2,230 matches
-
de buruieni, de cretă, de hârtie arsă, de Țăndărei, de țâța țigăncii, de glorie postumă și, undeva, pe la capătul mirosurilor, nepăsarea cu aburul ei de petunie bălăngănindu-și clopoțeii peste tot. Boarea dulceagă a nepăsării de viața-mi care se prelingea slinoasă, târând în nimicnicie zdrențe de imagini aburite, gândul că mă rătăcisem în depărtarea de mine, uimirea că mai pot fi totuși atent la tot ce-mi mai trecea prin minte în acel moment. „Dacă nu dau afară la prima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de trist, ultim respect, plin de dor și nespusă tristețe a despărțirii. În acele luni, când se știa că noi familii de evrei aveau să părăsească orășelul, o tristețe molcomă se pogora peste străzile acelea, peste curți și grădini, se prelingea pe ulițe, intra în ogrăzi, în odăi, în suflete, în cuvintele sau în privirile noastre. O tristețe învălmășită, în care se strecura și o ușoară invidie pentru desprinderea celor ce plecau de acele locuri și avântarea în necunoscut. Încolțeau și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
mai târziu, când am văzut sala coloanelor imense, mergând printre ele, am avut imaginea curvei ieșind, în înserare, în oraș. Mergeam și eu tot așa, strecurându-mă parcă printre imense coloane, căutând o ieșire, o poartă pe sub care să mă preling, precum cândva curva din R. încerca să treacă liberă, să se piardă în dusul ei. — Special am tras perdeaua, mi-a spus D. în acea după-amiază. N-o să-și dea seama. Tu o să te uiți și-o să vezi cum se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
au venit dușmanii să-l ia, dar el nu voia să plece, nu se dădea nicicum dus, că avea rădăcinile zdravene, înfipte adânc în curtea casei, în glodul strămoșesc. În treacăt, voi observa cum o șuviță de sânge i se prelinge în colțul buzelor, sub nara dreaptă. Voi crede, o clipă, că transpirația adunată coboară spre bărbie și doar lumina sângerie face să pară sânge adevărat. Apoi îmi voi spune că-i chiar sânge. Cel mai adevărat și viu sânge. Mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
amorf. Nu mai primeam nici un semn din afara mea. Fără dureri, fără bucurii, fără spaime, tristeți, gânduri spre un altceva, decât automatismele unui trup inert. Purtat sau purtându-se pe sine doar în virtutea unor legi pe care le urmam la fel de inert, prelins printre cioburile vieților din multilaterala noastră dezvoltată. Nu mă interesa, din tot ceea ce îmi povestea el, decât faptul că reușisem să vând desenele acelea. Toate celelalte, ale întâmplării, nu le luam în serios, nu le credeam, nu le vedeam ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
pași duși, din cadențe mistuite, din despicări de aer, din troian de clipe pogorâte. Rămân tot mai în urma vieții care se trece. Clipe ca acestea, moi, toropite de zăpușeala miezului de zi. Căldură sufocantă, anihilantă. Gândurile moi, lichefiate, vâscoase se preling în mătci coșcovite, vaduri secate. Încinse urme ale unor elanuri rămase de demult în aceste urme scorojite. Curg vorbele celor din jur fără sevă, uscate și ele în arșița acestui fără de gânduri timp. Vorbim în virtutea marii inerții care ne mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
astfel de clipe goale, moi, sentimentul timpului care mă înghite. Mă retrag - aproape material simt aceasta - într-un fel de pulbere de vreme care se așază peste anosta încăpere cu cărți, cu vechi gazete, cu șterse fotografii. Simt cum mă preling într-o pagină de vreme, undeva într-o frază de subsol sau într-un început de pagină. Ca un fluid (metal? ceară?) turnat într-o formă, căutându-și trup în marele trup, strecurându-se în cotloane spre a se răci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
însă liber, dâra ta de viață știi că se încrustează în ceva, trăiești permanent trecerea din efemer în veșnicie și iarăși revenirea în vremelnic și iarăși dusul în nemurire. Trăiești minunea colbuirii. Calcinarea clipelor, zilelor, cuvintelor, amintirilor tale. Te lași prelins în țărâna Bibliotecii... Un balans care îți ostoiește răni, îți îmblânzește zilele, te face să privești ca și cum n-ar fi mizeriile zilelor de zi cu zi, te face să știi că ai totuși un rost pe lume, că vii dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Mă strângea, îndemnându-mă parcă să-i sărut locul acela umed. Nu mai făcusem așa ceva niciodată. Mă împingea cu mâna. Icnea. „Hai, curajosule! Soldățoi fricos!“ Mă umilea. Mă înfuria semeția ei. Mă amețea în același timp freamătul sexului ei. Seva prelingându-se. Tremurul sfârcului întărit. Am pătruns-o cu limba, hulpav, de parcă aș fi mușcat dintr-o nemaipomenită poamă mustoasă, zemoasă. Îmi dispăruse scârba. Mă aprinsesem. Am vrut să mă retrag, să o trag peste mine, să intru cu toată setea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
