3,087 matches
-
cerceteze umflătura din partea de vest, sus. Cam aceeași, dar parcă mai cedase puțin. Gâtul m-a informat că i se scârbise de atâta tutun. Prima țigară va aprinde dâra prafului de pușcă până la arsenalul ascuns în pieptul meu. Mi-am pipăit buzunarele și până la urmă tot am aprins una. Zece minute mai târziu mă târam afară din capcana în care eram prins, ca un crocodil palid și pocăit, regretând sincer toate porcăriile și mizeriile pe care mi le turnasem în neștire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
reușit să rămân la același număr de țigări pur și simplu datorită voinței. Graficul a suferit o ușoară scădere la al doilea cartuș, dar asta nu rezolva cu nimic problema atâta vreme cât eu continuam să fumez ca un șarpe. Mi-am pipăit degetele de la picioare. Mi-am turnat niște cafea și am desfăcut al cincilea carton cu sticle de lichior lipicios. Am căscat mulțumit. Bun, m-am întrebat eu, cam cum ar merge acum o labă? Am scos din valiză două reviste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
colorit de un exotism caraghios. De unde era? Borneo, Madagascar, Mercury? Își acoperise fața cu o mână în timp ce își căuta geanta. Nu-i păsa că cineva putea să-i vadă sânii de mahon. Lucrurile stăteau ca și cum o mulțime de oameni îi pipăiseră deja. În spatele ei, cămăruța iară geamuri strălucea ca un filament. Am fost în astfel de băi, băi cu baterie (de parcă baia în sine nu te-ar fi pus suficient la încercare). Te simți ca un șobolan care-i trage o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
exemplu, gin cu un pahar de apă minerală la șase a. m. - asta vrându-se o veste bună atât pentru trup cât și pentru suflet), în căutarea unei amicale mâini de ajutor, ochii mi-au căzut pe literele stângace și am pipăit scrisoarea în căutarea unui memento plin de tact venit de la specialistul în măduvă, de la psihiatru, de la expertul în cardiologie. Acum adresele sunt scrise de fătuțe: astfel scrisoarea are un aer personal. Dar scrisoarea asta avea, oricum, propria-i personalitate. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
mult de câteva secunde. Am luat în serios povestea cu autoperfecționarea, foarte în serios. Autodisciplina. Un mod de existența mult mai civilizat. Așa că m-am sculat din pat, i-am spus să tacă și am coborât la Butcher’s Arms. Pipăindu-mi măseaua cu limba și răsucindu-mi gâtul în căutarea unui taxi, mă plimb acum de-a lungul centurii dentare, prin stucul străzilor acoperite de tartru și prin piețele cariate, până dincolo de grilaje, de verandele ornamentate, de clinicile scumpe, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
bine. M-am dus în dormitor și am aruncat o privire prin sertarul cu desuurile Selinei, cu intenția de a-i pregăti o selecție-surpriză pentru când avea să-și facă apariția din baie. Hei, astea sunt noi. Și astea... În timp ce pipăiam cu gesturi de expert corsetul nefolosit, am simțit ceva tare în tiv. Asta ce mai e? Balenă? Nu: un sul din hârtii uzate de zece lire - două sute de lire. Acum, locul ăsta nu e tocmai bun ca Selina să ascundă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Era locul cel mai potrivit în care să mă fi născut a doua oară, cel puțin așa mi se părea. E clar că e un lucru dureros, să te naști: de-aia țipi și plângi. Apoi a trebuit să mă pipăi, ca să mă asigur că mai am portmoneu, mădulare, față, sulă, ființă. Apoi a trebuit să alerg plângând pe spațiul betonat, prin ploaia care cădea, până când spaima mi s-a domolit și am recunoscut orașul și pe mine însumi pe străzile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
sau cu un șuriu tocit. Cămașa îmi era găurită ici și colo, dar nu și haina - haina mea bună, cea mai bună. Acum era opt jumătate. Mi-am spălat fața cu apă și am simțit cum degete de foc îmi pipăie spinarea. Timp de zece minute am vomat conștiincios, cu convulsiile unui ciocan pneumatic, cărora n-am avut puterea să mă opun. Apoi am stat chircit pe fundul băii turcești, timp de douăzeci de minute, cuprins de spasme, ploaia argintie a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Forkner sau pe oricine altcineva. N-am nevoie de așa ceva — Bine. Foarte bine. Ia loc, te rog, spuse Spunk Davis. Ne aflam la etajul patruzeci de la UN Piaza. Eu și Fielding am fost verificați cu detectorul, interogați, radiografiați și bine pipăiți de doi gardieni îmbrăcați în jachete vineții. — Davis, Spunk, repetase omul gânditor, printre ghivecele cu plante, interfoane și televizoare cu circuit închis. E pe alt nume. Ne-a lăsat să trecem și am urcat îngrețoșați de goana liftului. Sunt doamna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
