1,577 matches
-
Frank Knight și de antropologul Robert Redfield, toți trei convinși că studiul academic serios al unei teme poate începe numai după o solidă pregătire fundamentală, bazată pe cunoașterea directă a textelor importante. O atare atitudine, în ultima vreme anatemizată de postmoderniști, a dat în America de Nord unele dintre ultimele expresii ale enciclopedismului, prin inițiative precum colegiile de arte liberale, studiul „marilor cărți”, „marilor idei” etc.1 Programul de la University of Chicago - o instituție considerată conservatoare și chiar reacționară în mediile de stânga
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
văzute ca epocă de vaste redefiniri metafizico-epistemologice și de conflicte ideologico-politice, legate deopotrivă de implozia „marilor narațiuni”/„narațiunilor hegemonice” și de geopolitica polară a Războiului Rece, tradusă metonimic în toate ungherele vieții intelectuale. În aceste condiții, s-a configurat modulul postmodernist (în termenii extensiilor posibile ale „cursului scurt”), ambițios și militant curent radical literar-estetic-filozofic iconoclast cu un considerabil (și programatic) impact ideologic. Ca toate noile curente, postmodernismul a parcurs la început o promițătoare etapă revoluționară și creativă, după care a intrat
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
cauza altminteri nobilă a tuturor exploataților, marginalilor, exclușilor; minorităților. E interesant să urmărim această dinamică a postmodernismului, de la doctrinarii sfârșitului anilor ’70, ca Lyotard, la corifeii anilor ’80, ca Baudrillard, apoi la autorii care au adâncit impactul global al curentului postmodernist francez în anii ’90, ca Chantal Mouffe (între altele, admiratoare a lui Carl Schmitt dinspre extrema stângă) și alții, cei ce au prefațat trecerea către teoreticienii-activiști ai unei globalizări alternative (altermondialisme) între noul mileniu, în vehementă opoziție față de globalizarea „neoliberală
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
globalizări alternative (altermondialisme) între noul mileniu, în vehementă opoziție față de globalizarea „neoliberală”, noul „stadiu cel mai înalt și ultim al capitalismului”. E vorba, așa cum sugeram mai sus, de o dinamică tipică - de la inovație la dogmatism și autoapărare agresivă -, pe care postmoderniștii înșiși o divulgă atunci când analizează toate curentele, modele, stilurile și paradigmele. Ei ar fi singura excepție de la regula de fier a „măririi și decăderii”: deconstrucția este astfel un punct terminus, un apogeu. Astfel, paradoxal, deconstrucția nu poate fi deconstruită. Procedând
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
o divulgă atunci când analizează toate curentele, modele, stilurile și paradigmele. Ei ar fi singura excepție de la regula de fier a „măririi și decăderii”: deconstrucția este astfel un punct terminus, un apogeu. Astfel, paradoxal, deconstrucția nu poate fi deconstruită. Procedând astfel, postmoderniștii s-au izolat progresiv de ansamblul tradiției moderne, preferând exercițiului lor inițial de regândire critică a fundamentelor culturii occidentale - absolut salutar și de multă vreme necesar - baricadarea în interiorul unei fortărețe asediate, la porțile căreia veghează neadormit, demascându-i și stigmatizându
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
discipolii lor i-au citit mai ales pe ei, aplicându-i - dogmatic sau nu, în funcție de vocație și de personalitate - la „lectura” vechilor și noilor texte; discipolii discipolilor se citesc mai curând între ei. Fenomenul se repetă cu marii savanți americani postmoderniști; l-am putut măsura în cazurile care-mi sunt cele mai familiare, ca Hayden White, om de stânga, rămas marxist (în felul său), fost activist civic în anii mccarthysmului, pionier al postmodernismului în istoriografie, teorie literară, literatură comparată. Am observat
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
