KorAP: Find »[drukola/base=pumnal & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...59 60 61 ...65 >

1,618 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389

lovitura reușită, nu se aștepta ca lupta să continue și nu-și luase poziția de apărare. Uriașul rămase înmărmurit. Întinse tridentul, încercând să oprească scutul lui Salix, dar acesta făcu un salt spre dreapta și ajunse în lateral, înfigându-i pumnalul în coapsa dreaptă și răsucindu-l în carne. Apoi se retrase rapid, privind sângele ce țâșnea din rană, pe când Skorpius urla furios din cauza durerii cumplite, dar fără să cadă sau să se clatine. Mulțimea se ridică în picioare, unduindu-se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Salix! strigă Valerius cât putu de tare. Salix! Nu-i venea să creadă că prietenul său era încă în picioare, în ciuda rănii, nu-i venea să creadă că stătea acolo viu, cu picioarele depărtate, cu scutul în mâna stângă și pumnalul în dreapta, cu capul apărat de coiful căruia soarele la asfințit îi împrumuta străluciri roșietice. Skorpius se ridică. Coapsa și spatele îi sângerau. Se clătină. Luă încet tridentul și se aruncă înainte furios, dar fără apărare. — Ucide-l imediat! Grăsanul de lângă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
mai distreze mulțimea în arenă. Skorpius se ridică și-și șterse cu dosul mâinii sângele care continua să-i curgă din gură. Îl căută din ochi pe secutor. Clătinându-se, se apropie și se prăbuși peste el. Îi duse lama pumnalului la gât, imediat sub marginea coifului, și abia dacă sfâșie pielea. Sângele înroși nisipul. În picioare, Valerius privea pierdut spre arenă. Mulțimea începu să strige, reclamând dreptul ei de a hotărî dacă învinsul va trăi sau va muri, fiindcă nici un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
al prietenului său și nisipul îmbibat de sânge. Îl văzu pe Salix deschizând ochii. Amfiteatrul se cufundase într-o liniște ireală. Flautele și orga tăcuseră. Mulțimea îi privea pe cei doi gladiatori: Salix întins pe pământ, Skorpius lângă el, cu pumnalul în mâna dreaptă. Salix se ridică încet, clătinându-se. Parcurse cu privirea tot amfiteatrul, fără grabă, apoi îngenunche, își duse brațul stâng la spate și întinse mâna dreaptă cu degetul mare în față și celelalte în jos, spre infern. — Ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
absolută. Valerius se eliberă din strânsoare, copleșit de sentimentul neputinței. Nu putea face nimic pentru a-l salva pe Salix. Privi spre arenă. Contururile ei tremurau din cauza lacrimilor care-i împăienjeneau ochii. Skorpius se apropie de Salix și-i puse pumnalul la baza gâtului, în partea stângă. Salix apucă încheietura învingătorului, ca să stabilească adâncimea loviturii. Pentru ultima dată, privi spre spectatori. — Salix, nu! Poate că Salix auzi strigătul lui Valerius. Fără să ezite, continuă să strângă cu ambele mâini încheietura lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
în partea stângă. Salix apucă încheietura învingătorului, ca să stabilească adâncimea loviturii. Pentru ultima dată, privi spre spectatori. — Salix, nu! Poate că Salix auzi strigătul lui Valerius. Fără să ezite, continuă să strângă cu ambele mâini încheietura lui Skorpius. Își înfipse pumnalul în inimă. Sângele țâșni și începu să i se prelingă pe piept. Viața i se scurgea din trup. Skorpius se dădu deoparte, împleticindu-se. Salix rămase drept preț de o clipă, în care păru că lumea întreagă încremenise. Apoi, încet

