8,496 matches
-
atrag? Dar a adormit repede la loc și nu a auzit nimic. Bineînțeles că Judy era trezită, îmbrăcată și făcuse și ceaiul. Camera ei mirosea a bețișoare parfumate, iar pe pereți erau agățate în pioneze bucăți de materiale și eșarfe. Podeaua era din lemn plin de așchii, acoperit pe alocuri de covorașe în dungi împletite, portocalii și galbene. Pe o ladă veche din lemn era un teanc de cărți de meditație și yoga. Principalul punct de atracție al camerei era ceainicul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
de rău; până la urmă dacă m-aș fi îmbrăcat ca un personaj din Mad Max Meets the Amazon Woman, aș fi fost în stare să fac față în dimineața aia la fel de bine. Cu mare grijă, m-am așezat. Deși covoarele, podeaua, toate erau inconfortabile. Pernele puse pe podea erau probabil considerate prea îngăduitoare în înaltele cercuri hippie. Judy mi-a întins în tăcere o ceașcă de ceai. Stătea cu picioarele încrucișate, sprijinită de ceainic precum preotul unei secte obscure. Coada ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
fi îmbrăcat ca un personaj din Mad Max Meets the Amazon Woman, aș fi fost în stare să fac față în dimineața aia la fel de bine. Cu mare grijă, m-am așezat. Deși covoarele, podeaua, toate erau inconfortabile. Pernele puse pe podea erau probabil considerate prea îngăduitoare în înaltele cercuri hippie. Judy mi-a întins în tăcere o ceașcă de ceai. Stătea cu picioarele încrucișate, sprijinită de ceainic precum preotul unei secte obscure. Coada ei împletită, lungă și groasă, de un blond
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
concentrat la pahar, să îl țin drept. A spus: —îmi place alunița ta. —E un semn din naștere, am replicat ferm. Mai fusesem nevoită să explic asta și altora înaintea lui. Mi-a luat paharul din mână punându-l pe podea, apoi a îngenuncheat în fața mea și m-a sărutat, aproape simultan. Era practic prima oară când ne atingeam și amândoi am tresărit când corpurile noastre au intrat în contact. Apoi buzele noastre s-au împreunat, timide la început, dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
slab încât oasele și mușchii i se vedeau prin piele, încărcat până la refuz cu energie violentă ca o pisică sălbatică și grațios pe măsură. Blugii au alunecat ca o piele de șarpe jupuită, cureaua scoțând un clinchet când a atins podeaua. Am simțit cum pe buze îmi încolțește un zâmbet triumfător. L-a observat și el și și-a încruntat privirea. S-a aruncat asupra mea, mi-a apucat din nou mâinile ducându-le deasupra capului. Nu m-am împotrivit. —Ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
era făcută toată din oțel armat. Speram să fie ținută deschisă de ceva la fel de greu; nu voiam să fiu strivită ca o furnică. Deși nu le-ar lua mult să mă curețe de pe pereți. Senzația de închisoare trecea dincolo de fațadă. Podeaua era de granit, gri lucios, și holurile înguste cu multe lifturi din fier forjat. Tavanul era atât de înalt că nici nu puteam să îl văd. Laura Archer dispăruse. M-am uitat în jur. La biroul recepției stăteau doi străjeri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
erau albe. Capul plecat. Am așteptat pe jumătate ridicată. Stăteam incomod, dar nu aveam de gând să stric tensiunea cu vreo mișcare. Până la urmă a luat o decizie. —în regulă, a spus, cu capul încă plecat, cu vocea ieșind din podea. Am să-ți spun. —Bine, am zis, instalându-mă din nou în fotoliu. —Dar te rog, mi-a spus, promite-mi că nu ai să-i povestești. Nu, nu pot face asta. Dar am să-ți promit că nu va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
observând că sticla de whisky, care era aproape plină când am început să vorbim, era acum pe jumătate goală. S-a auzit un zgomot înfundat. Mi-am ridicat privirile. Paharul lui Walter îi căzuse din poală și zăcea acum pe podea în fața canapelei. Nu mai aveam ce să scot de la Walter Quincy în acea seară. Ca și paharul, capul îi picase înainte, doar că nu la fel de departe. Se odihnea pe piept și părea că acolo va sta în viitorul apropiat. Respira
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
