KorAP: Find »[drukola/base=poză & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...59 60 61 ...342 >

8,531 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791

brusc se oprește, înfiorat parcă de propriu-i glas; tace, cu privirea absorbită de o vedere de sub sticlă, înfățișînd o stațiune montană iarna; surîde unui gînd, apoi, cînd surîsul i se întristează în colțul gurii, plimbă palma dreaptă peste cîteva poze cu artiste, dă un bobîrnac uneia și sfîrșește prin a-și lăsa privirea slobodă în gol. Ascultă, Mihai, spune el încet o iubești pe Doinița? Adică, între voi doi s-a stabilit...? Nu, nea Toadere, răspunde Mihai simplu noi am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
foaier, am văzut-o cum a stins țigara de programul ce-l avea în mînă minte Mihai, simțind că a transpirat tot. A, da; bine încuviințează Săteanu și se ridică, rămînînd un timp sprijinit de birou, să privească una din pozele de sub sticlă, apoi strîmbă din nas și merge cu pași mici, a lehamite, la fereastră, rezemîndu-și fruntea de sticla rece. "Să-l fi pus Maria să-mi spună toate astea?... gîndește el. Eu, el, Maria, Doina... Dacă eu pic, s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
care mă lăsase gravidă. Are o soție frumoasă, cred c-o să te intereseze, cucerește tinerii, îi întărîtă și... eventual, îi lasă lui bărbat-su. Apropo! își amintește ea și deschide dulapul scoțînd din poșetă un plic, iar din plic, două poze îți plac femeile astea? Te rog, fără false pudori! Derutat de toată această discuție, cît mai ales și de tonul Mariei, Mihai devine supus, ia fotografiile și le privește: două femei frumoase, trecute puțin de 40 de ani, îmbrăcate foarte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
studiate, puțin provocatoare, dar cu foarte mult bun-gust, fermecătoare chiar. Frumoase! afirmă el. Una are umerii cam lați, dar... o fi făcînd sport. Te rog să-mi răspunzi cinstit, ca unui medic: văzîndu-le, îți trezesc interesul? Da, mai mult decît pozele porno, care, dacă ai bun-simț, îți trezesc greața, produc vomă. De ce mă întrebi? Maria începe să se plimbe, povestind rar, încet, cu calm: După ce prietenul mi-a rîs în nas, derutată, am încercat să scap de sarcină. M-am dus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
cu vreun..., nici măcar nu mi-i soră bună. Fantastic! exclamă Mihai printre dinți, aproape cu ură. Puteam să jur că Doinița nu-i a ta. Prea te porți... face el un gest deznădăjduit, apoi, oftînd, schimbă vorba: Ce-i cu pozele, de ce m-ai întrebat? Acesta-i fostul meu prieten, Teofănescu, iar acesta, prietenul său, doctorul Marcu, cel căruia i-am dat brățara de aur, ca să mă... siluiească. Cei întărîtați de frumoasa Evelina, soția lui Marcu, au la dispoziție aceste două

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
fostul meu prieten, Teofănescu, iar acesta, prietenul său, doctorul Marcu, cel căruia i-am dat brățara de aur, ca să mă... siluiească. Cei întărîtați de frumoasa Evelina, soția lui Marcu, au la dispoziție aceste două femei... prezentabile rîde Maria ironică, fluturînd pozele. M-au costat douăzeci de mii, dar merită. Dacă vrei un adevărat spectacol, vino deseară... conchide ea plină de ură. Mihai rămîne sprijinit de calorifer, aproape nemișcat, cu privirea aruncată în gol, fără să înțeleagă, fără să se manifeste. Aude

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
nu se poate reculege: ca atunci cînd visezi urît, îți dai seama că visezi, vrei să țipi, să te trezești, dar nu poți. Revino-ți, copile! îl lovește Maria ușor cu palma peste obraz. Doi oameni viciați rîde ea băgînd pozele în poșetă -, aș zice, trei, că-i și Evelina... Ce-i așa groaznic în asta? E drept, nu-i întîlnești în Iubire cu parfum de sînziene și nici în alt scenariu despre mari inventatori, aflat pe masa ta, dar medicina