pierdut pare că-l va întreba ceva, pare că-i va șopti ceva, pare că-l va dojeni sau poate va zâmbi, nepăsătoare, la rându-i, la timpul care, până și în acele clipe de tihnă în jurul unui tort, se prelinge fără susur, fără cadență, fără povară. Va urmări naratorul de peste timp cum la un moment dat femeia aceea doar întoarce amuzată capul, se trage puțin spre dulapul cu pantofi de lângă ușă, lăsând să se strecoare pe lângă ea un bătrân într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
rotocoalele puzderiei de alți fulgi zburătăciți în noaptea Bulevardului. M-am oprit chiar la intrarea în parc. Moartea mea, o adulmecam, venea din Cișmigiu. Îngrozit, m-am răsucit spre Conți. Adormise. Dormea din picioare. Un fir de salivă i se prelingea pe barbă, pe fularul galben, în jos, până spre cordonul pardesiului gri, boțit. Am început să urlu... 34tc "34" ...Am urlat o săptămână? O lună? Habar nu am. Mai mult ca sigur că urletul a fost totuși ieri-noapte. Ningea, parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
să o sărut. Din plictis, probabil. Sau pentru că mă sprijinea. O voi săruta din nou. Se va lăsa în voia mea, cu brațele tot mai strânse de gâtul meu, ca într-o disperare. Voi urmări cum lacrimile ei se vor prelinge pe obrajii mei, cum se vor strivi, mocirloase, între fețele noastre lipite. Atunci, într-o răsucire a trupurilor, o voi vedea pe ea. Va sta rezemată de ușa bucătăriei, tot așa cum, cu câteva ceasuri mai înainte, stătuse în ușa dormitorului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ieși. O voi asculta cum coboară treptele, etaj după etaj, cum deschide ușa de la intrare, cum pașii ei se depărtează pe alee, printre tufele acelea cu ramuri galbene, voi auzi până și picurii ploii cum cad peste ea, cum se preling pe părul ei, pe umerii ei, pe șoldurile ei, cum cad în căușul urmelor ei, voi auzi cum zorii vin spre ea, zorii ei cu pași zoriți, înrourații zori ai acestor lacrimi doar ale mele, pe care le aud, până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
21 Seara se lăsă parcă pe nepusă masă, cu o suflare rece și o mantie de purpură ce se prelingea printre crăpăturile străzilor. Am grăbit pasul și, douăzeci de minute mai tîrziu, fațada universității se ridică asemenea unei corăbii vopsite În ocru și ancorate În noapte. Portarul de la Facultatea de Litere citea, În ghereta lui, din scrierile celor mai influente
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
cordial și s-a Întors la ziarul lui, dezinteresat. CÎnd am ajuns pe strada Ganduxer, am băgat de seamă că Fermín se făcuse ghem sub pardesiu și tot trăgea la aghioase, cu gura deschisă și cu chipul fericit. Autobuzul se prelingea printre domnii scrobiți pe de promenada San Gervasio, cînd Fermín se deșteptă brusc. L-am visat pe părintele Fernando, Îmi zise. Numai că În visul meu, era echipat ca centru Înaintaș la Real Madrid și avea lîngă el cupa Ligii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Fermín. — Ești nebun? — Vreau să spun că trebuie s-o găsim pe Jacinta Înainte să ni se dea În vileag șiretlicul. — Cum? — Oare cum? Întrebînd. Ne-am Îndreptat spre coridor ca să vedem dacă maica Hortensia dispăruse. Apoi, tiptil, ne-am prelins pînă În salonul pe care Îl străbătusem. Chipurile nenorocite ne observau În continuare, cu niște priviri ce oscilau de la curiozitate la teamă și, În cîteva cazuri, la lăcomie. — Fii cu băgare de seamă, că unii dintre ăștia, dacă ți-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
numărul 32 de pe bulevardul Tibidabo, o vale lugubră și pustie, străpunsă de săgețile lunii ce se strecurau printre copaci. Cu toate că nu-l mai văzuse de șaptesprezece ani, Miquel a recunoscut la Julián mersul acela ușor, parcă felin. Silueta lui se prelingea În penumbra grădinii, pe lîngă fîntînă. Julián sărise peste Îngrăditură și pîndea casa asemenea unui animal neliniștit. Miquel l-ar fi putut striga de acolo, Însă a preferat să nu alerteze niște posibili martori. Avea impresia că priviri furișe spionau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
