2,217 matches
-
și m-am gândit la visul acela straniu pe care l-am avut. Am alergat la mama și i-am povestit totul. File rupte Ilinca Pricop O zi toridă de vară. Fugim de arșița soarelui la umbra copacilor de pe aleile răcoroase din Parcul Copou. Acolo, împreună cu alți copii ne dăm cu rolele, cu skateboard-ul, iar cei mai mici aleargă după noi. La un moment dat, roțile rolelor s-au oprit agățate de niște foi. Atunci am căzut, ratând toată întrecerea
Buchet de amintiri by Tudorina Andone () [Corola-publishinghouse/Imaginative/459_a_878]
-
coridor și-mi făcu semn spre o ușă dublă, pe care scria PATOLOGIE. M-am îndreptat spre polițistul care păzea ușa și i-am fluturat invitația. Tipul luă poziția de drepți și îmi deschise ușa. Am intrat într-o cămăruță răcoroasă, în care totul era de un alb și antiseptic, iar în mijloc se afla o masă lungă de metal. Pe masă erau două obiecte acoperite cu cearșafuri. Am luat loc pe banchetă, cu fața spre masa de autopsie, tremurând la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
se opri din povestit, eu mă uitam la un șir de reclame din niște reviste înrămate - lucrările premiate ale Marthei. Tăcerea mi se păru discordantă. Povestirea ei se derula în mintea mea înainte și înapoi, fază cu fază. Camera era răcoroasă, dar eu eram lac de sudoare. O reclamă a Marthei, care luase premiul cel mare oferit de Consiliul de Publicitate în 1948 prezenta un tip arătos, într-un costum pepit, care se plimba pe malul oceanului și îi făcea ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
pus de o parte niște bani pe care mi i-a lăsat Lee (o minciună prin omisiune, știu) și am de gând să plec spre est într-o zi două. Vreau să fiu departe de Los Angeles, într-un loc răcoros, drăguț și desuet. Poate în New England, poate la Marile Lacuri. Tot ce știu este că-l voi recunoaște când voi ajunge acolo. Cu speranța că scrisoarea asta va ajunge la tine, Kay P.S. Te mai gândești la Elizabeth Short
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
vopsită În alb imaculat, și era prevăzută cu sertare frigorifice pentru cadavre de-a lungul unui perete. Bucățile de gresie ale podelei scârțâiră sub pașii lui Logan, când acesta pătrunse prin ușa dublă. Un miros puternic de antiseptic umplea Încăperea răcoroasă, acoperind aproape În totalitate duhoarea morții. Logan ajunsese să asocieze acest miros cu femeia care stătea singură la masa de disecție. Doctorul Isobel MacAlister purta costumul de lucru: un halat verde pastelat și un șorț roșu din cauciuc pe deasupra, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
care Încă era convins că ar putea să-i găsească fiul. Logan Încercă să-l mintă, dar nu reuși. Așa că-i promise să-l sune imediat ce avea vreo veste. N-avea ce altceva să mai facă. Noaptea se făcuse din răcoroasă mușcător de rece, iar o pojghiță subțire sclipea pe asfalt. Când Logan păși pe Union Street, răsuflarea Îi plutea În jur ca un nor. Era baltic. Străzile erau neobișnuit de liniștite pentru o sâmbătă seara. Logan nu prea avea chef
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
să merite totul. Era o fată bună. Nu se zbătea. Martin o lovise În cap doar o dată, și după aceea se făcuse bună ca pâinea caldă. Tăcută și senină, când el Îi ciopârțise hainele. Măinile Îi tremuraseră la atingerea pielii: răcoroasă la pipăit și moale pe măsură ce el tăia, lăsându-i doar sutienul și chiloții. Ceea ce ascundeau acestea Îl speria. Îi dădeau dureri... Și apoi Începuse să sune telefonul. Suna și suna și tot suna În timp ce el o pusese pe umăr, ridicase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
doar cineva căruia să-i povestească despre ziua pe care-o avusese.... Exact cum fusese și Logan acolo pentru ea. Odată ca niciodată, În vremurile rele de mult apuse. Iar acum singura modalitate ca Logan să simtă atingerea mâinilor ei răcoroase din nou, era ca el să zacă Întins pe spate la morgă. Cu o etichetă prinsă pe un deget de la picior. — Excelent, Își zise când parbrizul se dezaburi În cele din urmă. O imagine bună. Foarte sănătoasă... Oftând, scoase mașina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
