3,386 matches
-
că nu este o datorie plăcută. Realiză acum de unde venea acest sentiment de a fi pe marginea prăpastiei. ă Orașul nu va mai arăta la fel pentru mine, spuse el, în timp ce treceau peste Fontanka înghețată printre două rânduri de mesteceni puși acolo pentru a marca drumul. Dincolo de copaci, niște bărbați încărcau o sanie cu blocuri de gheață tăiată din râu. Porfiri Petrovici nu răspunse. ă Sunteți polițist? întrebă Virginski. ă Sunt investigator. Magistrat investigator. ă și el este cu adevărat mort
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
târgul ăsta de artă. Ne vom distra de minune. Nici nu știi cât mi-aș dori, dar nu am bani, spuse Kitty. Trebuie să plătesc chiria la Începutul lunii. Și tocmai mi-am dat demisia. — Serios? — Da. — Ai ceva bani puși deoparte? Nu prea, oftă ea, simțind un gol În stomac. În timp ce vorbea, Își aminti de cărțile de credit. Prefera să trăiască simplu și să Își plătească Întotdeauna creditele la sfârșitul lunii. Dar ai cărți de credit... Dacă scot toți banii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
de renunțare, din cauza faptului că nu știuse să prindă - dacă existase vreodată - Momentul. Planul căpăta contur pentru că el se resemnase să-și construiască momente fictive. Îi cerusem nu știu ce text, iar el frunzărise pe masă Într-un vraf de manuscrise rău puse, gata să cadă și fără nici un criteriu de volum sau de mărime, unele peste altele. Reperase textul pe care-l căuta și Încercase să-l tragă, făcând ca restul să se prăbușească pe jos. Dosarele se deschiseseră și foile scăpaseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
dar n-am înțeles insistența pe Robocop, câte sunt, cum sunt, pasiune de cinefil, poate. / E un zgomot infernal, eu aș fi oprit înregistrarea. / Ce spui, reporterule? Marcel nu înțelege subtilitatea întrebării prefăcut cinice, că fiecare se descurcă în pușcărie, pusă tocmai ca să-l facă să reacționeze într-un fel. Am impresia, e mai simplu la cap. Rezultatul ar putea fi doar cuțit în rană. / Se vede că P. a obosit și nu mai este coerent ca la început, când admiram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
faci, R.? Umbli cu tromboane? Vezi că eu nu sunt „botanist“. Parcă era noapte și ăia ți-au pus lanterna în ochi. Acum e ziuă? Doar n-ai fugit toată noaptea, până a doua zi dimineața... Din 143 de întrebări puse lui P., 101 aparțin Femeii! Ce-a făcut reporterul tot timpul? Interviul ăsta îmi dă impresia că reporterul, dar mai ales femeia sunt plătiți în funcție de cantitatea de bandă înregistrată. Altfel, nu se explică abundența întrebărilor - scuzați - stupide, inutile, cum ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
ceva aici pentru ea? Nu am încercat niciodată, să pictez, să sculptez, dar afară... ce am lucrat acolo, aici nu pot face. Am lucrat pe mașini de tăiat, ca montator - cum e în stații de metrou, ați văzut cum este pusă marmura și jos, și pe pereți. Eu am pus-o cu întreaga echipă cu care-am lucrat. Am făcut Brâncoveanu, Piața Romană și urma și alte stații de metrou. Metroul era ca mașina mea pentru mine. Pentru că cu el plecam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
în locuri ciudate. În mălaiuri, prin făine, prin zahăr. Asta, după ore de căutare într-un apartament, am găsit în chestia aia de care tragi apa la veceu, era o chestie așa, din plastic, cu dop. Și-acolo avea mărcile puse. La pachet, într-un colț undeva, prin mânecile la haine, prin căciulile rusești. 10 Îl așteptai, stăteai în cimitir. Când trecea... pac! Stăteam după gardul ăla și dat pe față cu făină (râde). Noaptea. Asta o făceam ca să ne distrăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
Dar când am auzit cam ce se sporovăiește pe seama mea, m-a cuprins o revoltă surdă. Am înțeles că nu mai interesa pe nimeni, de fapt, ce gândeam eu. Nu mai eram decât un "caz". Și acela, închis, cu crucea pusă."Galilei? A, da, cel care a abjurat..." Am reacționat, atunci, cu un amestec de nedumerire și furie, socotind compasiunea o lipsă de modestie din partea celor care mă căinau. Mi-am zis: "Aș vrea să-i văd duși la Inchiziție, un
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
