2,944 matches
-
să apară"72), lăsând comprehensiunea să fie caracteristică doar ultimelor, într-un proces de fundamentare a științelor omului și ale acțiunilor sale (numite științe "hermeneutice"). Ele se ocupă tocmai cu această latură neîncadrabilă în logica decurgerii automate și lasă loc raționalității de tip conștient să împânzească registrul explicativ al actului. Clarificările acestui tip de științe pun în evidență care este drumul invers de legare a absolutului de teritoriul ontic, realizat uneori pe calea aspră a individuației, iar alteori, mai direct, pe
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
imagine generală a multiplelor apeluri ale vocii interioare și caracterizează maniera pragmatică în lumina universului subiectiv generator de criteriologie opțională. A acționa punând limite dictate de interioritate înseamnă a te înstăpâni pe sfera existențială proprie aducând mesajul spiritualizat al înălțimilor raționalității. Aceasta din urmă devine criteriul principal al oricărei hotărâri care precede în general actul, rămânând ofertantul generos al obișnuinței de implicare și în final sursa strategică a oricărei perfecționări care se poate traduce în obiectivare pragmatică. De aceea, ea vizează
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
El aparține de aceste formule-definiție atâta timp cât depinde de fluxul cogitațiilor de esență pragmatică, adică atâta timp cât capătă permanent o dimensiune intelectuală subsumativă, care nu guvernează doar sectorul motivațiilor, ci și forul decizional punctual. Esența imuabilă trebuie coborâtă, în deplin context de raționalitate, la nivelul unei deveniri inteligibile, la nivelul unei curgeri evolutive purtătoare de semnificație ontică, în sfera coagulantă de înțelesuri reciproc autonome a unei determinări vitale. Precizia practică a unei asemenea strângeri laolaltă de elemente principiale conferă demnitate factuală și utilitate
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
final al unui demers de esențializare și inducție, urcând treptele unei scări ontologice a investirilor succesive ce pot fi obținute în exercitarea constantă a actului. În prima situație este întâlnită la scară individuală ilustrarea aplicativă a unui nivel superior de raționalitate în teritoriul său subordonat, coborârea din generalitatea subsumativă în particularul pregătit pentru intervenție rostuitoare. În a doua situație, ecuația cazului singular își caută în tărâmul ideilor prototipuri și paradigme exemplificative care răspund configurației situaționale și pot suplini la nivel logistic
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
estetică în lumina conștiinței de sine Toate actele sau trăirile care ajung să compună atitudinea estetică (fie că ea reprezintă esențializat întreg drumul parcurs de creator, fie că unește determinațiile comportamentului contemplatorului) trebuie să acceadă la un nivel superior de raționalitate, să progreseze ontologic până la o treaptă a deplinei limpezimi eidetice, a maximei clarități conceptuale. Fără metamorfoză transfiguratoare și fără forțarea caracteristică simbolismului noțional abstract, ele trebuie investite cu substanța spirituală care pune bazele unui în sine acoperitor din punct de
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
mult mai specifică vieții reflexive a cercului privat individual. Experiența socială are nevoie de o ghidare înțeleaptă pentru a alcătui un corpus unitar de voințe individuale, adică pentru a statua armonia însumării diversității personaliste. Mai mult, în simetric angajament fenomenologic, raționalitatea își întărește temeiurile existențiale o dată cu forța cumulativă a agregării sociale. Pe bună dreptate s-a afirmat că "rațiunea umană, ca și omul însuși, este timidă și precaută atunci când este lăsată singură, și capătă fermitate și încredere proporțional cu numărul de
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
