2,781 matches
-
juridic "de la caz la caz". Se implică în noi domenii, se birocratizează, se extinde la alte figuri dominante, ca, de exemplu, cea a antreprenorului. Și, la fel cum interacționismul a putut arăta importul de "rituri religioase și liturgice" către "riturile profane", care le banalizează și le rutinizează în afara oricărei liturgici sacre (Goffman, 1974, și Rivière, 1995), charisma unui singur om a migrat dinspre puterea religioasă, militară și politică spre toate celelalte domenii simbolice. Weber notează că rutinizarea echivalează cu raționalizarea sau
Sociologia culturii by Matthieu Béra, Yvon Lamy () [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
206. Proceduri/procedural, 56-57, 61, 78, 189, 207-210, 212, 230, 291, 294. Producere/reproducere, 48, 50, 70, 79, 85, 143, 146, 148, 155-156, 163, 187, 195-196, 201, 226, 231, 232, 248, 252, 255-257, 263, 270, 272-273, 276-277, 280, 289-290, 310-311. Profan, 42, 73, 184. Profesionalizare, 107, 189-190, 248. Profet, 167, 172, 182-183, 271. Proprietate artistică / intelectuală, 54, 179, 257. Protejare, 80, 209, 219, 224, 228-230, 235-239. Public, 48-50, 66, 69, 70-71, 74, 76, 85, 94-95, 98, 100-110, 120, 122, 125, 140
Sociologia culturii by Matthieu Béra, Yvon Lamy () [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
în propria ei recunoaștere. Rămâi prost câtă vreme poți fi contemplat. Fiind o inconștiență lipsită de tresăriri, prostia respiră calmul și măreția unui peisaj. Ea are fanatismul naturii, care, trecut asupra omului, a pierdut atributele divinului. Prostia este demonismul fanatismului profan. ADAOS. Despre prostul care prostește și despre prostul prostit. - Comunismul își face intrarea în istorie sub forma marelui dezvăț. El pune la îndoială totul și respinge orice proiect care l-a precedat. El teoretizează marea ruptură și cuvântul "critică" este
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
Surâdem toți, și el surâde vorbind și aprinde hârtie după hârtie strecurînd-o sub stivă și agitînd-o necontenit pentru "a enerva" focul. E un joc straniu, în care simți că încearcă - ca în tot ce face - mântuirea unui gest de proza profanului și a nesemnificativului, pentru că "vedeți? Simt că soba e aici pentru mâna mea, și mâna mea e pe potriva gurii sobei." Lăsăm focul să ardă și urcăm în camera mea să bem ceai. Andrei face o mică introducere, se bâlbâie puțin
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
prilej, la Eliade. "Ce mă uimește la Eliade este capacitatea lui de a lua în serios locurile comune ale religiilor, lucru pe care îl vezi când îi citești literatura. Știi cât de mult îmi place ideea lui că orice realitate profană are în spatele ei o concentrare de sacru. E în lucrul acesta, ca și în Ideea lui Hegel, un fel de a te îndura de toate, de a le înnobila și mântui. Dar există aici și dezavantajul de a vedea în
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
și reînvierea plantei; 3) contribuția tuturor oamenilor (culturilor) la istoria spiritului; 4 ) capacitatea de semnificare și simbolizare specifică comportamentului uman își are adevărata (prima) rădăcină în atitudinea existențială religioasă; 5) sacrul e camuflat în profan așa cum pentru Marx și Freud profanul era camuflat în sacru; sarcină: "a descifra camuflajul sacrului în lumea desacralizată". În sfârșit, 6) cultura drept condiție specifică a umanului. Semnificația politică a culturii: a răspunde pe alt plan unui moment istoric dificil. Valoarea sacră și soteriologică a cărții
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
lumea reală - este și cel mai răspândit; și că atunci când nu este înțeles așa, vulgaritatea respectivă este înlocuită prin alta, prin traducerea lui psihologistă sau logic-"realistă" (Ideile sânt concepte logice sau abstracții psihologice, detașate din analitica procesului gândirii - rădăcina profană a "raiului platonic" etc.). " Dacă îl înțelegi pe Platon în sensul unei transcendențe a Ideilor, atunci o interpretare atât de grosolană nu ar putea să explice răsunetul milenar al platonismului. Dar nu numai atît: o asemenea înțelegere mi se pare
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
am simțit, poate "un tremur și-o spaimă". Dar toată această comoție nu e semnul nici unei exaltări. Este spaima pe care am avut-o intuind condiția filozofiei "needificatoare", a speculației ultime. Insuportabilă senzația de inițiere condensată și integrală, de ezoterism profan, de glorie a spiritului asistată de Dumnezeul culturii. După spectacolul acestui scrâșnet suprem al minții s-a așezat în mine, nu știu de ce, o tristețe mare. Și după ce Noica a plecat, ca la un semn, am început, Andrei și cu
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