iau o bere. * * * Ceva era în neregulă în galerie. Am simțit-o de cum am intrat, a doua zi. Puteai tăia aerul cu cuțitul. Shelley a apărut repede din birou, cu brățările mai silențioase decât de obicei, tocurile agitându-se pe podea, bătând un ritm inegal. Părea ușurată că mă vede. —Sam, a exclamat. Te-a sunat Harriet? Ai auzit? — Ce să aud? — Ce s-a întâmplat ieri, jaful. M-am uitat în jur. —Pictura din consola principală a dispărut, am observat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
o bucată de folie protectoare între picturi închizând rama la sfârșit ca să le țină împreună. Am verificat câteva, aducându-mi aminte lista de la galerie. Fără îndoială, astea erau. Am închis și m-am uitat la Judy care se tot fâțâia. Podeaua nu mai era confortabilă în astfel de momente. Știi ce sunt astea? am întrebat-o nedumerită. —Sunt de la galeria unde lucrezi, nu-i așa? — Dar ce faci cu ele? N-a plecat deja Paul? Nu înțelegeam ce se întâmplă. Harriet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
are treaba asta pe care trebuia să o fac și că o să mă plătească. Așa că am spus: OK. Părea ciudat de rușinat. Era atât de liniște în cameră că puteam să aud și cel mai mic zgomot, respirația, tălpile pe podea, corpurile noastre schimbând pozițiile, bătăile inimii. Nu pe ale lui. Era prea departe. Nu am vrut să se întâmple, a spus dintr-odată. A fost - nu știu ce s-a întâmplat. Presupun că tot despre Lee vorbești. Mi se uscase gura. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
apucat... Prea târziu. Scara parcă își dăduse seama că peretele de care se sprijină nu există de fapt. Nat a alunecat din mâinile mele, care erau și ele albe de la efort. S-a auzit un zgomot puternic de-a lungul podelei. Scara s-a făcut țăndări, ecoul rămânând în aer, apoi nimic altceva decât un gol și mâinile mele de asemenea goale în fața mea. Scara se rupsese, iar el zăcea sub ea. Picioarele lui lungi erau strâmbe, ca ale unui păianjen
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
el, am văzut că nu mai am în fața cui să mă protejez. Nu numai picioarele îi erau straniu depărtate, dar și gâtul era răsucit într-un unghi ciudat. Prea ciudat. își rupsese gâtul. Cuțitul mi-a căzut din mână pe podeaua de ciment. M-am așezat lângă el. Avea o mână afară, lângă mine. L-am atins, apucându-i încheietura. Am stat așa mult timp, până s-a întunecat. Apoi m-am ridicat și am format numărul lui Clifford. 26tc "26
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
siguranța proprie. Clifford Hammond m-ar arunca în groapa cu lei dacă aș scoate vreo vorbă. * * * Am făcut o înțelegere, el și cu mine, peste cadavru. Literalmente. I-am dat drumul în studio și m-am dus la loc, pe podea, lângă Nat. Clifford Hammond a trebuit să se ducă undeva de partea cealaltă a mea ca să putem vorbi. O parte din mine s-a bucurat că îi fac asta. Aveam totul sub control atunci. Nu îl mai țineam pe Nat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
să comunice pozitiv tot timpul. Dar nu puteam, nu aveam nimic să-i spun profesorului Amorel. M-am târât până la pat și-am reușit să mă urc în el, apoi mi-am pus mâinile pe piept. Profesorul spăla sângele de pe podea, s-a dus de mai multe ori la baie cu vasul plin de sânge. La urmă și-a luat pălăria neagră și trusa și a dispărut. Puterile mă părăsiseră, simțeam cum curgea sângele fără oprire, pendulam între o stare nebuloasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
era vorba despre un ritual. Numără astfel cu voce tare până la 62, după care își ridică piciorul, punându-l după ceafă. Bobby Teleferic răcni, îngrijorat. Astfel contorsionat, lui Michael îi scăpă privirea pe una dintre numeroasele reviste porno răvășite pe podea. Se înflăcără pe loc, uitând că în mod normal ar fi trebuit să continue prin a-și suge degetul mare de la picior. Reveni la poziția inițială. Un ritm dement, canibalic, la care directorul se acordă instantaneu, începu de nicăieri, speriindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
mai înalt vârf al Muntelui Zăpezilor. Un curent ciudat de mici și răi stimuli electrici corticali, asemănători unei plase organice cu ochiuri minuscule, mișcând sălbatic pentru a prinde intențiile și a le transforma în paralizie, străbătea plafonul principal de nori, podeaua bătăliei, ajungând până la Lacul Liniștii și înapoi. Era semnul că oamenii se treziseră de-a binelea și se gândeau la lucruri tot mai rele și mai neobișnuite. Lumea de Deasupra fu cuprinsă brusc de zumzetul acestui curent, învolburându-se de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
