstrăinare sau sentimente de nesiguranță proprie și instituie comportamente negative, fixate regresiv sau agresiv. Capacitatea de “percepere
COMPORTAMENTUL SOCIAL-AGRESIV CA MANIFESTARE A FRUSTRĂRII AFECTIVE. In: BULETIN DE PSIHIATRIE INTEGRATIVĂ 2003, an IX, volumul VIII, numărul 1 (15) by Bivol O., Magda Luchian () [Corola-publishinghouse/Science/574_a_1474]
-
și stăpânind sau nu o situație. Astfel, de exemplu, pedofilia constituie o alterare a reprezentării despre copii (ca victime a maltratării), autismul și schizofrenia o alterare a reprezentărilor despre sine și cu ceilalți. Reprezentarea relevă atât norme relaționale cât și patologice de comportament, În ele aflându-se baza neurobiologică a comportamentului. Reprezentările sunt deci categorii de scheme, constructe, prototipuri apriorice de răspuns comportamental, care capătă precizie În raport de cantitatea de informații primite, permițând adaptarea suplă la condiții de mediu pentru
CADRUL LEGISLATIV AL EXPERTIZEI MEDICO-LEGALE PSIHIATRICE.. In: BULETIN DE PSIHIATRIE INTEGRATIVĂ 2003, an IX, volumul VIII, numărul 1 (15) by Gh. Scripcaru, V. Astărăstoae, C Scripcaru, Simona Grămadă, Irina Agrosoaie () [Corola-publishinghouse/Science/574_a_1482]
-
limitată, dar raportată la vârstă și sex, la înălțimea corpului și starea de nutriție, capătă o semnificație mai mare. Greutatea se modifică destul de repede. Ea poate să crească sau să scadă sub influența unor factori interni sau externi, normali sau patologici ca: alimentația, efortul fizic, tulburările organice (metabolice) etc. Copiii și tinerii cu greutate medie corespunzătoare vârstei și sexului sunt socotiți normoponderali sau medioponderali; cei cu greutate crescută peste medie sunt supraponderali, cei cu greutate scăzută sub medie sunt subponderali. Atunci când
ASPECTE MORFOLOGICE, FUNCŢIONALE ŞI MOTRICE LA COPII CU DIZABILITATE MENTALĂ by Bogdan Constantin UNGUREAN () [Corola-publishinghouse/Science/379_a_654]
-
segment (Pásztai, 2004). După Fornning și Forhman, (Diaconescu, Veleanu, Klepp, 1987) termenul normal utilizat pentru a caracteriza mobilitatea coloanei vertebrale pare inadecvat dacă este folosit ca o noțiune cantitativă pentru a indica o amplitudine normală de mișcare, deoarece o articulație patologică cu mișcări calitativ anormale poate păstra aceeași amplitudine în mișcare ca una normală. 3.2.2.5. Test 11 - Coeficientul de inteligență Ca unitate de măsură psihologică, coeficientul de inteligență reprezintă raportul dintre vârsta mentală (V.M.) și vârsta cronologică (V.C.
