588,342 matches
-
minuțioasă strategie de a oculta și de a face uitată o secvență capitală a nuvelei, prima, foarte redusă ca volum în economia de ansamblu a textului și având rolul de simplă, suspect de nevinovată introducere într-o poveste ale cărei puncte de interes sunt plasate orbitor în cu totul alte zone ale narațiunii. De altfel, până la finalul Inspecțiunii, nimeni nu mai face vreo referire la scena din berărie! În schimb, întreaga aventură a celor trei camarazi porniți să dea de urma
Anghelache și dublul său by Gelu Negrea () [Corola-journal/Journalistic/13139_a_14464]
-
Celălalt” îl premerge cu un singur pas; născut cu câteva clipe mai devreme, geamănul l-a făcut deja: a delapidat. Mesajul e premonitoriu și străveziu: urmează ineluctabil el - verdictul a fost pronunțat și nu admite recurs. Dar, ajuns în acest punct, Anghelache comite un gest luciferic, de sfidare a destinului: el se vrea o ființă condamnată să fie liberă în opțiunile sale majore și găsește resursele lăuntrice de a alege singura ramură disponibilă a alternativei descalificării ca ființă umană: suicidul. Ori
Anghelache și dublul său by Gelu Negrea () [Corola-journal/Journalistic/13139_a_14464]
-
căruia am fost formați și de asta ne comportăm ca oameni mai mult sau mai puțin civilizați și responsabili. Firește că oamenii simt nevoia unei anumite orientări. La școală ai nevoie de un manual; dar acesta nu este decât un punct de plecare și cred că și elevilor trebuie să li se explice, de la bun început, că acolo nu sunt scrise lucruri absolute și bătute în cuie. În materie de interpretare, totul rămâne deschis. Vrem să formăm oameni care să gândească
LUCIAN BOIA: “Știți ce istorie tot încerc eu să propun? O istorie inteligentă...” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13140_a_14465]
-
Tudorel Urian Editorialul ocupă în existența fiecărei publicații un loc special. Potrivit unei definiții clasice, acest tip de articol prezintă (ar trebui să prezinte) punctul de vedere al publicației respective în legătură cu o problemă care ține, la momentul respectiv, capul de afiș al actualității. Editorialul trebuie, de aceea, să fie semnat de o persoană care ocupă un rol proeminent în conducerea revistei sau a cărei voce
Temele vremii noastre by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13184_a_14509]
-
și de după evenimentele din decembrie 1989. Altele pornesc de la pretextul unor aniversări pentru a repune în discuție actualitatea scriitorilor mai mult sau mai puțin clasici. În fine, o a treia categorie de însemnări o constituie polemicele directe, reacțiile la diverse puncte de vedere apărute în presa culturală din țară și străinătate. Se poate vorbi și despre o tehnică standard, marca Nicolae Manolescu, de construcție a acestui tip de articole. Editorialele încep, invariabil, cu enunțarea abruptă a motivului care a determinat în
Temele vremii noastre by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13184_a_14509]
-
împlinit, într-o ignorare deplină, 185 de ani de la nașterea lui Ion Ghica...”) o reflecție mai mult sau mai puțin întîmplătoare („Generațiile mai vechi știu foarte bine ce a însemnat, vreme de vreo două-trei decenii, a citi printre rînduri”), un punct de vedere care îi stîrnește indignarea sau doar mirarea („Oricît m-aș strădui, nu înțeleg panica domnului Michael Shafir din articolul publicat în «Sfera politicii» (nr. 61, iulie-august 1988) și intitulat O tragicomedie în desfășurare?”). Urmează expunerea calmă, senină, rațională
Temele vremii noastre by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13184_a_14509]
-
vedere care îi stîrnește indignarea sau doar mirarea („Oricît m-aș strădui, nu înțeleg panica domnului Michael Shafir din articolul publicat în «Sfera politicii» (nr. 61, iulie-august 1988) și intitulat O tragicomedie în desfășurare?”). Urmează expunerea calmă, senină, rațională a punctului de vedere al editorialistului în chestiunea respectivă, cel mai adesea (aspect sesizabil mai ales în cazul aniversării scriitorilor clasici) din perspectiva timpului prezent, a sensibilității și complexității vieții intelectuale contemporane. Demonstrația, mereu impecabilă din punct de vedere logic, se încheie
Temele vremii noastre by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13184_a_14509]
-
expunerea calmă, senină, rațională a punctului de vedere al editorialistului în chestiunea respectivă, cel mai adesea (aspect sesizabil mai ales în cazul aniversării scriitorilor clasici) din perspectiva timpului prezent, a sensibilității și complexității vieții intelectuale contemporane. Demonstrația, mereu impecabilă din punct de vedere logic, se încheie întotdeauna cu o concluzie scurtă, clară, menită să lumineze retrospectiv textul, dincolo de care nu prea mai rămîne nimic de spus. Editorialele devin astfel săptămînale exerciții de silogism, de unde și numele acestei cărți, inspirat după arghezianul
Temele vremii noastre by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13184_a_14509]