mai neplăcută era că și aici aveam accesul interzis. Așa că am intrat în Pizza Pit Am stat în caravana asta crepusculară cu o cana de vin roșu și un Big Sharp One, sfârâind ignorat pe farfurie. Duminică seara... groaznic la pipăit Sau a fost sâmbătă seara? Am mai răpus o carafă, după care am traversat strada în căutarea unei haleli potrivite. Ajutat de un șir lung de halbe cu bere tare, am consumat trei Waistwatchers, doi Secburgers 2, un American Way3
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
și lătăreț Îmi place mobila nouă. Îmi place mobila cea mai nouă. Am avut destule piese nenorocite de mobilă veche pe vremea copilăriei mele în Pimlico, și în Trenton, New Jersey. Dar trebuie să fie simplă, înțelegi? Fielding îngenunche și pipăi cu degetul sticla murdară a acvariu-lui. M-am uitat și eu în acvariul ăla și tot ce am văzut a fost o mobilă nouă de o cu totul altă factură, paiete și mărgele și dungi strălucitoare, volănașe jucăușe și franjuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Suntem lăsați să ghicim care e dimensiunea reală a devierilor lui sexuale, deși într-o secvență reluată obsesiv, Spunk face o vizită „caritabilă“ la un orfelinat cu mama lui: într-o serie de prim-planuri îl vedem oferind bomboane în timp ce pipăie și mângâie orfanii care cască gura la el. Și acum, doamnele. Dacă erai în căutarea unui cuvânt care să surprindă personajul Cadutei Massi, sterilitate o să-ți vină pe buze. Cheia personajului Cadutei constă în fantastica ei sterilitate. Tăticule, mai rar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Sigur că suntem criticați, dar toată lumea e de acord că secolul douăzeci e vârsta ironiei - care te privește de sus. Până și realismul, realismul cel mai primitiv, e considerat excelent pentru secolul douăzeci. — Zău? am spus eu și mi-am pipăit măseaua cu vârful limbii. În timp ce eu mergeam spre casă, pe străzi de culoarea stridiilor și a cărbunelui, aerul se înfioră deodată, scuturându-și haina ca un câine ud, ca întinderea tulburată a unui lac. M-am oprit - cu toții ne-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
maxilar până la ochi. Orice mi se putea întâmpla acolo. Am auzit scrâșnetul cartilajului când am închis gura. Aud zornăitul țesuturilor când întorc capul. Un căscat ar fi o idee proastă. O, chiar foarte proastă. Maxilarul e înșelător de tare la pipăit - cel puțin deocamdată - deși pare să fie altul, cu totul alta. Îmi va trebui o vreme să scap de durerea provocată de această rană. Dar și de cealaltă rană, cuibărită în suflet. — Înțeleg, spuse el, vrei să fii cu adevărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
propriile-i talente supranaturale. L-a chemat decisă pe Vultur-în-Zbor: — Vino aici și las-o pe Livia să-ți citească în palma ta dragă. Vultur-în-Zbor s-a apropiat bănuitor. Livia i s-a uitat în palmă, a strâns-o, a pipăit-o și a apăsat-o, apoi și-a luat un aer grav. — Ei, bine, Vulturul meu, i-a spus ea, ai o mână groaznică. Lui Vultur-în-Zbor i-a stat inima în loc. — Ești sigur că vrei să știi? l-a întrebat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
maniere. — Am pe mine o rochie, spuse cu uimire Vultur-în-Zbor. — într-adevăr, îi răspunse Virgil Jones. Dă-mi voie să-ți explic. întotdeauna există o explicație rațională, după cum se spune -, sau, mă rog, cum se spunea. — Vă rog, rosti Vultur-în-Zbor, pipăindu-și capul, care îi zvâcnea. — A, da, zise Virgil Jones. Capul. Mă aștept să te doară și nu-i ceva cu totul neașteptat, dacă îmi dai voie să folosescpe moment o tautologie. Capetele pe jumătate înecate protestează într-un fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
începu iarăși ea, sfredelindu-l cu ochii ei gri. Atinge-mi pântecul, îi porunci apoi și când el ezită, îi luă nervoasă mâna și i-o așeză pe stomac. Simți ceva? îl întrebă. Nu, zise el. Un stomac. Păi, atunci pipăie-mi sânii, se enervă ea. El clătină din cap, neînțelegător. Era beată? Sau era vorba de o încercare de seducție? — Pipăie-mi sânii, repetă ea, trăgâdu-i mâna în sus. Ei? El clătină iarăși din cap. — în definitiv, de ce-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
