1,713 matches
-
că Răposatul se referise la lemnul șifonierului, care se umflase și se curbase de atâta amar de nuferi și de apă de lac. Și își și comunică părerea cu glas tare. Nu, fu contrazis de afară. Șifonierul ieșea din discuție. Răposatul fusese și-n viață un om prea desprins de bunurile materiale. Fusese ghid în străinătate, la O.N.T. Fire emotivă și fină. Îl cunoștea ea. Tipul omului care nu s-ar fi împiedicat, nici mort, de vreun șifonier. - Atunci ce
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
atunci, eu l-am conjurat, povestea madam Nicolici, de dincolo de ușă, fără să-l audă. Să se oprească. Să încremenească. Și să-mi mărturisească, în numele luminișurilor de adevăr, ce ne pândește din spatele regiunilor necunoscute. De ce arată atât de nemulțumit?! Dar Răposatul îi mormăise ceva ce ea nu izbutise să descifreze și nu se oprise, după cum ea îl implorase. Dimpotrivă, dânsul se vârâse și scotocise prin magazioarele de sub terasă. Dibuise un rucsac semiputrezit. Și-l atârnase în spate. Și dispăruse cu repeziciunea
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
să scrie despre mașini, copaci și gângănii, să șadă mai aproape de clocotul vieții. În primele cinci minute ale nopții, se înverzise de frig. Madam Nicolici sfâșie, c-un cuțit, finetul și plasticul în care era conservată plapuma de mătase a Răposatului, o coborî de pe dulapul încrustat în siluete de grifoni din camera dânsei și-o desfășură peste el. În jurul patului nou, în smalț alb, scos din beci, cu tăblii și picioare metalice, ucenicele Carolina și Petruța distribuiră noptiera, cada, oala
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
am mai uitat la serial din iunie, răstimp În care Întregi dinastii s-ar fi putut prăbuși În Albert Square, iar Phil Mitchell ar fi putut produce cel puțin Încă doi copii din flori cu fostele soții ale fratelui său răposat. În loc de asta, trebuie să navighez cu grijă extremă printre evenimentele zilei. Laud conținutul nutritiv al pachetului de prânz al lui Emily, promit să cumpăr etichete cu nume mâine, declarând că nu e nici un deranj (cum să nu!). Apoi Încerc să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
cu privirea sicriul. Pieptul slab i se umfla la intervale de zece secunde, ca și cum, În mod inconștient, se priva singur de aer. ZÎmbi cu blîndețe, dar aproape distant, ca un stăpîn care Își amintește În treacăt zilele fericite petrecute alături de răposatul său animal de companie. Luă un pumn de țărînă și Îl aruncă pe sicriu, apoi Își trecu mîna prin părul Înfoiat cu föhnul, lăsîndu-și cîteva fire de nisip În buclele argintii. Reverendul Davis trebuia să Înceapă serviciul funerar, dar aștepta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
Nici nu reușise să vadă bine cam cum era fata, dar ce reținuse erau sânii îndrăzneți care i se rotunjeau pe sub bluză. În aceeași după-amiază îi ajunse în urechi vestea că vor pregăti toată noaptea mâncăruri pentru o pomenire a răposatei neveste a lui Godun. „Așadar, va fi zarvă“, își zise și se gândi cum s-ajungă cu fata în așternut, fără ca toată lumea care trebăluia la bucătărie să îi vadă în mansarda fără perdele. Hotărî s-o aștepte în întuneric. „Dar
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
încearcă vreo nevoie, ai să mă găsești. I-a pupat mâna și-a plecat. Tot în timpul ăsta murise și taică-su. A stat vreo două săptămâni între ai săi, până l-au înmormîntat și au împărțit ce sărăcie le lăsase răposatul. A răsuflat ușurat la plecare. Lipsise atâția ani, nu-l mai lega nimic de pământul muncit de surorile lui, niște alea urâte, spetite de muncă, rele de gură și dușmănoase. Locul său era în altă parte. La oraș, banul se
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
să-l ierte! Clopotele băteau rar, cu sunete adânci, la Sfânta Vineri. Au intrat în cimitir, pietrișul potecilor scrâșnea. De la poartă, cârciumarul, cu finul Tache și cu Ghiță Bîlcu luaseră cosciugul pe umeri. Lăcrimau, în fata gropii deschise, așteptau prietenii răposatului, meșteri bătrâni toți, și nașul Linei și al negustorului, cu capetele plecate. Iar a citit preotul din cărțile lui, s-au închinat. Muierile mușcau din batiste, suspinând. Aveau ochii roșii de plâns. Pe urmă groparii au coborât sicriul de lemn
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
