1,569 matches
-
ministrul de externe Lord Halifax, au început să se îndepărteze de politica de pacificare. Halifax era acum convins că acordul de la München, deși „mai bun decât un război european”, fusese „o afacere neplăcută și umilitoare”. Revolta opiniei publice trezită de pogromul "Kristallnacht" din 9 noiembrie a făcut inacceptabilă orice încercare de apropiere de Hitler, deși Chamberlain nu și-a abandonat speranțele. Încă sperând la o reconciliere cu Germania, a ținut un important discurs la Birmingham în ziua de 28 ianuarie 1939
Neville Chamberlain () [Corola-website/Science/298299_a_299628]
-
Constantin Petrovicescu, și a înlocuit toți prefecții și chestorii legionari. Legionarii au reacționat cu o serie de acțiuni teroriste, jafuri, masacre, devastări și incendieri de instituții, sinagogi etc. Au fost atacați, schingiuiți, batjocoriți și uciși demnitari români, militari și evrei (Pogromul de la București) La București a fost prins pe stradă un grup de soldați, asupra cărora, după ce au fost bătuți, s-a turnat petrol și li s-a dat foc. Rebeliunea legionară a fost declanșată la 21 ianuarie 1941 și înăbușită
Ion Antonescu () [Corola-website/Science/297423_a_298752]
-
de cedările de teritorii. Antisemitismul a fost aplicat minorității evreiești de regimul antonescian ca misiune principală de stat. Antonescu a promovat o politică antisemită de purificare etnică dură, concretizată prin masacre, atrocități și jafuri față de cetățenii români de etnie evreiască: Pogromul de la Iași, „trenurile morții”, deportările în Transnistria, Masacrul de la Odesa și altele. Ofensiva dezastruoasă pentru cucerirea Odesei (3 august - 16 octombrie 1941) și amploarea pierderilor înregistrate de armatele române din cauza rezistenței sovietice dârze, fanatice, l-au determinat pe Antonescu să
Ion Antonescu () [Corola-website/Science/297423_a_298752]
-
a mărturiilor supraviețuitorilor atât din timpul Holocaustului, cât și din anii premergători, ca un monument funerar și o obligație postumă față de o etnie decimată. Încă din 1945, Marius Mircu (primul jurnalist care, după al doilea război mondial, a scris despre Pogromul de la Dorohoi , Pogromul de la Iași și lagărele din Transnistria) și Maier Rudrich au început să adune mărturii direct de la sursă. În anii 1946-1948 Matatias Carp a publicat un tom voluminos, întitulat "Cartea Neagră", studiu detaliat despre diferitele faze ale holocaustului
Ion Antonescu () [Corola-website/Science/297423_a_298752]
-
atât din timpul Holocaustului, cât și din anii premergători, ca un monument funerar și o obligație postumă față de o etnie decimată. Încă din 1945, Marius Mircu (primul jurnalist care, după al doilea război mondial, a scris despre Pogromul de la Dorohoi , Pogromul de la Iași și lagărele din Transnistria) și Maier Rudrich au început să adune mărturii direct de la sursă. În anii 1946-1948 Matatias Carp a publicat un tom voluminos, întitulat "Cartea Neagră", studiu detaliat despre diferitele faze ale holocaustului. "„Toate societățile" (statale
Ion Antonescu () [Corola-website/Science/297423_a_298752]
-
cea din teritoriile respective (germana de sus medie), (perioada B). Unele dialecte din Germania meridională și centrală și-au lăsat cel mai accentuat amprenta asupra limbii idiș. Idișul vechi (în germană Altjiddisch ori Altjüdisch): (1250-1500) - Din cauza manifestărilor antisemite și a pogromurilor, precum și mulțumită drepturilor acordate evreilor de Polonia, centrul comunității ebraice din Europa s-a mutat spre răsărit (Boemia-Moravia, Polonia și Lituania). În felul acesta, se ajunge la o nouă fază a limbii idiș. Primele urme scrise ale limbii idiș occidentale
Limba idiș () [Corola-website/Science/296712_a_298041]
-
