5,123 matches
-
din București. După primul război mondial fondează „Lectura pentru toți”, magazin ilustrat (1918-1920), și „Sburătorul” (1919-1922, 1926-1927). Colaborează de-a lungul timpului la „Convorbiri critice”, „Viața românească”, „Convorbiri literare”, „Falanga”, „Viitorul”, „Cele trei Crișuri”, „Noua revistă română”, „Românul” (Arad), „Flacăra”, „Rampa”, „Adevărul”, „Naționalul”, „Adevărul literar și artistic”, „Mișcarea literară”, „Cuvântul liber”, „Săptămâna muncii intelectuale și artistice”, „Revista Fundațiilor Regale”, „Capitala”, „Vremea”, „Viața”, „Timpul”, „Kalende” ș.a. Și-a deconspirat ca pseudonime Delmonte și Anonymus Notarius. Cele peste șaizeci de volume (critică, istoriografie
LOVINESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287856_a_289185]
-
păgâni: unii propuneau o politică de netă intransigență și de ostilitate față de ei (o atitudine veleitară și greu de pus în practică), iar alții voiau să găsească mijloacele prin care să fie folosite forțele proaspete ale acestor popoare ieșite la rampă pe neașteptate, în ciuda tuturor dificultăților pe care le presupunea o asemenea soluție. Tradiționalist a fost, de exemplu, Libanius, faimosul literat păgân din secolul al patrulea, și ostili față de „barbarie” au fost creștinii Ambrozie, Ieronim și Synesius, care au văzut în
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
și, câteodată, cu articole la „România ilustrată”, „Sămănătorul”, „Viața literară și artistică”, „Neamul românesc literar”, „Ramuri”, „Convorbiri literare”, „Foaia interesantă”, „Țara noastră”, „Tribuna” („Tribuna poporului”), „Falanga literară și artistică”, „Seara”, „Minerva literară ilustrată”, „Voința națională”, „Conservatorul”, „Românul” (Arad), „Flacăra”, „Dimineața”, „Rampa nouă ilustrată”, „Literatorul”, „Gloria României” ș.a. A mai semnat cu inițialele H.C., C.A.G. sau C. Giulescu Vâlcea. A scris și teatru. A tradus, în „Tribuna” (Arad), din Geneviève Denis și Gilbert. În 1912 Societatea Scriitorilor Români îl admite în
GIULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287285_a_288614]
-
, Miron (pseudonim al lui Moritz Mandy Grünberg; 31.I.1909, Târgu Ocna - 18.XI.1995, Londra), publicist și traducător. Aflat încă pe băncile liceului, G. iscălește în 1924 câteva cronici dramatice în gazeta ieșeană „Comedia” și în „Rampa”, iar ulterior trimite revistei bucureștene „Comedia ilustrată” o suită de corespondențe referitoare la spectacolele Teatrului Național din Iași. Acum mai colaborează cu note, recenzii, cronici literare și muzicale și cu numeroase tălmăciri (din Jean Cocteau, Walt Whitman, Maxim Gorki, Guillaume
GRINDEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287366_a_288695]
-
de la Iași, cu picioarele rupte” - cum o caracterizează E. Lovinescu la prima lor întâlnire - stârnește entuziasmul criticului, care mizează în termeni superlativi pe talentul ei epic. Colaborează cu proză, articole literare, recenzii și note diverse la „Adevărul literar și artistic”, „Rampa”, „Revista Fundațiilor Regale”. Din iunie 1938 se află în Franța, unde își îngrijește sănătatea, luând totodată contact cu viața literară pariziană. Acum îi cunoaște pe André Gide, Jean Cocteau, Max Jacob, Anaïs Nin ș.a. Scrie și la revista „Charpentes”, căreia
GURIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287388_a_288717]
-
în „Zodiac”, „Mișcarea” (Iași), „Cronicarul”, „Excelsior”. Din 1932 activează ca profesor de filosofie la Liceul „Unirea” din Focșani. Colaborează la „Școala Putnei”, „Treisprezece” (Focșani), „Pământul” (Călărași), „Sânzana”, „România literară”, „Focșanii”, „Gazeta cărților”, „Progresul”, „Revista Fundațiilor Regale”, „România eroică” (Cluj), „Curentul”, „Rampa”. Devine, în 1936, membru al Societății Scriitorilor Români. Pentru placheta Zenit (1935), este distins cu Premiul Societății Scriitorilor Români acordat celei mai bune cărți de versuri a anului. După o lungă perioadă de tăcere, revine, în 1973, cu Mirajul sunetelor
HUZUM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287474_a_288803]
-