le aștearnă. - Tu să te faci c-"adormi, îi șoptea ăl bătrân lui Paraschiv. Și se strecura după femeie. Ea așternea cearșafurile în odaia musafirilor. Scotea din lăzile de zestre plapuma grea de lână, pernele brodate și două cămăși ale răposatului, albe și țepene. Pica Gheorghe. Înăuntru era răcoare și se auzea greierul casei. Se uita la fotografiile de pe pereți. Întreba: - Asta cine e? Muierea ce să mai zică? - Cuscrul. -Și ăsta? - Nașul de ne-a cununat. Uite colea pe Dumitru
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
trestia. Simțea tuta că nu mai este ăl bătrân. - Fugi d-acilea, muceo... O dată o răsturna ucenicul, că era vârlav, și-i mușca țâțele. Mielușică se făcea văduva. Paraschiv dărâma patul cu ea. - Maică Precistă! se închina femeia. În așternutul răposatului! Și-i mai da sfârcurile și-l aprindea. Spre ziuă o lăsa dezvelită, horăind. Îl scula pe Gheorghe. Se apucau să strângă cămășile, cearșafurile, plapuma și rufele din lada de zestre. Făceau două baloturi, le înnodau bine - văduva, moartă-n
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
mai repede. Și dacă putrezește mai repede, îl ia Aghiuță de chică. După toate astea, vin rudele. Ți se face lehamite de om când îi vezi. Niște scârnăvii de muieri care plâng de zici că li se rupe inima după răposați, da când le cer un bacșiș, le tremură mâna. Da nici eu nu-i las nepedepsiti. Încă vreo văduvă mă roagă: "Fă-l pe Mitică al meu mai frumos, că vreau să-l fotografiez!" Auzi dumneata: vrea să-l fotografieze
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
noi verighetele astea? La ce-i mai folosește mortului?" Nu m-ating. Îl înjur și-l pui să-și vadă de treabă. Mie nu-mi trebuie. 191 Încă unii au ei grijă înaintea noastră să nu lase aurul pe degetele răposaților. Să le fie de bine! Și uite-așa îmi trece ziulica! Am învățat: le scot ficatu afară, mă uit: "Ăsta a băut mult", îizic Iu Vasile. La cîte-o baborniță-i găsesc fierea, o arunc într-un lighean: "Na! De-acu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
pleacă în lumea celor veșnici. Rudele, vreo două femei și vreo trei bărbați, așteptau încremeniți pe niște scaune. Își blestemau în gând soarta pentru că răsturnaseră casa cu susul în jos și nu găsiseră decât o ladă plină de polițe. Banii, răposatul și-i ținea în altă parte, și toți bănuiau că fratele mortului știa unde și-i ascunsese, și-l priveau cu o ură neascunsă. Și aici, în încăperea fără lucruri, domnea o tăcere apăsătoare. Femeile se închinau din când în
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
la Străulești. Rudele, nădușite ca vara sub paltoane, gîffiau cu ochii cârpiți de groază la mulțimea care ajunsese iar lângă dric, privind cu mânie sicriul, scăpat de pe bulumaci de atâta goană, ridicat în picioare, cu mort cu tot, de parcă și răposatul ar fi simțit ura celor ce-l urmau la groapă. - Nu scapi tu! strigă o muiere bătrână, ridicând mâna ei osoasă ca o gheară deasupra capului. Nu scapi tu, m-auzi?! Cioclii tremurau pe capră și abia stăpâneau caii tulburați
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
convoiul se opri și părintele coborî să arunce agheasmă în patru colțuri. Făcu o cruce mare spre răsărit, bătu din poalele anteriului pe loc și se întoarse spre mulțime, eostind cu vocea lui joasă: - Și iartă-i, Doamne, păcatele lui, răposatului! Neamurile azvârliră mărunțiș copiilor din marginea drumului. Văduva striga: - Gogule! Gogule! Te-ai dus, Gogule, și m-ai lăsat singură, singurică, Gogule! Că mai bine mă lua pe mine Dumnezeu, nu pe tine! Bocitoarele i-au acoperit glasul: - Ăl cu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și să-l facă strigoi. Clopotele de la cimitirul Sfânta Vineri se auzeau de departe. Au ocolit puțin, au trecut pe Grivița, în cele din urmă au ajuns la locul de veci al croitorului. Când au început să cadă bulgării, femeia răposatului a picat grămadă la pământ. Preotul se ruga pentru odihna tuturor nelegiuiților morți fără spovedanie: "...și iartă-le lor, Doamne, cele ce-au greșit și ascultă-i, că, de-au făcut strâmbătăți, au plătit, pentru că nu se află bucurie nedesfătată
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
vândut casele de la Matache Măcelarul și le-a jucat în cărți, păi cum să nu-l dai dracului de om și să te uiți după altul?! - Tăceți, frate, că v-aude frații lui și ne dă afară, că bem vinul răposatului! - Mai tare, că nu-nțeleg! se ruga Lixandra. - Pagubă-n ciuperci! După vreun ceas, a plecat fiecare acasă. Aglaia a ajutat-o pe văduvă să strângă tacâmurile, a îmbărbătat-o, s-a uitat la rudele mortului și-a întrebat-o
