2,283 matches
-
Și mă cuprinde mirare Cum mai poți să te mai ții. Te-ai deprins cu reaua viață, Amar îți pare dulceață Și-l ai la răni alifii, Ori care nenorocire La tine s-au făcut fire Și suferind o petreci; Rabzi dureri fără-ncetare, De oftări nu ai scăpare Și nu plesnești să te-nneci; Te-ai luptat tot vitejește Dar acum se isprăvește, 420 {EminescuOpVI 421} {EminescuOpVI 422} {EminescuOpVI 423} Trebui să mori negreșit, Să mai trăiești nu se poate Că
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
pe lume Să pătimesc rele și bune. Numai atât mă ciudez 438 {EminescuOpVI 439} Și îndată lăcrămez: Oh! ce ceas și loc afurisit Când am vorbit de iubit, Ceasul au fost blăstămat De când eu te-am sărutat. Pământule, cum ai răbdat Într-acel ceas blăstămat, Pământule, nu te - aprindeai, Au pe semne și tu vreai. Mai bine moartea să mă fi luat Într-acel ceas blăstămat, Decât acum pentru tine Puică - n-au rămas inimă-n mine. Puțintică ce-au rămas
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
fată Aibă dupre cum gândesc; Și să fie în credință, Cât oi fi, nu-i prin putință Alta-n lume să-ndrăgesc. No. 55 În lume născut Nimeni n-au putut A fi fericit Cu desăvârșit; Tot patimi cercând Necazuri răbdând Nu ne mulțumim Ș-altele voim; La moarte alerg Mă sălășluesc Viața nu-mi voiesc Ca să mai trăiesc; Că destul am fost În lume trăind, Valuri multe - am strâns Nimic folosind; 451 {EminescuOpVI 452} Ah, lumina mea, Iată plec, mă
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
să-l ia bărbat; Părinții o simțiră Că ea ades lipsea Și crângul îi oprită D-a merge la vițea. Sburdalnica copilă Când vitele intra, Îi da cu mulțumirea Pupatul ce-i păstra. Dar însă biata fată Ne mai putând răbda La babă se arată Și-ncepe a-i preda: Bună bătrânico, Pe Nicolai iubesc, 455 {EminescuOpVI 456} De maica mi-este frică Ș-ași vrea să-l întîlnesc. Te știu că tu ești bună Și n-ai vicleșug, Să mi
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
îți ajunge. " 26 decembrie Azi noapte am adormit cu lumina aprinsă, citind. M-am trezit târziu, spre dimineață, când ferestrele începeau să se albească, deoarece nu apucasem să trag jaluzelele. Mă uit afară. Iarnă blândă. Mă bucur că nu mai rabd de frig și că respir liniștit. Cu restul voi mai vedea. 27 decembrie Invidiez femeile care, croșetând, nu se mai gândesc la nimic altceva decât la "un ochi pe față, unul pe dos". 28 decembrie Un coleg mi-a explicat
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
n-a reușit să-mi arate un rând scris despre ea în cărțile lor. Ori voi sînteți niște aiuriți, ori pustnicul vostru e nebun", cârtise omul. Dacă ar fi nebun s-ar sui pe o movilă de nisip și ar răbda de sete. Să stai într-un fotoliu de răchită, bând limonadă și uitîndu-te în oglinzi, ce ăsta-i deșert? Mulțumesc de asemenea deșert", mormăise Mopsul atunci.) Dar într-o zi i s-a înfundat. A alunecat pe gheață, a scăpat
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
afectuoase. Când o bufniță și-a găsit să devină limbută chiar în dreptul ferestrelor Moașei, mulți s-au oferit să iasă pe țărm cu felinare aprinse, ca să prindă pasărea blestemată ori măcar s-o alunge. Țin minte bine întîmplarea. Moașa a răbdat atunci o noapte, două, trei, pe urmă a început să dea semne de nervozitate. Umbla nedormită și se plângea de dureri de cap. Le-a și strigat unor îngrijitori: "Nenorociților, vă omor", ceea ce era o dovadă că-și pierduse controlul
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
în mână, pleznindu-i pe rând peste obraz și apostrofîndu-i: "Ați crezut că sânt mort, nemernicilor, cum v-a spus ticălosul de sculptor? Ei, nu, iată că trăiesc. În genunchi, păcătoșilor, și pentru că ați îndrăznit să credeți în moartea mea veți răbda o săptămână de foame. Îți spun eu, Dinule, ar fi fericiți. Ar răbda de foame nu o săptămână, ci și mai mult, numai să nu se știe orfani și liberi. Dinu mi-a atras atenția că nu găsisem momentul cel
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
