6,400 matches
-
sensul că dictează selecția și orientarea studenților, respectiv a predării și învățării, și comandă cercetarea, mai ales aplicativă, pentru că locul celei pure este îngustat la maximum. Pentru a face față, universitatea însăși a trebuit să se reinventeze, iar unii au proclamat-o „afacere”. Priviți în lumea academică din jur și nu va fi greu să descoperiți astfel de „afaceri”. S-a inventat chiar un nou vocabular de poziționare a universității pe piața academică: studenții sunt clienți, instituția este răspunzătoare față de guvern
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
despre constituirea unei noi „industrii” pentru și în economia cunoașterii, ci și de o piață corespunzătoare. Antreprenoriatul burghez era perceput de lumea academică tradițională drept un rău necesar, ce într-adevăr ar aparține exclusiv lumii afacerilor, pentru ca acum să fie proclamat ca virtute aleasă a lumii academice, în care numai cei aleși excelează. Burton Clark, unul dintre cei mai prestigioși analiști ai învățământului superior contemporan, a publicat în 1998 un eseu în care susținea fără dubiu că „universitatea antreprenorială” este singura
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
liricii sale. Nicolae Oprea a văzut aici o mixtură între modalitățile parnasiană, romantică, simbolistă și suprarealistă, iar criticul Marin Mincu, care inițial respinsese discursul poetului considerându-l aparținător unui „manierism ermetizant și steril”, îl redescoperă din alt unghi și îl proclamă „mare poet”, deschizător de drum al textualiștilor cu miză existențială, semnalând drept caracteristice pentru demersul lui poetic „expierea în text”, „o alunecare lentă și încăpățânată dinspre textul vieții spre existența textuală” și „încercarea tragică de a trece dincolo de pragul limbajului
MAZILESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288071_a_289400]
-
mod de a scrie modern. Grila zolistă, normele conform cărora un scriitor ar trebui „să disece omul, patimile și firea lui” în funcție de „mediul social și cel material” sunt aplicate romanului românesc, începând chiar cu N. Filimon. Și ca poet M. proclamă nevoia de primenire: virtuțile versului romantic s-au fanat, autorul se vrea ba poet naturalist, ba socialist, și își face arme din versul dur, aspru, din cuvântul hulit, din asonanța ostentativă. Rămâne totuși îndatorat unei pleiade de poeți, de la Cezar
MILLE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288143_a_289472]
-
I. Al Brătescu-Voinești. A relevat cu deosebire specificul național al operei literare, pe care l-a transformat într-un alt criteriu valoric, îndată după cel estetic. Întrunindu-i pe scriitorii junimiști sub ideea combaterii lipsei de autenticitate în literatură, a proclamat drept principiu suveran luciditatea, exigența în creație și în apreciere - trăsături distinctive a ceea ce el însuși a numit „noua direcție”. Născută ca o reacție împotriva nonvalorii, „noua direcție” s-a remarcat, sub raportul criticii, prin negarea violentă a frazeologiei patriotarde
MAIORESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287962_a_289291]
-
de determinisme rigide. În partea opusă termenii sunt la fel de tranșanți: arta pură sau frumosul pur etc. Survine ruptura dintre rațional și poetic. Sâmbure incandescent cu potențial seismic al stratului specific, periclitând periodic stabilitatea rețelei de sensuri a matricei, poezia își proclamă brutal incompatibilitatea cu literatura. Cel de-al treilea volum al Biografiei... este primul dintre cele consacrate veacului al XX-lea - epocă a marilor reducționisme, a opțiunilor-limită, marcate de o retorică a excesului. Spiritul vremii își lasă amprenta asupra destinului ideii
MARINO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288040_a_289369]
-
în condițiile recrudescenței virulente a contestării neosămănătoriste a m., dimensiunea lui militantă pentru autonomizarea artei. Admițând că esteticul poate și e normal să apară în simbioză cu valori eteronome, însă integrându-le și subordonându-le, e apărată linia maioresciană care proclamă valoarea estetică drept unic criteriu legitim în critica literară și de artă. Cu aportul substanțial al „mișcării de la Sburătorul”, dar și al altor centre de iradiere, intervalul dintre războaie a fost perioada consacrării definitive a m. și, în alte condiții
MODERNISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288200_a_289529]
-
împotriva fariseilor doar un abuz de interpretare. La urma urmei, au existat printre farisei și caractere excepționale: Nicodim, bunăoară (Ioan 3, 1). Părinții Bisericii însă - dintre care nu puțini mânuitori ai adjectivului - ne cer să vedem în Evanghelie documentul care proclamă de sus valoarea infinită a excepției, în contra gândirii masificate. Atunci când riscă să spună prea mult, această carte nu vrea decât să confirme înțelepciunea tradiției, care vede în teologie un comentariu la experiența personală a libertății. Eseurile de față se doresc
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