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
întrebat ades, Leon, care era adevăratul motiv al aducerii tale la Roma, pentru ce ne-am hotărât într-o bună zi să-l punem pe Pietro Bovadiglia să răpească un învățat maur de pe coastele Berberiei? Era un plan pe care răposatul papă Leon n-a găsit niciodată prilejul să ți-l dezvăluie. A sosit momentul astăzi. Guicciardini tăcu, iar Clement continuă, ca și cum ar fi recitat amândoi același text: — Să privim lumea în care trăim. La răsărit, un imperiu de temut, însuflețit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
ținură capetele plecate până ajunseră în parcare, pentru a nu fi recunoscuți. Imediat ce ieșiră afară, pe aleea acoperită de la intrarea în hotel, Maggie își dădu seama că nici nu își exprimase condoleanțele față de Mustafa. Din politețe, îl întrebă câte ceva despre răposatul său tată, câți copii a lăsat în urmă, câți nepoți. Și încă mai muncea? — Da, răspunse el, povestindu-i despre săpăturile de la Beitin. Dar nu ăsta a fost visul vieții lui. Adevăratul lui vis nu-l va vedea niciodată. Ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
era corect ca anunțul să vină din partea ei, o străină. În schimb, ei ar trebui să convoace o conferință de presă comună pentru a doua zi, chiar după Sabat. Uri Guttman și Mustafa Nour vor fi acolo, reprezentându-și tații răposați, timp în care cei doi lideri de stat ar face anunțul public. Maggie urmări conferința de presă la televizor. Ar fi fost distractiv să fie acolo, dar nu voia să mai provoace un circ media ca acela de la secția de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
ritualuri și mitologii. În unele culturi (China protoistorică, Etruria etc.), urnele funerare au forma unei case, cu o deschizătură în partea de sus, pe unde sufletul mortului poate intra și ieși.11 Urna-casă devine într-un fel noul "corp" al răposatului. Tot dintr-o căsuță, în formă de glugă, iese Strămoșul mitic, și tot într-o casă-urnă-glugă se ascunde Soarele în timpul nopții, ivindu-se din nou în zori.12 Există, așadar, o legătură structurală între diferitele moduri de trecere: de la întuneric
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
amintea pe cel al misterelor. În ceea ce privește moartea, riturile sânt cu atât mai complexe cu cât este vorba nu doar de un "fenomen natural" (viața sau sufletul care părăsesc trupul), ci și de o schimbare de regim deopotrivă ontologic și social: răposatul trebuie să treacă prin anumite încercări de care depinde propria lui soartă dincolo de mormânt, dar trebuie în același timp să fie recunoscut și acceptat de comunitatea morților. La unele popoare, doar îngroparea rituală confirmă moartea, cel care nu este înmormîntat
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
de comunitatea morților. La unele popoare, doar îngroparea rituală confirmă moartea, cel care nu este înmormîntat după obicei nefiind socotit mort. În alte părți, moartea cuiva nu este recunoscută ca fiind adevărată decât după îndeplinirea ceremoniilor funerare sau când sufletul răposatului a fost însoțit prin ritualuri la noua sa locuință, în lumea de dincolo, și a fost întîmpinat acolo de comunitatea morților. Pentru omul areligios, nașterea, căsătoria, moartea sânt evenimente care nu privesc decât individul și familia acestuia și doar arareori
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
E greu să-l prind în această pagină, acum. Atunci, în urmă cu ani, îmi stârnise un fel de admirație disprețuitoare. Stătea acolo, la fereastră, și-și privea, spunea el, casa. O parte din clădirea de peste Bulevard o moștenise de la răposata soție. Îi fusese confiscată. Făcuse pușcărie, iar când se întorsese nu mai avusese unde să stea. Își înjghebase o cămăruță, într-o fostă boxă de cărbuni, în curtea interioară a clădirii și reușise să ajungă fochist. Părea împăcat cu ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
durerea și mînia, cei patru bărbați se Îndepărtară În direcții opuse. Iguana Oberlus Îi privi cu atenție În timp ce se pierdeau printre arbuști, scoase o pipă veche și Înnegrită, probabil cadoul unei neveste către unul dintre membrii echipajului de pe Madeleine, acum răposat, și o aprinse foarte Încet, expirînd, satisfăcut, un nor gros de fum. Era stăpînul. Era stăpînul absolut și știa asta. - Ce faci? Se trezise cu el alături, ivindu-se, ca de obicei, din pămînt și Într-o desăvîrșită tăcere, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]