care, așa cum sugera Georg Simmel prin termenul său celebru, Vergesellschaftung, este mereu în prefacere). Revenind la analiza generală: câtă vreme sunt încă legați de canoanele trecute, fie și numai pentru a le face fărâme prin tot mai alexandrine jocuri deconstructiviste, postmoderniștii împlinesc o funcție vitală în marele proces de regândire permanentă a fundamentelor culturii și societății; când postmodernismul devine exclusiv autoreferențial și conformist - „disciplinându-i și pedepsindu-i” până și pe militanții săi ocazional sceptici sau șovăielnici -, acest curent devine la fel de
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
când în când și tensiunile creatoare, autocriticile, vectorii ieșirii din impas. Din acest motiv, ca în toate celelalte curente, câștigăm mai mult dacă urmărim marginile și rebelii, apostații și indecișii, ipotezele și nu concluziile, manifestele și nu anatemele. Dintre toți postmoderniștii francezi, Baudrillard a fost extrem de franc în afirmațiile sale publice despre Statele Unite, contând și pe faptul că americanii nu-i înțeleg până la capăt devastatoarea ironie (în care este și loc de tragism, toleranță și tandrețe!), totuși atât de evidentă - cel
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
durabilă instituționalizare 3. Deși - am mai spus-o - Stânga americană prezintă valoroasa universitate de pe malul Lacului Michigan ca pe un bastion conservator, nu aceasta este situația, cel puțin în ultimele decenii, când corpul profesoral a început să includă până și postmoderniști radicali (ca W.J.T. Mitchell și alții; dar poate Homi Bhabha e cazul cel mai interesant, prin toate ramificațiile sale, pe care nu le pot însă explora aici); singularitatea instituției e dată de coexistența - nu întotdeauna pașnică, din moment ce divergențele de
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
1992 intră în redacție la „Contrapunct”, din 1994 fiind director al revistei și președinte al Fundației pentru Literatură și Arte Vizuale Contrapunct. Neîndoios un poet inclasabil generaționist și estetic (nici optzecist, nici nouăzecist, nici modernist propriu-zis, cu atât mai puțin postmodernist), V. se distinge printr-o viziune și o rostire demne de luare-aminte. Retorica lirică fiind una minimală, arsenalul figurativ, ornamentul și emfaza sunt practic absente, hotărâtoare devenind cadrajul, decupajul, succesiunea secvențelor - procedee mai degrabă proprii exprimării vizuale, cinematografice -, lucru firesc
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290556_a_291885]
-
comparată a literaturilor din Europa de Est și Centrală. Literatura română a fost pentru S. un obiect de interes permanent, în special în cadrul unor cursuri despre ficțiunea est- și central-europeană, susținute la centrele interuniversitare de studii avansate de la Dubrovnik (Aspects of Romanian Postmodernist Fiction, 1989, History, Ethnicity and Inner Being: Rebreanu’s Forest of the Hanged, 1990) și Praga (Exile and Utopia in Romanian Fiction, 1991). În 1969, după ce dăduse două mici texte din Walt Disney (1966), se afirmă ca traducător cu o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289809_a_291138]
-
Să prezentăm, pe scurt, care sunt acele pasaje controversate care au declanșat reacția fondului autohtonist în preajma intrării în noul mileniu. Contestabilă din capul locului, în viziunea autohtoniștilor, este paradigma epistemologică din prisma căreia a fost reflectat trecutul românesc. Perspectiva relativismului postmodernist din care este conceput manualul este explicit asumată de către autori. În comparație cu ortodoxismul istoriografic manifestat în manualele "clasice", discursul elaborat în lucrarea de față constituie o erezie, dacă nu chiar o blasfemie la adresa dogmaticii oficiale oblăduite de stat. În loc să sacralizeze trecutul
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
