1,958 matches
-
avea trei alunițe închise la culoare pe buca stângă a... ăăă... posteriorului. — Puteați să-i spuneți cur, domnule maior. Pornim imediat spre dumneavoastră. • • • Caporalul Joseph Dulange era un bărbat de douăzeci și nouă de ani, înalt, musculos, brunet, cu față prelungă și o mustață subțire. Era îmbrăcat în haine militărești largi, de culoare măslinie, și stătea așezat vizavi de noi, la o masă din biroul șefului Poliției Militare din Fort Dix. Părea să fie un individ al naibii de rău. Un căpitan avocat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
și scoase un geamăt profund. Ieși în viteză din cort, îndreptându-se spre o baracă unde mai multe telefoane publice fuseseră amplasate temporar. Cu mâna tremurândă, formă numărul. - Stuyvesant Manor, i se răspunse. - Cu Jaynene Williams, vă rog. O așteptare prelungă. - Alo? - Sunt eu. Kara. Mama e bine? - O, da, e foarte bine, fato. Dar voiam să te anunț. Să nu sari în sus prea tare, s-ar putea să nu fie nimic. Acum câteva minute, s-a trezit și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
orez. Știa că era mai slab decît fusese Înainte de război și că părinții lui ar putea să nu-l recunoască. La orele de masă, cînd se privea În geamurile crăpate ale chioșcului de bilete, abia dacă-și mai recunoștea fața prelungă cu ochii adînciți În orbite și fruntea osoasă. Jim evita oglinzile, căci femeile eurasiatice Îl priveau mereu prin pudriere. Hotărîndu-se să se gîndească la ceva folositor, Jim se rezemă cu spatele de banca de tec. Urmări un hidroavion Kawanishi care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
nevăzut, ascuns de marginea dantelată a unui nor negru cu un contur Înfricoșător și el vede un om care aleargă spre un gard cu gura căscată și ochii măriți de spaimă. Această imagine i se pare că scoate un sunet prelung: Uuuuuuuuuuuuuuuuu! și stă cu mâinile peste urechi și clipește repede și Îi e frică. Și face pipi pe el. Despre Marele Război pentru apărarea patriei știe foarte puțin: un soldat care fuge și se agață din mers de scara vagonului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
se gândiră că n-o să aibă nevoie de ea În nici un caz. Meteorologic vorbind, ziua de septembrie părea să fie perfectă. Fără Îndoială, frigul și burnița aveau să revină, dar deocamdată Începutul de toamnă se făcea simțit numai În umbrele prelungi și În nemișcarea tăcută a aerului. Chiar și marea, de obicei agitată, era calmă. Soarele se juca pe valuri, lăsând impresia că la orizont ardeau artificii. Vânzătorii de hot dog și hamburgeri, care În mod clar Își făcuseră provizii pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
ele în clădirile ca o tablă de șah cu pătratele iluminate. Uneori stăteam în metrou în timp ce acesta huruia și scârțâia și hurducăia la curbe, și voiam să deschid gura și să dau glas deșertăciunii din sufletul meu într-un strigăt prelung. Dar chiar și așa, era mai bine decât să citesc. Nu aveam răbdare cu poveștile care nu erau reale sau cu informațiile pe care nu le puteam folosi imediat. Cu filmele era altă poveste. La filme puteam să îmi perfecționez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
26 DE CENȚI PE GALON și DOUĂ LA PREȚ DE UNA și PARCARE ÎN SPATE; șoferul încruntat care face manevre bruște în fața mea și cel care îmi face semn să o iau înainte cu un gest de noblesse oblige; umbrele prelungi ale copacilor pe drumul de acces pe care se văd pete de soare și mirosul de iarbă proaspăt tunsă în timp ce mă apropii mai mult de casă. E cu totul ieșit din comun, doctore, și ciudat că după tot ce s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
Ce bine ar fi dacă v-ați da un pic osteneala să ascultați ce vorbesc Între ei. Necazul e că nu vă auziți decât pe voi, pe voi și iar pe voi. Din nou Îi scăpă din piept acel șuierat prelung, slab, de parcă era uimit de naivitatea fiului său. —Ba tocmai că În ultimul timp arabii spun lucruri destul de diferite, tată. —Spun. Ce grozav! N-au decât să spună cât poftesc. E foarte ușor să vorbești. Pur și simplu au Învățat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
-l implore să se Însoare. Pantoful Îi Îngheță În mână. Privi cu surprindere antenele gândacului, care se roteau. Văzu mulțimea de perișori mici și tari, ca o mustață. Studie picioarele subțiri, care păreau pline de articulații. Forma aripilor delicate și prelungi. Și Îl copleși un sentiment de venerație pentru alcătuirea minuțioasă și precisă a acestei creaturi, care nu i se mai părea dezgustătoare, ci minunat de perfectă: reprezentanta unei rase detestate, proscrisă și exilată În canalele de scurgere, care excela În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