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
trei copii. Ăla vine la spital înaintea femeilor de serviciu... Bărbații din cinci județe își scot pălăria în fața lui, iar femeile ar fi în stare să-i sărute și mîna... Cu ăla vrei să te bați tu, că ai o poză a lui femeie?! Tu nici măcar sexul tău nu ești în stare să-l menții viu. Un păcat bolnăvicios, un viciu la urma urmei, crezi că poate anula o valoare?! Rămasă numai în furou și cu cizmulițele în picioare, indiferentă la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244

unea voința și conștiința începe să slăbească. Goală de la brâu în jos, dansa în fața oglinzii. Mai întâi nu făcuse decât să stea și să se uite preț de câteva minute, dându-și blugii jos sau ridicându-și fusta, într-o poză aproape inconștientă. Îi plăcea atât de mult să-și vadă chestia, să știe că, în sfârșit, chestia are un scop, încât ajunse curând la adevărate defilări în fața oglinzii. Chestia era acum suficient de mare pentru a se bălăngăni când Carol

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
lumânare se consuma între ei, măsurându-le incapacitatea de a comunica. Dan nu aruncă nici măcar o privire în decolteul soției sale (nu prea spectaculos, ce-i drept). În schimb, studia un număr din Design Week, uitându-se mai atent la poze decât la cuvinte. Pe Carol nu o deranja, mai ales că nici ea nu era mare amatoare de conversații. Stătea acolo, mestecându-și de patruzeci de ori fiecare îmbucătură și întrebându-se ce va urma. De fapt, era și ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
lenjerie. Așa că acum o putea sfâșia pentru a-și lăsa liber penisul fantastic, să tremure, să se ridice, înconjurat de fâșii de mătase neagră și de coloanele suple ale coapselor ei. Cum se mai mișca la capătul patului! Cum lua poze nobile și sfidătoare pentru câteva secunde! Își smulsese sutienul pentru ca sânii ei micuți să poată atârna liberi. Dar ia te uită! Nu mai sunt niște movilițe nesemnificative, abia conturate, cu areole mici și palide. Sub ei, simte acum fermitatea mușchilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
sau brasieră. Peste tot în jurul ei, pe panourile pătate artistic care acopereau podeaua apartamentului său, era dispus și acel „rest“ despre care vorbea ea. Și ce mai resturi! Pantofi cu talpă ortopedică și rochii din lamé, pene de struț și poze din filme, sticle de parfum și portțigarete, insigne de pus la rever și coperte de albume, chitare și tobe din piele de capră, cercuri și plăci Ouija, CD-uri și postere din concerte, bentițe pentru cap și brațe, bețe de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367

am puterea să recapitulez. În vara lui 2000, onanistul politic Constantinescu, mediocritatea îndrăgostită de sine, a comis cea mai mare ticăloșie a „tetralogiei” - a dat bir cu fugiții din scena politică, din dorința de a se așeza într-o nouă „poză” din lungul șir de exhibiționisme ale carierei sale. Ca orice cabotin iresponsabil, n-a ținut seama nici o clipă de consecințele gestului său. Era dator, în primul rând față de partidul lui, de țărăniști, să-l aducă acolo unde era în 1996

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
ștaif, sătulă de politica gen „amicul poporului”, sătulă de politică în general, dl Roman transmite că are legătura cu baza, așteptând probabil să îi răspundă nea Gicu Folositu de la bază: „Recepționat. Roger!”. Emil Constantinescu, alt zombi politic, fost coleg de poză cu Petre Roman, are legătura definitiv tăiată, dar nu bagă de seamă, toacă din buze ca un televizor fără sonor. Dl Constantinescu simte în continuare o nevoie acută să vorbească în numele cuiva. Trimite proteste la Bruxelles cu privire la libertatea presei, în numele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
și simplu pentru că e om și trebuie să se adune la un număr de cadavre previzionat. Mergând în această direcție, vom ajunge în curând să trăim cu toții cu moartea alături în fiecare clipă a vieții, ne vom oferi unul altuia poze nu numai cu ursul fotografului sau lângă statui și pomi, ci și în coșciug, cu mâinile pe piept. „Ce bine vă stă mort” poate să fie un compliment al zilelor ce vor veni. Viața noastră va fi asemănătoare cu cea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
Sunt atât de bătrân, încât mi-o amintesc pe Iolanda Balaș sărind la Olimpiada de la Roma pe ecranul alb-negru, mic ca o ferestruică, al unui televizor sovietic Rubin 102. Am trăit până acum 12 Olimpiade, fiecare cu aerul propriu, cu poza specifică, cu amprenta timpului lumii nesportive asupra ei. Care ar fi „marca” Atenei Olimpice 2004? Primul gând se duce la miile de militari și agenți mai mult sau mai puțin secreți care se calcă pe picioare în capitala greacă. Pacea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307