și N. Dumitrescu (1999), crăpând și mai larg breșa deschisă de L. Boia (1997), au scos trecutul istoric românesc de sub aureola sacrosanctă care a circumscris-o. Deposedarea istoriei naționale de haloul său sacru de către noua atitudine critico-relativizantă avansată de perspectiva postmodernistă îmbrățișată de L. Boia și S. Mitu semnalează încheierea celui de-al doilea ciclu complet al crescendo-ului patosului naționalist. Manualele alternative introduse începând cu 1998-1999 marchează simbolic un moment de cotitură în tradiția discursivă referitoare la trecutul românesc. Înainte de
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
în acest scop, transformând cărțile școlare în general și manualele de istorie în special în purtătoarele noilor valori occidentale. Totuși, atunci când emițătorii discursului despre trecut au ieșit din parametri liminali definiți de autorități, radicalizând mesajul difuzat didactic în direcția deconstructivismului postmodernist, mecanismele de control statal s-au activat eliminând din spectrul discursiv tonalitățile indezirabile (vezi "Scandalul Sigma" produs de manualul de Istorie publicat de Mitu et al., 1999). Deși statul-națiune, prin exponenții săi umani, continuă să fie defensiv, protejându-și ideologia
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
că însemnătatea lui ar putea fi comparată cu cea a unui gânditor ca Henri Bergson (!). Wittgenstein a rămas, la noi, până astăzi puțin cunoscut și discutat în afara unor grupuri restrânse de profesioniști ai filozofiei și a cercurilor culturale de orientare postmodernistă. În comparație cu receptarea gândirii sale în lumea largă, cu impulsul pe care îl oferă ea astăzi, atât cercetării filozofice, cât și dezbaterii de idei, faptul mi se pare a fi un semn al provincialismului. În ultimul timp, au fost traduse în
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
a populației, televiziunea a devenit „lumea reală” a unei culturi pluraliste. A trăi într-o eră postmodernă înseamnă a conviețui într-o lume creată prin juxstapunerea de diferite imagini. Lumea ecranului combină imaginile nediferențiate și le aduce în prezent, iar postmoderniștii se întreabă dacă există cu adevărat, în lume, ceva mai mult decât o suprapunere de imagini. În al treilea rând, controlul vânzărilor prin limitarea atât a orelor de debitare, cât și a localurilor de desfacere a băuturilor alcoolice asigură un
[Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
este familia, pentru alții dragostea sau reușita profesională, religia sau fotbalul sau orice combinație de două sau trei valori predominante. Acestea permit schițarea profilului actorului, iar profilurile asemănătoare regrupate dezvăluie ma-rile familii de valori prezente în societate: de exemplu, "postmoderniștii", "tradiționaliștii", creștinii, laicii, orientările de dreapta sau de stânga, urmărind criteriile alese. Valorile periferice se grupează în jurul acestui nucleu dur, în importanță descrescătoare. Ele sunt mai expuse schimbării decât valorile structurante, care tind să persiste. 4. O distincție asemănătoare opune
by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
Coenaesthesicon (2000), Aionios. Armonii ale paradisului spiritual (2001), Eudaimonia (2001). La început poetul abordează într-o manieră ludică degajată diverse aspecte ale existenței, fără a reuși să le transfigureze expresiv, după cum nici procedeele experimentate nu izbutesc să ilustreze pregnant conceptul postmodernist. Cărțile tipărite la sfârșitul anilor ’90 cultivă o formă a poeziei onirice, proprie fiindu-i imaginația inflamată, care percepe lumea în detaliu, căutând pulsația ascunsă a lucrurilor și îndreptându-se spre arhetipuri. Există un traseu spiritual ascendent al liricii lui
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288382_a_289711]
-
că însemnătatea lui ar putea fi comparată cu cea a unui gânditor ca Henri Bergson (!). Wittgenstein a rămas, la noi, până astăzi puțin cunoscut și discutat în afara unor grupuri restrânse de profesioniști ai filozofiei și a cercurilor culturale de orientare postmodernistă. În comparație cu receptarea gândirii sale în lumea largă, cu impulsul pe care îl oferă ea astăzi, atât cercetării filozofice, cât și dezbaterii de idei, faptul mi se pare a fi un semn al provincialismului. În ultimul timp, au fost traduse în