am lăsat harta acolo. Am decis să pornesc pe scări, să aflu unde duceau, deși nu se vedea încotro se îndreptau, părea un tunel subteran. După un timp în care am coborât la nimereală, pășind pe treptele întunecate, prin tunelul răcoros, scările s-au terminat și am continuat să merg pe un drum pietruit, prin beznă. Când nu se mai vedea nimic, a apărut o rază de lumină incertă, difuză, împrăștiindu-se pe pereți. Apoi am zărit și ieșirea din tunel
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
și complice, se miră odată cu noi de cele Întâmplate și ne face șugubăț cu ochiul, scoțându-ne părintește de sub teroarea propriului spirit. Ce-a fost aceasta? Ce s-a Întâmplat aici? Unde au dispărut acele idei palpabile ca niște pajiști răcoroase În care dansau fauni lascivi și nimfe suave? Parcă totul nu a fost decât un vis, o halucinație dată de impactul prea incandescent cu ideile călinesciene. Când profesorul iese pe ușa amfiteatrului, pare Îndepărtat și nepământesc. Este doar un duh
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
ea, femeia misterioasă pe care am vânat-o la ștrand, e madame Bovary, pot s-o posed, e a mea, mi s-a abandonat, e aici, În brațele mele; dar ce se aude: zgomote puternice schimbă brusc În teroare penumbra răcoroasă, repede, mă reped În haine, „ieși pe ușa aceasta, aleargă, s-a Întors!“, nu am timp să văd pe unde trec, În stradă beznă; ce s-a Întâmplat, unde am fost, era ziuă, soare când am intrat, dar ce caut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
și înapoi, respirând ușor. Lumânarea pâlpâi. Da! Vorbește-mi. Pâlpâi din nou... Și, într-adevăr, pâlpâi după doar o clipă. Dar tremurul nu fusese un mesaj de la vreun spirit supranatural sau de la cineva drag plecat de mult, ci doar boarea răcoroasă a unei seri de aprilie, care umpluse încăperea în momentul în care cei șase polițiști în echipamente de luptă sparseră ușa cu un butuc. Îl trântiră pe iluzionistul stupefiat la podea, unde unul dintre ei, polițista cea roșcată pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
știi, îi răspunse ea cu o voce limpede. Se părea că nu adormise deloc. Capul îi era pe pernă lângă al lui, buzele îi erau lipite de gâtul lui, loc în care simțea o gâdilătură ușoară din cauza părului și atingerea răcoroasă a pielii ei. De asemenea, sânii presați de pieptul lui, burta de șold, piciorul peste picior. Știa toate acestea doar pe baza observațiilor, desigur; nu exista nicio dovadă tactilă a contactului. Apropierea era totuna pentru el. Sachs fusese întotdeauna de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
sub pilotă, hotărâtă să nu-l trezească. El nu se mișcă. Stinse lumina și reuși să se așeze pe partea ei fără să-l deranjeze, dar chiar când mintea începea să se relaxeze și membrele să se destindă în cearceafurile răcoroase, simți cum corpul lui se lipește de al ei. Corpul lui stârnit de dorință. O cuprinse în brațe și-și împinse pelvisul în partea de jos a spatelui ei. Hei, îi șopti el în ureche, respirația lui mirosind încă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
de pe care, În 1937, avioane de luptă chineze atacaseră coloanele de infanterie japoneze ce Înaintau spre Shanghai. Jim păși În iarba ce-i ajungea pînă la talie. Ca și În apa mării, la Tsingtao, sub suprafața caldă era o lume răcoroasă, străbătută de curenți misterioși. VÎntul lin de decembrie mișca ierburile, care se Împleteau În jurul lui ca niște curenți iscați de niște avioane inexistente. Ascultînd cu atenție, Jim aproape că auzea cum motoarelor lor se pun În mișcare. Lansă În vînt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
Soochow, iar Jim avea timp suficient să circule prin Shanghai. După ce-l vizita pe dentistul rus alb din concesiunea franceză, Îi spunea lui Yang să-l ducă, Într-un Lincoln Zephyr, la Grand sau la Cathay, acele locuri vaste și răcoroase unde se așeza În primul rînd și urmărea Încă o dată filmele Bataan și Doamna luptătoare. Yang nu Înțelegea de ce ținea Jim să vadă aceste filme de atîtea ori. La rîndul lui, Jim se Întreba cum Își petrecuse oare Yang anii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
făcea armată la aviație, Își aduseră aminte unul de celălalt. Și mai ales de Katanski. Participaseră la dezarmarea trupelor hitleriste, o companie dezorganizată, care de mult nu mai avea chef de război și care se zgribulea de frig În diminețile răcoroase ale Ardealului, lângă niște șire de paie de pe moșia unui grof cam zgârcit la mâncare și la băutură. De asta a avut grijă Katanski, care, după ce a dat de mâncare și băutură la toți pe săturate și i-a făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