mort, nemernicilor, cum v-a spus ticălosul de sculptor? Ei, nu, iată că trăiesc. În genunchi, păcătoșilor, și pentru că ați îndrăznit să credeți în moartea mea veți răbda o săptămână de foame. Îți spun eu, Dinule, ar fi fericiți. Ar răbda de foame nu o săptămână, ci și mai mult, numai să nu se știe orfani și liberi. Dinu mi-a atras atenția că nu găsisem momentul cel mai potrivit pentru astfel de ieșiri. ― Dar când e momentul potrivit? am sărit
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
fiindcă orezul lipsea acum în oraș. Se poate face rost la porți", zise Marcel. Rambert mânca și bea, și Gonzales a spus că era un adevărat prieten, în timp ce ziaristul se gândea numai la săptămâna pe care trebuia s-o mai rabde. De fapt, a avut de așteptat două săptămâni, fiindcă numărul zilelor de gardă a fost ridicat la cincisprezece, ca să se reducă efectivul echipelor. Și, în timpul acestor cincisprezece zile, Rambert a muncit fără să se cruțe, neîntrerupt, oarecum orbește, din zori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
de om al cărții. De-aș fi un factor de decizie i-aș acorda un premiu special pentru prea frumoasa limbă română literară pe care o stăpânește cu o dezinvoltură de invidiat pentru unii mâzgălitori de hârtie, care din păcate rabdă multe! Felicitări, doamnă Willinger. Sunt încântat că ne-am cunoscut cu ani în urmă ca prietenă a familiei mele și cred că n-o să vă supărați dacă vă deranjez cu rândurile următoare: Bârlad, 21 oct. 2010 Dragă doamnă Willinger, Am
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
schimbat, zise Jones, potrivindu-și ochelarii. Nu mai merge să-i bagi p’ăi de culoare-n sperieți. Îmi chem oamenii să facă lanț în fața ușii tale și să-ți alunge mușteriii. Fac să te deie la televizor. Negri-au răbdat destul pân-acu’ și pen’ două’j’ de dolari pe săptămână n-o să-ți meargă ție. Mi s-a făcut lehamite să fiu vagabont sau să muncesc sub salaru’ minim. Cată p-alcineva să-l trimeț’ în oraș. — Bine, las-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
îți ajunge”. 26 decembrie Azi noapte am adormit cu lumina aprinsă, citind. M-am trezit târziu, spre dimineață, când ferestrele începeau să se albească, deoarece nu apucasem să trag jaluzelele. Mă uit afară. Iarnă blândă. Mă bucur că nu mai rabd de frig și că respir liniștit. Cu restul voi mai vedea. 27 decembrie Invidiez femeile care, croșetând, nu se mai gândesc la nimic altceva decât la „un ochi pe față, unul pe dos”. 28 decembrie Un coleg mi-a explicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
n-a reușit să-mi arate un rând scris despre ea în cărțile lor. Ori voi sunteți niște aiuriți, ori pustnicul vostru e nebun”, cârtise omul. ( „Dacă ar fi nebun s-ar sui pe o movilă de nisip și ar răbda de sete. Să stai într-un fotoliu de răchită, bând limonadă și uitându-te în oglinzi, ce ăsta-i deșert? Mulțumesc de asemenea deșert”, mormăise Mopsul atunci.) Dar într-o zi i s-a înfundat. A alunecat pe gheață, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
afectuoase. Când o bufniță și-a găsit să devină limbută chiar în dreptul ferestrelor Moașei, mulți s-au oferit să iasă pe țărm cu felinare aprinse, ca să prindă pasărea blestemată ori măcar s-o alunge. Țin minte bine întâmplarea. Moașa a răbdat atunci o noapte, două, trei, pe urmă a început să dea semne de nervozitate. Umbla nedormită și se plângea de dureri de cap. Le-a și strigat unor îngrijitori: „Nenorociților, vă omor”, ceea ce era o dovadă că-și pierduse controlul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mână, pleznindu-i pe rând peste obraz și apostrofându-i: „Ați crezut că sunt mort, nemernicilor, cum v-a spus ticălosul de sculptor? Ei, nu, iată că trăiesc. În genunchi, păcătoșilor, și pentru că ați îndrăznit să credeți în moartea mea veți răbda o săptămână de foame”. Îți spun eu, Dinule, ar fi fericiți. Ar răbda de foame nu o săptămână, ci și mai mult, numai să nu se știe orfani și liberi. Dinu mi-a atras atenția că nu găsisem momentul cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mort, nemernicilor, cum v-a spus ticălosul de sculptor? Ei, nu, iată că trăiesc. În genunchi, păcătoșilor, și pentru că ați îndrăznit să credeți în moartea mea veți răbda o săptămână de foame”. Îți spun eu, Dinule, ar fi fericiți. Ar răbda de foame nu o săptămână, ci și mai mult, numai să nu se știe orfani și liberi. Dinu mi-a atras atenția că nu găsisem momentul cel mai potrivit pentru astfel de ieșiri. — Dar când e momentul potrivit? am sărit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