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
fost stabilit prin decolonizarea din timpul Războiului Rece. Sistemul statului-națiune este considerat unul "modern 137", în timp ce statele care nu au asimilat acest sistem sunt numite "pre-moderniste". Mai mult, câteva state s-au mutat dincolo de sistemul statului-națiune și pot fi considerate "postmoderniste". Capacitatea dreptului internațional de a explica relațiile dintre aceste tipuri diferite de state este disputată, iar sistemul internațional poate fi privit prin prisma "nivelurilor de analiză". Acesta constituie un mod de a analiza relațiile internaționale și include nivelul individual, statul-
by Gabriel-Liviu Ispas [Corola-publishinghouse/Science/1020_a_2528]
-
și constituie îndreptățit bagajul minim de lecturi al unui iubitor de cultură. E, nu doar compatibilă, ci este platforma pe care postmodernitatea își află terra firma. Odată cu căderea Cortinei de Fer multiculturalismul s-a generalizat, integrat fiind în uriașul malaxor postmodernist în care totul este relativizat, în afara oricărei reguli. Virgil Nemoianu consideră cu îndreptățire că o posibilă forță stabilizatoare este literatura (comparată sau nu), care nu e numai indispensabilă unei societăți sănătoase și umane, ci ea poate, de fapt, să ofere
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
încontinuu, cu o ferocitate pe care colegii lor din România nu au simțit-o nici în cele mai apăsătoare momente ale dictaturii lui Ceaușescu. Mai mult, tema națională ce motiva legitim acțiunile lor publice devenise out of fashion în România postmoderniștilor care, neatenți, i-au abandonat pe colegii lor de peste Prut lătrăilor naționalismului ceaușist. Ba, mai mult, românii de acasă au mai și strâmbat din nas la mezalianța pe care tot ei o provocaseră. Auzeam, în ultima vreme, comentariile iresponsabile ale
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
faptul că această chestiune e discutată, interpretată, supusă - măcar din rațiuni de „tehnică a demonstrației” - dubiului arată că implicațiile ei nu au Încetat să seducă nici moraliștii, nici teologii și nici pe simplii analiști ai adâncimilor psihicului uman. În spirit postmodernist, acest lucru poate fi pus pe seama detabuizării și a intrării În ordinea firească a gândirii. În același spirit, dar fără a ignora și posibilele sale antecedente istorice, lunga listă a răzvrătiților cuvântului și a contestatarilor impenitenți, gândirea știe că Își
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
aceea (Încă vag aproximată) a realului. E faza jurnalului-clepsidră. În această etapă, structura sa e oricând reversibilă. O simplă răsturnare de sens a fluxului creator poate schimba complet consistența discursului. Pentru că și În acest caz, ca și În cazul discursului postmodernist, prea marea permisivitate creează inconsistență. Alunecarea dinspre problemele de fond spre cele de structură pot să-i fie fatale jurnalului. Să nu uităm că el e rezultatul compromisului dintre o persoană (eul confesiv) și un timp (acel au jour le
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
de această caracteristică, mai puțin studiată, a literaturii intimității. Dacă pentru Maurice Blanchot blestemul jurnalului constă În obligativitatea de a „respecta calendarul”15, pentru majoritatea comentatorilor e izbitoare fărâmițarea, fragmentarea acestuia. În afara câtorva experimente (de la Noul Roman la fragmentarismul prozatorilor postmoderniști), prea puține cărți de literatură „tradițională” agreează dislocarea În segmente minuscule a materialului. Dar, pentru jurnalul intim, aceasta ține și de structura psihologică. Incapabil să copieze Întreaga existență, el copiază fragmente din ea. Doar În prozele lui Borges ori Într-
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]