3,841 matches
-
să ajung la Sfîntul Petru chiar În momentul În care suveranul pontif În persoană oficia liturghia sub baldachinul cu coloane răsucite al lui Bernini. Mă Însoțea Delphine. Sosiserăm cu taxiul, lucru cam frivol, poate, dacă ținem seama de generațiile de pelerini care suferiseră zdravăn Înainte de a intra În această sfîntă a sfintelor. Pentru Delphine, crescută de părinți comuniști, a veni cu mine la Roma nu se deosebea prea mult de faptul a-și Însoți fetele, cînd erau mici, la grădina zoologică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
că liturghia aceea era celebrată de un mare profesionist, ea nu avea Însă decît o singură dorință, să plece: „Te poți sufoca aici!“. Nu voiam să plec fără să fi văzut Capela Sixtină. Am fost cuprinși Într-o mulțime de pelerini și de turiști. Era Într-o zi de mare afluență. După cum spunea tata Într-un text În care povestește cum a descoperit el Vaticanul În 1936: „Un asemenea staul nu e Îndeajuns de mare pentru pășunatul tuturor oilor. La Vatican
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
plece la drum cu copiii cîte opt zile la rînd. Dormeau În șuri. CÎntau: „Camarazi, să mergem pe calea cea bună, căci Sfîntul Francisc ne Îndrumă!“. Unul dintre camarazi era un botanist de renume. Făcea să Întîrzie Întreg șirul de pelerini tot culegînd flori alături de copiii printre care mă aflam și eu și tot vorbindu-ne despre monocotiledonate și gamopetale, cuvinte care ne lăsau cu gura căscată. Nu-i mai tăcea gura cînd discuta despre ciulini, păpădii și licheni. M-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
încetini pasul. Era obosit. Voia să-l lase pe călugăr să i-o ia înainte. Nu mai rezista pălăvrăgelilor acestuia, însă Fratele Innochentie se opri și aștepta ca să-l ajungă. § Fratele Innochentie îl introdu-se într-o încăpere plină cu pelerini înstăriți. Cu toții păreau cuprinși de aceeași înflăcărare vorbăreață pe care Ulitin o observase la călugăr. Imediat ce intrară, toate fețele se întoarseră spre ei curioase, provocând o liniște momentană, înghițită rapid de zumzăitul oapeților. Ulitin se simțea copleșit în numele bătrânului călugăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
neavând copii, ar fi lăsat în urma lui doar o femeie văduvă. Și-n plus, era cel mai mic de stat dintre longobarzi, putând astfel să treacă drept un slujbaș oarecare. Trebuia să ne strecurăm în ținuturile bizantine ca niște simpli pelerini, trecând pe cât posibil neobservați. Socotisem, pe baza timpului scurs între răpirea lui Rotari și apariția lui Andras la Pavia, cât de departe s-ar fi putut afla tinerii prizonieri. Nădejdea noastră era provincia Ravennei, și nu un vas bizantin cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
motive. Gundo a închis ochii cu un grohăit de consimțire. Dimineața ne-am trezit înainte de răsăritul soarelui. Taică-meu și rabinul ne-au arătat doi saci dați prin smoală, precum cei folosiți pe nave. În fiecare se aflau veșminte de pelerin, începând cu pălăria rotundă vârfuită și cu boruri largi și terminând cu încălțările cu tălpi și catarame. Ne-au atras atenția în privința a două mici burdufuri. - Să nu care cumva să beți vreo picătură din vinul din ele. O-nghițitură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
el, și mi l-au adus, legat cu o funie de gât. Trupul lui lăsa să se vadă că ducea dorul mâncării, dar ceva putere încă mai avea. Fusese arestat cu două zile în urmă, deoarece încercase să tâlhărească un pelerin pe drumul spre Roma. - Îl cheamă Bovo, pentru prima oară ne-a căzut în mână. Am cerut să i se aducă apă și de-ale gurii. A mâncat pâinea și cașul ca un câine înfometat. L-am întrebat de ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
a întrebat Gundo. Bovo s-a uitat la mine în timp ce mesteca ultimul dumicat de azimă, după care a dat din cap. - N-am făcut niciodată rău cuiva și nici n-am de gând să fac. Voiam să-i fur banii pelerinului ca să șterg putina din locurile astea. Dacă-mi dai banii ăia, mă duc la spitalul de la apa Padului, la călugări. Am un văr acolo. Părea sincer. - Familia ta nu-i aici? l-am întrebat. A dat din nou din cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
