107,135 matches
-
nu sunt pregătiți și nu pot să înfrunte ispitele mari ale diavolului. Numai cei ce se roagă mai stăruitor și au ajuns la o anumită treaptă a urcușului duhovnicesc, sunt tulburați de ispite înfricoșate și sălbatice, dând războaie greu de purtat. Un iubitor de înțelepciune filocalică Sfântul Ignatie Briancianinov făcând referire la ispitele celor ce duc o viață duhovnicească înaltă, vorbește despre „o ispită necunoscută oamenilor răspândiți, cunoscută numai monahilor care duc o viață cu luare-aminte. Mai ales ea este cunoscută
Ispitele și biruirea lor în lumina învățăturii filocalice by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/143_a_164]
-
66. footnote>. De la Avva Ammona, ucenicul marelui Antonie și urmașul său în conducerea duhovnicească a monahilor din centrul monahal Pispir, de pe malul stâng al Nilului, aflăm că „ispitele sunt îngăduite credincioșilor adevărați, pe când cei fără ispite sunt falși credincioși, care poartă îmbrăcămintea credinței, dar nu trăiesc cum cere credința”<footnote Avva Ammona, Cuvinte filocalice, în colecția Comorile Pustiei, vol. 3, trad. de Ierom. Ștefan Nuțescu, Edit. Anastasia, București, 1995, p. 90. footnote>. Același părinte ascetic adaugă: „Se spune despre copaci că
Ispitele și biruirea lor în lumina învățăturii filocalice by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/143_a_164]
-
cunoscut și tămăduit. 5. Din față ne ispitesc și ne tulbură diavolii cu nălucirea celor viitoare, adică ne aruncă în griji, în bănuieli asupra altora și în osteneli trupești peste puteri pentru ziua de mâine, ca și cum Dumnezeu nu ne-ar purta de grijă în toată viața. Cei ispitiți de aceste gânduri adună averi pentru bătrânețe, se ostenesc numai pentru viața aceasta, se tem că nu vor avea ce mânca și ce bea, își avortează copiii, spunând că nu vor avea cu
Ispitele și biruirea lor în lumina învățăturii filocalice by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/143_a_164]
-
mai ales atunci când ne apare momeala diavolului trebuie să-l chemăm pe Hristos în ajutor, așa cum aflăm și din relatarea Avei Filimon, despre un frate, care în ispite își punea nădejdea în Dumnezeu, crezând că Dumnezeu îngrijește de el, și purta astfel ușor ispitele. Numai aceasta făcea de la el: se ruga neîncetat. Căci știa că, pe cât se întind cele neplăcute, pe atât se gătesc cununile celui ce rabdă<footnote Ava Filimon, Cuvânt foarte folositor, în Filocalia..., vol. IV, Edit. Humanitas, București
Ispitele și biruirea lor în lumina învățăturii filocalice by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/143_a_164]
-
Maria-sfințită. De atunci mă Întorc din târg mult mai bărbat Și stăm la masa În doi: eu și ursita.”(MARIA) Și astfel am aflat ca Poetul s-a oprit din alergarea printre stăncile timpului constatând că sub linia orizontului, Ea, purtându-și sufletul de mână, s-a așezat lângă el și a reinventat iubirea. Iubirea. Cât de multe Încap În acest cuvânt! Dacă strecor lavă analogiilor În simplitatea limbajului, ajung la o altă Întrebare pentru poet și pentru Îngerul lui. Nu
Aniversari Dan Puric. In: Editura Destine Literare by Elena Dordea () [Corola-journal/Science/76_a_297]
-
rezultatul jertfei sublime din iubire concretă? „Și ne-am sădit În datini demnitatea. Din troiți ne-a grăit Domnul Iisus; Să fim creștini, să dăm copii și cazne, Martiri În sacrificiul cel presus. .................................................. Chiar printre cei departe de obârșii Se poartă hâzi, români ce-au fost frumoși. Ei duc sărutul Iudei până-n cruce Și-i iartă lumea... pe acesti leproși...” (Crucea Demnității) Români ce-au fost frumoși... au fost frumoși. Crezi că românul este Omul Frumos, ales de Dumnezeu? Îl Întreb
Aniversari Dan Puric. In: Editura Destine Literare by Elena Dordea () [Corola-journal/Science/76_a_297]