declasate din Imperiul Rus, susținute de ohranca (poliția secretă) țarista și soldate cu aproape 50 de evrei uciși, 600 răniți (dintre care 92 răniți grav), zeci de case și magazine jefuite și devastate - au intrat în istorie sub numele de „Pogromul de la Chișinău”. Pogromul a trezit proteste în lumea largă; au fost organizate mitinguri la Londra, Paris și New York, iar Theodore Roosevelt, presedintele SUA, a adresat lui Nicolae al II-lea o petiție „în numele poporului american”, pe care tarul a refuzat
Chișinău () [Corola-website/Science/296703_a_298032]
-
Rus, susținute de ohranca (poliția secretă) țarista și soldate cu aproape 50 de evrei uciși, 600 răniți (dintre care 92 răniți grav), zeci de case și magazine jefuite și devastate - au intrat în istorie sub numele de „Pogromul de la Chișinău”. Pogromul a trezit proteste în lumea largă; au fost organizate mitinguri la Londra, Paris și New York, iar Theodore Roosevelt, presedintele SUA, a adresat lui Nicolae al II-lea o petiție „în numele poporului american”, pe care tarul a refuzat să o accepte
Chișinău () [Corola-website/Science/296703_a_298032]
-
II-lea o petiție „în numele poporului american”, pe care tarul a refuzat să o accepte. Și în cadrul Imperiului Țarist, o serie de intelectuali au luat atitudine, printre aceștia și scriitorul Lev Tolstoi. Intelectualii au condamnat autoritățile țariste că vinovate de pogrom, exprimându-și simpatia față de victime. Scriitorul Vladimir Korolenko a descris evenimentele în nuvelă „Casă nr. 13”, iar poetul Hâim Nahman Bialik a scris poemul „În Orașul Morții” (în ebraică „Be-Ir ha-Haregah”). Sub presiunea opiniei publice, au fost deferiți justiției câțiva
Chișinău () [Corola-website/Science/296703_a_298032]
-
intentat mai multe procese de instigare la crimă, de calomnie, de ofense și de atacuri personale, procese care au fost anulate prin intervenția personală a guvernatorului provinciei. Studentul P.S. Dașevschi l-a acuzat a fi unul din principalii instigatori ai pogromului și a încercat să-l înjunghie, rană fiind însă superficială. Krușevan a refuzat să primească asistență medicală pe care i-a oferit-o un medic evreu. Timorat în urmă atentatului, Krușevan a început să meargă înarmat și însoțit de un
Chișinău () [Corola-website/Science/296703_a_298032]
-
numai de persoanele de origine germană; de asemeni, au fost interzise căsătoriile mixte dintre evrei și etnicii germani precum și relațiile extraconjugale mixte. La 9 noiembrie 1938 au fost adoptate măsuri antisemite fizice prin programul generalizat în toată Germania. În „noaptea pogromului” ("Kristallnacht") au fost distruse case, magazine evreiești și sinagogi; peste o sută de evrei au fost omorâți și circa 20.000 trimiși în lagăre de concentrare. Punctul culminant al acestor crime antisemite a fost atins la Conferința de la Wannsee, în cadrul
Adolf Hitler () [Corola-website/Science/296715_a_298044]
-
că erau dispuși să recunoască suzeranitatea bizantină; țara era în plină fermentație și baronilor francezi le convenea mai mult să se supună împăratului bizantin decât reprezentanților familiei de bancheri florentini Acciajuoli, care guvernau principatul în numele împărătesei titulare, Catherine). În urma unor pogromuri la Constantinopol, palatele cantacuziniștilor, care avuseseră de suferit cu puțin timp înainte, au fost arse. Marele domestic era declarat dușman al patriei, i se distrugea casa și i se luau bunurile. Patriarhul Ioan Kalekas prelua regența; Alexios Apokaukos, promovat megaduce
Ioan al VI-lea Cantacuzino () [Corola-website/Science/317503_a_318832]
-
1345, Alexios Apokaukos a dorit să arunce o privire la dușmanii care se aflau în închisoare. Întemnițații, profitând de neglijența paznicilor, s-au năpustiit asupra lui și l-au ucis. Drept răspuns, orășenii au dezlănțuit al treilea, cel mai cumplit, pogrom al nobilimii și al caselor acestora din oraș. În același timp au început tulburări la Thessalonic; Ioan Apokaukos, care voia să predea orașul lui Cantacuzino, și vreo sută de părtași de ai lui, reprezentanți ai nobilimii citadine, au fost uciși