asta știți unii dintre voi, eu nu mă bag unde nu mă pricep. Ei bine, scăpam de frizer datorită tovarășei Câsu, învățătoarea care-o înlocuise pe prima învățătoare, tovarășa Ulărescu (trebuie să aflați că tovarășa Câsu, alături de care am și poze 9/12 pe treptele școlii, ce e drept, poze de grup, cu încă treizeci și unu de pionieri minusculi cu tricolor alb-negru, era o zână, un pic zaharisită, fără baghetă, cu ochelari, înaltă, uscățivă, ar fi făcut sigur carieră în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
unde nu mă pricep. Ei bine, scăpam de frizer datorită tovarășei Câsu, învățătoarea care-o înlocuise pe prima învățătoare, tovarășa Ulărescu (trebuie să aflați că tovarășa Câsu, alături de care am și poze 9/12 pe treptele școlii, ce e drept, poze de grup, cu încă treizeci și unu de pionieri minusculi cu tricolor alb-negru, era o zână, un pic zaharisită, fără baghetă, cu ochelari, înaltă, uscățivă, ar fi făcut sigur carieră în baschet dacă nu s-ar fi dedicat celor mici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
nu cred că mai are sens să mă învârt prea mult în jurul acelui vis. Știu doar că m-am trezit buimac (asta v-am spus), cu pâlpâirile alea de neoane și draci încolăciți în minte, am luat o carte cu poze și text puțin, Albă ca Zăpada, și am intrat în bucătărie. Mama prăjea pâine pe plită, iar mirosul acela și becul aprins (era tare mohorât afară) făceau, nu știu cum să zic, ca bucătăria să pară primul și ultimul loc de pe pământ

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
tanti Lucica, sora unei mătuși prin alianță, e una și aceeași persoană cu Uca. Iar Uca a fost pentru Matei mai mult decât două bunici, mai mult decât șapte, a fost un înger păzitor pământean. Boieroaică, frumoasă (semăna într-o poză din tinerețe cu Liz Taylor, iar când i-am spus asta în garsoniera ei de la Frigocom, s-a îmbujorat și m-a pupat), a avut o căsătorie beteagă după ce soțul ei, avocat, a suferit la câțiva ani după nuntă un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
pe ușă, a râs cât le-am căutat, abia când am găsit încălțările în cămară, în spatele unui săculeț cu morcovi, s-a potolit și m-a rugat să mai stau; a scos dintr-un sertar niște reviste mototolite, nu cu poze, ci cu desene cu gagici goale în tot felul de poziții, am rămas să mă uit, cum să pierd așa ceva, mă îngrozea ideea că din lada recamierului, de pe balcon sau dintr-un dulap ar putea să apară maică-sa (șefă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
ei. Pe urmă, privindu-l pe Matei atâția ani, a înțeles încet, încet. Ca inginer, lui tata îi plăcea să fie șef peste cât mai mulți oameni, dar ca fotograf era un artist retras, care n-avea nevoie de public. Pozele lui alb-negru ar fi câștigat destule premii și și-ar fi găsit loc în reviste dacă pe el l-ar fi preocupat asemenea lucruri. Nu-l preocupau. Îl interesau doar luminile, contrastele și contururile, cu care făcea experimente de alchimist

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
cealaltă față a spațiului aceluia liliputan, un veceu de serviciu dezafectat. Într-o zi în care Matei se apropia în ritmul lui de maratonist de împlinirea vârstei de doi ani, în tăvile cu lichid fixator au apărut o mulțime de poze noi. Eu și mama am crezut că sunt poze de-ale copilului, fiindcă tata îl tot fotografia, dar nu lucra filmele. Nu era așa. Erau pozele unei femei brunete, străine, în ochii căreia se citeau familiaritate, loialitate și răbdare. Cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
serviciu dezafectat. Într-o zi în care Matei se apropia în ritmul lui de maratonist de împlinirea vârstei de doi ani, în tăvile cu lichid fixator au apărut o mulțime de poze noi. Eu și mama am crezut că sunt poze de-ale copilului, fiindcă tata îl tot fotografia, dar nu lucra filmele. Nu era așa. Erau pozele unei femei brunete, străine, în ochii căreia se citeau familiaritate, loialitate și răbdare. Cu aerul ăla superficial ce ascunde atâta jenă, tata s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
vârstei de doi ani, în tăvile cu lichid fixator au apărut o mulțime de poze noi. Eu și mama am crezut că sunt poze de-ale copilului, fiindcă tata îl tot fotografia, dar nu lucra filmele. Nu era așa. Erau pozele unei femei brunete, străine, în ochii căreia se citeau familiaritate, loialitate și răbdare. Cu aerul ăla superficial ce ascunde atâta jenă, tata s-a apucat să turuie o poveste cu o colegă de serviciu care se mutase în casă nouă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]