ASPECTE MORFOLOGICE, FUNCŢIONALE ŞI MOTRICE LA COPII CU DIZABILITATE MENTALĂ by Bogdan Constantin UNGUREAN () [Corola-publishinghouse/Science/379_a_654]
-
6). 4.1.3. Rezultate referitoare la greutate Greutatea este un indicator foarte sensibil al creșterii cantitative a corpului. Greutatea se modifică destul de repede. Ea poate să crească sau să scadă sub influența unor factori interni sau externi, normali sau patologici ca: alimentația, efortul fizic, tulburările organice (metabolice) etc. Menționăm că măsurarea greutății s-a făcut în prima parte a zilei, înainte de masa de prânz. Cea mai mare diferență se înregistrează între grupa copiilor normali (43,73 kg) și grupa copiilor
ASPECTE MORFOLOGICE, FUNCŢIONALE ŞI MOTRICE LA COPII CU DIZABILITATE MENTALĂ by Bogdan Constantin UNGUREAN () [Corola-publishinghouse/Science/379_a_654]
-
importante și noi contribuții în acest domeniu (W. Dilthey, L. Lavelle, H. Bergson, E. Husserl, M. Heidegger, Cl. Lévi-Strauss, G. Gusdorf, J.P. Sartre, M. Foucault). Un aport important este adus, în ambele planuri ale antropologiei psihologice, atât normale, cât și patologice, de către K. Jaspers, L. Binswanger, V.E. von Gebsattel, K. Schneider, E. Minkowski, G.E. Morselli, M. Manfredi, D. Cargnello. Putem afirma, din acest moment, că psihopatologia se constituie ca o psihoantropologie a fenomenului psihic morbid, având ca metodă de studiu reflecția
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
psihopatologia va continua să se situeze permanent între psihiatria clinică, de la care, cum spuneam mai sus, ia „materialul de studiu” și psihologia normală de la care ia sistemul de organizare al vieții psihice, al personalității, criteriile de evaluare ale „normalului” și „patologicului” în viața psihică. Se poate însă ridica o problemă firească în acest caz. Dacă psihologia este știința care pune în evidență procesele psihice normale și le analizează metodic după tehnici bine stabilite și dacă psihiatria este știința care studiază aspectele
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
în viața psihică. Se poate însă ridica o problemă firească în acest caz. Dacă psihologia este știința care pune în evidență procesele psihice normale și le analizează metodic după tehnici bine stabilite și dacă psihiatria este știința care studiază aspectele patologice ale vieții psihice după o metodologie la fel de bine condusă, pentru ce mai este necesară, în cazul acesta, psihopatologia? Mai mult chiar, se pune întrebarea „ce aduce nou” sau „ce aduce în plus” psihopatologia? Este ea necesară sau, dimpotrivă, constituie un
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
poziția psihopatologiei, vin ca să o consolideze. Răspunsurile la aceste întrebări vin din sfera științelor umane. Spuneam mai sus că atât psihologia, cât și psihiatria au ca obiect descrierea și clasificarea proceselor psihice și a manifestărilor acestora în stare normală sau patologică. În amândouă cazurile însă, pentru a putea explica și înțelege aceste procese, se iau ca model de referință științele naturii, legându-se în ambele situații viața psihică de activitatea creierului. Limita, dar concomitent și conexiunea dintre științele naturii și psihologie
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
psihologie, este reprezentată prin „neuropsihofiziologie”, așa cum au demonstrat Fechner și Wundt, domeniu care ulterior s-a extins și a căpătat o dezvoltare considerabilă devenind disciplină științifică de sine stătătoare - neuropsihologia - și care cuprinde atât aspecte ale normalității cât și ale patologicului. În mod egal limita dintre antropologie și psihologie, pe de o parte, și psihiatrie, pe de altă parte, a dus la apariția unui domeniu nou, cu o configurație particulară și o identitate proprie - psihopatologia. În sensul acesta este suficient să
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
umane, normalitatea și anormalitatea se înscriu în ordinea ontologică a acesteia. În mod firesc, deducem de aici că „sistemul personalității” este organizat dialectic, după principiul complimentarității antinomice, al contrariilor, în asemenea măsură încât se poate vorbi despre o „balanță normal/patologic” de a cărei funcționare depinde atât starea de echilibru, respectiv sănătatea mintală, cât și starea de dezechilibru, respectiv boala psihică. Dacă nu ar exista această modalitate dialectică de „organizare complementară” ca dispoziție a „sistemului personalității”, aceasta ar avea un caracter
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
importantă ne obligă să-i căutăm și în același timp să încercăm să-i explicăm cauza și natura. Este vorba de un anumit tip de determinism, specific organizării și dinamicii proceselor psihice, atât a celor normale, cât și a celor patologice? Răspunsul la această problemă este afirmativ. Da, atât starea de normalitate cât și starea de anormalitate își au, în mod paradoxal, același determinism comun în „dispozițiile latente” ale sistemului personalității, a direcțiilor de manifestare pe care le pot lua acestea
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
