8,125 matches
-
s-a deranjat să aducă banii, n-are decât să se ducă să plătească singură. Stând nemișcată, mama mă asculta în tăcere, plecându-și în pământ, vinovată și întristată, ochii ei blânzi. Am luat-o la fugă pe scara acum pustie și, deschizând ușa grea pe care aerul năvăli în trombă, m-am mai uitat o dată înapoi (să nu credeți cumva că-mi părea rău, mă temeam doar să nu înceapă să plângă într-un loc atât de nepotrivit). Rămasă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
și interiorul saniei erau acoperite de o pojghiță de gheață fină; din noi și din cai se ridicau aburii ca dintr-un cazan încins, iar pe obrajii Zinocikăi părea că s-a lipit o coajă de măr roșu. Pe centura pustie, totul era alb și albastru, în aceste culori, în sclipetul lor ca de naftalină, în tăcerea nemișcată ca de cameră pustie mi-am întâlnit tristețea. Mi-am dat seama că peste câteva minute vom fi iarăși în oraș, că va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
un cazan încins, iar pe obrajii Zinocikăi părea că s-a lipit o coajă de măr roșu. Pe centura pustie, totul era alb și albastru, în aceste culori, în sclipetul lor ca de naftalină, în tăcerea nemișcată ca de cameră pustie mi-am întâlnit tristețea. Mi-am dat seama că peste câteva minute vom fi iarăși în oraș, că va trebui să coborâm din sanie, să mă duc acasă, să-mi îngrijesc boala păcătoasă, pentru ca a doua zi să mă scol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
Dar, dintre toate duplicitățile, cel mai bine conturată și mai intens resimțită era pentru mine dualitatea suflet - trup. 6 Odată, noaptea târziu, după ce am condus-o pe Sonia, mă întorceam acasă și, traversând o piață luminată care părea și mai pustie din cauza luminii, am ajuns în dreptul unor prostituate care stăteau pe o bancă, într-o stație de tramvai. Ca întotdeauna, la propunerile și la provocările lor, mi-am simțit rănit orgoliul de mascul, căruia, prin chiar aceste provocări, i se sugera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
senzualitatea noastră sunt ca mirosurile de mâncare: te ispitesc atunci când ești flămând și îți produc silă atunci când ești sătul. Când am ieșit, era deja dimineață. Din hornul casei vecine ieșea un val nevăzut de căldură care clătina cerul. Străzile erau pustii, luminoase, deși soarele nu răsărise încă. Tramvaiele nu se vedeau pe traseu. Doar un paznic de stradă, încins cu o curea de gimnazist, cu o barbă încărunță și cu o șapcă cu fund verde mătura bulevardul. Se apropia încet de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
cuvintele pe care i le spuneam nici nu sporeau iubirea noastră, nici nu ne apropiau mai mult spiritele: cuvintele mele umpleau timpul, nu-l fructificau. Când ne așezam pe o bancă și rămâneam complet singuri apăreau între noi tăceri goale, pustii, care apăsau greu asupra noastră. Atunci, înspăimântat la gândul că Sonia observă și simte eforturile mele penibile, umpleam cu sărutări aceste goluri de cuvinte care interveneau tot mai des. Așa s-a întâmplat că sărutările au preluat funcția cuvintelor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
un câine care vrea să mă muște. Suntem deja jos și, iarăși, nici o amintire despre eforturile chinuitoare sau despre scara coborâtă, de parcă din cameră am aterizat direct în stradă. Lungi și fără de sfârșit mi se par și mersul prin orașul pustiu în care urlă vântul, și frisonul care-mi scutură spinarea, și zdrențele de aburi, și lanțul auriu al felinarelor care mi se vâră în ochii înlăcrimați și care dispare când clipesc din ochi. Suntem deja la poartă, și iar parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
cameră și cobor, pe pipăite, spre hol. N-am aprins becul; mă apropii de ușă, o deschid precaut, dar abia o pot ține, așa de tare mi se zbate în mână. Un vânt de gheață gonește pe străduță. În depărtarea pustie, lângă felinarele galbene se vede cum zăpada uscată viscolește pe garduri, pe geamuri și pe acoperișuri. Pierzându-mi respirația din cauza vântului, cu spinarea zgribulită de frig, pășesc disperat; nici nu apuc să ajung la capătul străduței unde începe piața, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