și mi-am dus mîna la cap, chircindu-mă de durere. Am simțit sînge călduț. M-am ridicat cum am putut. Mușchii pîntecelui care Încasaseră prima lovitură a lui Tomás, ardeau Într-o agonie ce abia acum Începea. M-am prelins pe trepte În jos, unde don Saturno, cînd m-a văzut, a scuturat din cap. — Haida-de, intră un moment și aranjează-te... Am refuzat, ținîndu-mă cu mîinile de stomac. Partea stîngă a capului Îmi palpita ca și cum oasele ar fi vrut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Fermín, răpus În fotoliul din colț, sforăia cu furia unui om de trei ori mai mare. La picioarele lui, răsfirat În plînsul filelor, zăcea manuscrisul Nuriei Monfort. Durerea de cap se redusese la o palpitație lentă și călduță. M-am prelins pe furiș pînă la ușa Încăperii și am ieșit Într-o cămăruță cu balcon și cu o ușă ce părea să dea spre scară. Pardesiul și pantofii mei erau pe un scaun. O lumină purpurie pătrundea pe fereastră, Împodobită cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
să nu mă mișc de-aici. Pe cine așteaptă? Nu știu. A zis că e cineva care va veni odată cu tine, că tu o să-l aduci... CÎnd am ieșit pe coridor, se auzeau pași pe casa scărilor. Am recunoscut umbra prelinsă pe ziduri asemenea unei pînze de păianjen, gabardina neagră, pălăria trasă ca o glugă și revolverul din mînă, strălucind ca o coasă. Fumero. Întotdeauna Îmi amintise de cineva sau de ceva, Însă pînă În clipa aceea nu Înțelesesem de ce anume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
În aer, apoi Începură să se deplaseze de la locul lor. Satanovski clipi din ochi. Bikinski Își făcu, muțește, cu limba, pe cerul gurii, semnul crucii. Femeia izbucni din nou În râs, Înmuindu-și buzele rujate strident În spuma ce se prelingea fără voia ei din halbă. Noimann nu mai știa exact cum Începuse „spectacolul” iluzionist. Ținea minte doar că la un moment dat, pocnind din nou din cele două degete, inginerul Edward, Îmbrăcat acum Într-un frac negru și purtând pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
femeia În bărbat. Și viceversa, tocmai pentru a vedea ce simte unul când Îl posedă pe celălalt... Configurația astrelor pare să fie prielnică oricăror combinații...” „Dar cu pictorul cum ar trebui să procedăm?” se Întrebă inginerul, privind cu atenție zațul prelins pe marginile ceștii de cafea. „Să-l chemăm un pic la ordine sau să-l lăsăm să umble așa, de capul lui, străbătând În lung și-n lat orașul și proferând amenințări? Cât despre Oliver, până la venirea noului Mesia, e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
damă Înfulecă ficat. Mânuiesc cu multă Îndemânare cuțitele și furculițele de pe masă. Taie ficatul cu gingășie. Bucăți-bucățele. Îl Împing la marginea farfuriei. Ce clinchet plăcut. Ți se face foame și mai ales sete. Buzele sunt crăpate. Firicele de sânge se preling din gingii. „Lilith, Lilith, te hrănești cu celulele mele pline de sevă, Lilith. Ficatul meu e ferfeniță. Limba e Încărcată. Ai grijă... Ai grijă. Sufletul nu simte nimic, doar trupul... De ce această soartă ne-a fost dată tuturor? Oare nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
parte-mi îți jur, pe doamna stăpâna a inimii mele, că voi face tot ce vei voi pentru a-ți merita iertarea. La aceste cuvunte, mirtul păru că tremură din rădăcini și până-n vârf,iar Roger a văzut o umezeală prelingându-se pe trunchi în jos ca niște lacrimi, cum se întâmplă deobicei cu un lemn verde pus pe foc. El vorbi apoi: Bunătatea care te face să vorbești astfel mă îndeamnă să-ți dezvălui cine am fost eu odată, și
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
zel mă arde, tip, Roșesc în mine sori torizi Când brațele liane-ntinzi, De îmi ascunzi grotescul chip; Mai jos, focar, vulcan încins, Deasupra, norii lava-și varsă; De care foc inima-mi arsă, În albie-ți mi s-a prelins? E dinadins? E-ntâmplător? De ce e-un crater tot întinsul Și numai eu, acelasi, insul, Zbucnind vulcanic, arzător? Scânteie, poate-ntâmplătoare, De-ajuns, a fost o nimicire Să-mi cotropești cu-mpătimire, Paraginea-mi clocotitoare...
DE-AJUNS by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83779_a_85104]