-
nostru evolutiv este spre Înainte, În spirală sau În zig-zag și din prudență, nu afirm că ne vom pierde, m-ar bate Dumnezeu, dar vă previn că Înotam prea naivi prin prostie și mediocritate. Ascult cuvintele Poetului și gândul mă poartă spre alte versuri care exprimă o stare ce ma apropie de durerea cu care am pus Întrebarea. “s-a lăsat din zbor un albatros Bănuind sub aripi un catarg; Poate se temea de glasul Mării, Poate Îl chema un vis
Aniversari Dan Puric. In: Editura Destine Literare by Elena Dordea () [Corola-journal/Science/76_a_297]
-
aripile trecerii, pentru că În sufletul Poetul am gasit icoana Mamei. Și Îngerul mă ia de mână și Îmi face semn să păstrez tăcerea pentru că Mama Floarea Își asculta cântecul compus pe o struna de suflet de fiul ei. “Maica-și poartă toamnele la vale Multe, câte-ncap În șaptezeci. Vine dintr-o margine de jale Urcând demnă a timpului poteci. .................................................................. Și-ntr-o zi măicuța mea s-a dus. Unde... niciodată nu mi-a spus. Am văzut cum a urcat la
Aniversari Dan Puric. In: Editura Destine Literare by Elena Dordea () [Corola-journal/Science/76_a_297]
-
Axionului, integrându-se în context din punct de vedere timbral. Instrumentul începe să se evidențieze din ce în ce mai mult pe măsură ce tipul saxofonului utilizat se îndreaptă spre registrul acut. Așadar, saxofonul alto îl înlocuiește pe cel tenor (măs. 65-122). Fiecare intervenție a sa poartă indicația poco in rilievo<footnote În traducere: puțin în relief. footnote>, în concordanță și cu scriitura generală: vocile corului prezintă o textură sonoră rezultată din intrări succesive pe verticală și sunete prelungi, în timp ce saxofonul alto are o linie melodică derivată
Citatul în creația pentru saxofon a lui Ștefan Niculescu (II) by Irina Nițu () [Corola-journal/Science/83129_a_84454]
-
dintr-o dată, ca cireșul din fața blocului care Își scutura florile pe fereastra mea, În fiecare an. Iubeam fără nici o condiție și simplul fapt că mă aflam dezbrăcată În fața acelei oglinzi vechi, Îmi unea sufletul cu cerul. Fiecare centimetru de piele purta mirosul lui Doru. Doru, idolul copilăriei și adolescenței mele... “Lidia, Li-di-aaaaaaaaaaa...”, o auzeam pe bunica strigându-mi numele În jurul blocului. O ignoram. Eram prea fericită ca să Îmi mai pese că, dacă nu Îi răspundeam În următoarele cinci minute, mi ar
Începutul iubirii. In: Editura Destine Literare by Roxana Vornicu-Struzu () [Corola-journal/Science/76_a_343]
-
făcut. Mona a fost scoasă zbierând din discotecă și BMW-ul ei negru a demarat În trombă, spre casă. A doua zi, Mona a Început asediul: “Cine se crede puștiul ăsta idiot? Ți-l aranjez eu. Cine este? Ce hram poartă? Îl omor..., Îl nenorocesc...”, zbiera ea În fața prietenelor sale, Înfuriată peste măsură și trimițând săgeți cu ochii ei mari și frumoși. Admiratorii Monei au sărit imediat În ajutorul ei, bucuroși că Îi pot fi de folos, că Îi pot intra
Începutul iubirii. In: Editura Destine Literare by Roxana Vornicu-Struzu () [Corola-journal/Science/76_a_343]
-
Acestea au în comun cu modul principal mai multe sunete, dintre care cel mai important este fundamentala. În acest fel, modulațiile sunt practic inexistente în cadrul unei suite. Modul principal conferă unei nouba numele acesteia. Spre exemplu, nouba în modul mazmum poartă numele de Nouba mazmum. Modul principal al unei nouba influențează și caracterul ei particular, din care decurge implicit și funcționalitatea respectivei suite. Această funcționalitate se referă la cadrul și la momentul în care o anume nouba poate fi interpretată. Trebuie
Muzica Arabo-Andaluză (II). In: Revista MUZICA by Cezar Bogdan Alexandru GRIGORAŞ () [Corola-journal/Science/244_a_485]
-