la "complicități" funcționale care amendează orice tentativă tranșant discriminatorie. Imperativul armoniei și al apropierii coezive mântuie disparitatea inconfortabilă a "brațelor" răzvrătite ale subiectivității prin intermediul aplecării reflexive. Stăpânirea de sine ca ideal etic și educațional trece în chip esențial prin mijlocirea raționalității, subordonând orice demers cu tentă "ascetică" unei vizări inteligente suplinitoare și acoperitoare în același timp. Conștiința de sine construiește personalitatea pentru a sfârși prin a se nutri din latura activă cognitiv a acesteia. Iar acest fenomen nu ilustrează nici un miracol
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
poate sesiza într-adevăr miza ei substanțială, care nu era contestarea lui Dumnezeu, ci emanciparea omului de sub imperativul autorității, desfășurarea existenței potrivit examenului critic și atașamentului subiectiv, eventual chiar la creștinism. Ceea ce s-a schimbat a fost așadar tipul de raționalitate, modalitatea specifică de a face lucrurile inteligibile, întrucat observația, necesitatea și cauzalitatea au înlocuit credință, mi-racolul și paradoxul. În aceste coordonate intelectuale a început a se elabora inclusiv nouă apologetica, obligată să comunice adevărul revelat în termeni filosofico-deliberativi - singurii susceptibili
[Corola-publishinghouse/Science/84978_a_85763]
-
de "umbră" negativității ocultate 20. Este adevărat, rațiunea științifică își lărgea semnificația epistemică, ieșea din cadrele înguste ale scientismului și asimilă posibilitatea altor tipuri de cunoaștere în care se regăsea problematică psihologică universală (religie, alchi-mie), dar se păstra în coordonatele raționalității deliberative, bazată pe observație și verificare. Psihanaliza culturală a renunțat la biologismul unilateral propriu metapsihologiei freudiene și s-a aplecat asupra condiționării valorico-atitudinale a eului, explicând funcționarea acestuia și etiologia nevrozelor în legătură cu modelul comportamental dintr-o societate dată21. Pe această
[Corola-publishinghouse/Science/84978_a_85763]
-
din imaginea care nu trimite la vreun fapt al creației, ci este însuși conturul luminos al increatului. Când Ion Barbu vorbește despre "lumina imanentă" sau "obscură" pe care poezia trebuie să o reveleze în altă zonă decât în cea a raționalității sau despre sondajele "în structura nevăzută a existenței"1, el se referă la un fel de a înțelege actul poetic drept "reprezentarea formelor posibile de existență"2 (s. n.), la un infrarealism care "cercetează bazele percepției pentru a-i deduce legea
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
un eseist. Generație prin creație Reflecția lui Vulcănescu descifra în structurile culturii un organism mai mult sau mai puțin organizat, unul dintre locurile comune ale acestuia fiind stabilirea de criterii care să-i asigure un anumit grad de sistematizare, de raționalitate. Generația a fost și, parțial, rămîne un atare instrument de ordonare îndeosebi cronologică, dar purtînd în cromozomii ei și caractere axiologice a faptelor de cultură, cu utilizare uneori excesivă în istoria literaturii, a artelor, în particular a cinematografiei. E-adevărat
Cel de-al treilea sens by Ion Dur [Corola-publishinghouse/Science/911_a_2419]
-
cât și despre interpretarea (până la urmă personală) pe care aceasta o dă lumii. O părere asemănătoare împărteșește și Mircea Flonta atunci când apreciază că, în definitiv, orice structură științifică are o "infrastructură" întemeiată istoric și când susține "teza determinării contextuale a raționalității științifice", potrivit căreia "regulile metodologice, strategiile de cercetare fertile, caracteristicile structurale ale construcțiilor cognitive și ale dinamicii cunoașterii științifice variază în mod semnificativ, în raport cu particularitățile istorice și disciplinare" ale acesteia 203. Sau spre a relua o vorbă a lui Noica
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