nu-i aici? l-am întrebat. A dat din nou din cap. - Au murit toți, taică-meu, maică-mea și două surori. Anul trecut, din pricina unei scabii care provoca febră mare și aiurare. Dimineața ne-am îmbrăcat în haine de pelerini, lăsându-ne caii, veșmintele și armele la garnizoană. Urma să recuperăm toate cele la întoarcere. Am pregătit desagii pentru noi, dar și unul pentru Bovo. Unul dintre soldați ne-a ras în cap. Gundo, cu încălțările lui mari cu tălpi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
mândră, ai fi zis chiar trufașă. Cam la cinci pași de noi, s-a oprit și, sigur pe el, a întrebat: - Ce vă aduce în aceste locuri? Mi-am scos pălăria și am făcut un pas spre el. - Domnule, suntem pelerini și căutăm un adăpost. Răspunsul lui a fost unul violent. - Pelerinii nu ies din mlaștină precum șerpii. Am stăruit. - Cer iertare, domnule, pentru că trebuie să fi fost un domn, în ciuda nenorocirii de care ai avut parte, dar mulțumește-te cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
noi, s-a oprit și, sigur pe el, a întrebat: - Ce vă aduce în aceste locuri? Mi-am scos pălăria și am făcut un pas spre el. - Domnule, suntem pelerini și căutăm un adăpost. Răspunsul lui a fost unul violent. - Pelerinii nu ies din mlaștină precum șerpii. Am stăruit. - Cer iertare, domnule, pentru că trebuie să fi fost un domn, în ciuda nenorocirii de care ai avut parte, dar mulțumește-te cu acest răspuns. Frapat de felul cum îi vorbisem, mâhnirea i s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Am încercat să mă calmez, să gândesc totul la rece, și am luat o hotărâre. L-am lăsat pe Bovo înăuntru, iar eu și Gundo, cu pumnalele ascunse, dar gata pregătite de atac, ne-am îndreptat către tâlhari ca doi pelerini, prefăcându-ne că nu știm ce îndeletnicire aveau. Când bandiții ne-au văzut, au crezut uluiți că ieșiserăm din pădurea din spatele nostru. S-au repezit câtre noi amenințându-ne, împungând aerul cu torțele și cu spadele ascuțite. Le-am surâs
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Sănătate vouă, pe-aici e drumul spre Ravenna? După care m-am prefăcut că abia atunci îi vedeam pe leproși, mimând că eram oripilat și îngrozit. Bandiții, după un schimb de priviri, și-au zis că eram niște imbecili de pelerini străini și au început să râdă ca niște mojici. Căpetenia a descălecat și s-a apropiat de noi. S-a uitat bănuitor la giganticul Gundo și-a întrebat: - Aveți bani? Am lăsat jos, ca să atragă atenția, cele două burdufuri cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
gata de tras și îndreptate spre noi. - Volpe se perpelește acum în flăcările iadului, a constatat tânărul care purta la centură și o dagă, uitându-se la căpetenia bandiților. Ne-a măsurat și a zis: - Nu e rău pentru niște pelerini. Care e vrăjitoria? Cum le-ați venit de hac? Tocmai voiam să le răspund, când Bovo a venit în mare goană. - Nu trageți, sunt prieteni. Era contrabandistul Marcello, care venea să le dea sare acelor nefericiți. Nu fiindcă ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
de paznicii porților. În fiecare dimineață trei funcționari, de obicei medici de rang inferior, treceau însoțiți de soldați să-i controleze pe cei bolnavi, hotărând cine putea să intre și cine nu. Taverna era curată, destinată mai mult negustorilor decât pelerinilor. Cârciumarul ne-a întrebat de ce n-am intrat direct în Ravenna. Trebuia să dea raportul sanitarilor a doua zi dimineața, s-a scuzat el cu un aer grav. I-am spus că nici măcar n-am încercat, arătându-i rănile de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
rănile de la picioare. S-a uitat ca unul care se pricepe și ne-a liniștit: - Astea sunt răni din pricina drumului. N-o să fie probleme. Ne-a întrebat apoi de unde veneam și încotro ne îndreptam. I-am spus că eram niște pelerini de la Oderzo în drum spre Roma. A părut mulțumit și ne-a sfătuit să nu vorbim cu nimeni, și, dacă totuși o vom face, să ne abținem de la orice fel de critici, căci peste tot existau iscoade. L-am întrebat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
de vin, fixându-mă: - Ești leit taică-tu, și a plecat. Poposeam la Mattia doar cu scopul de a ne recăpăta puterile. Funcționarul care a venit să ne întrebe ce era cu noi s-a mulțumit cu minciuna că suntem pelerini. Am rămas la negustor nu mai mult de două zile, fără să-i aducem vreo pagubă și fără să-i punem întrebările care ne dădeau ghes. A treia zi, având în sfârșit încălțări de piele moale și picioarele bandajate, le-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
