3,325 matches
-
un dezechilibru al cuplului cu insatisfacție cronică a unuia dintre părinți față de perechea sa și o deplasare masivă a afectelor și așteptărilor către unul dintre copii. Este evident că este vorba aici de o problematică nevrotică parentală. ALAIN - LEGATURA DE PROXIMITATE MAMĂ-FIU Alain, 16 ani, prezintă o stare depresivă gravă și a avut succesiv două tentative de suicid, dintre care ce-a de a doua prin spânzurare a fost cât pe ce să reușească. El are o legătură de o extremă
Depresie și tentative de suicid la adolescență by Daniel Marcelli, Elise Berthaut () [Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
se complică prin prezența reală, concretă a părinților. Rezultatul cel mai rapid al acestui proces pulsional se observă prin noua calitate care definește distanța relațională dintre adolescent și părinții săi. În timp ce în copilărie starea de liniște era direct proporțională cu proximitatea parentală (cu cât copilul era mai aproape de părinții săi, cu atât mai mult se simțea asigurat, liniștit, calm...) la pubertate există o limită a proximității între părinte și adolescent, dincolo de care apropierea devine mai degrabă excitantă decât liniștitoare. Excesul de
Depresie și tentative de suicid la adolescență by Daniel Marcelli, Elise Berthaut () [Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
dintre adolescent și părinții săi. În timp ce în copilărie starea de liniște era direct proporțională cu proximitatea parentală (cu cât copilul era mai aproape de părinții săi, cu atât mai mult se simțea asigurat, liniștit, calm...) la pubertate există o limită a proximității între părinte și adolescent, dincolo de care apropierea devine mai degrabă excitantă decât liniștitoare. Excesul de proximitate (mai ales atunci când părintele este cel care se apropie) poate deveni excitant și dezorganizator: de acum înainte în el însuși și prin el trebuie
Depresie și tentative de suicid la adolescență by Daniel Marcelli, Elise Berthaut () [Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
parentală (cu cât copilul era mai aproape de părinții săi, cu atât mai mult se simțea asigurat, liniștit, calm...) la pubertate există o limită a proximității între părinte și adolescent, dincolo de care apropierea devine mai degrabă excitantă decât liniștitoare. Excesul de proximitate (mai ales atunci când părintele este cel care se apropie) poate deveni excitant și dezorganizator: de acum înainte în el însuși și prin el trebuie să găsească tânărul puber liniștea și trebuie să renunțe, în parte, la alinarea pe care i-
Depresie și tentative de suicid la adolescență by Daniel Marcelli, Elise Berthaut () [Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
la investițiile obiectuale din copilărie, în special la investițiile oedipiene. Așa cum concluzionează Braconnier, adolescentul nu se poate îndrăgosti (de obiectul iubirii) datorită incapacității de a se desprinde (de obiectul oedipian). Această legătură excesivă poate avea mai multe cauze: - relație de proximitate afectivă între un părinte (o mama cel mai adesea) și un copil cu statut special: copil unic, copil bolnav sau vulnerabil, copil ce înlocuiește un doliu neconsumat etc.; - relație de dependență între un adolescent și un părinte care se prezintă
Depresie și tentative de suicid la adolescență by Daniel Marcelli, Elise Berthaut () [Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
proveni din slăbiciuni precoce în cadrul primelor relații, dar ea poate proveni, de asemenea, din legăturile simbiotice marcate de exclusivitatea lor și de aspectul lor adesea marcat de anxietate. Poate fi dificil uneori să înțelegem că cele două extreme (relație de proximitate excesivă și intensă, relație de distanțare excesivă și indiferență) conduc spre același tip de patologie; în schimb, vom înțelege ușor că valoarea calitativă a separării în adolescență, devenită necesară datorită unor exigențe pulsionare interne ale individului va depinde de calitatea
Depresie și tentative de suicid la adolescență by Daniel Marcelli, Elise Berthaut () [Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
comite și societatea în care acesta trăiește, ceea ce, începând cu lucrarea lui Durkheim (Le suicide, 1897) este demonstrat în mod regulat în lucrările sociologilor, sinuciderea, problemă „medicală”, orientează medicul spre acordarea unei mai mari importanțe factorilor cauzali individuali și de proximitate asupra cărora acesta se gândește că are mai multe posibilități de acțiune: se realizează astfel un anume consens pentru a face din sinucidere și din TS o afacere „privată”, ceea ce plasează medicul într-o ambiguitate ireductibilă. În ceea ce privente tentativele
Depresie și tentative de suicid la adolescență by Daniel Marcelli, Elise Berthaut () [Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
să facă ce dorea și-i dădea păpuși... Într-o manieră defensivă și intelectualizată, el spune că este conștient de legătura prea strânsă și prea apropiată de mama sa: „îi spun totul”, dar nu critică cu adevărat această dorință de proximitate. La 20 de ani, nu este autonom în deplasările sale și continuă să depindă de mama sa, neștiind să conducă și neavând mijloace personale de deplasare. În acest context, angajarea într-o psihoterapie pare dificilă, dar este de acord să