cu fosta Securitate tolerează cu egală bucurie amestecul de ipocrizie avocățească, minciună comunistă și regresie levantină. Așa se face că studierea detaliilor pare indezirabilă, vocea presei libere le repugnă, iar culpa colectivă impune rapid sentimentul fraternității. Împăcarea cu satrapii este proclamată înaintea spovedaniei durerii. Pentru că liderii morali ai suflării creștinești refuză mărturisirea, rănile de pe memoria noastră națională încă sângerează. Oricât de abuziv, agravant și iresponsabil, comportamentul guvernanților poate fi explicat prin apelul la năravurile tranziției. Mult mai greu poți pricepe refuzul
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
destinul memoriei sacrului și exigențele impuse de confruntarea alterității, atunci munca savantului nu trebuie niciodată disprețuită. Dovada clară a acestei exigențe este opera lui Mircea Eliade (1907-1986) căruia, din altă perspectivă, autorul îi dedică un superb eseu. Unei religii care proclamă chiar în actul revelației o anumită Heilsgeschichte faptul istoricității nu-i poate fi indiferent. Oricât de dificilă ar fi asimilarea deconcertantelor sale monumente de realitate, întâlnirea cu trecutul reprezintă o obligație pentru orice conștiință trează. Înțelegerea configurației polimorfe a experienței
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
oare gândirea politică să scape de ispita universalismului inchizitorial, fără a cădea în păcatul relativismului oportunist? Cum evită religiile Cărții să devină o ideologie a săbiilor? În ce fel poate fi evitat sincretismul sau facila rezoluție de tip ecumenist care proclamă, în gamă socialistă, reconcilierea contrariilor într-un plan al voinței imaginare, care sfidează fracturile realității? Care sunt mecanismele de coabitare alături de cetățenii care privesc sentința „Viu este Dumnezeu” ca pe o amenințare? Cum se poate obține un modus vivendi real
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
de cruciat sau cavaler. „Tuturor toate făcându-se” (I Corinteni 9, 22), fiind „datori elinilor și barbarilor” (Romani 1, 14), Părinții Bisericii au învățat „toată înțelepciunea egiptenilor” (Fapte 7, 22). Ei - care denunțau ferm „fabulele” sau „născocirile” elinești pentru a proclama, după regulile univocității, un adevăr personal la granița dintre istorie și eternitate - nu puteau citi istoria umanității decât în lumina proclamației apostolice despre moartea și învierea lui Iisus Hristos. Conceptul stoic de providență nu era suficient în acest sens. Pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
în afara calculelor avide ale autocraților imperiali. Nu întâmplător, viața primelor comunități de creștini și de monahi se centra pe celebrarea euharistică a morții și învierii lui Hristos. În obscuritatea unor neștiute catacombe sau în inima deșertului, sfârșitul istoriei putea fi proclamat fără nici o prezumție. Ziua a opta venea în inimile oamenilor la fiecare Euharistie. O primă sentință din judecata universală a lumii fusese deja pronunțată prin moartea și învierea lui Hristos. Până la a doua venire a Domnului, lumea rămăsese obiectul unui
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
un apel similar a formulat și Sorin Adam Matei în cartea sa Boierii minții 6.) Idei în Dialog găzduiește, chiar comandă, numeroase articole polemice; este nervoasă, nu rareori excesivă; pariază uneori pe autori și lucrări sub standardele pe care le proclamă; dar se menține la o altitudine remarcabilă, cel puțin ca intenție, și încearcă să constituie o comunitate intelectuală cu identitate precisă, deși se deschide spre mai multe orientări aparent „nemiscibile”. Revista a evoluat și s-a îmbunătățit în cei doi
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
statist radical, acorda suveranului, încă din prima frază a profundei și controversatei Politische Theologie (1922), dreptul la decizie (Entscheidung) în oricare situație excepțională (Ausnahmezustand) pe care - în opinia mea, în mod arbitrar și tautologic - tot instanța suverană o definește și proclamă 15. Robert Bellah este, am spus-o deja, autorul contemporan care a studiat cel mai sistematic noțiunea de religie civilă, într-o suită de articole și cărți publicate începând cu 196716. În Statele Unite, referințele religioase în viața publică sunt ubicue
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
implicat activ de partea unora dintre admiratorii săi. De exemplu, Clinton a folosit electoral, cu acordul și sprijinul autorului, „agenda comunitaristă” împotriva adversarilor săi republicani, lovindu-i astfel unde se simțeau ei mai tari, în domeniul „valorilor familiei”, pe care proclamau că le salvează, precum și pe terenul patriotismului (demagogic), unde președintele democrat (mă refer aici la partidul său) a opus viziunea unei „comunități de comunități” (în sensul de „comunitate a comunităților”, mai nou românii înțeleg și altfel asemenea construcții sintactice) sloganului
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
universitate (o teză oarecum pro domo, contrazisă de ruptura dintre gown și town în Statele Unite); în fine, substanțiala introducere face o acerbă critică a relativismului, divulgându-i efectele pernicioase în plan epistemologic, etic și moral, civic și politic, fiindcă relativismul proclamă falsa „virtute” unică a „deschiderii”, dar în fapt conduce către contrariul ei, omogenizând cultura americană în numele unei pseudodeschideri către alteritățile non-occidentale și eșuând - reformulez aici, dar rămân în spiritul acestei diatribe tocquevilliene - într-un fel de „tiranie a minorității”. Dincolo de