posesia mea din perioada anilor ’70, când profesorul de estetică muzicală l-a rugat să mi-l încredințeze cu frumoasa apreciere a ministrului Condeescu, autorul repatrierii soților Cuclin în patrie după sejurul în America (1922 - 1930). Textul dactilografiat al Referatului poartă semnătura autografă a lui Dimitrie Cuclin. Un alt grupaj de documente (Certificat de funcții didactice la Conservator între 1918 - 1922; Memoriu de gradații didactice în învățământul superior între 1907 - 1930; Cerere dactilografită către Ministerul Educației Naționale din 1945/46 pentru
Muzicieni români în texte şi documente (XIX). Fondul Dimitrie Cuclin. In: Revista MUZICA by Viorel COSMA () [Corola-journal/Science/244_a_486]
-
stătătoare, care hotărăște după cum crede ce-i mai bine. De fapt, virtutea constă în a fi fără stăpân și a face ceea ce-ți place, tot ceea ce faci din constrângere sau din silă nu poate fi virtute. Dacă chipul ar purta în toate ocaziile pecetea frumuseții pe care o are Modelul nostru, atunci cu greu s-ar isca între ei vreo neînțelegere, ci între ei s-ar dovedi cea mai deplină unire și identitate”<footnote Sf. Grigorie de Nyssa, Despre facerea
Participarea la Dumnezeu (Μετουσία Θεοῦ) după Sfântul Grigorie de Nyssa. In: Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/134_a_424]
-
lumea animală. Profilându-se ca o structură ermetică pe jumătatea neagră a fundalului, titlul dezvăluie numele mistic al personajului principal, prezență ce va domina Întregul parcurs al poveștii. Atmosfera exotică În care sunt antrenate personajele se resimte În sfera numelor purtate de acestea. Aaron Juda Hartman, Marion de L’Orme, Demétrios, Evemon Notarades sau Maria Dragases dau o notă efervescentă tabloului romanesc. Spațiul cosmopolit, dominat de un amalgam de comunități, Închide În sine o febrilitate a personajelor: „Fric spunea: S-a
ALECART, nr. 11 by Clara Cășuneanu () [Corola-journal/Science/91729_a_92868]
-
Despre CARTEA ȘOAPTELOR de VARUJAN VOSGANIAN Șoaptele se află la granița dintre tăcere și cuvânt, ele poartă cu sine un sens, spun o poveste asemenea tuturor cuvintelor, dar nu sunt destinate decât celor care știu cum să le descifreze, aplecându-se spre scrâșnetul din spatele aparentei liniști pe care o poartă. Cei atenți la șoapte fie le cunosc
ALECART, nr. 11 by Nicoleta Munteanu () [Corola-journal/Science/91729_a_92864]
-
la granița dintre tăcere și cuvânt, ele poartă cu sine un sens, spun o poveste asemenea tuturor cuvintelor, dar nu sunt destinate decât celor care știu cum să le descifreze, aplecându-se spre scrâșnetul din spatele aparentei liniști pe care o poartă. Cei atenți la șoapte fie le cunosc deja taina, fie sunt inițiați În lumea celor care le-au purtat către existență. În cazul „șoaptelor” lui Vosganian e vorba despre destinul unui neam, cel al armenilor. Nu e deci car-tea unui
ALECART, nr. 11 by Nicoleta Munteanu () [Corola-journal/Science/91729_a_92864]
-
nu sunt destinate decât celor care știu cum să le descifreze, aplecându-se spre scrâșnetul din spatele aparentei liniști pe care o poartă. Cei atenți la șoapte fie le cunosc deja taina, fie sunt inițiați În lumea celor care le-au purtat către existență. În cazul „șoaptelor” lui Vosganian e vorba despre destinul unui neam, cel al armenilor. Nu e deci car-tea unui glas, a unei individualități ce se rostește, ci o sumă de povești inscripționate În filigran de o voce ce
ALECART, nr. 11 by Nicoleta Munteanu () [Corola-journal/Science/91729_a_92864]
-
aceeași povară a suferinței unor oameni aflați Într-o permanentă așteptare a Întâlnirii cu istoria, prin aceeași hotărâre a armenilor de a căuta un rost indiferent de tărâmul unde acesta se poate Încropi, prin aceeași pasiune a lor de a purta pe diverse meleaguri aromele pământurilor din care au fost alungați și pe care unii nu le știu decât din mărturisirile bătrânilor. Șoaptele devin legătura dintre cei care au trăit ororile și au dus povara celor care nu au fost nicăieri