și chiar interpret în câteva din propriile piese; ca actor, a folosit pseudonimul Sybil. În 1891 L. debutează cu o poezie în „Revista nouă” a lui B.P. Hasdeu. A colaborat la „Flacăra”, „Flamuri”, „Literatură și artă română”, „Vatra”, „Convorbiri literare”, „Rampa”, „Scena” ș.a., semnând și Câmpeanu. În volum a debutat în 1896, cu versuri - Prima (1890-1895). Deși B.P. Hasdeu a semnat prefața cărții, dându-și girul în privința talentului tânărului poet, producția lirică a lui L., deosebit de abundentă, nu confirmă nici pe
LECCA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287764_a_289093]
-
21.VII.1898, Galați - 5.VII.1934, București), gazetar, dramaturg, cronicar dramatic și traducător. Venit în capitală imediat după primul război, R. devine o figură cunoscută a mediului politic și teatral bucureștean. Cu apetență pentru ziaristică, va colabora la ,,Scena”, ,,Rampa”, ,,Facla”, ,,Curentul” (al cărui prim-redactor va fi), ,,Dreptatea”, ,,Aurora”, ,,Încotro” (unde va ocupa și funcția de director) ș.a.; semnează și Hef, Hefaistos, Nador, A. Prodan, V.Rd., Ap. Rodan, Skanderbeg, Skbg, Șoarecele de culise. Se face cunoscut ca autor
RODAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289292_a_290621]
-
monden conturează profilul unui ziarist înnăscut, avid să cunoască și să reflecte esența realității. Debutează în revista „Copilul evreu” (1929) cu o poezie. Colaborează la „Facla”, „Dumineca Universului”, „Păreri libere”, „Bobi”, „Cronicarul”, „Cristalul”, „Discobolul”, „Floarea de foc”, „Freamătul vremii”, „Ulise”, „Rampa” (unde a susținut un timp o rubrică zilnică), „Vremea”, „Azi”, „Cuvântul liber”, „Reporter”, „Litere”, „Meridian”, „Opinia”, „Revista Fundațiilor Regale”, „Succes”, „Lumea românească”, „Adam” ș. a. În 1935 se mută la Chișinău, unde își continuă activitatea la „Gazeta Basarabiei”, „Moldova socialistă”, la
ROBOT. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289290_a_290619]
-
românească”, „Timpul”, „România liberă” (în ilegalitate), „Ecoul”, „Viața sindicală”. Pentru o vreme este funcționar la Ministerul Învățământului, redactor la „Gazeta literară” (1947-1956), iar între 1959 și 1967, secretar al Uniunii Ziariștilor din România. Debutează cu versuri de tonalități bacoviene în „Rampa” (1923). Contribuie la realizarea revistei „75 HP” (1924), e în redacție la „Punct” (1924-1925), „Integral” (1925-1928) și la „unu” (1928-1932), „Cuvântul liber” (1933-1936), „Lumea românească” (1937-1939), „Timpul” (1940-1947). Colaborează frecvent la „Contimporanul” și „Urmuz”, „Meridian”, „Facla”, „Orizont”, „Veac nou”, „Revista
ROLL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289297_a_290626]
-
că o femeie prefera să stea lângă un bărbat care o brutaliza sistematic. Modul în care autorii conduc intriga a contribuit la reeditări și la montarea ei, în 1920, și la Teatrul Național din București. R. mai aduce la lumina rampei câteva texte cu adresă critică. Un „mare” publicist și deputat, protagonistul piesei Cei mai de seamă (jucată în 1913, la Teatrul Național din Craiova), se arată a fi un mare impostor, datorând totul unui amic din umbră; pentru a nu
RIULEŢ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289286_a_290615]
-
și Rovinnae Costya. Nici genul dramatic nu îi scapă, Comitetul de lectură al Teatrului Național din București acceptându-i două piese, una de inspirație istorică, Regele Runa, iar cealaltă - pretext de a-și afirma poziția antisemită - Svastica, ambele nevăzând luminile rampei. A avut și preocupări de cosmologie și nu unele întâmplătoare, de vreme ce devine membru al Societății Astronomice din Paris, preocupări ilustrate în volumul Evoluțiunea cosmică de la ultra-eter la nebuloză (1921). Firul vieții i se curmă brusc, lăsând în urmă profilul unui
ROVINE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289392_a_290721]
-