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
foc; prin fața ochilor i se perindau lumini orbitoare. Înțelese că avea să moară și încercă să se apere. Fu salvat. Se rostogoli, respirând cu mare greutate, în timp ce Valerius, ajutat de cine știe ce zeu, se elibera din strânsoarea gărzilor. Se întoarse, smulse pumnalul de la șoldul lui Antonius și se repezi iar la Vitellius. — Te ucid! Legatul Legiunii Galbiana îl opri, lovindu-l cu putere peste braț. — Nu așa! strigă Antonius. Pumnalul căzu la pământ. — Ticălosule! izbucni Valerius. Ticălosule! Tocmai tu... Scăpă din strânsoare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
ajutat de cine știe ce zeu, se elibera din strânsoarea gărzilor. Se întoarse, smulse pumnalul de la șoldul lui Antonius și se repezi iar la Vitellius. — Te ucid! Legatul Legiunii Galbiana îl opri, lovindu-l cu putere peste braț. — Nu așa! strigă Antonius. Pumnalul căzu la pământ. — Ticălosule! izbucni Valerius. Ticălosule! Tocmai tu... Scăpă din strânsoare și apucă o tavă mare, încărcată cu sturzi ce pluteau într-un sos roșiatic. O aruncă spre împărat și-l nimeri în plin. Sosul și sturzii se împrăștiară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
imperator-ul care se clătina, cu tunica mânjită de sos și doi sturzi pe umăr; de pe față i se prelingeau picături de grăsime. — Ucideți-l! Vitellius îi lăsă pe ceilalți să-l ducă spre tricliniu. — E fratele meu. Antonius lovi pumnalul pe care un soldat voia să-l înfigă în spatele lui Valerius. Pumnalul zbură prin aer. — Stați pe loc! Toți îi dădură ascultare. Vitellius se lăsă să cadă pe tricliniu. Cu o lovitură de cot, îl îndepărtă pe sclavul care încerca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
sturzi pe umăr; de pe față i se prelingeau picături de grăsime. — Ucideți-l! Vitellius îi lăsă pe ceilalți să-l ducă spre tricliniu. — E fratele meu. Antonius lovi pumnalul pe care un soldat voia să-l înfigă în spatele lui Valerius. Pumnalul zbură prin aer. — Stați pe loc! Toți îi dădură ascultare. Vitellius se lăsă să cadă pe tricliniu. Cu o lovitură de cot, îl îndepărtă pe sclavul care încerca să-i curețe tunica. — Fratele tău... Cei doi sturzi îi alunecară de pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
imobilizaseră în cele din urmă. Îl recunoscu pe omul din fața lui. — Medicul, zise - iar după o clipă adăugă: Cel care a ucis-o... Privirea lui Valerius îl făcu să tacă. — E fratele meu. Antonius făcu un pas în față, luă pumnalul și-l puse pe masă. Acoperi lama cu mâna. — N-o să-l ucizi. M-a atacat pe mine, pe imperator. Îl voi judeca pentru trădare. — Nu ești împărat. Senatul de la Roma nu te-a ales pe tine. Valerius nu ți-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
cu mâna. — N-o să-l ucizi. M-a atacat pe mine, pe imperator. Îl voi judeca pentru trădare. — Nu ești împărat. Senatul de la Roma nu te-a ales pe tine. Valerius nu ți-a jurat credință. Antonius luă mâna de pe pumnal. — Deocamdată ești doar guvernatorul Germaniei Inferior. Îl poți judeca pentru atac, atât și nimic mai mult. Potrivit legilor noastre, atacul nu se pedepsește cu moartea. Soarele apunea. O lumină sângerie inunda amfiteatrul unde mulțimea continua să se îmbulzească spre ieșire

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
încercând s-o apuce. Aluatul se fărâmiță la atingerea lui. Când ridică privirea, îl văzu pe Ausper dipărând în mulțime. Pe toți zeii, ce voia să-i spună vrăjitorul când îi oferise prăjitura? — Așadar... Cu un deget, Antonius întoarse lama pumnalului spre Vitellius. — Ai luat o hotărâre, guvernatorule? Vitellius tăcea. Nu era în stare să gândească. Neliniștea îl copleșea. Se uită spre medic, pe care soldații săi îl țineau strâns, și-i întâlni privirea. Bărbatul acela avea ceva care îl înspăimânta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Valerius de brațe și să-i lege gleznele. Antonius se apropie de Vitellius și îl privi drept în ochi. — Schimbul este inacceptabil. Eu m-am aliat cu Otho și Vespasianus împotriva ta, și așa vor sta lucrurile pentru totdeauna. Luă pumnalul și-l atârnă la șold. — Îl vei pedepsi pe fratele meu pentru că te-a atacat. E vinovat. Deci îl abandonezi? Nu accepți propunerea mea? — Eu fac deosebire între interesele mele personale și interesele statului. — A, deci etica îți impune asta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
ferestre. De-a lungul lui erau mai multe santinele. În fața porții, sub copaci, se zăreau mai multe tarabe pestrițe. Acolo se vindea sângele rețiarilor uciși în arenă, despre care se credea că e un bun leac împotriva epilepsiei; se vindeau pumnalele pătate de sângele gladiatorilor, folosite ca amulete pentru fertilitatea căsătoriilor; se vindeau încălțările uzate, armele distruse și alte obiecte ce aparținuseră celor mai iubiți gladiatori, morți în arenă. Cei care le cumpărau le păstrau cu venerație sau le revindeau la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
să o ia de soție... I-a spus să-și aducă aminte de el. Apoi a împărțit banii pe care îi avea celor din casă, s-a retras în camera lui, iar în zori și-a străpuns pieptul cu un pumnal. Așadar împăratul nostru a ales o moarte curajoasă. Tocmai el, care era atât de efeminat, și purta perucă pentru a-și ascunde chelia, și în fiecare dimineață își punea pe față o mască din miez de pâine îmbibat în oțet