așadar..." Vin de fiecare dată în fața mea, prinț îndurător și crud, cerând și oferind pentru fiecare clipă în plus povestea uneia care s-a scurs. 4 ianuarie Repezindu-mă ieri, din Sibiu, până la Păltiniș am avut revelația felului în care profanul invadează și acoperă "sacrul", asemeni templelor budiste înghițite de jungla cambodgiană, asemeni oricărui templu părăsit devorat de buruieni, de șopârle și de straturile roșiatice ale pământului, care cresc ca părul unui mort, ca o unghie netăiată a naturii. Străbat drumul
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
fusese părăsită pentru opulență, decadentism și dragoste de putere. Elementele de cult sunt respectate de oamenii simpli, dar și de membrii grupurilor din povestirile cadru, care consideră că vinerea și sâmbăta sunt destinate în tradiția locală altor scopuri decât cele profane, nu vor fi dedicate poveștilor: „Vinerea se cuvine a fi ținută în mare cinste, căci într-această zi a pătimit pe cruce spre mântuirea noastră Domnul Iisus Hristos; din care pricină socot că s-ar cădea și-ar fi mai
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
de a fi considerate nedemne, reprobabile chiar. Dar lumea aceasta ficțională, iremediabil pierdută din punct de vedere moral în aparență, nu este total malefică, bunătatea și cinstea, virtutea și onoarea își mai găsesc încă loc, chiar dacă firav, alături de elementele pur profane. Portretul pe care îl face naratorul chaucerian unui preot modest, dintr-un târg obscur, vine să sublinieze că resurse de puritate mai există, ele trebuiau doar descoperite și cultivate. Acesta era învățat, sărac, de o modestie aparte, răbdător și milos
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
fântână pe un câmp verde înflorit, probabil povestindu-și istorisiri ale propriilor iubiri („i loro amori forse narrando”584). Acest decor idilic, deși locuit de un număr cu valențe simbolice, mitice de doamne serafice, pare a fi dedicat unei iubiri profane și nu uneia sacre. Una dintre aceste femei își une întrebarea dacă celelalte ar 583 Giovanni Boccaccio, Rime, a cura di V. Branca, Padova, Liviana, 1958, p. 5. 584 Ibidem. 159 fugi în cazul apariției iubitului și companioanele răspund că
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
Laura, ci <<la umbra a mii de arbori înfrunziți, în haină gingașă și nobilă, cu ochi mângâietori și vorbe de femei, ea întinde lanțuri>>586. Este femeia grațioasă și cochetă a vieții obișnuite, și îndrăgostitul distrat, care ba scoate suspine profane în forme platonice și tradiționale, ba își părăsește pe neașteptate îngerașul și izbucnește în insulte contra dușmanilor săi, sau discută despre moarte și destin, pentru ca mai departe să se ridice împotriva femeilor: Elle donne non son, ma doglia altrui, / Senza
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
mai mult o introducere pentru lucrările următoare. Vânătoarea Dianei se transformă astfel într-o celebrare a zeiței iubirii și concupiscenței, Venus, iar nota ironică nu lipsește, deoarece virtuoasele femei, donne angelicate asemănătoare nimfelor, tind spre plăceri lumești, carnale, spre dragostea profană. Tema dragostei va fi abordată și în operele următoare. Iubirea cunoștea în perioada medievală două accepții antagonice: putea fi nobilă, pură, detașată sau concupiscentă, pasională. De aici putem încă o dată justifica cele două tipologii feminine pe care le abordăm: donna
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
sau caritatea intra în antiteză cu iubirea instinctuală, naturală. Acestea două se armonizau în dragostea conjugală, la rândul ei opunându-se dragostei curtenești și învățăturilor lui Ovidiu. Toate aceste contradicții se regăsesc în opera lui Boccaccio. Dragostea este sacră și profană, este spirituală și fizică, înnobilează sau reduce la instinctual, devine o experiență profund individuală și în același timp un numitor comun pentru întreaga omenire, și, de multe ori, înseamnă toate aceste lucruri la un loc. În spatele acestor 593 Judith Serafini-Sauli
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
la studii, rostește un monolog tânguitor, în care evocă exemplele unor personaje mitice cum ar fi Ariadna, Fedra, Aretusa, Hecuba și alte modele de femei abandonate, pe care tânăra le consideră mai fericite decât ea. Cei doi protagoniști simbolizează dragostea profană, concupiscentă, se îndrăgostesc în timp ce citesc „il santo libro d’Ovidio”601, cum numește Boccaccio Ars amatoria. Lucrarea era foarte populară în Evul Mediu și a reprezentat un fel de breviar al acelei „religii” a iubirii care s-a dezvoltat în
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
cei doi îndrăgostiți, și în mod simbolic Prințul Galeotto este și subtitlul pe care Boccaccio l-a oferit Decameronului 603. Focul care arde în acești doi tineri, exprimat în termini religioși, deoarece este un adevărat cult al iubirii, certifică dragostea profană, senzualitatea sau venerarea lui Cupidon.604 În calitate de donna angelicata, Biancifiore nu mai aspiră la dimensiunile celeste sau la o perfecțiune intangibilă, așa cum făcuse personajul feminin dantesc, ci dorește o împlinire umană a sentimentelor ei celor mai profunde. Prin calități, se