Ioan al VI-lea Cantacuzino () [Corola-website/Science/317503_a_318832]
-
la scurt timp după ce Austria a semnat Tratatul de la Brest-Litovsk (9 februarie 1918) cu Republica Populară Ucraineană, acordându-i teritoriile revendicate de polonezi, el și-a exprimat teama că naționaliștii polonezi vor da vina pe evrei pentru aceste evenimente, organizând pogromuri și plănuind evacuarea acestora din Galiția. Straucher, ca și colegii săi naționaliști evrei Hermann Kadisch și Robert Stricker, a continuat să își exprime sprijinul pentru conducătorul habsburgic Carol I în toți acești ani dar, după cum susține istoricul Marsha L. Rozenblit
Benno Straucher () [Corola-website/Science/319519_a_320848]
-
erau primiți, cel puțin din punct de vedere oficial, cu brațele deschise de Directoratul Republicii Populare Ucrainene, majoritatea lor sufereau, în special în regiunile rurale, de pe urma războiului civil. Armata Voluntarilor, (membră a Mișcării Albe) a fost principala forță din spatelor pogromurilor. La pogromuri au participat și alte forțe precum Armata Verde, formațiunille paramilitare ale „haidamacilo” s-au chiar forțele Directoratului. Estimările istoricilor variază între 35.000 și 50.000 de evrei și-au pierdut viață în pogromuri între 1919-1920. Ca urmare
Ucraina după Revoluția Rusă () [Corola-website/Science/319735_a_321064]
-
cel puțin din punct de vedere oficial, cu brațele deschise de Directoratul Republicii Populare Ucrainene, majoritatea lor sufereau, în special în regiunile rurale, de pe urma războiului civil. Armata Voluntarilor, (membră a Mișcării Albe) a fost principala forță din spatelor pogromurilor. La pogromuri au participat și alte forțe precum Armata Verde, formațiunille paramilitare ale „haidamacilo” s-au chiar forțele Directoratului. Estimările istoricilor variază între 35.000 și 50.000 de evrei și-au pierdut viață în pogromuri între 1919-1920. Ca urmare, relațiile ucraineano-evreiești
Ucraina după Revoluția Rusă () [Corola-website/Science/319735_a_321064]
-
principala forță din spatelor pogromurilor. La pogromuri au participat și alte forțe precum Armata Verde, formațiunille paramilitare ale „haidamacilo” s-au chiar forțele Directoratului. Estimările istoricilor variază între 35.000 și 50.000 de evrei și-au pierdut viață în pogromuri între 1919-1920. Ca urmare, relațiile ucraineano-evreiești au fost puternic deteriorate în această perioadă. În general, minoritatea germanilor a rămas rezervată față de puterea politică. De altfel, numeroși germani fuseseră deportați în Orientul Îndepărtat în timpul primului conflict mondial, iar bolșevicii îi suspectau
Ucraina după Revoluția Rusă () [Corola-website/Science/319735_a_321064]
-
cam 500 de magazine și ateliere evreiești au fost jefuite ca represalii, deși Comisia Morganthau a raportat doar 64 de evrei uciși. Pierderile populației evreiești au fost exagerate în relatările unora dintre ziarele occidentale. Evenimentele acestea au devenit cunoscute ca „Pogromul de la Lwów”. După restabilirea ordinei în oraș, autoritățile poloneze au pedepsit o serie de persoane acuzate că ar fi participat la tulburări. Luptele dintre polonezi și ucraineni pentru controlul asupra altor orașe au continuat. Luptele pentru Liov au continuat până în
Bătălia de la Liov (1918) () [Corola-website/Science/319294_a_320623]
-
face studiile la Liceul nr. 1 din Chișinău (promoția 1894) și la Universitatea din Kiev (specializându-se în economie, finanțe și medicină). La 25 aprilie 1903 devine primarul Chișinăului în locul lui Carol Schmidt, care demisionase în semn de protest față de Pogromul de la Chișinău. A ocupat funcția de primar până la 20 ianuarie 1904. Revine în postul de primar al Chișinaului pe 11 noiembrie 1905, fiind desemnat să dețină acest post pe un termen de patru ani. La 6 februarie 1907 este ales
