2,024 matches
-
jumătatea distanței dintre sâni și șolduri, ceea ce era destul pentru ea. După criza legată de machiaj a decis să nu exagereze, ca nu cumva să pară frivolă. Dar, în eventualitatea că ar putea părea prea ștearsă, a luat cu ea poșeta ei preferată din piele de ponei, în contraste de alb și negru. Apoi a frecat statueta lui Buddha care îi purta noroc, și-a strecurat piatra norocoasă în buzunar și s-a uitat cu regret la pălăria ei roșie norocoasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
o seară în oraș, Lisa fuma și scutura rochii și fuste și jachete pentru a le așeza pe umerașe, împăturea hanorace și bluze pentru a le pune în sertare, aranja pantofi și ghete ca la o paradă militară desăvârșită, atârna poșete... Sunetul telefonului o făcu să tresară din ritmul ei calm. —Alo? Și în următoarea secundă a regretat că a răspuns. —Oliver! Rahat! —... de unde... cum ai făcut rost de numărul ăsta? — De la mama ta. Vacă bătrână și băgăcioasă. —Lisa, când aveai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
un exercițiu minunat pentru talie. Așa că a scos al său Dyson, galben cu verde. Nici acum nu îi venea să creadă cât cheltuise pe un aparat electrocasnic. Bani pe care ar fi putut atât de bine să îi cheltuiască pe poșete sau pe sticle cu vin. Singura concluzie pe care o putea trage era că, în cele din urmă, se maturizase. Ceea ce era comic, deoarece în mintea ei avea încă șaisprezece ani și încă încerca să se decidă ce va face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
care crescuse devenea din ce în ce mai mică și mai urâcioasă. În camerele mici și prăfuite, ticsite cu piese ieftine de mobilier, Lisa se simțea strălucitoare și străină, cu unghiile ei false și cu pantofii ei strălucitori din piele, conștientă de faptul că poșeta pe care o ținea în mână costase probabil mai mult decât canapeaua pe care stătea. Dar, deși mama și tatăl ei erau copleșiți de strălucirea Lisei, erau totuși cuprinși de o nervozitate ciudată când erau în preajma ei. Ar fi trebuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
Lisa a învățat rapid cum să facă să arate incredibil. Geraint a făcut-o să cumpere din piața Camden o rochie Body-Map roșie cu un decupaj pe coapsă, pe care a purtat-o cu colanți în dungi albe și roșii. Poșeta ei era o casetuță albă cu o cruce roșie pe ea. Pentru a completa ținuta, Kevin a insistat să fure pentru ea o pereche de teniși albi din pânză cu talpă de cauciuc de la Joseph. Pe care i-a adus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
care o ținea în mână. Vrei ceva...? I-a dat o liră, pe care el acceptat-o înclinând grațios din cap. Cuprinsă de rușinea provocată de diferența dintre ce tocmai îi dăduse și suma cheltuită pe o cămașă și o poșetă de care nici măcar nu avea nevoie, a fugit tropăind supărată pe scări. Muncesc din greu pentru banii ăștia, se gândea ea nervoasă. Foarte greu, se convingea ea, gândindu-se la săptămâna care tocmai trecuse. Și nu mi-am mai cumpărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
ce trebuia să facă era să plece din apartament și el va înroși firele de telefon. Înainte să plece, a luat câteva cărți pentru Boo. Fusese prinsă pe picior greșit cu o seară înainte, când nu avusese un roman în poșetă cu care să îi înlocuiască enciclopedia despre ciuperci. Dar când a băgat Trainspotting în geantă, un gând i-a trecut prin minte. Oare se va simți ofensat că îi dă o carte despre dependența de heroină? Oare va crede că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
o ratată. Și-a aruncat violent minunații pantofi, a pus rochia pe un scaun și tocmai se schimba în pantaloni largi și un tricou scurt când s-a auzit soneria. Probabil era una dintre fetițe care dorea să îi ceară poșeta, dacă ea nu o mai voia. Oftând, a deschis larg ușa și acolo, stând în prag, cocoșat pentru a putea încăpea prin cadrul ușii, era Jack. Ah, spuse ea, blocată de surprindere. Era prima dată când îl vedea îmbrăcat cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