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
a răspunde la întrebări puse, pe rând, de toți ceilalți din cadrul grupului. La una dintre incertitudinile formulate (dacă este bine sau nu ca cineva să se îndrăgostescă) regina răspunde, surprinzător, negativ. Acest „nu” ilustrează, de fapt, o respingere a dragostei profane sau a venerării păgânului Cupidon. „Întrebările despre dragoste devin un episod al unei convertiri. Este un moment semnificativ în dezvoltarea dragostei dintre Florio și Biancifiore, care merge de la dorința trupescă, inspirată de Ovidiu în prima carte, până la căsătorie, evlavie și
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
Venus, care este descrisă în maniera Dulcelui Stil Nou, ca o donna angelicata). Dragostea, așa cum indică și titlul lucrării, reprezintă subiectul operei. Asistăm la o călătorie spre iubirea creștină, însușită și datorită numeroaselor exemple moralizatoare ale efectelor nedorite ale dragostei profane. Dar aceasta din urmă nu devine niciodată sacră și exemplele edificatoare constituie centrul narativ al operei. Personaje celebre ale antichității sunt evocate cu vădită plăcere de către poet, care este încântat de tot ce oferă istorisirile de altădată: Hercule și Deianira
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
și prezentându-i ghidul său feminin, care l-a călăuzit. Fiammetta îi recomandă să o urmeze pe femeia ce l-a îndrumat, dar să nu o uite. Doamna povățuitoare în acest pelerinaj îi reproșează naratorului înclinația spre senzualitate, spre dragostea profană, pe care însă acesta o refuză, mărturisind că s-a convertit spre o altă formă de iubire, care presupune castitatea, puritatea, noblețea. Iubind-o pe Fiammetta, metamorfozare a bunătății, cea care l-a cucerit complet, naratorul s-a convertit, la
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
de vii, care îi inundă ființa, încât barierele visului sunt dărâmate și naratorul se trezește din fermecătoarea sa 170 viziune.614 „Giovanni Boccaccio este călăuzit de frumusețe și nu de virtute, spre crestele devenirii umane.” 615 Amorosa visione înfățișează dragostea profană, nu pe cea sacră, iar donnele angelicate, oricât de virtuase s-ar dovedi, prin ceea ce predică sau simbolizeză, nu pot rezista tentațiilor pasiunii trupești. Modelul purității este încă o dată demitizat, pulverizat, iar Giovanni Boccaccio pare a-și propune să demonstreze
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
alte lumi: „Pe drept în ochi îmi apărea/ Ca fenix din Arabia/ Ce una-i doar în lumeantreagă,/ Cum una-i și aleasa-mi dragă.” 653. Personajul feminin pozitiv are de multe ori trăsături ce îl fac străin de lumea profană, comună, și îl ridică pe culmile idealizării, într-o sferă a visării și a intangibilului; femeia își pierde materialitatea concretă, devenind din ce în ce mai abstractă: „N-avea cosițe roș-văpaie,/ Nici castanii, și nici bălaie,/ Ci mi-au părut de-adevărat/ De aur
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
partenera de viață se lamentează dureros și veghează neîncetat la întoarcerea celui plecat, durerea ei impresionând întreaga curte. Dar doamnele de companie reușesc să o scoată din starea depresivă în care se afla și să o îndemne către activități mai profane și mai relaxante totodată: să se plimbe, să danseze, să joace șah sau table, semn că voința femeii nu era cu totul de necombătut. și pentru că femeile îndurerate vrând-nevrând atrag atenția asupra lor, scutierul Aurel se îndrăgostește de cea rămasă
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
și a trădării nobilelor sentimente masculine, înscriindu-se în tipologia donnei demonicata. Naratorul boccaccesc nu face decât să o incrimineze în deznodământ: „cotal fine ebbe la speranza vana/ di Troiolo in Criseida villana”948. Poemul boccaccesc abordează tematica unei iubiri profane și se focalizează mai mult pe figura masculină a celui trădat, care devine un fel de emblemă pentru naratorul ale cărui sentimente au fost, de asemenea, înșelate, deoarece mărturisește în introducerea cărții 949 că a fost dezamăgit de iubita sa
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
cel inițiat. Citatul din Sofocle este grăitor În acest sens: „Înțeleptul deslușește Întotdeauna enigmele zeilor/ Pentru proști chiar și Învățăturile sale clare sunt zadarnice”5. 2. Caracterul misterios al oracolului, Întărit de stilul ambiguu (loxon) și perifrastic, stârnește la cei profani o reacție de profund respect religios (sebesthai). 3. La un moment dat se produce o ruptură Între conținutul sacru al mesajului și poezia ca modalitate de expresie, fenomen care a fost foarte bine descris de M. Detienne În cartea sa
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]