-
-o în bară! În fine, după ziua de miercuri, încep să mă extrag din prăpastie, să mă adun din spaime și să-mi redevin cît de cît simpatică. Joia stau, pînă pe la prînz, ore în șir cu ochii într-un punct fix. Și deodată, încep să funcționez normal, să-mi încarc plămînii cu aer bun, să văd că afară e soare sau ceață, să ascult muzică, să cînt, să dansez, să-mi sun prietenii, să mă gîndesc la ei. Încep de
După ziua de miercuri by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13195_a_14520]
-
familiei au altă soartă. Falitul cel simpatic și extravagant Charles Surface încearcă să își vîndă la mezat strămoșii care populează galeria de portrete. Echivalența dintre model și reprezentare este exprimată explicit. Ba chiar se spune că Charles Surface e pe punctul de a-și vinde propria carne și propriul sînge, aidoma clientului lui Shylock. Deci orice ecuație funcționează în sens dublu. Nu doar copiii și nepoții sînt „carne din carnea” părinților și „sînge din sîngele” strămoșilor; retroactiv, și ascendenții sînt sau
Portretele trăiesc by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/13174_a_14499]
-
Delft. Fata e slujnică în casa lui Vermeer. Și în această carte, orice personaj e un model posibil. Există o scenă în care naratoarea recunoaște o femeie fiindcă i-a privit întîi, în altă zi, portretul. Iar pînă la un punct, de fapt, pînă în etapa finisajului, este posibil ca modelele să fie interșanjabile. Odată mizanscena stabilită și poziția modelului definitiv fixată în tabloul ce urmează a fi pictat, modelul poate să lipsească o vreme (ne amintim că și cele din
Portretele trăiesc by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/13174_a_14499]
-
Cronicar Despre convertiri Două numere interesante din Litere, arte, idei, suplimentul cultural al Cotidianului. În nr. 2, un lung articol al dlui Andrei Pleșu rememorează afacerea cu transcendentalii din 1982 din punctul de vedere al uneia dintre victime. Cum alte victime n-au povestit nimic, avem o primă relatare a opresiunii antiintelectuale care a succedat interzicerii ședințelor. Rolul colegilor întru literatură ai dlui Pleșu merită a fi reținut. Mai ales al dlui
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13179_a_14504]
-
despre care spune că l-a dezamăgit tocmai pentru că era astfel. Nu intră Breban în contradicție cu sine? Nu intră, ne asigură, pentru că la el biografismul este doar un pretext și nu o țintă, un factor declanșator și potențator, un punct de pornire către altceva mai complicat și mai angajant. „Nu, nu o biografie vreau să vă propun, ci un «pretext biografic» pentru atacarea unei teme care interesează și a interesat întotdeauna pe mulți, și căreia nu totdeauna Biserica - sau bisericile
Credința în literatură by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/13189_a_14514]
-
existențe și nu, neapărat, pe acela al lumii, al lumilor. Iar acest sens al existenței proprii îl formulează memorialistul destul de simplu, încă de la începutul depoziției sale, atunci când vorbește despre „oarba credință în literatură, mai ales în subspecia numită roman”. Este punctul de convergență al unei vieți această „oarbă credință”, acest fanatism literar, ca să-i spunem astfel, care la Breban trece înaintea oricăror alte forme de trăire spirituală, aspirații sau pasiuni. Și aceasta încă din anii tulburi ai adolescenței și primei tinereți
Credința în literatură by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/13189_a_14514]
-
Mircea Mihăieș Trăim într-o țară normală cel puțin dintr-un punct de vedere: tulburarea minților politicienilor, odată cu intrarea în anul electoral. Vă dați seama prin ce spaime trec escrocii și profitorii care timp de patru ani s-au înfruptat din ciolanul gras al puterii? Vă imaginați groaza lor de-a fi
Bancul cu statuia by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13205_a_14530]
-
au înfruptat din ciolanul gras al puterii? Vă imaginați groaza lor de-a fi deconectați de la sursele de îmbogățire? Dar isteria la gândul c-ar putea înfunda pușcăriile pentru matrapazlâcurile comise în timpul guvernării sau a mandatului de parlamentar? Din acest punct de vedere, cred că elucubrațiile ai căror martori am fost până acum sunt nimic pe lângă ce va urma lunile viitoare. Măgăriile de la Curtea Supremă de Justiție, tranformarea Justiței într-un braț de fier al puterii (vezi măsura convocării la Poliție
Bancul cu statuia by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13205_a_14530]
-
Cultelor — să intre pe rol, spre a-și exercita îndatoririle constituționale. Sunt slabe șanse că acest lucru se va produce. Rămân la ideea că în sferele înalte ale puterii s-a decis reșaparea scenariului de la alegerile trecute. Adică, punerea la punct a unei finale PSD - PRM, urmată de țipetele „Tara în pericol!” „Eliminați extremismul!” și alte țâpurituri asortate. Numai că de data asta s-ar putea ca mecanismul să se defecteze când le va fi lumea mai dragă. Vă amintiți fabula