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
de la epistemologie la morală și metafizică - ale lumii nord-americane contemporane. Pentru Bloom, aceste fundamente sunt de recentă sorginte europeană, iar figura centrală a transplantului transatlantic este Nietzsche, fondatorul relativismului valoric, care ne îndeamnă să mergem „dincolo de bine și de rău”, proclamă moartea lui Dumnezeu, ne împinge într-un abis nihilist și antidemocratic. Faptul că Nietzsche este mai popular la Stânga decât la Dreapta nu trebuie să ne înșele; nici fascinația unor egalitariști pentru creatorul „supraomului”. Refăcând „filiera germană” - în care evreii germani
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
angajat, dar odată ajuns în larg, cînd uscatul încetase să se mal zărească, nebunia tînărului izbucni din nou. Declarînd că e arhanghelul Gabriel, îi porunci căpitanului să sară peste bord. își scosese la iveală și un manifest, prin care se proclama „eliberatorul“ insulelor și „vicar general al oceanului“. Tonul serios și hotărît cu care declara toate aceste lucruri, îndrăzneala sumbră a imaginației sale neadormite și exaltate, precum și spaimele superstițioase stîrnite de demența lui reală, se uniră pentru a face ca acest
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
operei: formarea omului nou, a comunistului, atașat cauzei socialismului, „dușman neîmpăcat” al capitalismului și imperialismului. În felul acesta, RS Își accentuează caracterul opozițional, statutul de ripostă, de replică generală, dată formulelor literare anterioare (autohtone și străine) , sau celor contemporane occidentale, proclamându-se, astfel, superioritatea „metodei metodelor”. Principiile și totodată dominantele obligatorii ale unei creații realist-socialiste (r-s) au fost: spiritul de partid (opus apolitismului și principiului estetic); caracterul revoluționar (opus neutralității În artă, lipsei de combativitate ideologică și literaturii neangajate); umanismul
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
literar În jurul anului 1948, odată cu instalarea RS ca unică „metodă de creație”. Trebuie să folosim conceptele și realitățile pe care le desemnează, cu denumirile lor exacte, așa cum erau folosite În epocă. P, bunăoară, a rupt total cu tradiția literară anterioară, proclamând și cultivând doar cultura proletariatului; RS a preluat din tradiția literară „elementul progresist”, „revoluționar”, „de stânga”, „realismul critic”. Aceasta ar fi o primă deosebire Între cele două curente literare. Alta ar fi că P n-a acceptat conducerea literaturii de către
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
ce nesocotesc dreptul la exprimare liberă a opiniei, prin interzicerea discuției publice și prin reprimarea judecății critice asupra a tot ce este rezultat al gândirii și act al voinței oamenilor, independent de vechimea tradiției și de înălțimea autorității care le proclamă, Kant nu găsește cuvinte destul de aspre. El vorbește de „o crimă împotriva naturii umane a cărei determinare originară constă tocmai în această înaintare în luminare”. O înaintare ce se exprimă în ieșirea de sub tutelă, în emanciparea pe care o ating
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
pe care le poate avea nerecunoașterea, subminarea sau respingerea autorității rațiunii în sfera vieții publice, în statornicirea relațiilor dintre rase, popoare, comunități laice sau religioase, grupuri sociale cu interese sub anumite aspecte diferite. Nimic nu este mai primejdios decât a proclama drept instanțe supreme ale judecății și acțiunii colective autorități care nu se pot legitima în fața tribunalului rațiunii. Odată cu suprimarea libertății de expresie publică și, prin aceasta, a confruntării opiniilor, dispar și premisele care fac posibil un consens bazat pe rațiune
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
premisele care fac posibil un consens bazat pe rațiune, singurul consens care poate aspira să devină unul universal. În lumina învățămintelor istoriei, cu deosebire a învățămintelor secolului care s-a încheiat, consecințele dezastruoase ale oricărei mișcări și inițiative publice care proclamă principii sustrase discuției și examenului critic al oamenilor luminați drept criterii supreme ale legalității și moralității devin pe deplin previzibile. Dimensiunile dezastrului vor fi direct proporționale cu numărul și fanatismul adepților unor asemenea mișcări și inițiative. Iar natura principiilor invocate
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
legionar, p. 53). Iată doar un singur episod edificator. Predând studenților, la începutul anilor ’50, un distins fizician român a făcut în treacăt observația că orice cercetător se poate înșela. Unul dintre studenții de față a întrebat atunci dacă Stalin, proclamat de către propaganda oficială cel mai mare om de știință al tuturor timpurilor, poate și el să greșească. Ce se putea răspunde? Să ne amintim ce ar fi însemnat, în ani mai apropiați, punerea în discuție, fie și cu cele mai
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]