oraș cu el. Câteva minute mai târziu, după ce pe puțin o duzină de taxiuri trecuseră pe lângă ei - toate ocupate, În loc să-i ceară numărul de telefon, el se legăna pe călcâie, făcând conversație de umplutură despre cum nopțile se făceau din ce În ce mai răcoroase și cum era de-abia septembrie. Era pe cale să-l izbăvească și să-i dea pur și simplu cartea ei de vizită, când Îi spuse: Uite, Ruby, ești foarte drăguță și te rog nu mi-o lua În nume de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
de torțe ale căror flacări se alungeau în bătaia vântului. Fețe bronzate îmi ieșeau în întâmpinare, dinți albi în întuneric. Eram îmbrăcat cu costumul din in de culoare deschisă, fără cravată, părul ud încă pe ceafă îmi dădea un fior răcoros care îmi pătrundea sub cămașă. Îmi lăsasem barba să crească în voie, ca la fiecare sfârșit de săptămână. Cu o cupă în mână salutam în dreapta și în stânga. Supus ca un apostol. Lângă masa cu aperitive, Elsa vorbea cu Manlio și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
și a trebuit să împing cu umărul ca să deschid ușa. Casa era bine făcută pentru un model de serie și reparasem tot ce putusem, dar niciodată nu avea să fie atât de solidă pe cât mi-o doream. Valul de aer răcoros mă lovi la fel de tare cum mă lovise cel de căldură când ieșisem de la doctorul Gabor. Instalasem un aparat de aer condiționat în sufragerie și altul în dormitorul nostru. Am tras ușa după mine, am deschis gura, dar mi-am adus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
-i drept, nu desculță. Din păcate, eu eram cea vinovată de data asta, așa că eram nevoită să îndur până când ea avea să ne scutească de tortură. Londra nu este un oraș liniștit la nici o oră, nici chiar într-o seară răcoroasă, la o oră înaintată cum era atunci. Dar amândouă am început să fim deranjate de volumul crescând al claxoanelor din jurul nostru. — Ce e zgomotul ăla? întrebă ea. Ne-am uitat și am dat de o coloană lungă de mașini claxonând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
Patul era vechi și moale după cum mă avertizase și Ed, dar vechimea lui era reconfortantă, un simbol al rezistenței. Și mă chema cu o voce plângăreață: „Vino să te întinzi, Jenny“ - zicea el - „pernele sunt umflate și moi, cearșafurile sunt răcoroase și proaspete, plapuma ușoară și învăluitoare“. — Vrei să tragi un pui de somn? mă întrebă Ed cu blândețe interceptând schimbul telepatic dintre mine și pat. —Mi-aș dori foarte tare dar... El mă sărută. — Stai liniștită, nu aveam de gând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
clopoțelului. Se uită la ceas. Mai avea zece minute până la zece, ora la care, de obicei, se apuca de lucru. Ieși pe ușa de sticlă care dădea În grădină, cu Tosca la picior. Era o zi limpede și Însorită, dar, răcoroasă, de septembrie. Inspiră adânc de câteva ori aerul sărat și Îi făcu semn cu mâna lui MacAlpine, care stătea pe treapta de jos de la intrarea În Camera Grădinii, trăgând din pipă. Făcu un tur al peluzei și Îl salută pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
acoperișuri. Edificiul e din sticlă, fapt care ușurează hotărâtor cercetarea efectuată din casele vecine. Juvaerul este atât de perfect, Încât nimeni n-a Îndrăznit să-l imite. Am trasat până aici grosso modo tușele desfășurării morfologice a nelocuibilelor, intense și răcoroase rafale ale artei, care nu-și pleacă grumazul nici În fața celui mai mărunt utilitarism: nimeni nu pătrunde În ele, nimeni nu se depărtează de ele, nimeni nu stă pe vine; nimeni nu se Încrustează În concavități, nimeni nu salută cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
mai curios să afle gustul prăjiturii, așa că privi În jos. Prăjitura nu mai era acolo: rămăseseră doar câteva firimituri. „Ce obosit pot să fiu“, Își zise el. Își Întinse picioarele pe măsuța de cafea și-și sprijini capul de căptușeala răcoroasă a peretelui. Probabil că-l furase somnul o vreme, căci se trezi complet dezorientat, pe Întuneric. Se ridică și imediat luminile se aprinseră. Își dădu seama că rămăsese În sala de mese. Barnes Îl prevenise despre adaptarea habitatului la prezența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]