Bancul cu statuia by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13205_a_14530]
-
de însuși mecanismul interior al sistemului. Deschiderea spre lume nu exista aproape deloc, artiștii contemporani circulau cu mare dificultate, iar ceea ce se vindea dincolo, în afara artei contemporane, se vindea în regim infracțional. Legea patrimoniului era o lege protecționistă, etanșă din punctul de vedere al comunicării cu exteriorul; se inducea insidios aceeași stare de spirit care a născut celebrul slogan de după ’89, “nu ne vindem țara”, respectiv ,,nu ne vindem patrimoniul”, dar, în felul acesta, patrimoniul a fost scos din contextul său
Despre piața de artă by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13199_a_14524]
-
mă îndrept spre clanța stricată a propriei mele locuințe”. Nu înseamnă că, dacă are ceva de spus (cum se remarcă chiar în primul citat pe care l-am dat) se sfiește s-o facă. Dimpotrivă, deferent și uneori ceremonios, pune punctul pe i. Ce poate fi mai semnificativ decît faptul că, neplăcîndu-i un articol al lui Alex. Ștefănescu despre Titus Popovici, o spune. Și unde? Chiar în România literară. Sigur, e tot o atingere cu floreta! Nu știu dacă e o
Atingeri cu floreta by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/13209_a_14534]
-
acestei situații sînt cît se poate de simple. Spre sfîrșitul perioadei comuniste criticii aveau toate motivele să evite în marile sinteze referirile la perioada proletcultismului frenetic de la începutul anilor ’50. Pe de o parte, nu era nimic de recuperat din punct de vedere artistic, toate produsele acelui moment fiind nule ca valoare literară. Pe de altă parte, sistemul politic vinovat de impunerea unui sistem de valori literare complet aberant (comunismul) funcționa încă. Or, un critic care ar fi vorbit despre epocă
Psalmii carnetului roșu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13208_a_14533]
-
unele limbi orientale - și iată că găseam în opera lui Eliade niște concepții uimitor de apropiate de intuițiile mele (de pildă s a- c r u l apărând adesea în deghizarea cotidianului). Și mai mult: unul din cele mai importante puncte de plecare pentru teoriile lui Eliade îl constituia lumea spirituală indiană, care atunci mă pasiona și pe mine. Importanța pe care Eliade a acordat-o întotdeauna religiilor și gândirii indiene - mai ales cu privire la problema autocunoașterii - mi-a întărit convigerea că
Ireneusz Kania: “Cultura română - pasiunea mea” by Nicolae Mareș () [Corola-journal/Journalistic/13200_a_14525]
-
Pot afirma că, acum, când în limba polonă au apărut deja opt cărți din opera sa, Cioran a penetrat de-a binelea în spațiul culturii intelectuale a țării mele. N.M. - Fire neliniștită ca și el, cred că n-ați pus punct la acest capitol? I.K. - Nu, din toamnă voi începe traducerea Caietelor. N.M.- Sunteți și autorul unui volum de eseuri insolite despre cei doi. Aș dori totuși să faceți o paralelă între ei. Interesează viziunea unui polonez în materie. I.K. - Se
Ireneusz Kania: “Cultura română - pasiunea mea” by Nicolae Mareș () [Corola-journal/Journalistic/13200_a_14525]
-
ca Pămînteanul sau Transhumanță, publicate în revista Luceafărul), de ce n-ar exista și căminul cultural al “glimbocanilor”? Dar la Glimboca se poate ajunge și din fotoliu, pe calea imaginației. În ghidurile turistice ale anilor optzeci, așezarea e prezentată ca un punct de atracție prin biserica ortodoxă, numită și “Voronețul Banatului” și prin nedeea populară de la 8 septembrie (România. Ghid turistic, București, Sport-Turism, 1983, p. 129); în intervențiile localnicilor, ea se evidențiază prin ciment, difuzarea promptă de ziare (ale Partidului) și calitatea
Alexandru Monciu-Sudinski: biografii comune ale comunismului by Ion Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13165_a_14490]
-
care a pecetluit istoria lumii: în plină ședință a Senatului roman, reunit în sala construită de Cn. Pompeius, stăpânul absolut și, aparent, necontestat al Romei, Iulius Caesar, a fost asasinat de un grup de complotiști. O conjurație bine pusă la punct, din care făceau parte nume celebre ale vieții publice romane, Iunius Brutus și Cassius printre alții, l-a răpus pe cel care, se spunea în capitala imperiului, voia să reinstaureze forma de guvernământ monarhică. Evenimentul a căpătat dimensiuni cosmice: scurtă
Asasinarea lui Iulius Caesar by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/13182_a_14507]
-
fost că ei nu s-au concentrat decât asupra modalității prin care urma să fie eliminat fizic Iulius Caesar, socotind că, automat după aceea, sistemul tradițional își va reintra în drepturi. Nu și-au dat seama că Caesar pusese la punct o structură prin intermediul căreia el exercita actul de guvernare. Caesar a fost asasinat, dar structura a rămas intactă. Conjurații n-au pregătit o structură de putere care să contrabalanseze, dacă nu să înlocuiască, sistemul instaurat de Caesar. A crede că
Asasinarea lui Iulius Caesar by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/13182_a_14507]