această idee. Nu avea încredere în nici o ascunzătoare din gospodărie. Acolo nu exista nici un loc ferit de privirile femeii, așa încât începu să caute un ascunziș prin pădure, pe lângă mină. Tot umblând prin împrejurimi, a descoperit o colibă abandonată. Locul era pustiu și se vedea că nu mai trecuse nimeni pe acolo de multe zeci de ani. Era construită din scânduri cenușii ce abia se mai țineau în cuiele ruginite. Ușa atârna într-o rână, iar prin acoperișul desfundat se vedea cerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
să-l caute și porni în viteză spre colțul clădirii, grăbindu-se să ajungă în spatele acesteia. Odată ajuns acolo se opri preț de câteva clipe descumpănit. Atât cât putea vedea în lumina slabă a unicului bec de iluminat, locul era pustiu. Doar un câine de pripas amușina tomberonul de gunoi lipit de zidul de cărămidă. Zgomotul muzicii și al clienților abia ajungea până la el. Își ținu puțin respirația și ciuli urechile. I se păru că aude pași pe străduța ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
întrebă Ileana. Nu cred că asasinul a îndrăznit să intre în tabără. Chiar dacă țiganii dormeau, este puțin probabil să-și fi asumat un asemenea risc. Din câte am observat eu până acum, îi place să atace oameni singuri, în locuri pustii. Ileana se cutremură din tot trupul. Nu-ți fie teamă! o încurajă Toma. Acum e ziua în amiaza mare, nu suntem în pericol. Nu numai că atacă oameni singuri, dar o face numai noaptea. Pe de altă parte, așa cum am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
impresia că trece pe acolo pentru prima dată. Apoi simți din nou că nu sunt singuri acolo, sentimentul că este privit reveni iarăși. Fără să vrea se opri pe loc și privi în urmă. Nu se vedea țipenie, pădurea era pustie. Ce s-a întâmplat? întrebă Ileana. Nimic. Am senzația că ne urmărește cineva. E muntele. Începe să-și facă simțită prezența, stai cât mai aproape de mine! Aiurea! Afurisitul ăla de Pohoață se ține iarăși după noi. Nu știu cum a făcut, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
sus peste drum și rămași acolo, pe care nimeni nu se ostenise să îi dea deoparte. Mergeau de ore bune și de acum relieful părea că începe să coboare. Munții înalți făcuseră loc altora mai puțin semeți, la fel de pietroși și pustii. Se opinteau acum peste un muncel abrupt și mașina de teren se târa de-a lungul drumului accidentat. Motorul trăgea din greu dar nu mai aveau mult până în vârf. Nu parcurseseră nici măcar jumătate din distanța până la destinație și mai aveau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
era un utilaj de măcinare a minereului, un fel de concasor, se gândi inspectorul. Nu-l interesa prea mult mașinăria, el venise acolo pentru altceva. Mai aruncă o privire prin gard după care porni în lungul acestuia. Deși locul părea pustiu, ceva îi spunea să nu deschidă poarta. Era conștient că, de unde privea el, nu reușise să vadă toate cotloanele. Mai rămăseseră unghiuri moarte pe care, din pricina ceței, nu le putuse cerceta. I-ar fi fost dificil să explice ce căuta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
urmau să intre în schimbul de zi. Intrase în alertă încă din momentul în care nu se întâlnise cu nici unul dintre cei ce trebuiau să păzească perimetrul de lângă platou. Chiar se enervase văzând că nimeni nu se află acolo. Totul părea pustiu, oamenii săi lipseau. Ajuns la gura peșterii, se îngrijoră de-a binelea. Nici aici nu-și găsi oamenii. Înșfăcase o lanternă și ordonase ca nimeni să nu părăsească camioneta în care se aflau, în timp ce el se repezise înăuntru. Odată intrat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
nici un efect. Dacă n-ar fi pierdut timpul sus, pe platou, poate că ar fi apucat să îi pună în gardă. Când mașina intră în incintă, zgomotele luptei încetaseră. În curtea uriașă nu se vedea țipenie de om, totul părea pustiu. Ușa gheretei de la poartă era dată de perete. Pistolul celui care era de pază zăcea la nici un metru de bariera ridicată. Pe jos se vedeau și alte arme zăcând abandonate care încotro. Le ocoli, atent să nu calce cu roțile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
precum peștii aripioarele, , iar părul și barba Îi fluturau În zboru-i domol. În liniștea neașteptată care se lăsase, nu se mai auzea nici un strigăt, nici o respirație. Mulțimea stătea Împietrită, cu ochii ațintiți la cer. PÎnă și orbii Își Înălțau privirile pustii spre cer, căci după liniștea aceea năprasnică pricepeau că se Întîmplase ceva Într-acolo unde lumea stătea cu privirea ațintită. La fel și Petru Înțepenise cu gura Întredeschisă de uimire. Nu credea În minuni, În afara minunii credinței, iar minunea putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