capătul pământului (1910), Hai-hui (1924), Instantanee turistice (1939), toate subintitulate „note de călătorie”. A colaborat la ,,Lumina” (Iași), ,,Literatorul”, ,,Țara noastră”, ,,Epoca”, ,, Foaia pentru toți”, ,,Literatură și artă română”, ,,Convorbiri critice”, ,,Dimineața”, ,,Flacăra”, ,,Adevărul literar și artistic”, ,,Liberalul”, ,,Epigrama”, ,,Universul”, ,,Rampa” și, ocazional, la multe alte publicații. Semnează și Ivan, Vladimir, Wladimir, Laura, Max-Junior. Membru fondator al Societății Scriitorilor Români, ocupă diverse funcții - cenzor, membru în comitetul de conducere. Cu placheta Foi de toamnă se precizează aspectele dominante atât din poezia
ROSETTI-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289378_a_290707]
-
și secretar al Societății Scriitorilor Români (1923-1924). Debutează în „Luceafărul” din 1919. În perioada dintre cele două războaie e redactor la „Flacăra” și colaborează cu versuri, proză, cronici și la „Gândirea”, „Cugetul românesc”, „Minerva”, „Sfatul țării”, „Adevărul literar și artistic”, „Rampa”, „Universul literar”, „Îndreptatea” ș.a. I se joacă, în 1924, la Teatrul Național din București, piesa Biruitorul (scrisă în colaborare cu Al. Băbeanu). În 1927 pleacă la Paris, unde conduce periodicul lunar „Revue franco-roumaine”, militând în favoarea literaturii și culturii românești. Revenit
RUSSU-SIRIANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289407_a_290736]
-
vizitează timp de peste trei luni URSS. A debutat la revista „Șoimii” din Târgu Mureș, în 1926, cu schița Sculptorul Boambă, semnată Al. Mănăstireanu. Scrie în calitate de gazetar profesionist sau colaborează la „Ultima oră”, „Bilete de papagal”, „Caiete literare”, „Sfinxul” „Viața literară”, „Rampa” (unde, împreună cu Eugen Jebeleanu, susține rubrica „Mișcarea literară”), „Vremea”, „Viitorul social”, „Floarea de foc”, „Azi”, „Facla”, „Cuvântul liber”, „Dimineața” (e redactor al rubricii „Fapt divers” și al paginii „Tribuna muncitorească”), „Era nouă” ș.a. A condus revistele „Veac nou” (1932) și
SAHIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289431_a_290760]
-
fost construită mai solid sub influența lui Shakespeare, așa cum s-a întâmplat și în alte culturi europene. S-a conchis că nu a fost o coincidență că primele traduceri din opera marelui dramaturg au fost publicate sau au văzut lumina rampei în preajma revoluției pașoptiste. Sunt anii inaugurării cursului de istorie națională al lui Mihail Kogălniceanu, al publicării primului număr al revistei „Dacia literară”. Oricât de puternică ar fi fost înrâurirea modelelor shakespeariene, nu poate fi ignorată forța ideilor pragmatice ale generației
ROMANTISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289353_a_290682]
-
unde este prezent la rubrica „Mișcarea culturală”), ca și la „Salonul literar” (Arad). Se pensionează în 1934. Mai colaborează, adesea pe teme referitoare la învățământul sau comunitatea evreiască, la „Conservatorul”, „Epoca”, „Voința națională”, „Tinerimea română” (Târgu Jiu), „Noua revistă română”, „Rampa” ș.a. Ține conferințe la București și în țară, elaborează (uneori în colaborare) manuale de limba franceză, crestomații de literatură franceză, dicționare (francez-român și german-român, cu perechile lor), republicate în numeroase ediții. A semnat și Marius, Marius Șăineanu, Marius-Constantin Șăineanu. Istoria
SAINEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289435_a_290764]
-
îi dă ideea romanului Ion, a cărui redactare o începe din 1910, sub titlul Rușinea și apoi Zestrea. Întors la București, continuă să facă gazetărie, mai ales teatrală. Editează împreună cu dramaturgul Mihail Sorbul revista „Scena” (1910-1911), scrie cronici dramatice la „Rampa” (din februarie 1912 până în august 1914), colaborează la „Universul literar”, la săptămânalul „Scena” (1914) și la alte publicații. Sub directoratul lui Emil Gârleanu (1911-1912), este secretar literar al Teatrului Național din Craiova, unde o cunoaște pe actrița Fanny Rădulescu, pe
REBREANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289159_a_290488]
-
1919), unde este numit și secretar de redacție, intrând în cercul lui E. Lovinescu, căruia îi dă spre lectură manuscrisul romanului Ion. Se numără în același timp printre colaboratorii revistelor „Lectura pentru toți”, condusă tot de E. Lovinescu, „Viața românească”, „Rampa”, „Flacăra” ș.a. În 1919 i se tipărește culegerea Răfuiala, iar în decembrie are loc premiera comediei Cadrilul la Teatrul Național din București. În 1920 publică romanul Ion (I-II), care va fi comentat de E. Lovinescu în „Sburătorul” („Ion e
REBREANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289159_a_290488]
-
în filologie (1978), cu teza Introducere în po(i)etica bogziană, lucrează în presă, mai întâi la „Scânteia tineretului”, iar din 1990 la „Zig-zag”, „Expres”, „Azi”, unde din 1995 este redactor-șef adjunct și coordonator al suplimentelor culturale „Azi literar”, „Rampa” și „A.B.C.” În 2001 e numit consilier la Președinția României. Debutează cu versuri, ca elev, în „Astra” (1971), iar primul volum, Vară de amiază, îi apare în 1978. Mai colaborează cu poezie, eseuri și publicistică la „Amfiteatru”, „Luceafărul”, „România
SAMPETREAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289455_a_290784]
-
cu versuri, proză, fragmente dramatice, articole pe subiecte literare, sociale și politice la numeroase reviste și ziare, în 1919 figurând chiar ca redactor al unei publicații efemere din Craiova, „Zorile”. Semnează în „Flacăra”, „Noua revistă română”, „Egalitatea”, „Versuri și proză”, „Rampa nouă ilustrată”, „Absolutio” (Iași), „Scena”, „Săptămâna ilustrată”, „Sburătorul” „Cuvântul liber” ș.a. Editorial, debutează cu placheta de versuri Reflex de suflet (1915), căreia îi urmează, până în 1922, alte cinci volume. A rămas în manuscris poemul dramatic Soarele, din care publicase un
LUCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287863_a_289192]
-
urmări ca analogia produsă să fie descrisă incluzându-se aspecte active (cum pot fi utilizate, ce efecte se vor obține, ce schimbări se vor produce), dar și aspecte pasive (mărime, locație etc.). Această descriere obținută se va constitui într-o rampă de lansare la problema cu care vă confruntați. Van Nostrand Reinhold ne sugerează că analogiile pot fi: (1) apropiate/directe (reprezintă o paralelă funcțională imediată în genul: a vinde cărți este ca și cum ai vinde carne- dacă spre exemplu problema ta
Comunicarea eficientă by Ion Ovidiu Prunișoară [Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
cumnatul său, săptămânalul „Scena”. În februarie 1918 scoate, la Iași, cu Dinu Dumbravă, revista „Cronica artistică și literară”. Mai târziu, de la 1 octombrie 1921 la 4 februarie 1922, conduce singur „Săgetătorul”, „publicațiune săptămânală pentru apărarea culturii românești”. A colaborat la „Rampa”, „Convorbiri critice”, „Noua revistă română”, „Facla”, „Universul”, „România literară” (seria Liviu Rebreanu) ș.a., iar după 1944 va fi prezent în „Scânteia”, „România liberă”, „Gazeta literară”, „Luceafărul” ș.a. Editorial, a debutat în 1906, cu piesa de teatru Eroii noștri, semnată Mihail
SORBUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289795_a_291124]
-
momentul despărțirii de familie, dovedește o duioșie de care părea că nu e în stare, Silvestru Trandafir moare cu demnitate. Cu toate lungimile, cu toată prolixitatea, Letopiseți, altă piesă a lui S., în versuri, rezistă lecturii, dacă nu și luminilor rampei. Aici se evocă domnia lui Ion-Vodă cel Cumplit și lupta lui împotriva otomanilor. Așezând-o, pe scara valorilor, alături de Vlaicu-Vodă, Ion Trivale observa, într-un articol de un entuziasm nereținut, că drama lui S. o completează pe aceea a lui
SORBUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289795_a_291124]
-
ș.a., inițiază o Societate de literatură, muzică și artă. Întors în țară, se va stabili, ca avocat, la Chișinău. Debutează în 1907, cu versuri, la „Curierul liceului” (Ploiești), publică alte poezii și proză în „Acțiunea”, „Duminica”, „Flacăra”, „Noua revistă română”, „Rampa”, „Revista studențimii”, „Ecoul Oltului”, „Versuri și proză”, „Poezia”, „România viitoare”, „Literatorul”, „Lectura pentru toți”, „Dreptatea” (Chișinău), „Moldova de la Nistru”, „Viitorul Orheiului”, „Viața Basarabiei”, „Pagini basarabene”, „Basarabia”, „Bugeacul” ș.a. Face parte, alături de fratele său Constantin T. Stoika, din comitetul de redacție
STOIKA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289960_a_291289]