așteptat - ca aceasta să fie amânată, motivând diferența de fus orar sau o cină importantă cu un client sau o plecare neașteptată la Geneva, pentru a te întâlni cu șaptezeci de oameni. La fel ca ochelarii de soare Gucci și poșetele Prada, lipsa de timp era un simbol al statutului. Cu cât ai mai puțin timp, cu atât ești mai important. Jack evident nu cunoștea regula asta. Se uită în jurul său, admirativ. Ești aici... de când? De trei, patru zile și deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
într-un mod lung și fierbinte. Încet, languros și senzual. Bun, spuse el, cu pupilele dilatate de interes. Bun. Lisa aproape că ajunsese acasă, când a dat peste o blondă terminată care purta un costum chicios și - foarte nepotrivit - o poșetă DKNY. Poșeta Lisei DKNY. Cel puțin așa fusese până când i-o dăruise lui Francine, una dintre fetițele de pe stradă. Avea senzația că acea femeie vopsită oribil - Kathy? - era mama lui Francine. —Bună, Lisa, îi zâmbi ea. Ești bine? Da, mulțumesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
mod lung și fierbinte. Încet, languros și senzual. Bun, spuse el, cu pupilele dilatate de interes. Bun. Lisa aproape că ajunsese acasă, când a dat peste o blondă terminată care purta un costum chicios și - foarte nepotrivit - o poșetă DKNY. Poșeta Lisei DKNY. Cel puțin așa fusese până când i-o dăruise lui Francine, una dintre fetițele de pe stradă. Avea senzația că acea femeie vopsită oribil - Kathy? - era mama lui Francine. —Bună, Lisa, îi zâmbi ea. Ești bine? Da, mulțumesc, spuse Lisa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
Da, mulțumesc, spuse Lisa calm. De unde îi știa toată lumea numele? —Eu merg la muncă. Muncă de argintărie la Harbison. Treizeci de bucăți în mână și bani de taxi. Se pare că Kathy vorbea despre un job de chelneriță. A fluturat poșeta de două sute de lire spre Lisa. —O să întârzii. Mai vorbim. Pe Lisa o pocni dintr-odată inspirația. — Păi, Kathy - Kathy te cheamă, nu? Te-ar interesa o slujbă de menajeră? — Credeam că nu mai întrebi! Da? De ce? Păi, ești o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
lucru pe care și-l dorea Ashling era ca Ted să înceapă să saliveze dulceag pe lângă Marcus, rugându-se să îi fie cel mai bun prieten. Păi, noroc atunci, spuse Ted, în timp ce Ashling își arunca piatra norocoasă în noua sa poșetă brodată, se încălța cu sandalele și se pregătea să plece. Sper să fie o iubire venită din ceruri. —Și eu sper, recunoscu Ashling, după care îi trimise un sărut lui Dumnezeu sau oricui era Ministrul Celest al Iubirii. Dacă e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
lui, ea se simțea relaxată și dornică să-i spună multe lucruri. Despre lecțiile ei de salsa - trebuia să recunoască faptul că era încântată că se apucase de ele, pentru că așa părea o persoană cu „interese“ - despre fetișul ei pentru poșete și despre cum, în majoritatea timpului, îi plăcea noua ei slujbă la Colleen. Deși ăsta nu este un apropo, spuse ea, dintr-odată neliniștită. —Știu. Dar fii sinceră, te sâcâie să le aduci capul lui Marcus Valentine? —N... nu, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
-i dorea, ea nu. Crezuse că își dorea copii. Era o vreme când absolut toată lumea care era cineva era cu burta la gură: diverse Spice Girls, o varietate de modele, mai multe actrițe. Burta era la fel de la modă ca o poșetă de la Gucci, iar sarcina era ultimul răcnet. Chiar inclusese asta într-o listă: sarcina era „fierbinte“ și pietrele prețioase, nu. La puțin timp după aceea, era la modă să împingi un cărucior - nu aveai voie să pleci de acasă fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
care se transformaseră în unul singur s-au separat din nou treptat, devenind doi, bine conturați și diferiți. Ceva trebuia să cedeze și, într-un final, s-a și întâmplat. De Revelion, Oliver a găsit o folie de anticoncepționale în poșeta Lisei. După un schimb de cuvinte sălbatic și turbat, au tăcut amândoi. Oliver și-a făcut bagajele (luând și o geantă a Lisei) și a plecat. 44tc "44" —Cine merge să ia mâncare azi? întrebă Lisa. —Eu, replică Trix rapid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
foarte controversată și articolul „Este o lume a bărbaților“, semnat de Marcus, pe care toată lumea îl adora. Și, bineînțeles, materialul de modă. Opt pagini de la începutul revistei erau dedicate unor patru artiști irlandezi în ascensiune: un DJ, un creator de poșete, un antrenor personal și un ecologist tânăr și sexy. Lista cu „Ce e fierbinte și ce nu“ era aproape gata. Lisa muncise la ea cam cinci minute, și apoi o pasase lui Ashling pentru a o termina. Potrivit listei Lisei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
