1,649 matches
-
pământ nici pacea, nici dreptatea. Dimpotrivă, " În prezența acestor mișcări care amenințau să înece civilizația modernă observăm că, cu cât se extind cu atât triumfă, și cu atât lupta se intensifică, alimentîndu-se din propriile sale victorii; fără ca pacea să se pogoare, fără ca dreptatea să se realizeze, fără ca situația fiecăruia să se îmbunătățească". Pentru că, precizează profesorul Salazar, proletariatul socialist, caută "pacea în lume" printr-o revoluție mondială, în timp ce creștinismul crede în "pacea lui Hristos", realizabilă numai printr-o anevoioasă ascensiune spirituală a
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
unde doar întrebările foșnesc ca un prund cu puzderii de râme, târându-se una peste alta, încolăcite, săltându-și capetele lor de mucigaiuri spre a se desprinde, spre a se agăța de o rază nevăzută care ar fi trebuit să pogoare peste ele și să le scoată, una câte una, ducându-le pe pajiști primitoare, însingurate. Ester râdea îndeosebi când mă surprindea privind-o așa, pierdut, încercând să mă readucă lângă ea, fluturând mâinile, chicotind, trăgându-mă de obraji, „hei, domnu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
eu aseară, a luat-o din sufletul tău și s-a înălțat în cerul lui, ca o săgeată, ca o taină despre care nici nu știi când vine și ce aduce... Durere aduce sau bucurie aduce marele fluture când se pogoară neașteptat de nimeni în Lume. Băiatul adormise, cu brațele pe după umerii mei. Am dat să mă desprind ușor de el. Am văzut-o atunci pe ea sprijinită în ușorul ușii. Nu-i zăream fața, doar conturul trupului desenat în lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
mă desprind ușor de el. Am văzut-o atunci pe ea sprijinită în ușorul ușii. Nu-i zăream fața, doar conturul trupului desenat în lumina firavă, stinsă a beculețului din capătul holișorului. O lumină pierdută, de înserare blândă, șovăind să pogoare în Lume. Mi-a făcut semn să nu mă mișc, să nu trezesc băiatul. A venit și s-a așezat pe marginea patului, lângă mine. A șoptit, amuzată: — Cu prostii de-astea îl adormi tu? — Mai știu și altele, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
dusul somnului. Aici, în București, de la primele mele contacte cu universul lui, am trăit fascinația înserărilor. Amurgurile de toamnă, în special, au o molcomeală nesfârșită. Adeseori le-am asociat - fără să fac cine știe ce joacă metaforică, poetizantă - cu oboseala lentă care pogoară după pătimașe îmbrățișări. După împreunări mistuitoare, când trupul ei a devenit tu, când carnea ta a devenit a ei, când, pentru o zbatere de fulger, Lumea s-a mistuit în fulgere și începe a se regăsi, a-și reveni în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
s-a părut că o zăresc. Un voal negru îi acoperea fața. Am simțit însă că era ea. Așa cum, câteodată, prin suflet îți trec umbre fără chip, fără trup. Doar le simți cum trec cu mers știut, cunoscut, de amurg pogorându-se nepăsător. 9tc "9" M-au atras (și încă mă mai atrag!) ferestrele. Chenarul lor magic, deschis spre dincolo. Am trăit magia ferestrei, pe la 12-13 ani, într-o seară de toamnă la R. Asfințise de mult. Luminile pâlpâiau în capătul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de la plecânzi, așa le spuneau toți, cu un fel de trist, ultim respect, plin de dor și nespusă tristețe a despărțirii. În acele luni, când se știa că noi familii de evrei aveau să părăsească orășelul, o tristețe molcomă se pogora peste străzile acelea, peste curți și grădini, se prelingea pe ulițe, intra în ogrăzi, în odăi, în suflete, în cuvintele sau în privirile noastre. O tristețe învălmășită, în care se strecura și o ușoară invidie pentru desprinderea celor ce plecau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
mi s-a părut nedelicat să-i mai stârnesc și alte amintiri. Mă gândeam doar nedumerit, posomorât la cât decăzuse faima facultății, dacă și eu ajunsesem să fiu un simbol al ei, peste timp. Îmi dădeam seama câtă jale se pogorâse în Lume de când absolviserăm eu și toți prietenii mei de atunci. După alte obișnuite amabilități pe eterna temă a timpului care trece (ne ținuse și Bumbu câteva prelegeri pe tema aceasta, de la „eheu fugaces...“ și până la Origene și Meletie Pigas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