nici măcar nu era trotuar: pe partea dreaptă a străzii era doar o fâșie de pământ pe care creșteau urzici și rugi plini de spini. Emma coborâse și trântise portiera cu putere, iar bufnitura seacă a acesteia semănă cu un punct pus unei fraze prea lungi. O pornise pe strada Întunecată, Îndreptându-se spre un bloc Înalt care țâșnea spre cerul Întunecat - fără să privească Înapoi. Timp de câteva minute mersese Înaintea lui, luminată de raza albă a lampionului - ca o fantasmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Pe fereastră alunecau lumina albă de lună și umbrele depărtate ale unei tufe de liliac. Ceilalți băieți nici nu respirau. În cele din urmă, îl rezemase pe Mașcatu de tocul ușii, iar pe Iscru îl așezase cu grijă pe lada pusă acum lângă fereastră. Apoi adormise buștean. În zorii zilei, când deja curtea forfotea de glasuri și mișcare, odaia grajdului era pustie. Pampu se trezise ca omul care-a dormit bine. Mai întâi plecase să privească livada înflorită. Apoi coborâse la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
sufletul oamenilor. A privit-o din toate unghiurile și cu toți ochii care i-au stat la dispoziție. A văzut-o din cameriste și croitorese, cu ochii femeilor, dar și cu ai bărbaților care jucau stos pe masa de fag, pusă special pentru ei în pavilionul cel mare, care era un fel de chioșc acoperit cu o cupolă înaltă și care făcea legătura între două corpuri de clădire, ca un fel de pod suspendat. Aici era spătăria de vară a mănăstirii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
poeziile-i iubim! Poeziile i le citim Ne fac să ne uimim, El e poetul preferat De toți adorat. Moț Amalia-Miriam, clasa a VI-a Școala Gimnazială Nr.11 Oradea Bihor profesor coordonator Delia-Ioana Butiri Corupția La loc de cinste pusă vrea să fie Se crede arogantă, dar se știe Că nu e bună și nici n-are carte Însă în lume are multă parte. Nu e cinstită, dar acum se pare C-a obținut în lume doar onoare Și luptă
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
Îmi examinez imaginea din oglindă și mă crispez. Șuvița decolorată sare în ochi mai tare ca niciodată. Îmi dau părul în față și în spate de câteva ori - dar nu o pot camufla nicicum. Poate pot să merg cu mâna pusă absent în creștet, de parcă aș medita profund. Încerc câteva poze firești în oglindă. — Te doare capul ? Mă răsucesc pe călcâie și îl văd pe Nathaniel în ușa deschisă, în cămașă simplă și jeanși. — Ăă... nu, spun, cu mâna încă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
apei. Doar atunci am zărit pe mal, chiar lângă locul În care stătuse Întins prietenul meu, un morman de mâl precum un mormânt de prunc abia născut, În care erau Înfipte trei pietre de prundiș. Peste cele trei pietre era pusă o a patra piatră, plată, ca un acoperiș mărunt, cu vârful ațintit În josul apei care curge. Pe când apa ne ducea la vale, am apucat să-mi spun că acel lucru nu putea să fie făcut decât de mână de om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
soarelui ce apune la sfârșitul verii. Lângă flori: o lespede de mâl uscat, o cărămidă cum i-ar fi spus Dilc. Era cam cât mormântul unui prunc născut mort. În cărămidă erau Înfipte trei pietre ascuțite, iar peste acestea era pusă o a patra piatră care avea vârful Îndreptat spre Apus. În nisipul din jur se vedeau urmele adânci ale pășitorilor ciopliți de Selat pentru prietenul meu Enkim. - Nu e singura... chestie din asta, Îmi atrase Minos atenția. Mai sunt câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
a luntrei se afla câte un bulumac greu, care părea să fie pus ca să nu cazi În apă. Acest bulumac era prins de marginile luntrei cu mai mulți pari subțiri. În fața și În spatele luntrei se aflau mai mulți bulumaci scurți, puși unul peste altul, care Împiedicau apa să se rostogolească peste noi. În partea din spate a luntrei era un fel de casă dintr-un lăstăriș subțire, Împletit, acoperit cu frunze și bucăți de piele, și acolo stătea ticălosul ăla de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
putință de o familie. În preajma sfârșitului, Ravelstein se arăta adeseori agasat de mine. Învățase de la profesorul Davarr că oamenii moderni - și, Într‑un fel, eu eram o persoană modernă - simplifică prea mult lucrurile. Și le prindea bine să fie muștruluiți - puși să plivească puzderia de bălării a amăgirilor. Așadar putea fi direct cu mine fără teama că mă jignește. Adeseori muribunzii devin extrem de severi. Pentru că noi vom continua să fim acolo când ei nu vor mai fi și nu e ușor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