adaptare ale persoanei la circumstanțele în permanentă schimbare ale vieții acesteia. Dar acest „răspuns” nu este numai o manifestare exterioară. El presupune și o schimbare interioară, care este însăși condiția, fie a menținerii, fie a tulburării echilibrului dintre normal și patologic. Aceste „schimbări” nu își au cauza numai în factorii circumstanțiali ai vieții. În mod egal schimbările sunt produse și de manifestări interioare, proprii sistemului personalității, fără nici un fel de intervenție din afară și care nu au întotdeauna un caracter „patoplastic
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
mai semnificative, în sensul acesta sunt „crizele psiho-biologice” de dezvoltare (pubertate, adolescență) sau cele de involuție (menopauza, andropauza, involuția). Persoana umană nu este aceeași pe tot parcursul vieții sale. Istoria vieții individuale este reprezentată prin psihobiografia persoanei. Mecanismele echilibrului „normal/patologic” se modifică permanent, în sens calitativ, pe parcursul vieții individului. O analiză psiho-biografică a persoanei ne dezvăluie faptul că pe parcursul vieții sale există „momente de risc” pentru sănătatea mintală, precum și faptul că există în egală măsură „etape de protecție și stabilizare
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de la o etapă la alta. În aceste momente, odată cu schimbarea regimului psiho-biologic al personalității se schimbă și tipul de normalitate al acesteia și odată cu el și vulnerabilitatea pentru un nou tip de anormalitate. Rezultă de aici faptul că „balanța normal/patologic” nu este aceeași pe tot parcursul vieții individului. Un alt aspect al raportului „normal/patologic” este dat de treptata „epuizare psiho-energetică” în timp. Pe parcursul vieții individului, capacitățile psiho-energetice ale acestuia scad, se epuizează treptat. Posibilitatea de a răspunde la factorii
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
schimbă și tipul de normalitate al acesteia și odată cu el și vulnerabilitatea pentru un nou tip de anormalitate. Rezultă de aici faptul că „balanța normal/patologic” nu este aceeași pe tot parcursul vieții individului. Un alt aspect al raportului „normal/patologic” este dat de treptata „epuizare psiho-energetică” în timp. Pe parcursul vieții individului, capacitățile psiho-energetice ale acestuia scad, se epuizează treptat. Posibilitatea de a răspunde la factorii de mediu, la evenimentele vieții cotidiene se reduc permanent, spre finalul vieții ajungându-se la
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
treptat. Posibilitatea de a răspunde la factorii de mediu, la evenimentele vieții cotidiene se reduc permanent, spre finalul vieții ajungându-se la o diminuare considerabilă a acestora. Ajunși în acest punct al analizei noastre trebuie făcută o precizare. Raportul „normal/patologic” și mecanismele de echilibrare ale acestuia sunt diferite în ceea ce privește sfera somatică în raport cu sfera vieții sufletești, a ființei umane. Între normalitatea și anormalitatea biologică și cea psihică există o diferență calitativă importantă. Ființa biologică „asimilează” în mod automat factorii de mediu
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
atribute entologice ale persoanei umane. Acestea le deosebesc de natura normalității și anormalității biologice care rămân înscrise în ordinea raporturilor sferei somatice cu mediul fizic extern. Am analizat mai sus aspectele legate de natura personalității și raportul dintre normal și patologic. Vom analiza în continuare aspectele diferențiate ale acestui raport, în ceea ce privește sfera somatică și sfera vieții psihice a persoanei umane. Aspectele comparative ale normalității și anormalității în sfera somatică și viața psihică O analiză atentă a normalității și anormalității pune în
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
și anormalității pune în evidență diferențe calitative importante și specifice în ceea ce privește sfera somatică și sfera vieții sufletești. Deși medicina este cea care fixează Boala ca obiect de studiu, evaluarea și înțelegerea anormalității considerată din acest punct de vedere ca „proces patologic” exclusiv, ridică serioase probleme în ceea ce privește explicarea și înțelegerea medicală atât a bolii somatice cât și a bolii psihice. Vom încerca să analizăm în continuare acest aspect. Diferențele calitative între „bolile somatice” și „bolile psihice” au fost de multă vreme remarcate
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
bolnavul mintal. Acest paradox este reprezentat prin faptul că viața psihică normală aparține ca obiect de studiu psihologiei, pe când tulburările vieții psihice aparțin ca obiect de studiu medicinei, mai exact psihiatriei. În ceea ce privește sfera somatică, atât aspectele normale, cât și cele patologice sunt în egală măsură și în totalitatea lor de competența medicinei. Această situație a făcut ca prin „medicalizarea” (firească și absolut necesară atât din considerente teoretice, cât și practice) a „bolii psihice” aceasta să fie gândită, înțeleasă și tratată în conformitate cu
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]