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
vrea să mă oblige să țin arma în mână. Uită-te la mâinile mele. — Sunt puternice... Dar sunt mâini de medic, nu de luptător. — Nu cu mâinile astea era să-l ucizi pe împărat în pulvinar? Ai înșfăcat chiar un pumnal, ca să-l înjunghii, pentru că n-ai putut să-l sugrumi. Asta te-a făcut faimos. Se vorbește despre tine în oraș, vestea despre ce ai făcut după moartea lui Salix a trecut din gură-n gură. Pentru cei care nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
era la un pas de moarte: „Tu, gladiator...“ Își aminti armele lui, pe care i le arătase Manteus. Ar fi putut lupta cu ele, când avea să intre în arenă. Își aminti cuvintele fratelui lui Titus, care îi dăduse un pumnal: „...ai să vezi că poți, dacă trebuie să-ți salvezi viața“. „Gladiator“, se gândi. „Nu-l omorî“, repetă, amintindu-și visul. Pumnalul, arma, rănești, ucizi, ești rănit, ești ucis. Oftă. Cum să țină el o armă în mână? Fusese în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
cu ele, când avea să intre în arenă. Își aminti cuvintele fratelui lui Titus, care îi dăduse un pumnal: „...ai să vezi că poți, dacă trebuie să-ți salvezi viața“. „Gladiator“, se gândi. „Nu-l omorî“, repetă, amintindu-și visul. Pumnalul, arma, rănești, ucizi, ești rănit, ești ucis. Oftă. Cum să țină el o armă în mână? Fusese în stare de un singur lucru: să-l sugrume pe Vitellius. Încă se mai gândea la mânia care-l cuprinsese în clipa când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
concavă de bronz, ce-i ajungea imediat sub genunchi. În mâna stângă îi puseră scutul dreptunghiular din paie și nuiele. Atunci își făcu apariția un rețiar. Nu avea plasa, nici manșonul cu galerus protector pe brațul stâng; nu avea nici măcar pumnalul. Ținea în mână doar tridentul, ale cărui vârfuri erau niște sfere învelite în piele, pentru a evita accidentările în timpul antrenamentului, dar ale căror lovituri erau foarte dureroase. Rubrus se apropie de începător și îi dădu un băț scurt, la capătul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
mai periculoase. Îl aruncă spre Hyrpus. Instructorul îl privi zâmbind. — Nu te mai joci? Doi doctores secutoris se grăbiră să-l echipeze pe Valerius, care rămase inert. Tridentul îl înțepă din nou în gleznă; simți în spate lovitura violentă a pumnalului de lemn al adversarului. Căzu, dar se ridică repede. În clipa următoare, adversarul înaintă spre el, însă Valerius începu să sară în lateral, neștiind încotro să fugă; nu voia totuși să se întoarcă cu spatele la el. Rețiarul își pregătea tridentul. Valerius

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Acesta închise ochii, îngrozit. — Să-i cunosc mișcările? Deci nu-i de-ajuns să fug... — Obiectivul tău e nu să eviți adversarul, ci să-l lovești. Fuga te ajută să-i eviți în ultima clipă loviturile. Dar ca să înfigi lama pumnalului în trupul lui trebuie să-l faci să se apropie de tine. — Să înfig lama pumnalului? Valerius clătină din cap, privindu-și mâinile. Proculus nu-i dădu atenție. — O să-ți arăt lupta de aproape, îi zise și îl îndemnă să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
tău e nu să eviți adversarul, ci să-l lovești. Fuga te ajută să-i eviți în ultima clipă loviturile. Dar ca să înfigi lama pumnalului în trupul lui trebuie să-l faci să se apropie de tine. — Să înfig lama pumnalului? Valerius clătină din cap, privindu-și mâinile. Proculus nu-i dădu atenție. — O să-ți arăt lupta de aproape, îi zise și îl îndemnă să-l urmeze. Se apropiară de doi gladiatori, un trac și un mirmilon, care se antrenau în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
foarte expus. Unul dintre provocatores încercă să-l lovească pe tovarășul lui în cap cu marginea scutului. Celălalt devie lovitura înclinând scutul, cu o tehnică asemănătoare celei a secutor-ilor. Apoi, aproape îngenunchind, strecură arma sub scutul adversarului, spre picioarele acestuia. Pumnalul de lemn se apropie de genunchiul stâng al celuilalt, simulând tăierea ligamentelor. — Ai văzut? comentă Proculus. Dacă nu ar avea coapsa protejată, acel provocator ar fi acum șchiop pe viață sau mort. Valerius observă că provocatores, care își vârau de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
puternic. — Valerius... Vino. După prânzul obișnuit - Valerius devoră felia de pâine de orz și bău dintr-o înghițitură carafa cu apă -, Proculus se îndreptă spre arena pentru antrenamente. — Azi vei lupta cu patru adversari, toți înarmați cu plasă, trident și pumnal de lemn. Antrenamentul începu. Imediat, plasa rețiarului îl învălui, dându-i capul pe spate. Valerius nu se aștepta să fie atât de grea. Încercă să iasă din ea, să o smulgă, dar greutatea exercitată de plasă asupra coifului de piele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]