pianină de o vechime imposibil de estimat deoarece se află într-o stare deplorabilă, un raft metalic, stativ de laborator de fapt, pe care zac niște borcane dintr-o epocă la fel de greu de stabilit ca vârsta pianinei și o saltea pusă direct pe linoleul vernil, lucioasă de jeg ca centura neagră a vechilor samurai. Fereastra dublă nu are perdele și dă spre lacul Plumbuita. Pe peretele opus, spânzură un crucifix de ghips vopsit în auriu. Și din locul său de suferință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
în ce anume propoziții dintr-o transmisie trebuiau să apară manierismele. Nici până în ziua de azi nu știu ce fel de informații au ieșit prin intermediul meu. După simplitatea majorității instrucțiunilor primite, deduc că de obicei răspundeam cu „da“ sau „nu“ la întrebări puse rețelei de spionaj. Din când în când, ca de pildă în timpul pregătirilor pentru invazia din Normandia, instrucțiunile erau mai complicate, iar intonația și dicția mea sunau de parcă m-aș fi aflat în ultimele faze ale unei duble pneumonii. Acestea au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
o luau înainte. Mai ales la anii de acum, când prea puțini își mai aminteau de el. Îl dăduseră afară până și de la șefia Asociației Pensionarilor. Ăștia noii, strada mai ales, habar nu mai aveau de înaintași. Pragmatici, mereu zoriți, puși doar pe joburi bănoase și într-o veșnică alergătură. „Măcar de-ar fi de cursă lungă“, își spunea, „dar nu cred că rezistă mai mult de zece-douăzeci de ani.“ „Doamna are dreptate“, se răsuci, aplecat spre el, bărbatul din față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
dat seama că era de fapt o altă cutie. Am desprins-o și am așezat-o pe moloz. Cu mare grijă, am suflat praful de pe ea. Alte litere. PG. De data asta m-am temut să nu fie vreo bombă, pusă acolo în caz că șișul din scaun nu funcționează. M-am tras într-o parte și, înarmat cu un băț, am apăsat ceea ce părea să fie un buton. O trapă s-a deschis cu un zgomot sec, făcându-mă să tresar și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
distruse. Destule, poate. Thomas devenea un delincvent, știa. Încă se putea opri, dar, Într-o lume mereu la marginea ilegalității, găsea că vina lui nu putea fi prea mare, ba ar fi fost chiar neînsemnată, de vreme ce acuzațiile și concluziile celor puși, la o adică, să-l judece nu aveau nici ele un suport moral infailibil. Cine mai deosebea, cu adevărat, binele de rău? Cele două categorii etice aproape că se contopeau. În cursurile ținute de Thomas, nu; dimpotrivă. Teorie. Viața Însemna
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
știa cu adevărat al cui este, mirat, deseori, că nu seamănă mai deloc, la fire și chip, cu bărbatul din casă. Peste cine știe cîți ani, s-ar fi putut astfel ca toată povestea asta tată-mamă-copil să fie, În sfîrșit, pusă definitiv În ordine. Copiii - toți - ar fi fost născuți doar de mame purtătoare, dacă lucrurile tot o luaseră razna. Toate țările ar fi avut un corp de astfel de mame. Fiecare familie tînără ar fi primit, obligatoriu, cîte un nou
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
gâtului meu lung, care parcă implora sărutările sale. Încercam să fiu nepăsătoare la tot acest asediu aparent nevinovat, dar plin de o puternică încărcătură emoțională, care îmi accelera pulsul și mă făcea să mă pierd, în timp ce-i răspundeam la întrebările puse aproape în șoaptă. De ce oare nu reușeam să-mi controlez simțurile? De ce prezența acestui bărbat reușea să mă zăpăcească atât de mult, încât să uit de mine și de împrejurarea în care ne aflam? În mintea mea eram doar noi
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
transforma deseori în coșmar. Lucrurile se petreceau cam în felul următor : După ce, cu mișcări de o lentoare ieșită din comun, barmanul îmi pregătea totuși cafeaua și mi-o împingea neglijent pe tejghea, uneori vărsînd cîțiva stropi peste bucata de zahăr pusă alături pe farfurioară, torționarul meu se instala la celălalt capăt al barului și plonja în lectură sau în discuția cu vreun client cotidian. această atitudine era deja pentru mine un semn că urma să fiu pedepsit pentru impertinența mea, pentru
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]