este integrat, dar chiar contribuie decisiv la făurirea istoriei. Redescoperim aici ceea ce am numit vocația demiurgică a romanticilor. Am anticipat care sunt consecințele acestor istoricizări. O dată cu "istoricizarea istoriei" sunt puse sub semnul întrebării "modelele supraistorice capabile să garanteze a priori raționalitatea sau măcar inteligibilitatea procesului istoric". Pe de cealaltă parte, "competența reflecției filozofice sistematice nu mai e suficientă pentru a stabili ce este omul"17. Lucrurile nu se mai desfășoară conform unui plan prestabilit, ci decurg de la sine, în virtutea propriei imanențe
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
fond istoricul istorismului? Am văzut că istorismul înseamnă un refuz al universalului, sau așa cum spunea Vianu, istorismul nu mai caută "ceea ce este comun și universal în lucruri", ci "ceea ce este în ele unic și incomparabil"44. Coborîrea din atemporalitatea unei raționalități imuabile și universale a reprezentat de fapt descinderea în planul unei temporalități individuale, fluctuante în manifestări și variabile ca semnificații. Totalitatea "nu este altceva decât pluralitatea văzută ca unitate", definea Kant în Kritik der reinen Vernunft această categorie 45. Or
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
prelungim analiza comparativă între Hegel și Dilthey. "Desfășurarea istoriei nu ne înfățișează evoluția unor lucruri străine, ci este cea a devenirilor noastre, evoluția științei noastre"204, spunea Hegel în Vorlesungen über die Geschichte der Philosophie, încercând să-i confere realității raționalitate. "Istoria pe care o avem la dispoziție este istoria ideii ce se găsește pe sine; iar ideea se află în situația de a se găsi pe sine numai în măsura în care iese la lumină ba chiar de a exista și a fi
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
sistem>> ca într-o soluție definitivă", dar "trebuie să procedeze sistematic"133. De altfel, termenii lui Husserl nu sunt nici de departe atât de radicali ca ai celorlalți filozofi cu pretenții absolutiste: "Științificitatea filozofiei nu-i reductibilă la cea specifică raționalității științifice, anume la exactitate, ci înseamnă punerea raționalității înseși ca valoare, ca formă a universalității"134 (vezi și I, nota 185, unde plecând de la câteva reflecții ale lui Noica am insistat asupra deosebirilor dintre cunoașterea științifică și cea filozofică, diferențiere
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
să procedeze sistematic"133. De altfel, termenii lui Husserl nu sunt nici de departe atât de radicali ca ai celorlalți filozofi cu pretenții absolutiste: "Științificitatea filozofiei nu-i reductibilă la cea specifică raționalității științifice, anume la exactitate, ci înseamnă punerea raționalității înseși ca valoare, ca formă a universalității"134 (vezi și I, nota 185, unde plecând de la câteva reflecții ale lui Noica am insistat asupra deosebirilor dintre cunoașterea științifică și cea filozofică, diferențiere la care vom reveni, de altfel, în IV
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
La începutul secolului XXI asistăm la ruinarea sa și înlocuirea cu numeroase curricula postmoderne. Dar și acestea se dovedesc mult prea extravagante pentru a nu stârni noi suspiciuni. Mai ales tendința gândirii postmoderne de a înlocui obiectivitatea cu subiectivismul și raționalitatea cu iraționalismul generează spaime. Astfel încât anticipăm că doar sinteze îndrăznețe, „ultramoderne” vor putea conduce la apariția de curricula polivalente, pentru formarea lui multidimensional man, a „omului total”... În paginile care urmează vom urmări această devenire descriind curricula implicite, curricula clasice
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
4. Etapele modernismului perpetuu" Această frământare a gândirii postmoderne nu putea fi ocolită de teoria curriculumului. Începând din anii ’80, curricula moderne au intrat în criză. Traversează o eră de mare credință în virtuțile universale ale ingineriei și tehnologiei. Religia raționalității, obiectivității și eficienței avea chiar și o „biserică”: întreprinderea producătoare de bunuri materiale. Era curriculumului modern e însă mai complexă, ea străbătând cel puțin trei etape relativ distincte. Etapa premodernă - între 1918 (anul apariției cărții lui Bobbitt care a dat