nervoasă mâna și i-o așeză pe stomac. Simți ceva? îl întrebă. Nu, zise el. Un stomac. Păi, atunci pipăie-mi sânii, se enervă ea. El clătină din cap, neînțelegător. Era beată? Sau era vorba de o încercare de seducție? — Pipăie-mi sânii, repetă ea, trăgâdu-i mâna în sus. Ei? El clătină iarăși din cap. — în definitiv, de ce-ai face-o? oftă ea. Tot timpul mi se pare că trebuie să fie ceva atât de vizibil, încât îți sare în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
la cele din jur, ascultând doar glasul clopotelor, urmat de cearta toacelor, un văl de sonorități vechi, știute, toropitoare, voievodale. Era ceasul în care veneau și cei doi orbi să-și soarbă berile. Din cine știe ce perverse porniri ale neputinței, se pipăiau cu limbile pe obraji, parcă se gustau, descoperindu-se cu gingașe uimiri. Îi urmăream dincolo de silă, ca în fața unei revelații ultime a animalului din mine, hipnotizat parcă de felul lor de a se cerceta. Eram convins că, în acele momente
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
îmi spunea să sun la doamna Petricius. „Sună, Simioane. Curaj!“, mă îndemna petecul acela de hârtie pe care tot răsucindu-l și întorcându-l de pe o parte pe alta, în lumina chioară de pe holul ducând spre apartamentul doamnei Petricius, îl pipăiam tremurând, toropit de triste nedumeriri, de parcă mi-aș fi găsit atunci sufletul, văzându-l pentru întâiași dată, îl țineam între degete și nu știam ce să fac: să-l mototolesc și să-l arunc sau să-l vâr iar în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
diamantul spânzurând de un lănțug chiar deasupra hăului, strălucind în tunsoarea cârlionților, lângă un abțibild sau tatuaj cu ceva rozaliu în formă de Cupidon cu săgeata gata să plece din arcul încordat, apoi și le trase iar una peste alta, pipăind copca aceea nevăzută. — Pornim de la o mie de dolari leafa ta, surâse popa, în timp ce Ketty reveni iar pe scaunul ei. Dar mai negociem, dacă vrei, luni, când vii cu proiectul. — Și chiar crezi că vin? l-am întrebat încercând să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
traversat, într-adevăr, și am intrat la „Gambrinus“. Am trecut nepăsător pe lângă mine, cel rămas încă în ușa localului în veșnică așteptare, ezitând dacă să mă duc la masa mea cu cei doi orbi schimbând tandreți doar de ei știute, pipăindu-se cu limbile, ca și cum și-ar degusta obrajii, urechile, negurile, ciozvârta de timp în care i-am uitat și pe ei încremeniți. 29tc "29" Uneori, în dimineți ca acestea, liniștite, înrourate, coborând pe Bulevard, am senzația aproape fizică a cufundării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
întoarce amuzată capul, se trage puțin spre dulapul cu pantofi de lângă ușă, lăsând să se strecoare pe lângă ea un bătrân într-un fulgarin alb, cu ochelari negri de orb, cu mâna întinsă în care ține un toiag alb, despicând aerul, pipăindu-și înaintarea, ducându-se spre bucătărie. Va asculta cum orbul discută ceva cu o femeie, poate chiar cu Veturia sau cu ochelarista pirpirie care tot insistase ca eu să gust din tortul ei, cum necunoscutul acela va da să cânte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
imagina. Cu Vichi, într-adevăr, nu trebuia să imaginez nimic. Nu eram gelos, nu mă întrebam ce face când nu eram cu ea, nu-mi păsa că, poate, se alinta cu mușteriii ei, că poate chiar îi făceau avansuri, o pipăiau și multe alte de-astea. Poate chiar mai trecea pe la vreunul. Nu-mi păsa nici măcar că primea bacșișuri, în pofida preceptelor morale comuniste, în ciuda afișului de pe oglinda ei de la unitate: „Nu mă jicniți cu BACȘIȘUL (CIUBUK). Sunt OM AL MUNCII la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
e accentul ăsta? Din Jaén? — Din Santa Colomba de Gremanet, am precizat eu. Se vede că nu prea mergi cu metroul, nu-i așa? Tata spune că metroul e plin de lume proastă și că, dacă te duci singură, te pipăie țiganii. Era să spun ceva, dar am tăcut. Bea rîse. De cum sosiră cafelele și mîncarea, m-am avîntat să mă lupt cu toate, fără nici o pretenție de delicatețe. Bea nu luă nici o Îmbucătură. Cu mîinile În jurul ceștii aburinde, mă observa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]