Pantelimon V. Sinadino () [Corola-website/Science/316658_a_317987]
-
apoi șef al sectorului de anchetă din ținutul Chișinău. Anchetator penal al Judecătoriei de district din Chișinău (1870). Judecător de pace onorific al Districtului Chișinău (1872-1908). Primar al Chișinăului (ales din 1877 și reales succesiv până în 1901). În 1903, după pogromul împotriva evreilor, și-a dat demisia din funcția de primar. A contribuit la construirea capelei din cartierul Râșcani și a câtorva case pentru invalizi (1877-81). Cu concursul sau au fost pavate străzi, a fost deschis un azil pentru pribegi (1899
Carol Schmidt () [Corola-website/Science/316713_a_318042]
-
asupra Moldovei, au avut loc promulgarea Edictul de la Granada (1492) prin care evreii erau expulzați din Spania și, de asemenea, rebeliunea cazacilor din Ucraina (1648-1657), care s-a transformat într-un război de eliberare a ucrainenilor de sub dominația poloneză. În urma pogromurilor din Ucraina din secolul al XVI-lea a venit în România un val de evrei așkenazi vorbitori de limba idiș. În secolul al XVI-lea, existau mai multe comunități evreiești în Moldova, iar în 1740 erau organizate comunități importante în
Evreii din Principatul Moldovei () [Corola-website/Science/318667_a_319996]
-
acest scop doi oameni de încredere. Documentul din epocă consemnează absolvirea evreilor de aceste acuzații, eliberarea celor arestați și internarea într-o casă de nebuni a călugărului care a înscenat așa-zisul omor ritual. De-a lungul timpului au existat pogromuri împotriva evreilor acuzați de omor ritual, în special la Galați, inițiativa având-o negustorii greci, care, pe lângă dușmănia religioasă, doreau să-și înlăture concurenții din domeniul comerțului. Evreii erau concentrați în Principatul Moldovei în jurul orașelor, unde desfășurau activități de comerț
Evreii din Principatul Moldovei () [Corola-website/Science/318667_a_319996]
-
evreii jucând doar un rol secundar. Dacă până la începutul deceniului al patrulea atitudinea față de evrei a fost tolerantă, spre sfârșitul deceniului ea a devenit mai negativă. Într-un articol publicat în 1930 de ideologul șef al mișcării, Sțiborski, erau denunțate pogromurile din 1918, subliniind că cele mai multe victime au fost persoane inocente, nu bolșevici. Sțiborski afirma în acel articol că drepturile evreilor trebuie respectate, iar OUN trebuie să-i convingă pe evrei că ucrainenii nu îi consideră inamici, iar OUN trebuie să
Organizația Naționaliștilor Ucraineni () [Corola-website/Science/320343_a_321672]
-
regimului bolșevic, acționând ca avangardă a imperialismului „moscovit” în Ucraina. În continuare, se recunoștea că guvernul bolșevic a exploatat sentimentele antievreiești ale maselor de ucraineni pentru ca să le distragă atenția de la problemele reale și să le îndrepte frustrările spre declanșarea de pogromuri. OUN trăgea concluzia că pe de-o parte trebuie să lupte împotriva evreilor care acționau ca sprijinitori ai regimului „moscovito-bolșevic”, dar în același timp trebui să lămurească masele că principala amenințare este cea reprezentată de Moscova OUN a acceptat să
Organizația Naționaliștilor Ucraineni () [Corola-website/Science/320343_a_321672]
-
masacrarea a aproximativ 6.000 de evrei din Lviv, imediat după ocuparea acestui oraș de către trupele germane, dar există o mai veche controversă pe această temă, although this claim is controversial and disputed by other historians ("Vedeți și: " Controversele cu privire la pogromul de la Lviv (1941)). Membrii OUN care se infiltraseră în poliția germană au participat la evacuarea ghetourilor și la punerea în aplicare a măsurilor „Soluției finale”. Deși cei mai mulți evrei au fost uciși de germani, polițiștii ucraineni membri ai OUN au jucat
Organizația Naționaliștilor Ucraineni () [Corola-website/Science/320343_a_321672]