2,464 matches
-
lui, la toți le este teamă că n-o să țină sub trupul uriaș și greu pe care îl târâie în cearșaf până la muchia patului și pe urmă îi dau drumul jos, în cuvertură. Și ceva ciudat s-a ghemuit în răsuflarea mea, n-am lacrimi în ochi, mă uit pe furiș la Vica - plânge, nu plânge ? Trupul uriaș s-a frânt în cuvertură, s-a frânt, moale, impresia că moartea l-ar fi înțepenit e o impresie falsă, toate impresiile sunt
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
dirigintei și a cîtorva colege pudice, mișcîndu-te jenat și greoi. Tu așa credeai, că nu vă vede nimeni? ți-a zis Cătălin În timp ce ați făcut restul drumului pînă acasă pe jos. Dar problema lui era alta. Cum ai supraviețuit faimoasei răsuflări a Monei? Circulă legende despre igiena ei bucală. Spunea tot felul de porcării, din invidie, cred. Întrebarea ta fiind alta: cum o să supraviețuiesc În următoarele 12 ore fără răsuflarea ei celebră? Adevărul e că n-ai supraviețuit, fiindcă, pentru jumătate
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
pe jos. Dar problema lui era alta. Cum ai supraviețuit faimoasei răsuflări a Monei? Circulă legende despre igiena ei bucală. Spunea tot felul de porcării, din invidie, cred. Întrebarea ta fiind alta: cum o să supraviețuiesc În următoarele 12 ore fără răsuflarea ei celebră? Adevărul e că n-ai supraviețuit, fiindcă, pentru jumătate de noapte, gîndul că, de fapt, v-au văzut toți (În autocar nu era așa de Întuneric și voi nu erați chiar așa de bine plasați), pipăindu-vă ca
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
îi crește inima, mare și caldă. V-o prezint pe doamna Sedleigh... sau poate că o... Diane se ridicase și ea. Desigur nu-l cunoscuse niciodată personal pe John Robert, deși îl văzuse din când în când. I se tăiase răsuflarea și tremura de groază ca o căprioară care miroase brusc vecinătatea leului. (Într-adevăr, filozoful degaja un miros încins, animalic, pe care nările fine ale părintelui Bernard îl și detectaseră.) Omul ăsta mătăhălos, care se apropiase atât de alarmant de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
pot. Oh, drace! Am să mă înrolez în războiul nuclear.“ În clipa aceea se auzi o mișcare în spate, îndărătul locurilor ocupate de doamna Roach și de Nicky, după care își făcură apariția Tom McCaffrey și Emmanuel Scarlett-Taylor, amândoi cu răsuflarea cam tăiată. Se așezară cu zgomot, gâfâind din greu, apoi adoptară expresiile solemne, de circumstanță. Câțiva dintre participanți îi zâmbiră lui Tom. Tăcerea se înstăpâni din nou. După intervalul convenabil de contemplare înghețată, Emma începu să privească în jur, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
botului negru și încrețit. Stăteau astfel, uitându-se fix unul la celălalt, laba neagră a vulpoiului ridicată încă în aer, în atitudinea în care-l surprinsese Zet. Erau atât de aproape unul de celălalt, încât Zet simțea curentul cald al răsuflării vrăjmașului său. Își înălță privirile. Nu putea face nici o mișcare prin care să-și afirme calitatea de câine. La cea mai mică tresărire, vulpoiul ar fi putut crede că vrea s-o ia la fugă. Zet măsura forța teribilă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
și într-un spațiu minuscul, închircită ca un făt în matrice, avea în curând să se dilate, să primească multe, poate chiar foarte multe iubiri noi. Dorințe noi, atracții noi, cunoașteri noi. Hattie se găsea acum la marginea, la ultima răsuflare audibilă a copilăriei. Sosise timpul, timpul logic ca Pearl să-i redea libertatea; era, într-adevăr, obligată să o elibereze. Poate că așa ar simți o mamă, își spuse ea. Dar, la urma urmei, o mamă e mamă pentru totdeauna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Norii albi legănau strâmta cameră-vapor. Fața lui John Robert, uriașă în concentrarea ei de voință și comandă, era greu de urmărit. Tom își spuse: „Acum va trece la subiect, orice-o mai fi și subiectul ăsta!“. Își auzea propria-i răsuflare gâfâită și pe cea a lui Rozanov. — Probabil știi că am o nepoată, Harriet Meynell? Spusele constituiră o surpriză totală pentru Tom. Nu era la curent cu bârfa locală. Știa vag de existența unei asemenea persoane, dar nu o văzuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Pe urmă, înălțându-și capul și scuturându-și părul spre spate, inhală adânc aerul și ninsoarea, își curbă ușor trupul, plonjă în norul de abur, rotund, dolofan, și se făcu nevăzut. Părintele Bernard, care în tot acest timp își ținuse răsuflarea, lăsă acum să-i scape un suspin. Dans l’onde toi devenue ta jubilation nue. Preotul, care-și făcuse partida de înot, se simțea într-o excepțional de bună stare spirituală. În aceeași dimineață, după slujbă, compusese o scrisoare pompoasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