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
postmoderniste. „Deconstrucționalismul” (Derrida), „destructivismul” (Lacan), „subiectivismul” hiperrealist, hermeneutica etc. sunt asociate, deloc justificat, cu „dadaismul” interbelic, cu mișcarea New Age și cu retorica haotică a diverșilor nihiliști din secolele XIX-XX. Dar există și critici juste care atrag atenția că repudierea raționalității și a științificității din discursul postmodernist ține de un avangardism juvenil care nu duce la nimic. Reconsiderarea lucidă a acestora nu înseamnă abandonarea nerațională a tuturor frământărilor postmoderniste. Cu atât mai mult cu cât ele au avut darul de a
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
și curriculumului, după câte cunosc, n-au infirmat în vreun fel această concepție generală - dimpotrivă, fie au subestimat-o, fie au ignorat-o, risipind astfel o idee pedagogică mai fertilă decât oricare alta. Întrezărim, în eforturile actuale de a sintetiza „raționalitatea modernă” și „umanismul postmodernist”, pe temeiul cunoașterii ca o cunoaștere de sine, tocmai redescoperirea acestei „ultramoderne” idei socratice. Dacă nu se va autodistruge, omenirea secolului XXI va supraviețui respectând acest măreț principiu al „cunoașterii de sine”. Theaitetos cel genial, mort
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
înțelepți ai neostoicilor nu-i influența pe creștinii din Imperiu supuși prigoanelor de tot felul. De-a lungul întregului al doilea veac și după sosirea migratorilor, creștinii au adoptat numeroase soluții stoice pentru a evita anomia și silniciile. Dar fără raționalitatea poruncitoare, imperor, a stoicilor, ci cu misticismul sans rivages, cu evlavia infinită și bona fides slăvită de evangheliști. Așa a apărut soluția monastică 1. Era un liman la capătul oceanului lumii romane, frământat de uragane externe și de sfâșieri lăuntrice
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
cauzal” einsteinian într-un coșmar probabilistic ce îl silea chiar și pe Dumnezeu să „joace zaruri”. Și cu teoria curriculumului modern s-a întâmplat ceva asemănător. „Fructul” curricular modern părea să atingă perfecțiunea în anii ’60-’70. Temeiurile invocate erau raționalitatea, obiectivitatea, eficiența și progresul. Cercetătorii și teoreticienii domeniului îi imitau pe cei din științele naturii și se percepeau pe ei înșiși drept oameni de știință și ingineri. Dar în anii ’60 viermele edenic începuse să „roadă” temeliile Marii Izbânzi - știința
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
behavioriste a învățării și formării personalității; și, în consecință, repudiau miturile curriculumului modern ale eficientismului, progresivismului și pragmatismului. Reconceptualismul și umanismul au evoluat spectaculos în deceniul următor, aplicând lovituri letale gândirii curriculare moderne și demonstrând că pilonii săi de bază, raționalitatea și obiectivitatea, sunt, de fapt, „călcâie ale lui Ahile”. Mentorul celor „doi părinți ai reconceptualismului” - Dwayne Huebner și James Macdonald - a fost profesorul de curriculum de la University of Wisconsin, Virgil Herrick. (Era un fel de Petre Țuțea american, care gândea
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
impus distincția dintre „teoriile-cadru” și „teoriile inginerești” formulată de Macdonald în timpul conferinței. Curriculum framework theories sunt abordări filosofice, interpretative și fenomenologice; în schimb, curriculum engineering theories sunt tehnologii de dezvoltare și optimizare curriculară. Teoreticienii „cadrului”, interpretează curriculumul nu în termenii raționalității științifice, ci în termenii „raționalității estetice” (aesthetic rationality). Cea din urmă este o expresie împrumutată de Macdonald de la Herbert Marcuse (1966)32. Ambii susțineau că raționalitatea estetică este capacitatea umană de „a intui rațional” lumea; individul uman nu se raportează
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]