iarna, În casa arăbească, trăgând perdelele. Într-o noapte, când avea trei sau patru ani, a uitat să tragă perdelele În camera lui. S-a trezit din somn și a văzut o siluetă afară, privind nemișcată la el. O formă prelungă și subțire, luminată de un cerc palid de lumină. Apoi a dispărut. S-a materializat din nou, ca prin cețuri luminate de lună, la celălalt geam. Și a dispărut iarăși. Își amintea cum s-a trezit noaptea speriat, s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
a ridicat În capul oaselor și a Început să plângă. Cum a venit maică-sa și s-a aplecat asupra lui, Îmbrăcată Într-o cămașă de noapte ce răspândea un miros de parfum fin, și era și ea albă și prelungă, parcă atinsă de lună. Și l-a luat În brațe și l-a Încredințat că nu era nimic afară, că silueta pe care o văzuse nu fusese decât un vis. Apoi a tras amândouă perdelele, l-a Învelit și l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
iarna în munți, am locuit la Grand Hotel deasupra patinoarului și tata patina în spatele pietrelor pe suprafața ca oglinda. Era zgomotul ăla specific când așeza piatra și izbucneau strigătele când lovea; un staccato puternic „up, up, up, up“ sau sunetul prelung și întunecat „down, down!“, în timp ce tata încă mai plutea în spatele degetelor lui, pe urmă se tupila, urmărind piatra cu privirea, până când zgomotul înfundat spărgea tensiunea. Dar jocul devenea acum aproape războinic. Domnii englezi în pantalonii lor bufanți și șalurile scoțiene
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
de alamă și trăgea de un mâner. Armăsarul, înhămat în curele și paftale de arabă, necheza înăbușit, scuipa aburi fierbinți din plămâni ferecați, cu răbufniri tot mai repezi și un țipăt ascuțit spărgea cerul parcă și se stingea în vaete prelungi prin văile dimprejur. Păstrez și azi un simțământ de compătimire pentru omul care nu a crezut în copilărie că trenul e o ființă ca toate celelalte. Într-o zi doi țărani au coborât dintr-un vagon de marfă un coșciug
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
băltoace. A continuat apoi iar lanțul Duminecilor, toate, toate la fel, în casa văduvei. Laura nu mai râdea și nici mâna la gură nu o mai ducea, când surâsul ei pălit de grijă încerca să-i lumineze chipul. Degetele ei prelungi confecționau pălării pentru cucoanele cartierului. Se făcuse modistă peste noapte și, ajutată de talent, izbutea să agonisească ceea ce trebuia pentru acoperirea cheltuielilor modestei lor gospodării. Dar iată că nu mult după aceea, moartea trecu iar pragul casei. De astă dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
că tânărul a făgăduit Laurei să se însoare cu ea până în patru săptămâni. Tăcui. În liniștea ce se coborî în odaie, am auzit-o pe Laura din camera vecină, în sfântul locaș al seninelor mele rugăciuni, gemând de două ori prelung și dureros. Plasatorul de mașini gâfâia ca după trântă. - Ramses, reluă vorba bătrâna, mestecând cu lingurița cafeaua din ibric, intrată în clocot. Laura mi-a zis: Mamă, cum mi-o și norocul. Zic eu: Ce-ar fi să întrebăm pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
temelie. Purta ciorapi negri lucioși, întinși pe pulpe, agățați de cătărămile jartierelor. Domnișoara mi-a surâs convențional și mi-a descheiat pantalonii, lăsând să alunece prin elipsa lor, o mână pricepută și abilă. I-am cântărit în palmă un sân prelung și greu, ca umplut cu alice, în vreme ce cu mâna liberă mi-am desprins bretelele. Pantalonul îmi căzu dintr-o dată ca un burduf de armonică, peste ghete. Fata mă trase după ea spre divan, pe colțul căruia se răsturnă înapoi, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
gâtului. Scurtă până la genunchi, rochia aceasta bizară îngăduia să i se vadă liniile ideale ale gambelor goale până la glezne, în acord impecabil cu picioarele micuțe, încălțate în niște pantofi fără tocuri, cu vârfurile gotice ca două pernițe mari, negre și prelungi. Niciodată nu am surprins-o cu picioarele pe pământ, ci, ca o faimoasă creațiune picturală, trecea, plutind parcă pășind zâmbitoare, cu ochii negri, enormi, deschiși înspre o țintă imaginară, în depărtări numai de ea cunoscute. Se vorbea de răsunătorul succes