belșugul și de felurimea mărfurilor. În timp ce mă simțeam în al nouălea cer, Gundo se plângea necontenit din pricina aglomerației, a mirosurilor și a zarvei. Ne-am cumpărat de-ale gurii cât să umplem desagii goi și am vizitat, ca niște adevărați pelerini, biserica San Vitale. Pe rudimentarul Gundo a fost singura dată când l-am văzut înfricoșat, nu-și mai putea stăpâni mirarea, copleșit de splendoarea mozaicurilor. În fine, l-am zărit pe Aronne intrând în prăvălie, așa că l-am urmat. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
de ce acest loc era prielnic celor care voiau să se ascundă sau să uneltească. Fațada bisericii Sant’Apollinare avea două turnuri, un cvadriportic și un pronaos, unde ne-am așezat să mâncăm, la adăpost de soarele amiezii. Prin fața noastră treceau pelerini și preoți de tot felul. În timp ce încercam să găsesc pe cineva de la care să cer îndrumări, am remarcat un preot tânăr care, tot trecând în sus și-n jos fără un motiv aparent, se izbea de mulțime, despicând-o în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
de ceea ce aveam nevoie. M-am apropiat de el curios, numindu-l „reverendissime“. A catadicsit să se oprească și să mă asculte binevoitor. - Aș vrea să-ți cer un sfat, i-am spus. Cred că ești un nobil ocrotitor al pelerinilor. La Ravenna am aflat că nu departe de-aici există un loc sfânt demn de vizitat, o mănăstire ce se bucură de favorurile unui om important. Noi venim din orașul Oderzo, și câțiva cuvioși creștini ne-au însărcinat să donăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
s-ar potrivi cu intențiile noastre? Mi-am dat seama că, pe măsură ce vorbeam, atenția lui devenea tot mai mare și atitudinea din ce în ce mai prietenoasă. Când am terminat, m-a tras deoparte după o coloană, privind în jurul lui cu precauție. - Ascultă, bunule pelerin... A tăcut brusc, văzându-l pe Gundo care apăruse prevăzător în spatele meu. - Vorbește, l-am îndemnat, e tovarășul meu de călătorie. A continuat. - Vă voi spune un lucru tainic. Mai întâi trebuie să jurați că veți păstra secretul, altfel veți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
a fost dat să-l revedem pe Marcello și să ne treacă peste fluviul Pad, prin ținuturile bizantine. S-a apropiat de mine, nu înainte de a fi dat unui cărbunar un frumos grunz de sare. - Iată-te din nou, fals pelerin ce-mi ești, isprava ta a dat naștere la o mare tulburare. Cel puțin o monedă de aur ar trebui să-ți cer drept despăgubire: sunt atâția soldați în jur, că nu reușesc să mărit nici măcar doi desagi de sare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
soartă mai ai tu, Aquileia plină de chiparoși, devenită vizuină de tâlhari și de lupi, înecată de mâl și de urzici. Se povestește că regele hunilor te-a cucerit văzând cum fug din tine cocorii. Acum doar cocorii îți sunt pelerini credincioși. Am sosit în ziua în care luna octombrie s-a făcut simțită printr-o chiciură înainte de vreme. Au fost luate prin surprindere până și berzele ce-și făcuseră cuiburile pe coloanele forului ruinat. Plecasem din Cividale în zori și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
trupa. Am sosit la Grado în acel cenușiu întunecat de dinaintea zorilor, tăcuți precum șerpii. Era momentul în care până și cea mai neadormită santinelă, după o noapte liniștită, își îngăduie o clipă de odihnă. Doi de-ai noștri, deghizați în pelerini, au reușit să fie destul de convingători ca să li se deschidă porțile la ceasul acela, mituindu-i pe mercenarii bizantini care stăteau de pază. Noi am pătruns cu iuțeala vântului înlăuntrul zidurilor și, înainte de toate, i-am închis în cazarma lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
lucrări. Adevărul este că Vaticanul era un loc urât și aproape pustiu. Singurele edificii care meritau să fie văzute erau mormântul familiei Probi, cel al împăratului Honorius și imensa ruină, ajunsă o groapă respingătoare, a circului. Pe cât de puțini erau pelerinii și cetățenii romani, pe-atât de mulți erau mutilații și oropsiții de toate națiile, așteptând să fie miluiți. Bazilica se înălța pe locul unde cândva fusese templul lui Apollo, după unele izvoare, sau grădinile Agrippinei, după alte surse. La prima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]