cheia în ușă și a intrat. Venise poșta și un plic mare și galben zăcea pe podeaua din hol. L-a ridicat absentă și l-a deschis în timp ce își dădea pantofii jos. A scos hârtia rigidă dinăuntru în timp ce își arunca poșeta pe masa din bucătărie. Apoi, în sfârșit, și-a îndreptat atenția către paginile pe care le ținea în mână. Nu a fost nevoie decât de o privire scurtă. S-a prăbușit pe podea, lovită de durere. Era o petiție pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
pieptul lui aproape gol și spuse: Mititelul de mine?!?!? — Eu cred că e homo, șopti Kelvin. Hai să mori tu, Sherlock, spuse Trix, cu un profund sarcasm. Robbie dădu ferm mâna cu Ashling și apoi oftă și se topi peste poșeta ei. — Foarte Gucci! Cred că am un moment fashion. Ashling chiar a reușit să muncească - ceea ce era surprinzător. Totuși, nu i se dăduse nimic greu de făcut. Și singurul lucru care nu a apărut pe biroul ei pentru editare era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
ea, în încercarea de a trage de timp. Dar asta este veche și uzată, o rugă Jack. Și mânerul se rupe în curând. Îți iau alta. Haide! Simbolistica acestui act era seducătoare. Dar, pe de altă parte, să arunce o poșetă, plină de chestii de care avea nevoie, cum ar putea? Dar avea nevoie de ele cu adevărat? Poate că nuă Imaginea se contura, devenind posibilă, probabilă, realizabilă. —Bine, atunci, o s-o fac. O fac! Ține astea. I-a pus în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
emis un mandat general de arestare pentru infracțiunea de omor din culpă. Tomas îi smulsese geanta unei hoșcotine la intersecția dintre 6th Street și Alvarado, când baba s-a prăbușit fulgerător, lovită de infarct, și a crăpat. Tomas a aruncat poșeta cât colo și a fugit ca de dracu’. A lăsat în urmă un set de amprente unsuroase pe geanta cu pricina și, pe deasupra, niscai martori oculari. Blanchard îl înghionti pe individ. — Habla ingles, Tomas? Dos Santos clătină din cap cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
Dar s-a mutat de-aici repede, nu-i așa? — Da. — De ce, domnișoară Graham? Din câte știm noi, toamna trecută Betty a stat în trei locuri diferite - toate în Hollywood. De ce se tot muta? Marjorie Graham scoase un șervețel din poșetă și îl mototoli. — Păi, nu știu sigur. — O urmărea cumva vreun iubit gelos? — Nu cred. Atunci ce credeți, domnișoară Graham? Marjorie oftă. — Domnule polițist, Betty se folosea de oameni. Împrumuta bani, le spunea diverse povești și... ei bine, aici locuiesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
niciodată. Și mai cred că puștoaicei îi plac băieții. Vreau să zic că doar cerșea ceva de băut pe la fete, atâta tot. Am zărit cu coada ochiului o femeie care voia să se așeze la bar. Tipa se răzgândi, apucă poșeta și se îndreptă spre ușă, de parcă ar fi fost pusă pe fugă de conversația mea cu barmanița. I-am văzut chipul în lumina difuză și mi s-a părut că remarc o ușoară asemănare cu Elizabeth Short. Mi-am strâns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
din mașina pe ușa din dreptul pasagerului chiar când ea a coborât de pe trotuar. Mi-a aruncat o privire cu coada ochiului. — Vă plimbați prin mahala, domnișoară Sprague? Madeleine Sprague se opri. Am micșorat distanța dintre noi. Ea scotoci în poșetă și scoase cheile de la mașină și un teanc de bancnote. — Deci tati mă spionează din nou. Iar se crede într-una din micile lui cruciade calviniste și ți-a spus că n-ai de ce să fii discret, aruncă ea, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
avea ochi căprui, cu o privire panicată, vizibilă în lumina de pe stradă, și fruntea încruntată, de parcă creierul i-ar fi lucrat ore suplimentare. Îi tremurau mâinile, așa că i-am luat cheile de la mașină și banii și am îndesat totul în poșetă, pe care am trântit-o apoi pe capota Packardului. Știind că s-ar putea să am în fața mea o pistă importantă, i-am spus: — Puteți discuta cu mine aici sau în centru, domnișoară Sprague. Dar să nu mă mințiți. Știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]