colecții cu articole decupate din presa țărănistă și legionară. Iată că și comuniștii au făcut-o. Probabil cei care azi își scriu memoriile sau își îngrijesc afacerile de prosperi capitaliști... Timpi morți, așteptând colecțiile de ziare solicitate. Lenea din Bibliotecă pogoară și în gând, mortifică așteptarea. O plasă de păianjen te-nvăluie, transformând enervarea incipientă în sentiment al zădărniciei, al neputinței. Mai cumplit decât supunerea față de destin e sentimentul acesta vâscos că timpul tău, clipele tale se duc aiurea din lenea unor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
și-a arborat două falnice drapele tricolore. Pe cel albastru cu multe stele încă nu îl au probabil în dotare. Probabil peștii se simt și mai plini de misiunea lor, mai patriotică decât oricând, în astfel de zile, când sărbătoarea pogoară peste slobozeniile noastre. Îmi place această unduire de falduri tricolore, jucând în bătaia unui Soare pitulat pe după coșurile caselor dinspre Spital, cu razele strecurate printre șuvițe drepte de fum. Parcă și hornurile orașului și-au aprins lumânările spre a cinsti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
parcă în ei, doar cu privirile rămase priponite, împiroiate țintă de butucul spuzit, înecați în tăcerea lor, păreau atât de înmicșorați încât, ciudat sentiment al neputinței de a-i înțelege, eu însumi deveneam un fel de duh grozav. Duh spăimos, pogorât peste ei cu amenințări dintr-un timp neînțeles, într-adevăr, de ei și care nu făcea altceva decât să-i tragă în sorbul patimii de a-i ucide doar. Mi-era atunci scârbă de mine, de timpul meu care ucidea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
o grindă deasupra tarabei, se legăna încet, nehotărât, părelnic, mișcat de șoptita cântare a bătrânului cu cărțulia jerpelită și a orbului cu muzicuța lui. Toiagul acela alb, lucind stins în zvâcnetele de lumină ale lumânărilor, părea că, atârnat de fir pogorât din cer, cadența în balansul lui dusul unei minuni, când Însuși Pescarul aruncase nada și chema sufletele să se avânte spre El. Țăranii îi țineau isonul bătrânului, cântând atât de sfântul și tainicul „Hristos a înviat“. Cred că niciodată nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
fără gând, fără a mă interesa ce-i cu el, cum de ajunsese și el la acel capăt de Lume. Îl ascultam, lăsându-mă doar învăluit de taina cântecelor, de lumina începutului de toamnă, spălată de orice umbră, lumină pură pogorând nu din înălțimile cerului, ci țâșnind parcă din salcia aceea, din toiagul alb al orbului, din întinsul luciului de apă, din cioturile munților cu desene sinilii în depărtare, din liniștea și din uitarea tuturor depărtărilor în care mă prăbușisem. Lumină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
treceam prin astfel de crize spre a-mi descoperi, mai apoi, bucuria revenirii. Stăteam nedumerit lângă fereastra odăiței în care era toboganul, privind acea poșetă, cufundat, iarăși, în toropeala coborârii. Vedeam parcă, cu un sentiment al realului materializat, cum se pogorau peste mine dimineața în care am cumpărat poșeta pentru Vichi (aprobarea mi-o dăduse chiar tovarășa Negrițoiu de la raionul de partid), după-amiaza când i-am dus-o (locuia într-o cămăruță chiar deasupra cinematografului „București“, pe Bulevard), minunarea ei și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
prea bine seama, am ajuns pe Bulevard. Am coborât, cu pași vechi, indiferenți. Încă mă urmăresc de aici, din dusul literelor, cum șovăi în ușa berăriei. Știu că voi intra? Știu că nu voi intra? Până și tristețea care se pogoară acum în această pagină o simt ca o boare dinspre text. O tristețe mai grea decât pot duce cuvintele. O tristețe indiferentă ca rătăcirea frunzelor, poate. Fără timp, fără duh, fără corp. Tristețe a coborârii, poate, dacă ai simți-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Pentru mine este - un chin. Vino moarte! unde ești? Alergări fă cu grăbire Vin odată, ah, apucă Amărâta mea viață. Iată, o deșartă lume, Săvârșit mă hotărăsc Și a tale slăviri toate Întuneric socotesc. Că și-n iad de mă pogor, Fioroasa despărțire Neputînd-o suferi, Nu mai pot ca să mai rabd. Nici voiesc a mai trăi Ci ca o pe totdeauna Ziua bună vreau a-mi cere De la toți cei ce-am iubit. 34 Ticălos stăpân, Amoraș hain, Ah! amoriu, amoriu
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