burgheze - „pețitoare sau mame cu fete de măritat” „—... O știi pe Veta. Aia de fugi anu trecut cu ăla. Zice că s‘au luat din sentiment. La început au dus-o ei cum au dus-o, acu iată-i cum rabdă sărăcia. Și ea, nici nu-i mai arde de casă. D-abia mișcă. Că dacă nu ie interes...” De cealaltă parte - mirii, „scriitori de la diverse reviste, cu pas de înmormîntare și lungi bucle lustruite”, îi provoacă autorului speculații privind originea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Nu-mi închipuiam ce va ieși. Probabil, sunt un prost jucător și n-am înțeles asta mânat de o vanitate care m-a împins să nu las lucrurile să se liniștească. Trebuia să-mi dau seama că nu-mi vor răbda chiar toate provocările. Într-un fel, mi-am căutat-o cu lumânarea. Și a trebuit să suport consecințele ca să mă pot lepăda de orice trufie. E drept că mă săturasem de mofturile lor și îmi era din ce în ce mai greu să mă
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
a alunga demonii secetei. Dintr-o dată, mai mult decât setea m-a chinuit teama că voi fi văzut, hăituit, prins și sacrificat. Am început să ocolesc așezările oamenilor, ducîndu-mă prin bălării uscate sau în pădure. Până când n-am mai putut răbda de sete și atunci am ieșit să caut apă. Niște trecători m-au zărit, au fugit după mine, aruncând cu pietre să mă lovească și să mă doboare, dar, din fericire, exista acolo, în apropiere, un mărăciniș în care m-
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
fost în deșert, pe urmele Anei. Apa scânteia în soare. Am vrut să mă aplec să beau, dar am auzit un râs răutăcios. Mi s-a făcut frică, atunci, că apa era otrăvită și m-am tras înapoi, hotărât să rabd, oricât m-ar chinui setea. Am luat frunze și le-am mestecat, am smuls plante și le-am supt sucul, dar, pe măsură ce trecea timpul, rezistența mea slăbea. Și iar am auzit un râs batjocoritor. M-am pomenit căzut cu fața
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
zvâcnet ei Îi părea ridicol. Mama și tata nu făceau așa. Părinții nu se fut niciodată. Degetarul de vată se lovi de un obstacol insurmontabil și se blocă. Era complet blocat. Nu reușesc, spuse șoptind. Mă doare. — Frumusețea la durere rabdă, o certă Miria, aruncând proiectilul Însângerat care traversă baia, trecu prin deschizătura ferestrei și dispăru undeva afară, poate pe trotuarul de dedesubt. O privi În oglindă nemulțumită. Mi-a venit o idee. Te fac și mai atrăgătoare, spuse. Atelierul părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
otrăviră, Caii noștri îi goniră, Și ca fiarele turbate, Îi săriră lui în spate. Se-nroși tot asfințitul, Când loviră cu cuțitul. Dar și mândrul nostru, dragul, Îi trăsnise cu baltagul Și-i lăsă în bălți de sânge, Dar el rabdă și se plânge, Că nu-i mândra lângă dânsul Să-i mai potolească plânsul, Și de turmă să-ngrijească. Rogu-mă, rog dumitale, Du-te la români, devale Și-i vedea o casă-n cale: Poarta-i largă, alb cerdacul
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
văd că te chem degeaba, Tu tot nu vii la mine, Însă pot supraviețui într-un fel, Cu sau fără tine. Sunt trist, suspin și sufăr Căci fără prezența ta Eu nu însemn nimic pe lume. Însă-ncerc, aștept și rabd, Dar deja am ajuns la limită, Inima mi s-a rupt, Dorința de iubire s-a sfârșit! Bunul simț E un lucru ce-l primești Tu când viață dobândești. Tre' să-l ai mereu în față Atunci când tu treci prin
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
zic, capra asta a noastră, strașnică femeie era. Să nu fi căzut în gura ei vreodată că praf și pulbere te-ar fi făcut. O auzea lumea din satul vecin când avea ceva pe suflet și nu se mai putea răbda a-i spune cuiva. De harnică, era harnică, nevoie mare, dar gura îi bătea ca o meliță cât era ziulica de mare și asta o strica foarte. Era cam ocolită de femeile din sat, căci, cum sa vă spun, știau
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]