petrecăreților tocmai atingeau un punct culminant, probabil, în așa hal se urla, vreme în care eu tocmai mă holbam la candelabrul imens ce părea să atârne de niciunde, atât de sus și de puțin luminat era tavanul. Undeva în mijloc, podeaua prezenta o gaură în formă de cerc prin care se putea vedea parterul, lucru nemaivăzut de mine în nici una din casele în care intrasem vreodată. Această așa-zisă gaură, pentru că nu știu cum altfel s-o numesc, era înconjurată de o balustradă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
repetând ceea ce spunea atunci când intrasem, moment în care întreaga sală izbucni în aplauze furtunoase. Singur, Euripide rămăsese cu capul întors spre locul pe unde ieșise Bobby, fără a se mai puta mișca, în vreme ce Maro și cu mine ne prăbușiserăm pe podea, într-un hohot de râs cutremurător, cum mie cel puțin nu cred că-mi mai fusese dat să trăiesc vreodată. Râdeam atât de tare și de mult, încât am simțit destul de clar, avertizat de conștiința-mi veșnic aflată la pândă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
scot vreun sunet în această încăpere pe care sufletul meu o dă în vileag ca fiind a diavolului. Alergând pe acest caroiaj neînțeles de mine, observ cu oroare că nu înaintez deloc, defel. Pocnetul tocurilor încălțărilor cu care alerg pe podeaua în care și-au frântul gâtul nenumărați alți înaintași ai mei sună hâd prin chiar faptul că este singurul sunet pe care-l voi mai auzi. Iar afară, acolo, viața curge liniștită, după cum îmi pare mie, continuându-și cursul firesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
am trezit și în care n-am să mă mai întorc niciodată... Ah, nu, pentru Dumnezeu! Cineva să-mi spună că nu e adevărat! Făcând prostia de a mă uita la ceas, chiar așa, cu sângele șiroind în valuri pe podelele sanatoriului, am crezut că înlemnesc și acum îmi dau seama că acest criminal, timpul, e de două ori vinovat în fața mea în această seară fără precedent. Altminteri probabil nu mi-ar indica, sec, rău și absolut vrăjitoresc, spre moartea sufletului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
toată clasa amuțea. Ridicându-se din bancă atât de zgomotos de parcă îl priponise cineva de ea, Stein ieșea dintre bănci cu pas rapid, gata-gata să se răstoarne pe picioroangele lui. Se oprea departe de catedră într-o poziție oblică față de podea. De s-ar fi dus o linie de la vârful pantofilor în sus, aceasta ar fi ieșit prin unghiul pe care-l făcea umărul lui slăbuț spre care își ridica rugător mâinile enorme, albe. Stând așa, oblic, și sprijinindu-și toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
vârful pantofilor în sus, aceasta ar fi ieșit prin unghiul pe care-l făcea umărul lui slăbuț spre care își ridica rugător mâinile enorme, albe. Stând așa, oblic, și sprijinindu-și toată greutatea trupului pe un picior, în timp ce celălalt atingea podeaua doar cu vârful ghetei (de parcă ar fi fost mai scurt), stând, deci, așa ca o femeie, frânt dizgrațios, dar nicidecum caraghios, exprimând cu glasul lui o grabă care-l purta înainte prin prisosul de cunoștințe și sugerând un neglijent dispreț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
unul spre celălalt, vorbind agitați și fluturând din mâini, undeva, jos, se porni un vuiet care creștea amenințător, de parcă în clădire ar fi năvălit un val uriaș care se îndrepta spre noi. Din cauza acestui val se cutremurară geamurile, pereții și podeaua. Apoi vuietul explodă în coridorul nostru prin ușile deschise de la clasele a șasea și a șaptea într-o bubuitură asurzitoare. Lecția se terminase. 9 Pentru a nu fi nevoiți să relatăm cele întâmplate claselor mai mici care umpluseră coridorul în timpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
de milă. Scara se sfârși. În sala de mese de la subsol, picioarele se adaptară de la sine la dalele lunecoase de un alb-albăstrui. Ultimul geam mă orbi cu o rază de soare, apoi intrai brusc în întunericul umed al vestiarului. Pe podeaua lui de asfalt, tălpile mi se fixau ca înșurubate. După asta, iar o scară care urcă. Știu cum am să încep: „Ca un adevărat creștin ce sunt, vă aduc la cunoștință“, mai departe nu interesează, sunt sigur că va merge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]