cu rare excepții, i s-a oferit mereu ocazia unei noi capturi. Câteodată credea că toți fluturii din Amazonia își dădeau, mai curând sau mai târziu, întâlnire în acel colț liniștit, plin de flori. Și iată că începură să se pogoare, unul după altul, de la cel mai banal până la cel mai de preț, o adevărată comoară pentru colecționarul cel mai exigent. Se întinse pe creangă și privi în sus. Uneori, coborau și de la optzeci de metri, dintre cele mai înalte crengi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
deja atenția. Să spunem rugăciuni? Dumneavoastră ați spus deja rugăciuni. Ce naiba vreți...? — Pace. — Pace! exclamă el. Măi, să fie! Știți ceva? Întotdeauna mi s-a părut că Arhanghelul Gavril își pierdea timpul. Cum să-ți vină în minte să te pogori și să spui: „Pace oamenilor de bună-credință“? Oamenii de bună-credință vor acum pacea pentru ei înșiși - păstră tăcerea câteva clipe ca și cum și-ar reaminti ceva și zâmbi ușor. Îmi amintesc că, fiind copil, am învățat pe dinafară discursul marelui Arapooish
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
În loc de var. Și au zis iarăși: «Haidem să ne facem un oraș și un turn al cărui vîrf să ajungă pînă la cer și să ne facem faimă Înainte de a ne Împrăștia pe fața a tot pămîntul!» Atunci s-a pogorît Dumnezeu să vadă cetatea și turnul pe care-l zideau fiii oamenilor. Și-a zis Domnul: Iată toți sînt de-un neam și o limbă au și iată ce s-au apucat să facă și nu se vor opri de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Și-a zis Domnul: Iată toți sînt de-un neam și o limbă au și iată ce s-au apucat să facă și nu se vor opri de la ce și-au pus În gînd să facă. Haidem dar să ne pogorîm și să amestecăm limbile lor ca să nu se mai Înțeleagă unul cu altul. - Și i-a Împrăștiat Domnul de acolo În tot pămîntul și au Încetat de a mai zidi cetatea și turnul.“ Fața galbenă rătăcitoare printre norii de praf
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
de foraj pentru o lungă perioadă de timp, figura uleioasă, Împodobită acum cu o grimasă de durere, a fost trimisă pe teren să constate dimensiunea pagubelor. Nu suficient de repede Încât să scape de urmărirea sticlei de Absolut care se pogora din Înalt, purtată de o mână care, ca să vezi!, era a mea. Muntele de carne a rămas o secundă În poziția briceag, apoi s-a scurs lent pe podea, Într-o baltă de alcool și de cioburi, stârnind un ușor
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
flori carnivore), Chilot chelălăi după ajutor. Dar când locatarul suspendat și-l imagină pe administrator cu registrul de cheltuieli la subsuoară, se năpusti asupra bestiei și-i îndesă în gâtlej un smoc de vată cu cloroform; peste blocul întunecat se pogorî o liniște grea. În timp ce Proprietarul înfigea cheia în ușa metalică, pașii uleioși al luminii începuseră să bocănească pe pavajul din fața parterului. Era 6 iulie și garsoniera plutea în clar-obscur până departe. Intrusul se lăsă să cadă pe primul fotoliu și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
un câmp pe care mai mulți țărani semănau cu călcâiul pepeni și Subalternul deducea imediat (nu atât pentru el Însuși cât pentru tovarășul director) că aceia seamănă pepeni, așa că Începea să-și amintească de copilăria lui și de cele două pogoare pe care tatăl său punea pepeni În fiecare an. Descria sămânța dicotiledonată și planta În toate fazele ei. Descria fructul cu miezul portocaliu și semințele maronii, „cel mai dulce pepene din câți există și are și coaja foarte subțire“ (aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
ar putea să descopere măcar o parte din sensurile lumii, care, altfel, îi scapă, făcându-i talpa... nesigură / lunecând peste moarte. În alt plan, Dincolo de măceșii roșii, adică dincolo de zare, de lumea tangibilă, sunt Poemele cu îngeri, de unde Pasărea Visului pogoară peste noi!... Nevoia de echilibru, amintită mai sus aduce, de asemenea, vagi ecouri dinspre expresionism, spre exemplu, cum e presimțirea, nerostită însă, a posibilei destrămări a lumii, neînstare să mai citească: Scriu poeme cu Îngeri / pe care nu le mai
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
Mai trec grăbiți, străpungând parcul pe diagonală, doi domni cu mape și celulare. Unul din ei poartă o cravată roșie cu picățele și își consultă ceasul. E 13:11. Drept atunci un serafim cu șase aripi, înotător al Domnului Preaânalt, pogoară în vârful ceasului defect de lângă rondul de nisip. Un scrânciob, trei sârme care ies din pământ ca niște plante științificofantastice și mosorul uriaș rămas de la ora de lucru manual a regiei naționale a energiei electrice completează peisajul cu stâlp verzui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]