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
în satanicul său galop. Așa cum se frământa el pe canapea, învăluit în umbră, nu-mi amintesc să fi văzut altceva decât pantofii Hildei în legănarea lor prin aer, cu tălpile în sus, aceeași pantofi gotici, ca două pernițe negre și prelungi, în timp ce pe pânza de pe marele șevalet, care masca fereastra dinspre apus a clopotniței, am surprins, parcă, zvâcnind, penisul somnolent dintre coapsele arămii, ale tânărului fără cap. În splendida dimineață de Septembrie, în care venisem să-mi iau rămas bun înainte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
o ținea depărtată de trup, ca să poată cu dreapta să-și vâneze puricii. Neîndoielnic că era Margareta. Era Margareta din înscenarea lui Reinhardt, așa cum am văzut-o la Berlin, cu ochi albaștri, nasul ascuțit, gura cât un bănuț și ovalul prelung la obrajilor. Semne particulare: era gravidă. Îi lipseau totuși cele două coloane laterale din închipuita catedrală, pe care imaginația o construiește gigantică, dacă ne luăm după grosime neobișnuită a stâlpilor retezați. Îi lipsea fondul negru din ultimul plan. Avea însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
Omul cu ciocul de aramă dispăruse. - Greta începui, după ce m-am așezat lângă dânsa pe muchia divanului, cuprinzându-i talia, spune-mi, unde și când ne-am mai văzut vreodată? - Mă cheamă Peppa, răspunse iubita lui Faust și degetele ei prelungi și reci îmi desfăcură nasturii cămășii la piept să-mi prindă sfârcul sânului. Atunci, mirosind-o la ceafă, am recunoscut-o încă o dată. Era femeia cu carnea dulce, pe care am întâlnit-o foarte rar, de care nu mă voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
meu cotise tocmai dinspre dom, rămânând buimac, în plină baie de lumină. Îl recunoscui din depărtare după jachet, dar mai cu seamă după jobenul cu capacul oblic. Înalt și tânăr încă, avea totuși trupul adus din spinare, și un chip prelung și caricatural. Se puteau remarca de la prima ochire sprâncenele încruntate și gura ca un bot de știucă. Purta barbă și mustață rase, și avea gât unduit, cu o cravată strâmbă al cărei nod era pitit după aripa gulerului moale. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
să vadă mortul. Răposatul însă, nicăieri. „Cine a murit, domnule Zaharia?”, mă întrebă croitorul de peste drum. „Băiatul”, zisei liniștit, îndopând talaș în sobă și mestecând apoi cu pensula cleiul din ceaun. Atunci mi-am auzit femeia, cum scoate un urlet prelung. Dăm buzna cu toții într-acolo, și o văd cum își smulge părul, în fața latrinei cu ușa izbită de perete. Înăuntru, băiatul meu mai dădea încă din mâini și din picioare, arătându-ne o limbă vânătă și o pereche de ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
iarnă, pe unde, altădată, mă plimbam cu Ada, din voia sentinelei cumpărată cu tutun, și care venea cu un ceas mai târziu decât trebuia, ca să mă ducă înapoi la pușcărie. În seara neagră ca păcura, când clopotul de la intrare sună prelung și puternic, Sora Nineta din camera învecinată cu a noastră, improvizată pentru dânsa ca închisoare pentru femei, și în care mai avea de stat vreo zece luni, fiindcă șterpelise niște medicamente din spital, ne informă pe gaura cheii, că maiorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
fi și de a trece. Amintirea întâlnirilor noastre mă va petrece până la capăt. Mă primea ca pe un frate. Parcă-l văd, fără haină și guler. Un buton de cilic îi prindea la gât cămașa colorată. Când vorbea, chipul său prelung de abate, cu aparență suferindă, cu buza de sus subțire și prea scurtă pentru ca să-i poată acoperi incisivii, se ilumina și devenea frumos. În Moedling, unde el și-a trăit anii cei din urmă, în această bijuterie, cea mai scumpă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
eforturile sale În domeniu, Muza tragică, un roman despre politică și teatru, asemănător ca formă și anvergură socială cu Prințesa. Inițial, nu intenționase să Îl facă la fel de lung ca predecesorul său, dar el crescu sub mâna lui, ca un vas prelung de lut pe roata olarului. Munci din greu la cartea aceasta, conștient că de ea depindeau atâtea, dar fără ca efortul să Îi facă plăcere și În timp ce o voce subțire, interioară, la glasul căreia se străduia să rămână surd, Îi șoptea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]