Depresie și tentative de suicid la adolescență by Daniel Marcelli, Elise Berthaut () [Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
această dată, tot anecdota condensează filosofia personajului sau, cel puțin, temperamentul, natura lui. Două dintre istorioare prezintă un om care nu se lasă ușor păcălit și preferă, ca și Diogene, libertatea în locul companiei sau afecțiunii mai-marilor zilei și autonomia în locul proximității complice a celor care beneficiau de putere și autoritate. Trăsătura de caracter întreține, poate, o legătură foarte îndepărtată cu dorința abderitană de a se elibera de temeri și angoase: să presupunem așadar dorința unei terapii materialiste de a crea o
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
Stagirit pe marginea argumentelor lui Speusip, un platonician pur-sânge, apărător al corpusului ortodox. În detaliile umbrelor proiectate, putem vedea că Speusip afișează o opoziție clară față de hedonism - ca platonician care se respectă. În schimb, Aristotel își afirmă cea mai mare proximitate față de Eudoxos. Nu că ar mărturisi un hedonism sincer și clar, ci mai degrabă pentru că Etica nicomahică propune un eudemonism mai puțin opus hedonismului decât s-ar părea la prima vedere. Pentru Aristotel, plăcerea nu este nici un rău în sine
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
alt tip de relație între variabile. Aceste rezultate, deși surprinzătoare la prima vedere, pot fi explicate prin medierea comportamentului studenților de către situația de lucru artificială: componența grupurilor decisă arbitrar de către experimentator, tematica de analiză la fel; prezența cadrului didactic în proximitatea spațială; conduita sa observativ-evaluativă (studentul vede că se notează ceva legat de ceea ce se întâmplă în câmpul acțiunii); cadrul de lucru situat în clădirea facultății, mai mult, în timpul orei de seminar; conștiința vieții formale. Putem trage concluzia că, aflați în
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2159_a_3484]
-
spioana travestită suferă impactul acesteia, suportă consecințele faptului de a se afla, clipă de clipă, în intimitatea ei. Cel puțin în teatru, supravegherea focalizată nu va fi niciodată neutră, ci perturbată de seducția celui supravegheat. Supravegherea de proximitatetc "Supravegherea de proximitate" Supravegherea nu este legată doar de politica unei puteri și de logica sa disciplinară. Ea poate fi, de asemenea, produsul anumitor comunități omogene care trăiesc într-o deplină izolare. Comunități unde supravegherea emană de la sine. E vorba de o supraveghere
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
nu este legată doar de politica unei puteri și de logica sa disciplinară. Ea poate fi, de asemenea, produsul anumitor comunități omogene care trăiesc într-o deplină izolare. Comunități unde supravegherea emană de la sine. E vorba de o supraveghere de proximitate, care se exercită pe baza unui soi de intimitate socializată ce face din fiecare individ, rând pe rând, un supraveghetor și un supravegheat. Această permutare circulară definește cel mai adesea supravegherea între vecini, care ar putea fi considerată „moale” sau
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
un supraveghetor și un supravegheat. Această permutare circulară definește cel mai adesea supravegherea între vecini, care ar putea fi considerată „moale” sau „blândă” în comparație cu supravegherea „dură” practicată din rațiuni de stat și care antrenează consecințe punitive severe. Supravegherea „moale”, de proximitate, se limitează la colectarea de informații și la difuzarea lor în circuit intern, închis. Ea utilizează mijloacele clasice - prezență disimulată în spatele unei ferestre cu perdelele trase sau nu, adăstare îndelungă în pragul unei porți sau pe terasa unei cafenele -, postúri
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
frecvente în contextul microcomunităților, postúri care permit „pândirea cuiva”. Giorgio Strehler a recunoscut acest tip de supraveghere la Goldoni și l-a pus genial în scenă, în spectacole memorabile precum Gâlcevile din Chioggia și, mai ales, Piațeta. Aici, supravegherea de proximitate furnizează neîncetat informații, grație unei permanente activități de spionare a vecinului, plasat sub tirul unor priviri iscoditoare, informații care leagă și dezleagă prietenii, anulează făgăduieli de căsătorie sau consolidează alte tipuri de contract. Împreună cu Luciano Damiani, scenograful său, Strehler reproduce
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
definitive sau evaluarea morală durabilă: nimeni nu e mai vinovat decât alții și fiecare e vinovat, rând pe rând! Reciprocitate absolută, imposibilă în afara acestui conglomerat uman, în sânul căruia toată lumea se supraveghează. Strehler a avut intuiția a ceea ce supravegherea de proximitate poate genera ca implicare afectivă și reconciliere ce nu trebuie niciodată exclusă, căci, spre deosebire de supravegherea „dură”, cea „moale”, „blândă” nu se exercită în numele unei puteri exterioare și nu este însoțită - cel puțin în acest mic univers - de sancțiuni drastice. Iată
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