clipă, George a fost orbit de contrastul dintre penumbră și lumină. Primul lucru pe care l-a deslușit, era masa încărcată de cărți și hârtii, apoi patul și trupul voluminos al filozofului întins pe el. Dormea. George, care-și ținuse răsuflarea, îndrăzni, în sfârșit, să respire și, după ce aruncă o privire peste umăr, asigurându-se că nu se afla nimeni pe coridor, se strecură în cameră. Înăuntru, zgomotul era foarte puternic, pentru că Rozanov lăsase deschisă ușa băii. George închise, în urma lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
pahar. Hattie se repezi afară din cameră. În hol se ciocni de Pearl care își continua rolul de subretă ascultând la ușă, ba chiar aplecându-se ca să furișeze o privire pe gaura cheii. Mai vrea un pahar, spuse Hattie cu răsuflarea tăiată. Pearl zbură la bucătărie și se întoarse cu un pahar. Cele două fete nu schimbară între ele nimic de natura unui semn cu ochiul sau vreun semn din cap, un zâmbet sau o privire cu tâlc. Existase întotdeauna o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
la ușa din spate, larg deschisă, și se uită în grădină. La oarecare depărtare, văzu lumini și siluete mișcându-se și auzi glasuri. Nu cuteză să o mai strige pe Ruby. Coborî pe aleea pavată din spatele casei. Apoi își înghiți răsuflarea și fu pe punctul de a țipa, văzând silueta unui bărbat chiar alături de ea. Alex! Era George. Oh, slavă Domnului! Ce-i porcăria asta din grădină, ce se întâmplă? Nu știu. De bună seamă, fetele astea destrăbălate dau o petrecere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
vreun cuvânt pe fundalul acelei voci. Rămaseră cu toții împietriți, ca niște statui, unii chiar în atitudinea în care-i surprinsese izbucnirea glasului, așezați într-un genunchi, sau ținând o mână în sus. S-ar fi zis că toți își țineau răsuflarea. Fețele, atât cât se deslușeau pe sub copacii poleiți de felinarele străzii, oglindeau extazul. Tom îi șopti lui Hector: Acum, repede, fă-i să plece! Tom și Hector, ca și cum ar fi fost cei din urmă oameni rămași vii pe lume, începură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
văd ochii. Aiurea! O oră mai târziu, aud pe cineva alergând pe lângă casă și luând-o spre garaj. Mă uit pe geam și pe cine crezi că văd? Domnișorica. Tom, care ascultase tot mai atent, simți că i se taie răsuflarea. Se întoarse, cu fața învăpăiată. — Alerga prin iarbă, cu părul despletit, ca o nebună. Și m-a enervat că a intrat pe poarta principală, contractul prevedea că nu au voie să folosească decât poarta din spate. M-am gândit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
erou cum a reușit să se târască printre camarazii săi, până la poalele colinei și de acolo și-a continuat drumul sacrificiului târându-se pe versant în sus, până în dreptul gurii de foc. Moment în care, lăsându-i pe toți cu răsuflarea tăiată, s-a aruncat acoperind cu propriu-i trup focul mitralierei. Ducu i-a văzut mâinile încleștându-i-se de smocurile de iarbă uscată de deasupra gurii de foc și și-a zis: o face pentru ca trupul său mort, sfârtecat
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
aduce abundent în perioada liberă, jocuri, dansuri, întreceri ce contracarează psihic efectele muncii, dar care prin caracterul distractiv, introduc forma de aparentă gratuitate și profundă muncă economică. O altă formă specială a ritmului sportiv o reprezintă semnalele sonore, vizuale, zgomotele, răsuflarea, mirosul de la antrenamente, muzica specială în timpul odihnei sau la antrenamente, vocea și strigătele antrenorului, fie a unei muzici pentru antrenamente, fie a publicului spectator, suporter sau nu. Sportivul utilizează semnele ideale hieroglifice și heraldice; care ascund arta de a promova
DIALOG ÎNTRE SPORT ŞI SOCIETATE by Mihai Radu IACOB, Ioan IACOB () [Corola-publishinghouse/Science/100989_a_102281]
-