ALECART, nr. 11 by Nicoleta Munteanu () [Corola-journal/Science/91729_a_92864]
-
viața i se revelează ca o suită nesfârșită de Întâlniri - nu atât cu oameni, ci cu poveștile/istorisirile lor. Niciodată Întru totul exprimate, niciodată duse până la capăt, ci conținând umbre, goluri, falii ce trebuie deslușite și depășite, ele sunt invariabil purtate În lume cu glas șoptit din dorința de a ispiti timpul să aibă mai multă Îngăduință față de protagoniștii lor. Poveștile se nasc din dorința de a face din Învinși nu Învingători (căci istoria nu poate fi nici schimbată, nici Îmblânzită
ALECART, nr. 11 by Nicoleta Munteanu () [Corola-journal/Science/91729_a_92864]
-
este refuzat acestor oameni, căci ar atrage atenția asupra existenței lor. Tăcerea o refuză ei, fiindcă aceasta e mai rea decât neființa. Le rămâne atunci șoapta, icnetul ce e În același timp mărturie a durerii și speranță a supraviețuirii. Deși purtând convențional subtitlul ”roman”, cartea se află undeva la granița dintre document și textul ficțional. Naratorul Întârzie nu o dată, aparent fără a insista asupra statutului acestui text, În care datele, deși unele precise, sunt menite doar a fixa, Într-un timp
ALECART, nr. 11 by Nicoleta Munteanu () [Corola-journal/Science/91729_a_92864]
-
Merzian și Krikor Minasian, cizmarii, imaginea lui Sahag Seitanian, a bunicii Arșavir, portretul lui Garabet Vosganian sau cel al lui Setrak Melchian, destinul orbului Minas, al clopotarului Arșag, al vânzătorului de halva și al altora ce i-au vegheat copilăria poartă În ele amintirea altor chipuri, precum cel al lui Harutiun Khântirian deschizând birourile consulatului și neîncetând să pună ștampile care să ateste naționalitatea de armean și să șteargă umilința pașaportului de Nansenian sau cel al lui Onik Tokatlian. Despre acesta
ALECART, nr. 11 by Nicoleta Munteanu () [Corola-journal/Science/91729_a_92864]
-
vorba despre hotărârea de a rămâne doar o voce, despre sacrificiul de a ființa În măsura În care reușește să se piardă pe sine În ceilalți: ”Eu sunt mai ales ceea ce n-am putut Împlini. Cea mai adevărată dintre viețile pe care le port, ca un mănunchi de șerpi Înnodat la un capăt, e viața netrăită. Sunt un om care pe acest pământ a trăit nespus. Și care tot pe atât n-am trăit.” Naratorul depune mărturie nu În vederea recuperării justițiare, ci a celei
ALECART, nr. 11 by Nicoleta Munteanu () [Corola-journal/Science/91729_a_92864]
-
la viața divină; ori cum cele ce sunt de aceeași natură (συγγενής) se atrag, sufletul este atras (έλκεται) de Dumnezeu cu o forță irezistibilă; el este însetat să se unească cu El (κοινωνία ανάκρασις); expresia acestei atracții este dragostea, care poartă numele general de ἀγάπη, dar, așa cum am precizat Și mai sus, în formele sale cele mai arzătoare se numește ἔρως. Este un fel intensificat de dragoste aprinsă de către dorința interioară de a-L vedea pe Dumnezeu, mereu nesatisfăcută, mereu însetată
Studia Theologia Catholica by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/170_a_171]
-
odihnei (ceva imposibil pentru senzația externă), ilustrând astfel natura paradoxală a senzației spirituale în care sufletul iubitor se odihnește în brațele Iubitului Divin Și, în același timp, zboară spre Țelul infinit la care nu ajunge niciodată. „Simultan”, spune Origen, „sunt purtat de actul său de tragere cu săgeata Și mă Și odihnesc în brațele Arcașului”<footnote Idem, In Canticum Canticorum, IV GNO, 129; trans. 104; cf. Bernard McGinn, „The Language of Inner Experience in Christian Mysticism”, în Spiritus: A Journal of
Studia Theologia Catholica by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/170_a_171]