exterioare și nu este însoțită - cel puțin în acest mic univers - de sancțiuni drastice. Iată de ce, la Goldoni, ea rămâne o sursă de socialitate, lipsită de primejdiile și de amenințările asociate de obicei supravegherii ordonate de autoritățile politice. Supravegherea de proximitate se regăsește în numeroase piese bulevardiere, numai că aici situația își pierde deseori mobilitatea și, devenită rigidă, fixează personajele în tipare, reducându-le la o funcție precisă. Să cităm, cu titlu de exemplu, un text emblematic, Gaițele, de Alexandru Kirițescu
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
Gaițele, de Alexandru Kirițescu. Protagonistele (într-adevăr, toate femei) și-au făcut un obicei statornic din a-și supraveghea vecinii, de unde și comentariile și analizele vieții orășelului, întreprinse pe baza informațiilor astfel dobândite. Din nou, funcționarea perfectă a supravegherii de proximitate se dovedește a fi legată de delimitarea clară a mediului observat care, prin însăși circumscrierea sa, se constituie într-un câmp ideal de explorare pentru ochiul avid și urechea dornică de informații cu caracter privat. Acolo unde locuitorii sunt dispersați
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
prin însăși circumscrierea sa, se constituie într-un câmp ideal de explorare pentru ochiul avid și urechea dornică de informații cu caracter privat. Acolo unde locuitorii sunt dispersați și în continuă mișcare, o asemenea practică își pierde pertinența. Supravegherea de proximitate este alimentată de familiaritatea cu un mediu imobil, închis într-un perimetru fix, un mediu căruia fiecare îi cunoaște figurile centrale și mecanismele de funcționare. Când, în 1971, Aureliu Manea a pus în scenă Gaițele la Teatrul din Turda, el
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
salonul burghez devenea un veritabil Panopticon, în genul celui imaginat de Bentham, cu singura deosebire că gaițele-supraveghetoare nu dispuneau de niciun mijloc de sancțiune imediată. Bârfitoare suprainformate, bătrânele doamne pritocesc și amplifică zvonurile pe baza informațiilor obținute datorită supravegherii de proximitate. Spre deosebire de Goldoni însă, aici, supravegherea nu unește, ci izolează. Rolurile nu se schimbă niciodată, situația rămâne blocată. Departe de a întreține relațiile sociale firești dintre membrii mediului observat, o atare practică nu face decât să contribuie la erodarea acestor relații
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
crearea unui climat tensionat, crispat. Supravegherea se află la originea „zvonului” și, pornind de la el, a emiterii unor judecăți de valoare asupra oamenilor, cu inerentele lor efecte dezagreabile pe plan local. Când există o imobilitate definitivă a rolurilor, supravegherea de proximitate se degradează, coboară la nivelul unor observatori mediocri care acționează pe furiș în scopuri meschine; mai mult decât atât, în situații de mare gravitate, aceștia se transformă bucuros în turnători. În fond, ce altceva fac „gaițele”, dacă nu să tragă
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
acel go-between veșnic suspect din pricina apartenenței lui neclare la o tabără sau la alta. Ce reprezintă portăreasa - un membru deplin integrat în comunitate sau un potențial agent? Ambiguitatea aceasta îi permite, de altfel, să treacă ușor de la supravegherea „moale”, de proximitate, la supravegherea „dură”, polițienească. Informațiile culese grație intimității cu un ansamblu de locatari se pot converti în orice clipă în prezumții de vinovăție criminală ori în acuzații cu tentă politică. Se cuvine să ne amintim că supravegherea de proximitate este
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
de proximitate, la supravegherea „dură”, polițienească. Informațiile culese grație intimității cu un ansamblu de locatari se pot converti în orice clipă în prezumții de vinovăție criminală ori în acuzații cu tentă politică. Se cuvine să ne amintim că supravegherea de proximitate este endogenă. Ea se exercită fără nici un fel de intervenție străină sau vreun emisar care să se amestece în treburile comunității; totul se gestionează într-o completă izolare de restul lumii, colectivitatea producându-și propria ei supraveghere. Avem de-a
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
explică, mai ales în contextul statelor polițienești, aversiunea pe care unii o nutresc față de vecinii lor (spioni ai intimității, ai vieții de familie) și față de portărese (surse de informație privată). Regimurile totalitare nu se sfiesc să utilizeze resursele supravegherii de proximitate bizuindu-se nu numai pe unii membri ai comunității urbane, ci și pe membrii familiei, dintre care unul sau mai mulți, presupuși a fi perfect integrați, acționează ca agenți infiltrați. Într-una dintre scenele cele mai cumplite din Teroarea și
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
ca agenți infiltrați. Într-una dintre scenele cele mai cumplite din Teroarea și mizeriile celui de-al treilea Reich, Brecht înfierează tocmai această transformare a copiilor în unelte ale Puterii naziste, care profită de informațiile obținute printr-o supraveghere de proximitate, deturnând-o în scopuri politice. George Orwell avea să evoce același mecanism în 1984, unde copiii acceptă să-și „supravegheze” și să-și denunțe părinții, după modelul celebrului „erou” sovietic Pavel Morozov care, în numele fidelității față de comunism, își trimisese tatăl
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]