zece minute, trei arbori din marginea poienii aveau câte o umbră care nu era a lor. Toaibă l-a tras pe Trestie lângă el: Tu pornești spre <inamică pe drum, dar mergi ca gândul. Nici tu să nu-ți auzi răsuflarea. Noi ne vom furișa pe marginile poienii. Când ai ajuns la câțiva pași de ei strigi: <Mâinile sus! Nici o mișcare în plus! Sunteți încercuiți! Îndată vom sări din laturi cu automatele pregătite... <Bravo, Toaibă! Bravo, băieți! Știam eu că pot
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
niciodată. După ce s-au văzut în ogradă, Toaibă a rugat-o pe Maranda să-l ajute să coboare din căruță și pe urmă să-l omenească pe cal după cuviință. Intrat în casă, s-a așezat pe laiță, cu o răsuflare de ușurare. Nu după multă vreme a intrat și femeia. Acum să ai puțină răbdare, să fac ceva de mâncare... Am și nu am răbdare. De ce? Pentru că mi-i gândul mai mult la mlada ceea de salcâm din care să
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
fraților? Ce stați ca găinile când vine uliul? Se vede treaba că n-ați avut norocul să vedeți inamicul la doi pași, cu automatul în mâini, gata să te facă ciur la cea mai mică mișcare... Ce mișcare? La o răsuflare mai adâncă doar - i-a admonestat Toaibă, ridicând capul semeț. Ce știu ei ce-i războiul, Toadere? i s-a alăturat Făcutu, punând mâna pe care o mai avea peste pumnul strâns al lui Toaibă. Ce știu? Ce știu?... Da
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
cererea lui Toaibă - crâșmarul i-a umplut țoiul, dar i-a șoptit: Toadere, eu cred că îi deajuns cât ai băut astăzi. Ar fi bine să te duci acasă, fiindcă afară îi potop și alta nu. Viscolește de îți taie răsuflarea. Și ai de călcat ceva drum până acasă. Bade! Știi matale prin ce am trecut eu acolo în potopul frontului? Nu știi! Nu știi, de aceea te sperii de un pic de viscol. Aista-i pentru babe, nu pentru bărbați
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
mâncare, dar continua să tacă, uitat de sine. Privea undeva în gol. Se vedea ușor că în sufletul lui se dădea o mare luptă... Acum părea foarte hotărât, iar după câteva clipe pe chip se ivea resemnarea dublată de o răsuflare mai adâncă... Nu ți-i foame, Toadere? Nu prea, Marandă. Da’ n-ai mâncat nimic de dimineață și îi trecut de miezul nopții. Lasă, Marandă, că oi mânca eu. Întâi să-mi trag sufletul și pe urmă... Dacă vrei să
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
prunc”... Și dacă ea are dreptate? Să am un fecior?!!! He-hei!!!” Acest gând i-a umplut sufletul de bucurie și un dor nebun de a-l strânge în brațe l-a copleșit pe dată. Flăcări i-au năpădit ochii, iar răsuflarea i-a devenit mai largă... Simțea că ceva îl înalță, îl ridică pe aripi nevăzute și îl duce într-o poiană năpădită de soare și de flori... Din umbra stejarilor falnici ce străjuiesc poiana se desprinde un flăcău mândru îmbrăcat
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
vorbe pe buze, a ieșit, purtând parcă toată suferința și bunătatea din lume pe chip. Ca niciodată, m-am mulțumit să-mi limpezesc ochii cu puțină apă din oala de pe masă. Am băut laptele și am ieșit la aer. Cu răsuflarea primenită de răcoarea dimineții, am pornit către mănăstire. De ce? Cine știe? Poate să mă închin. Poate să văd de aproape călugărimea trebăluind în grădinile, viile și livezile din jurul bisericii. Să-i aud cum vorbesc în afara timpului de rugă și dacă
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
ce se rupe din vis. Părăsesc ca pe o soră umbra pe care am scris deja prima jumătate a poemului. Izbesc poarta de lemn a icoanei și iau cu mine tonul Înalt al trompetelor ultime. Grea-i această metaforă... Grea răsuflarea tatei... În aburii ei Îmi ascut securea și pîndesc sosirea jumătății poemului de care mă tem. Mi-e teamă ca de un viciu, pentru că a doua jumătate a oricărui poem este mai toxică, aici se adună gudroanele cele mai periculoase
UN CARNAVAL ÎN INFERN (scene din viaţa și moartea poetului necunoscut) by Marian Constandache [Corola-publishinghouse/Imaginative/91597_a_107358]
-
În vreme ce din scorbura visului poemul grohăi ca un Dumnezeu satisfăcut. Asta e sigur... Mă răsturnasem și eu odată-n pat cu una din alea pe care femeie cu greu poți să o numești, atît de firavă c-o dezbrăcă doar răsuflarea mea, i se zbătea tot sînul stîng necreștinat, de-a trebuit să-l Încrucișez cu limba. Răzbea o mare durere din miezul ei, iar sînul stîng i se zbătea ca pleoapa. Așa s-a nimerit să mă răstorn În pat
UN CARNAVAL ÎN INFERN (scene din viaţa și moartea poetului necunoscut) by Marian Constandache [Corola-publishinghouse/Imaginative/91597_a_107358]