urs ori Îți apar doi tîlhari, dintre care unul Înhață calul de zăbală, iar celălalt Îți Împlîntă țevile puștii În piept, luînd el cîrma; se aude o Împușcătură bubuitoare ca dintr-o pușcă de vînătoare, oricum la fel de răsunătoare pe strada pustie care dilată ecoul. A doua și ultima oară cumpărătorul folosise biciul cînd trecuse de pe macadamul arădean pe un drum bolovănos. Abia atunci fusese proba adevărată, nu mai lovise În gol. Ridicase o dată mîna deasupra capetelor celor doi cai (Valdemar și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
săi, ar fi fost văzut Într-un cartier praghez rău famat (În perioada În care Își constituia codexul moral) nu putea fi taxat o atitudine scandaloasă care ar fi venit În contradicție cu principiile sale expuse În lucrarea Vara și pustie. „Arta e cunoaștere, iar cunoașterea e asexuată, cu alte cuvinte «amoral㻓, citează Franckel o aserțiune a lui Haas. Învățatul Ben Haas, care era Îngemănarea poetului cu moralistul, două vocații contradictorii, se va strădui așadar, ca acea cunoaștere asexuată a artei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Îi va mărturisi Maestrului că frecventa acel cartier de cînd Îi picase În mînă o lucrare a sa care Îl Încredințase că experiența e „asexuată, deci amorală“, numai că nu putuse afla acea Împăcare a spiritului propovăduită În Vară și pustie. Maestrul fu cuprins de Înfrigurare, dar și de căință, Întrucît abia atunci intuia că Învățătura sa, ca oricare altă doctrină care se Întemeia pe morală, putea provoca, ajungînd În mîna unui ins imatur, tot atîta rău, pe cît bine (căci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
la nici o Întrebare disimulată a Maestrului - să facă un hasidic (cuvînt ce semnifică instruire, inițiere, umilință) dacă nu cumva putea fi vorba de o pornire inconștientă de parodiere a lui Pigmalion, după cum crede Franckel. TÎnărul va admite că Vară și pustie i-ar fi dat forța morală de a frecventa casele de toleranță, socotind că era vorba doar de un „act experimental“, conștient fiind că acel „act experimental“ nu avea nici o valoare În sine dacă nu era pus În slujba actului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
că Drumul În Canaan nu se putea limpezi, lui nu-i mai rămînea altceva de făcut decît să se retragă. Acel ultim cuvînt părea Însă să aibă un anume tîlc, poate chiar o semnificație nefastă față de cel din Vară și pustie. (Dacă nu te hazardezi să Îmbini cele două forțe contradictorii, cea morală cu cea poetică, atunci retrage-te. Cultivă-ți grădina cu varză, iar trandafirii Îngrijește-i doar În cimitir. Pentru că trandafirii dăunează sufletului.) Cel căruia i se spunea Maestru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
apa. „Ca umbra de corp, așa se țin aici satele de ape.”, ceea ce a condus la formarea de vetre longitudinale. II.2 Sate vechi și noi pe valea Dunaviciorului și Dunavșțului Nu avem niciun motiv să subscriem la teza pământului pustiu și să vedem peste tot teritoriul viitorului stat șara Românească Moldova, o terra deserta care, ca prin farmec, s-a lățit și s-a umplut de lume în primele decenii după Descălecare. Admitem numai că populația era rară, trăind în
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
din Fruntești, care funcționau în locuințe închiriate. Școala din Slobozia a funcționat într-o casă țărănească în partea de sat unde a fost vatra satului Filipeni, pe partea dreaptă a Pârâului Roșu (Dunaviciorul). Casa, încă din copilăria mea, a rămasă pustie și s-a risipit. Acolo a fost învățătoare înaintea tatălui meu, Virgil Cernat, Lizuca Boteanu Rosetti, căsătorită Mihăilescu, la Galați. Pentru construcția școlii, proprietara Sofia Boteanu Rosetti a donat 1.790m2 și 28 ari pentru folosința directorului școlii. Între multele
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
curcubee facă decor; între mii de flori și floricele, Mândra mea, tu ești regina lor. i în minunata mea grădină, Mândră ca un colț de elizeu, ezi ca doamna gândului, senină, Tu regina sufletului meu. Când lipsești, mi-i inima pustie; Când apari, mă simt un semizeu, Vino, dragă, fii pe veșnicie, Curcubeul sufletului meu. în grădina dorurilor mele, Doamne, să n-arunci cu nici un nor. Să tot șadă luna între stele, Mândra mea, regina viselor. 1930 Adio, tu Adio tu
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]